În motivare, contestatorul a învederat instanţei că a fost amendat cu suma de 1000 lei prin procesul-verbal de contravenţie seria PC, nr. 000161, încheiat la data de 14.08.2011 pentru că la data de 14.08.2011 la domiciliul său a provocat scandal public şi a tulburat lniştea şi ordinea publică. A arătat petentul că recunoaşte faptul că a avut o discuţie cu membrii familiei sale în incinta dormitorului său care nu este loc public şi că pentru aceeaşi faptă a fost amendat prin procesul-verbal seria AP nr.2124225.
În drept, contestatorul şi-a întemeiat plângerea pe dispoziţiile O.G 2/2001.
În susţinerea acţiunii, contestatorul a depus la dosarul cauzei în original următoarele înscrisuri: procesul –verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PC, nr. 000161 încheiat la data de 14.08.2011 (fila 4).
Conform art. 36 din OG nr. 2/2001 coroborat cu art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru si art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea contravenţională este scutită de taxă de timbru şi timbru judiciar.
Intimata Poliţia Locală Mizil a formulat întâmpinare la dosarul cauzei prin care a solicitat instanţei de judecată respingerea plângerii contravenţionale formulată de către petentul G. N. ca fiind netemeinică.
În motivare, intimata a învederat instanţei că petentul din prezenta cauză a fost sancţionat contravenţional pentru că la data de 14.08.2011 a provocat scandal şi a tulburat liniştea şi ordinea publică. A arătat intimate că în cuprinsul plângerii petentul recunoaşte că a săvîrşit această faptă, dar că aceasta s-a produs acasă, în familie,ceea ce în opinia petentului nu constituie loc public.
În dovedire, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi proba testimonială cu doi martori pentru dovedirea situaţiei de fapt, iar intimata Poliţia Locală a asolicitat administrarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei şi proba cu interogatoriul petentului.
Prin încheierea de şedinţă din 22.11.2011, ulterior punerii în discuţie a probelor solicitate, pentru respectarea dreptului la apărare şi a principiului egalităţii armelor, instanţa, considerând că sunt utile, pertinente şi concludentă pentru soluţionarea cauzei, instanţa a încuviinţat pentru petent administrarea probei cu înscrisuri şi a probei testimonială cu doi martori, respective numiţii D. L. şi L. F., iar pentru intimată proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei şi proba cu interogatoriul petentului.
În şedinţa din 13.12.2011, în temeiul dispoziţiilor art.33 alin.1 din OG 2/2001 instanţa a încuviinţat, din oficiu proba testimonială cu martorul asistent din procesul-verbal de contravenţie, numitul S. M. şi a prorogat administrarea probei cu interogatoriul petentului după audierea martorilor. Totodată, prin aceeaşi încheiere de şedinţă, instanţa a dispus aducerea martorilor petentului cu mandate de aducere faţă de faptul că deşi legal citaţi, aceştia nu s-a prezentat în instanţă.
În şedinţa din 21.12.2011 instanţa a procedat la audierea martorului L. F., apreciind că nu se mai impune audierea şi celuilalt martor citat în cauză, respectiv D.L. Totodată, instanţa a luat act că intimata a renunţat la administrarea probei cu intergatoriul petentului..
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele:
În fapt, petentul G. N. a fost amendat cu suma de 1000 lei prin procesul-verbal de contravenţie seria PC, nr. 000161, încheiat la data de 14.08.2011 pentru că la data de 14.08.2011 la domiciliul său a provocat scandal public şi a tulburat lniştea şi ordinea publică.
În soluţionarea cauzei de faţă, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art.34 din OG 2/2001, instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel ce a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.
Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este un înscris oficial, autentic şi beneficiază de prezumţia de legalitate şi temeinicie în măsura în care a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege. Această prezumţie este însă una relativă de adevăr, făcând dovadă asupra stării de fapt reţinute până la proba contrară. O astfel de prezumţie nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie. După cum a constatat şi Curtea EDO (Salabiaku c. Franţei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no 33501/96, § 16, 20 mart. 2001; Anghel c. României, no 28183/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumţiile de fapt şi de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora şi în materie penala (cum este calificată şi materia contravenţională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăţiei făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiţii: respectarea unor limite rezonabile, ţinându-se cont de miza litigiului, şi respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului, dată de sancţiunea aplicată contestatoarei cât şi asigurarea posibilităţii petentului de a-şi dovedi susţinerile, de a combate prezumţia de legalitate şi temeinicie, permit aplicarea acestei prezumţii.
Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanţa a constatat că persoana care a întocmit procesul verbal contestat avea calitatea de agent constatator potrivit art.15 alin.3 din O.G. nr.2/2001, iar procesul verbal atacat conţine toate menţiunile obligatorii prevăzute de art.16 şi art.17 din O.G. nr.2/2001, modificată, fiind corect întocmit.
Cu privire la susţinerile contestatorului privind faptul că a avut o ceartă cu membri familiei sale, dar în dormitorul său, care nu este loc public instanţa va avea în vedere probatoriile administrate în cauză.
Astfel, din declaraţia martorului L.F.(la dosar, fila 29) instanţa a reţinut că aproximativ cu 2-3 luni în urmă vecina sa, respectiv soţia petentului a strigat după ajutor, iar în momentul în care acesta s-a deplasat în curtea vecină, i-a găsit pe petent, pe soţia acestuia şi pe băiatul ei, care era lovit la arcadă. Martorul a relatat că l-a ţinut pe petent pînă la veniea poliţiei , care i-a zis să îl lase că vrea să facă crimă, întrucît acesta se afla în stare de ebrietate.
De asemenea, din declaraţia martorului asistent instanţa a reţinut că la data de 11.08.2011 martorul era acasă împreună cumama sa şi cu copiii, iar petentul a să îl cinstească. A relatat martorul că acesta se afla în stare de ebrietate şi a început să îl ia la bătaie şi i-a spart arcada. Instanţa a mai reţinut din declaraţia dată de martor că de aprox.2 luni de zile petentul provoca scandaluri şi se afla frecvent în stare de ebrietate.
Instanţa, având în vedere înscrisurile de la dosarul cauzei, declaraţiile celor doi martori, precum şi faptul că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este prezumat relativ a exprima adevărul, instanţa reţine că acesta nu cuprinde motive de nelegalitate, în cauza de faţă nerăsturnându-se prezumţia relativă de adevăr a acestuia.
În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal de contravenţie, instanţa a reţinut următoarele:
Petentului îi revenea sarcina probei, din probele administrate în cauză nerezultând o altă stare de fapt decât cea înscrisă în procesul-verbal, motiv pentru care instanţa constată că acesta este legal şi temeinic.
Faţă de solicitarea petentului G. N. cu privire la înlocuirea în subsidiar a sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea “avertisment”, instanţa va avea în vedere atât dispoziţiile art. 21 alin.3 din O.G 2/2001, cât şi standardele privind marja de apreciere a statelor în ceea ce priveşte noţiunea de pericol social al faptei ale C.E.DO.
Astfel, potrivit dispoz. art.21 alin.3 din O.G 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele stabilite de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama şi de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanţa a reţinut că, ulterior ratificării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului de către România, libertatea de legiferare a statului român a fost limitată. Astfel, actele normative aflate în vigoare trebuie să asigure respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie. De asemenea, interpretarea şi aplicarea legilor existente trebuie să asigure respectarea acestor drepturi.
Instanţa a reţinut ca potrivit art. 1, din Protocolul adiţional nr. 1, „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor”.
Prin urmare statele parte la Convenţie au dreptul de a impune sancţiuni pecuniare (amenzi) drept sancţiune pentru încălcarea anumitor dispoziţii legale. Marja de apreciere a statelor nu este însă absolută.
Astfel, cum rezultă din jurisprudenţa Curţii, (spre exemplu cauza Chassagnou şi alţii c. Franţei) ingerinţele statului în dreptul de proprietate al persoanelor, pentru a fi compatibile cu art. 1, alin. 2, din Protocolul adiţional nr. 1, trebuie să fie prevăzute de lege, să aibă un scop legitim şi să asigure o proporţie echitabilă între scopul urmărit şi mijloacele utilizate.
Instanţa a constatat că în cauza de faţă, cu privire la pericolul social al faptei, nu au fost respectate condiţiile impuse de jurisprudenţa CEDO. Astfel, faptele reţinute în sarcina contestatoarei precum şi sancţiunile aplicate acesteia au fost prevăzute de dispoziţii legale accesibile şi previzibile, dar instanţa reţine că faţă de pericolul social al faptei, sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1000 lei este disproporţionată, asigurarea respectării liniştii şi ordinii publice putând fi asigurată şi prin sancţiunea Aamenzii contravenţionale în cuantum de 200 lei.
Faţă de motivele invocate, instanţa a admis în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul G. N. în contradictoriu cu intimata POLIŢIA LOCALĂ MIZIL împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PC nr. 000161 întocmit la data de 14.08.2011 şi a dispus reducerea sancţiunii amenzii contravenţionale de la suma de 1000 lei, la suma de 200 lei.
