Potrivit art. 211 alin. 1 din Legea nr. 31/1990: “O persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată”.
în virtutea adagiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, rezultă că interdicţia vizează deopotrivă persoanele române şi străine.
Aşa fiind, o societate comercială cu răspundere limitată, cu asociat unic, constituită în străinătate, nu poate constitui (singură) o societate comercială cu răspundere limitată în România.
(Secţia comercială, decizia nr. 402/6.05.1996).
Prin sentinţa civilă nr. 320/SC/9.04.1996, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, cererea de autorizare a S.C. “H. R. 1. E” – S.R.L. Bucureşti a fost respinsă.
împotriva sentinţei civile susarătate a declarat apel S. C. “H. R. 1. E.” -S.R.L. Bucureşti, pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând, în esenţă, că a fost eronat interpretat adagiul latin întrucât, conform şi a celui comercial, nici o instanţă românească nu poate hotărî forma de organizare a unor societăţi străine, pentru că trebuie să judece conform legislaţiei române.
Analizând motivele de apel, în raport de actele dosarului, tribunalul reţine că apelul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
într-adevăr, corect s-a reţinut de instanţa de fond că asociatul unic al S.C. “H. R. I. E.” – S.R.L. este tot o societate comercială cu răspundere limitată, cu asociat unic, respectiv SC. “H.” GmbH Viena, asociatul unic al acesteia din urmă fiind H. H.
De asemenea, instanţa de fond a interpretat corect aplicarea în timp şi spaţiu a prevederilor art. 211 alin. 2 din Legea nr. 3 1/1990, care nu face nici o distincţie privind aplicarea pentru persoanele juridice şi fizice române ori străine.
Cât despre hotărârea formei de organizare a unei societăţi străine de către o instanţă românească, în speţa de faţă este lipsită de fundament susţinerea apelantei, întrucât judecata s-a efectuat conform dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, care nu prevăd că aplicarea art. 211 alin. 2 se face numai pentru societăţile comerciale cu răspundere limitată înfiinţate pe teritoriul României.
în concret, rezultă că, indiferent de cadrul legal aplicat în timp şi spaţiu, cu ocazia înfiinţării unei societăţi cu răspundere limitată, având un singur asociat, o atare societate străină sau românească nu poate avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată, alcătuită dintr-o singură persoană.
Deci, instanţa de fond, corect a judecat, conform legislaţiei române în materie, cu privire la înfiinţarea unei societăţi cu răspundere limitată, având un singur asociat, de către o societate similară, indiferent că este o persoană juridică străină, înfiinţată în ţara sa, conform legilor din acea ţară, pe care instanţa română nu le cenzurează nicicum.
Odată înfiinţată în ţara sa, societatea în cauză nu poate că constituie o societate cu răspundere limitată, cu asociat unic, în România, întrucât se încalcă prevederile art. 211 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, adagiul latinesc ubi tex non distinquit, nec nos distinquere debemus fiind corect reţinut de instanţa de fond.
Tribunalul urmează a respinge, ca nefondat, apelul.
Notă: în opinia noastră, soluţia de mai sus este greşită, întemeindu-se pe o
interpretare eronată a dispoziţiilor art. 211 alin. 1 din Legea nr. 31/1990.
Acest text nu este încălcat, întrucât societatea comercială străină are ca
asociat unic o persoană fizică (), iar societatea comercială
constituită în România are ca asociat unic o persoană juridică, respectiv societatea comercială străină, care este subiect de drept de sine stătător.
Cu privire la Legea nr. 31/1990, a se vedea nota de la speţa nr. 23.
