Potrivit art. 267 C.muncii , nicio sancţiune disciplinară, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile. În caz contrar, sancţiunea este nulitatea absolută a măsurii respective.
În conformitate cu 268 alin. (2) din C.muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia de concediere disciplinară trebuie să cuprindă descrierea faptei care reprezintă abatere disciplinară.
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 251 din 8 februarie 2011
Prin sentința civilă nr. 1736/26.10.2010, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 4105/208/2009, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul C.S. împotriva Deciziei de concediere nr. 984-B/2009, emisă de pârâtul Protopopiatul Băile Herculane, s-a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 984-B/2009 și reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii, respectiv cea de cântăreț.
Totodată, pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, în baza contractului individual de muncă, de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit carnetului de muncă cu Seria B.E. nr.0143897, reclamantul a fost angajat în cadrul pârâtului, începând cu data de 01.03.2008, în funcția de cântăreț, iar prin Decizia de concediere nr. 984-B/2009, emisă de pârât, s-a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantului, în temeiul dispozițiilor art. 61 lit. a) C.muncii, începând cu data de 01.07.2009.
Din cuprinsul deciziei contestate rezultă că ea a fost emisă în baza procesului-verbal întocmit de Parohia Ortodoxă Mehadia, prin care s-a reținut că reclamantul a săvârșit, în mod repetat, abateri disciplinare, prin încălcarea normelor de etică profesională, nerespectarea programului de lucru și neîndeplinirea sarcinilor trasate de preotul paroh și consiliul parohial.
Reținând dispozițiile art. 61 lit. a) și art. 263 alin. (2) C.muncii , prima instanță a constatat că sancțiunea disciplinară a fost dispusă fără respectarea dispozițiilor art. 267 alin. (1) C.muncii , referitoare la efectuarea cercetării disciplinare pentru faptele ce au constituit temei al emiterii deciziei de concediere, și fără ca în cuprinsul deciziei de concediere să fie precizate, în concret, abaterile disciplinare de care reclamantul se face vinovat, precum și motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale sau motivul pentru care nu s-a efectuat cercetare disciplinară, așa cum stipulează imperativ art. 268 alin. (2) lit. a) și lit. c) C.muncii.
Sancțiunea încălcării dispozițiilor art. 267 și art. 268 C.muncii este nulitatea absolută a procedurii disciplinare și a deciziei prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară.
Pe de altă parte, deși sarcina probei îi revenea, potrivit dispozițiilor art. 287 C.muncii , și instanța de fond i-a pus în vedere, de mai multe ori, pârâtul nu a făcut dovada că ar fi comunicat în scris reclamantului Decizia de concediere nr. 984-B/2009.
Având în vedere considerentele expuse anterior, tribunalul a reținut că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 78 alin. (1) și alin. (2) C.muncii, potrivit cărora, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod nelegal, instanța trebuie să dispună anularea deciziei, cu obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
împotriva aceste hotărâri a declarat recurs pârâtul Protopopiatul Băile Herculane, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul respingerii cererii ca tardivă, iar în subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare pentru administrarea de probe.
în motivele de recurs se arată că instanța nu a analizat excepția tardivității introducerii cererii, reținându-se doar că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, fără a se motiva în fapt și în drept această excepție, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului, conform art. 312 Cod de procedură civilă.
Referitor la comunicarea deciziei contestate, se susține că ea a fost comunicată reclamantului în aceeași zi cu răspunsul la sesizarea înregistrată sub nr. 241/2009 de către Protopopiatul Băile Herculane, iar, conform normelor bisericești, comunicarea s-a realizat și de către Oficiul Parohial Mehadica, care, prin procesul-verbal, a comunicat-o și el reclamantului în aceeași zi, fiind afișat la domiciliul acestuia.
Având în vedere că reclamantul a luat la cunoștință de decizia de concediere în termen de 5 zile de la emiterea acesteia, avea obligația de a o contesta în termen de 30 de zile, potrivit art. 268 alin. (5) C.muncii , termen care nu a fost respectat, însă prima instanță nu a analizat cu prioritate acest aspect.
Decizia de concediere a fost emisă cu respectarea art. 267 C.muncii , după efectuarea cercetării disciplinare prealabile, iar în conținutul acesteia sunt cuprinse toate elementele prevăzute de art. 268 alin. (2) C. Muncii.
Prin cererea înregistrată la 31.01.2011, pârâtul a depus o completare a cererii de recurs, potrivit căreia se menționează că nu pot fi reținute cele constatate de prima instanță cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 267 C. Muncii, astfel încât nu este aplicabilă sancțiunea nulității deciziei de concediere.
Procesul-verbal din 27.06.2009, întocmit în ședința Consiliului Parohial Mehadica, i-a fost transmis reclamantului în data de 25.06.2009, prin adresa nr. 243/2009, dar acesta a refuzat să semneze de primire, iar, prin procesul-verbal nr. 4/27.06.2009, Consiliul Parohial Mehadica a decis afișarea deciziei la ușa imobilului în care locuiește reclamantul, fiind astfel respectate prevederile art. 74 și art. 75 C. Muncii.
în concluzie, recurentul arată că prima instanță a omis să cerceteze cauza sub aspectul tardivității, deși trebuia să manifeste rol activ în acest sens, să verifice cu prioritate acest aspect, înainte de soluționarea fondului.
în drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C.proc.civ.
Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale invocate și ale art. 3041 C.proc.civ., Curtea a constatat că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Decizia de concediere nr. 984-B/2009 nu a fost comunicată reclamantului conform prevederilor legale referitoare la comunicarea unui astfel de act de către angajator, iar cele invocate de către recurent în motivele de recurs nu pot fi apreciate drept compliniri la omisiunea prevăzută de lege. Astfel, împrejurarea că decizia de concediere „a fost transmisă” împreună cu altă adresă, la data de 25.06.2009, reclamantului, iar acesta ar fi refuzat să semneze de primire nu a fost dovedită. în esență, aceasta nu reprezintă o modalitate legală de comunicare, așa cum prevăd dispozițiile art. 81 C. Muncii. Nici procesul-verbal nr. 4/27.06.2009, prin care s-a decis de către Consiliul Parohial Mehadica ca decizia de concediere să fie afișată la ușa imobilului nr. 311 din Mehadica, nu reprezintă un act procedural de comunicare legală a deciziei de concediere.
în consecință, excepția tardivității formulării contestației a fost corect soluționată de către instanța de fond și nu reprezintă un motiv de casare cu trimitere pentru rejudecare pe motiv că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra unei cereri sau nu ar fi cercetat fondul, așa cum greșit invocă recurentul.
Motivele de recurs care vizează excepția nulității absolute a deciziei de concediere sunt nefondate, întrucât prima instanță a stabilit temeinic și legal că măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, prevăzută de art. 61 lit. a) C.muncii, a fost dispusă de către pârât cu nerespectarea dispozițiilor art. 267 alin. (1) C.muncii raportate la cele ale art. 268 alin. (2) lit. a) și c) C.muncii, în sensul că anterior aplicării unei astfel de sancțiuni nu s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă.
Cele arătate de către recurent cu privire la delegarea consilierului cultural din cadrul Centrului Eparhial Caransebeș pentru verificarea situației reclamantului nu reprezintă un act de efectuare a cercetării disciplinare în înțelesul legii, iar reclamantul nu a fost convocat în conformitate cu prevederile legale pentru a se prezenta la cercetarea disciplinară.
în considerarea celor de mai sus, constatând că nu există nici un motiv de casare a hotărârii recurate, prin prisma dispozițiilor art. 312 alin. (5) C.proc.civ., și nici de modificare pentru motivele de netemeinicie sau nelegalitate de genul celor invocate de către recurent, conform art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.proc.civ., Curtea a respins recursul pârâtului.
(Judecător dr. Carmen Pârvulescu)