Cerere de schimbare a încadrării juridice. Respingerea cererii înainte de soluţionarea cauzei în fond. Antepronunţare.
Curtea de Apel Timişoara a admis apelul inculpatului K.R.W. împotriva sentinţei Tribunalului Timiş nr. 673/26 octombrie 2005, pe care a desfiinţat-o, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În cauză, cu ocazia judecării fondului, s-a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice din tâlhărie (art. 211 C. pen.) în furt (art. 208,209 C. pen.) Judecătorul fondului, a respins cererea, apreciind că în cauză s-a folosit violenţa ca infracţiune mijloc, după care a amânat pronunţarea asupra fondului pentru o dată ulterioară.
Sentinţa este nelegală.
Judecătorul s-a antepronunţat cu privire la fondul cauzei, formulând consideraţiuni concrete referitoare la infracţiunea cu care a fost sesizat şi la conţinutul acesteia. În cauză există motivul de incompatibilitate prevăzut în art. 47 alin. 2 C. pr. pen. Instanţa era obligată să se pronunţe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice numai odată cu soluţionarea cauzei în fond şi nu înainte.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală decizia nr. 18 din 12 ianuarie 2006.