R O M Â N I A
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 737/2011
Şedinţa publică de la 23 Februarie 2011
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE PETRUŞ CIPRIAN DIACONARU
Grefier MARIANA MINCIU
Pe rol, la ordine, fiind – în rejudecare – soluţionarea contestaţiei formulată de reclamanţii B N B E , B T , A E şi T C toţi prin procurist B N, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Vaslui în numele şi pentru Cooperativa de Consum Olteneşti – Creţeşti cu sediul în Vaslui, Statul Român prin şi Unitatea Administrativ Teritorială – Comuna Costeşti, având ca obiect anularea deciziei emise la data de 16.04.2002 de către Federalcoop Vaslui – absorbită prin fuzionare de către Cooperativa de Consum Olteneşti –Creţeşti, pentru soluţionarea notificării formulate în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi a deciziei nr. 44/14.11.2002 emisă de Cooperativa de consum Deleni.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la pronunţare, s-a constatat lipsa părţilor.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 16.02.2011, care face parte integrantă din prezenta sentinţă şi când pentru a da posibilitatea reclamanţilor să depună concluzii sau note scrise, s-a amânat pronunţarea cauzei, astăzi, 23 februarie 2011, dându-se sentinţa de faţă.
INSTANŢA
Deliberând asupra contestaţiei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 2553/2002, contestatorul B T.Pa solicitat în contradictoriu cu intimata F Vaslui , anularea deciziei emise la data de 16.04.2002 de către F Vaslui, decizie ce vizează restituirea în natură a suprafeţei de 2327 mp, din care 1648 mp deţinut de Cooperativa Deleni şi 679 mp deţinut de P N.
În motivarea plângerii, contestatorul a învederat că decizia atacată este nelegală, în condiţiile în care a făcut dovada dreptului de proprietate pentru imobilul a cărui restituire o solicită, dar şi a faptului că sechestrul asupra acestuia a fost instituit datorită arestării sale şi nu pentru că nu ar fi achitat impozitul.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.Pe parcursul soluţionării cauzei în primă instanţă a survenit decesul lui B T.P fiind introduşi în cauză succesorii acestuia BP.N, B E, A E, B P.T şi T C.
În urma probatoriului administrat, prin sentinţa civilă nr.992/2003 a Tribunalului Vaslui, s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.
În urma probatoriului administrat, prin sentinţa civilă nr.992/2003 a Tribunalului Vaslui, s-a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că, terenul în litigiu nu a fost preluată în mod abuziv de Cooperativa de consum Deleni ci, acesta a fost achiziţionat la licitaţie publică de Întreprinderea de industrie locală „Vasile Roaită” iar ulterior fiind donat intimatei, aceasta din urmă intrând în posesia imobilului cu bună credinţă . Se reţine de asemenea că, statul datorează contestatorului măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile art. 24, 26, 30, 31, capitolele IV şi V din Legea nr.10/ 2001, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr.998/ 2003 însă acesta nu a nu a sesizat instanţa conform art. 31 alin 2 din legea nr. 10/2001.
Urmare a apelului declarat de către moştentitorii contestatorului, prin decizia nr. 70 din 3 octombrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi a fost admis apelul declarat de B P.N şi a dispus restituirea a suprafeţei de 481 mp identificată prin raportul de expertiză întocmit de expertul Marcu E. Nicuşor cu obligarea pârâtului la plata de despăgubiri băneşti pentru diferenţa de suprafaţă de 519 mp, fiind menţinute dispoziţiile din decizie privind respingerea despăgubirilor solicitate pentru moara demolată.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel Iaşi a reţinut că terenul în suprafaţă de 1000 mp, proprietatea autorului B T.P a fost predat Sfatului Popular al comunei Costeşti de către Întreprinderea Economică „Vasile Roaită”, potrivit procesului – verbal din 8 august 1961 şi în temeiul deciziei nr. 229/1961 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Raion Vaslui şi că această suprafaţă de teren făcea parte din suprafaţa de 3095 mp atribuită ulterior prin decizia nr. 1012/23 noiembrie 1965 a Sfatului Popular Reg. Iaşi, în folosinţă fără termen şi fără plată, Uniunii Regionale a Cooperaţiei de Consum Iaşi.
Instanţa de control judiciar a constatat că terenul preluat abuziv a rămas în proprietatea statului, făcând obiectul administrării operative directe exercitate de Comitetul executiv al Sfatului Populat al comunei Costeşti fiind transmis în folosinţă, fără termen şi fără plată, cooperativei de consum în vederea edificării magazinului sătesc, apreciind totodată că suprafaţa de 481 mp, identificată prin culoare verde în anexa nr.2 a raportului de expertiză poate fi restituită în natură, deoarece este liberă de construcţii şi nu afectează aprovizionarea, depozitarea şi buna funcţionare a magazinului sătesc.
Decizia Curţii de Apel Iaşi a fost atacată cu recurs de către F Vaslui astfel că, prin decizia nr.3792/2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul şi a casat atât decizia recurată cât şi sentinţa pronunţată în cauză de Tribunalul Vaslui .
În motivarea deciziei de casare, instanţa supremă, reţinând dispoziţiile art.20 alin 4 din Legea 10/2001, în forma în care acest act normativ era în vigoare la data emiterii Deciziei din 16 aprilie 2002 F Vaslui, a Deciziei nr.44 din 14 noiembrie 2002 a Cooperativei de Consum Deleni , a statuat că, interpretarea sistematică a dispoziţiilor art.20, conduce la concluzia că, atunci când notificarea vizează un bun deţinut de o organizaţie cooperatistă, există o opţiune între a cere restituirea în natură şi restituirea prin echivalent. Cu privire la acest ultim tip de măsură reparatorie, Legea nr.10/2001 prevedea, în forma sa iniţială, posibilitatea acordării de despăgubiri băneşti, posibilitate care nu mai este recunoscută de legislaţia în vigoare. În continuarea motivării, instanţa de recurs arată că, vine în contradicţie cu aceste dispoziţii ale legii precizarea făcută în normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003 ( pct. 20.8) în sensul că, în ipoteza arătată, legiuitorul ar fi înţeles să instituie o excepţie de la principiul restituirii în natură, prevăzând exclusiv soluţia reparaţiei prin echivalent. Pentru acest motiv, Înalta Curte nu a putut lua în considerare dispoziţiile de la pct. 20.8 alin.(1), invocate de recurenta-pârâtă spre a argumenta nelegalitatea deciziei Curţii de Apel Iaşi sub aspectul restituirii în natură a unei părţi din terenul preluat abuziv.
În ceea ce priveşte, soluţia obligării, în temeiul art. 20 alin.( 4) din lege, a unităţii cooperatiste la plata de despăgubiri băneşti, instanţa supremă învederează că se impune, cu titlu de principiu, interpretarea noţiunii de „deţinător”, în sensul Legii 10/2001, iar cu aplicare la speţă, stabilirea persoanei căreia îi poate fi atribuit un asemenea statut, aspect esenţial pentru determinarea situaţiei juridice a imobilului. Se arată în considerentele deciziei de casare că, deşi instanţa de apel a constatat că „terenul preluat abuziv a rămas în proprietatea statului”, iar „terenul solicitat de reclamant în baza Legii 10/2001 este deţinut în folosinţă conform Deciziei nr.1012/1965 şi nu în proprietate” ( fila 7 din decizia recurată ), în realitate, niciunul din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu susţine concluzia la care a ajuns instanţa de apel în privinţa titularului dreptului de proprietate asupra imobilului, iar faptul că o asemenea concluzie este însuşită de pârâţi şi reiterată prin motivele de recurs nu valorează probă în acest sens.
Pe de altă parte, potrivit adresei nr. 1732/04.11.2002 emise de Primăria comunei Costeşti şi depuse la fila 55 a dosarului soluţionat de Tribunalului Vaslui, în primă instanţă, „după predarea suprafeţei de 3095 mp, conform Deciziei nr.1012/1965, Primăria comunei Costeşti, judeţul Vaslui nu mai gestionează acest teren trecând în folosinţa Cooperativei de Consum Deleni, încă din acea perioadă”. În aceeaşi adresă se adaugă că imobilul nu figurează „ în inventarierea domeniului privat al comunei”, dar o astfel de menţiune nu este suficientă în a exclude apartenenţa la domeniul privat local întrucât inventarierea este o operaţiune de natură „tehnică”, iar nu una juridică în sensul de a avea efect constitutiv de proprietate. Că despăgubirea menţionată la art.20 alin.(4) din lege urmează să fie suportată de uniunea cooperatistă însăşi o arată normele metodologice de aplicare a legii, conform cărora ( pct.20 alin.2) organizaţia cooperatistă are obligaţia „ să negocieze cu persoana îndreptăţită valoarea măsurilor reparatorii, pe care le va suporta din fondurile sale”.
Concluzionează instanţa de control judiciar că despăgubirile pentru imobilul deţinut de o unitate cooperatistă nu ar putea fi pretinse de la aceasta decât dacă ar avea calitatea de proprietar, nefiind de conceput ca o lege, indiferent de natura ei reparatorie, să oblige o entitate a plăti echivalentul unui bun de care nu ar putea continua să profite decât ca un simplu detentor precar.
Cât priveşte motivul de recurs privitor la neindividualizarea suprafeţei de teren pentru care s-au acordat despăgubiri, instanţa de recurs l-a privit ca nefondat de vreme ce, suprafaţa de 519 mp nu a făcut obiectul unei restituiri în natură, caz în care critica ar fi avut substanţă, iar calculul făcut de expert a constat într-o operaţie de înmulţire având la bază valoarea metrului pătrat de teren în zona respectivă, valoare privită ca unitară pentru întreaga suprafaţă.
Instanţa de recurs a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Vaslui întrucât examinarea situaţiei juridice a imobilului în vederea determinării persoanei juridice care are calitatea de proprietar a imobilului şi care, pe acest temei a urmat să suporte despăgubirile băneşti, a trebuit să se facă în respectul dublului grad de jurisdicţie, ceea ce a impus reluarea procesului de la faza judecăţii în primă instanţă dispunând ca, tribunalul să examineze situaţia juridică ţinând seama de dispoziţiile Legii nr.10/2001 în forma în care acestea erau în vigoare la data emiterii deciziei de respingere a cererii de restituire şi a sesizării instanţei judecătoreşti cu contestaţia formulată de persoana îndreptăţită , căci modificările legislative survenite acestui moment, aşa cum este cazul dispoziţiilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu pot avea vreo înrăurire asupra proceselor în curs de judecată decât în măsura în care persoana îndreptăţită optează explicit în acest sens. Totodată, s-a dispus ca, la rejudecarea în fond a cauzei să fie avută în vedere reorganizarea prin care a trecut recurenta-pârâtă după declararea recursului, astfel că, în numele şi pentru Cooperativa de Consum Olteneşti-Creţeşti, care a absorbit Cooperativa de Consum Deleni, va fi citată Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Vaslui.
După casare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Vaslui sub nr. 85/89/2007 la data de 10.01.2007 , ocazie cu care, B N şi-a modificat pretenţiile iniţiale, solicitând restituirea suprafeţei de 3095 mp teren situat în localitatea Costeşti, comuna Costeşti precum şi a clădirii aferente.
Prin sentinţa civilă nr. 1268 din 2 noiembrie 2007 a Tribunalului Vaslui a fost admisă acţiunea, a fost anulată decizia emisă la data de 16.04.2002 de către F Vaslui, fiind obligată intimata să restituie contestatorului suprafaţa de 454 mp precum şi să propună contestatorului acordarea de despăgubiri pentru diferenţa de 3494 mp .
Sentinţa astfel pronunţată a fost desfiinţată în apel de Curtea de apel Iaşi, prin decizia nr. 107 din 18 iunie 2008, determinat de faptul că, deşi prin decizia instanţei supreme s-a reţinut că se impunea citarea în cauză a Uniunii Judeţene a Cooperaţiei de Consum Vaslui, acţiunea a fost admisă în contradictoriu cu F Vaslui, deşi aceasta nu mai era parte în proces.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. nr. 85./89/2007 iar prin sentinţa civilă nr. 227 din 24.02.2009 Tribunalul Vaslui a respins acţiunea reţinând că în primul rând că, doar decizia emisă de F Vaslui la data de 16.04.2002 şi decizia nr.44/ 14.11.2002 emisă de Cooperativa de Consum Deleni facobiectul analizei, instanţa fiind investită exclusiv cu verificarea legalităţii acestora.
În al doilea rând, Tribunalul a reţinut că, din analiza probatoriului administrat în cauză, rezultă că imobilul nu a fost preluat în mod abuziv, acesta fiind scos la vânzare ca urmare a neplăţii impozitului pe anul 1959, iar încuviinţarea vânzării s-a solicitat în baza Deciziei 224/1951. Se reţine că, autorul reclamanţilor, B T.P nu a fost în imposibilitatea de a achita impozitul pe anul 1959, chiar dacă în 1952 a fost arestat deoarece la data de 05.03.1953 fusese eliberat, aşa încât până în 1958 trecuseră 5 ani, perioadă în care moara putea funcţiona, şi astfel să se achite datoriile către stat.
Tribunalul a mai constatat că imobilul pentru care reclamanţii solicită restituirea nu se încadrează în dispoziţiile art.2 al.(1) lit. „d” din Legea 10/2001deoarece, preluarea imobilului s-a făcut în mod valabil, pronunţându-se o hotărâre de încuviinţare a vânzării imobilului aflat în proprietatea debitorului, care a asigurat premisele pentru pierderea dreptului de proprietate prin vânzare iar debitorului fiindu-i dată posibilitatea de a achita suma datorată şi s-a respectat şi dispoziţia art. 4 din Decizia 224/1951 care excepta de la urmărirea silită pentru neplata impozitelor , casa de locuit cu anexele sale, locuite efectiv de debitor împreună cu familia sa. Ori, imobilul vândut reprezenta o moară cu terenul aferent, care nu constituia casa de locuit a debitorului şi a familiei sale.
În subsidiar, analizând şi calitatea de proprietar a imobilului luând în considerare disp.art.315 alin.1 Cod procedură civilă faţă de considerentele deciziei nr. 3792/2006 a ÎCCJ, prin aceeaşi sentinţă s-a reţinut că, din actele depuse la dosar rezultă că Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Vaslui, în numele şi pentru Cooperativa de Consum Olteneşti –Creţeşti nu este proprietara suprafeţei de 3095 mp din comuna Costeşti şi că terenul nu face parte din domeniul public sau privat al comunei Reţinându-se că din moment ce dreptul de administrare pe care pârâta îl are îşi are originea în dreptul de proprietate publică , el va avea aceleaşi caractere juridice ca şi acesta, este un drept inalienabil, imperceptibil şi insesizabil, astfel că, tribunalul a apreciat că Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Vaslui nu are calitatea de deţinător al bunului pentru care reclamanţii solicită restituirea, respectiv imobil, constând în moară şi terenul aferent, aşa încât şi din acest punct de vedere acţiunea formulată apare ca fiind neîntemeiată.
?i această sentinţă a fost desfiinţată de Curtea de apel Iaşi, prin decizia nr. 160 din 23 octombrie 2009, instanţa de control judiciar reţinând că deţinătorul imobilului în litigiu este Statul Român ca titular al dreptului de proprietate, astfel încât, în temeiul art. 9 din Legea nr. 10/2001, raportat la capitolul II alin 1 din HG nr. 250/2007 s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Vaslui .
În această ultimă rejudecare, reclamanţii şi-au precizat din nou acţiunea, chemând în judecată, în calitate de pârâţi şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Unitatea Administrativ Teritorială – Comuna Costeşti iar la termenul din 19 mai 2010, instanţa din oficiu, a dispus efectuarea unei expertize topometrice şi a încuviinţat efectuarea unei expertize judiciare în construcţii .
Reclamanţii au mai administrat proba cu înscrisuri ( filele 69 – 72), la data de 4 octombrie 2010 fiind depus raportul de expertiză întocmit de către expert Hudici Gheorghe ( filele 81 – 91) iar la data de 15 decembrie 2010 raportul de expertiză topo întocmit de către expert Flechea Gabriel ( filele 125-130). De asemenea, reclamanţii au mai depus la dosar, în copie, adresa nr. 76318/19.02.1991,emisă de Ministerul de Interne – Secretariatul General privind durata arestării autorului lor.
Pe fondul cauzei, faţă de actele si lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Prin contractul de vindere cumpărare transcris la Tribunalul Tutova sub nr. 2243 din 31 iulie 1912, B P, autorul reclamanţilor, a dobândit dreptul de proprietate asupra unei mori, pentru ca, în anul 1919 acesta să cumpere, de asemene,a prin acte autentice şi suprafeţele de 7,16 ari respectiv 14,20 ari teren ( filele 10 / 14 dosar nr. 2553/2002.
În perioada 01.003.19532 – 05.03.1953, autorul reclamanţilor a fost privat de libertate în baza deciziei MAI nr. 251/11.-4.1952 ( fila 32 dosar nr. 2553/2002), pentru ca ulterior, în anul 1959 să dispună instituirea unui sechestru asupra morii aflate în proprietatea sa şi a terenului din jur în suprafaţă de 1000 mp pe motiv că nu s-au plătit taxele şi impozitele de către stat.
Prin sentinţa civilă nr.290/ 8.03.1960 a Tribunalului Popular al Raionului Vaslui, Regiunea Iaşi s-a admis acţiunea formulată de Secţiunea Financiară în contradictoriu cu B T.P încuviinţându-se ca reclamanta să facă vânzarea imobilului prevăzut în procesul – verbal de sechestru nr.3 / 17.X.1959 pentru neplata impozitului în sumă totală de 17436 lei, imobil format dintr-o moară ţărănească, cu terenul de 1000 mp din jurul ei ( fila 34 dosar nr. 2553/2002). Acest imobil a fost vândut Întreprinderii Economice „Vasile Roaită” Vaslui.
În baza deciziei 229/1961 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Vaslui, imobilul a fost predat Sfatului Popular al comunei Costeşti, care l-a deţinut până în 1965, atunci când moara a fost demolată iar prin decizia nr.1012/23.XI.1965 a Sfatului Popular Regional Iaşi ( fila 7 dosar nr. 2553/2002) s-a transmis în administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al comunei Costeşti, Raion Vaslui în folosinţă fără termen şi fără plată Uniunii Regionale a Cooperativei de Consum Iaşi a suprafeţei de 3095 mp terne situat pe teritoriul comunei Costeşti.
Acest teren este cel pentru care reclamanţii solicită restituirea şi pentru care în anul 1967 s-a construit magazinul universal cu bufet al Cooperativei de Consum Deleni în baza autorizaţiei nr. 700 din 25 septembrie 1967( fila 6 dosar nr. 2553/2002).
În anul 2001, autorul reclamanţilor a formulat o notificare ( nr. 374/18.07.2001), către Primăria comunei Costeşti, prin care a solicitat restituirea imobilului compus din suprafaţa de 1000 mp teren şi moara, aceasta fiind înaintată Prefectului judeţului Vaslui prin Dispoziţia nr. 29/18.07.2001( filele 30-31 dosar nr. 2553/2002).
În paralel, autorul reclamanţilor a formulat o notificare prin intermediul executorului judecătoresc ( nr. 136/2001 – fila 29 dosar nr. 2553/2002), transmisă către F Vaslui prin adresa nr. 620/02.04.2002 fila 25 dosar nr. 2553/2002) iar aceasta din urmă a emis Decizia din 16.04.2002 prin care se respinge cererea formulată de B T.P privind suprafaţa de 1000 mp teren şi moară ţărănească din comuna Costeşti jud.Vaslui pe motiv că nu are în proprietate acest imobil.
Ulterior, Cooperativa de Consum Deleni ( care primise în folosinţă suprafaţa de 3095 mp teren care încorpora şi suprafaţa de 1000 mp solicitaţi de către B T.P prin decizia nr. 1012/1065 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Iaşi) a emis decizia nr. 44/14.XI.2002 prin care au fost respinse pretenţiile reclamantului.
Dispoziţii legale incidente :
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, modificată şi completată : art. 2 lit. d : „ (1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate in mod abuziv se înţelege: d) imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor masuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate” art. 10 alin 1 şi alin 2 : „ (1) În situaţia imobilelor preluate in mod abuziv si ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea in natura se dispune pentru terenul liber si pentru construcţiile ramase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate si terenurile ocupate masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. (2) In cazul in care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate in mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea in natura a părţii de teren ramase libera, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectata servituţilor legale si altor amenajări de utilitate publica ale localităţilor urbane si rurale, masurile reparatorii se stabilesc in echivalent” ;
HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989: art. 2.3: „ 2.3. La art. 2 alin. (1) lit. d) din lege formularea “neplata impozitelor ca urmare a unor masuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate” vizeaza: arestarea persoanei pentru motive politice, deportarea acesteia pe motive politice, internare forţata în unitaţi sanitare, fuga din ţara pentru evitarea unei pedepse ca urmare a opoziţiei faţa de regimul comunist, incidenţa unor alte masuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.”
Decretul nr. 224/1951 privitor la urmărirea imobiliara pentru realizarea creanţelor Statului: art. 1 „ Urmarirea restantelor şi majorarilor din impozite, taxe şi alte venituri bugetare, datorate de populaţie se poate face, şi prin scoaterea în vânzare a bunurilor imobiliare aparţinând restantierului.”; art. 7 : „În cazul când debitorul n-a achitat sumele datorate în termenul de zece zile de la înmânarea avertismentului prevazut de art. 3 din prezentul Decret, unitatea financiara care urmareşte debitul va cere judecatoriei populare a locului unde este situat imobilul sa încuviinţeze vânzarea”.
Raportat la deciziile de casare anterioare, urmează ca instanţa să stabilească cu prioritate obiectul prezentei acţiuni precum şi titularul dreptului de proprietate asupra imobilului a cărei restituire se solicită .
Cu privire la obiectul prezentei acţiuni, instanţa reţine că aceasta priveşte exclusiv legalitatea deciziei emise la data de 16.04.2002 de către F Vaslui, şi a deciziei nr. 44 /14.11.2002 emisă de Cooperativa de Consum Deleni, ambele referitoare la imobilul compus din suprafaţa de 1000 mp teren şi moara.
Este evident că, analiza celor două decizii nu se poate extinde la o altă suprafaţă ( respectiv cea precizată de reclamanţi în dosarul 85/89/2007 / fila 15), deoarece la emiterea celor două dispoziţii entităţile emitente au fost investite de autorul reclamanţilor exclusiv cu privire la imobilul compus din suprafaţa de 1000 mp teren şi moara prin notificarea nr. 374/18.07.2001şi notificarea nr. 136/2001 ( filele 29- 30 dosar nr. 2553/2002).
Relativ la titularul dreptului de proprietate acesta a fost stabilit prin decizia nr. 160 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi ca fiind Statul Român în timp ce unitatea cooperatistă nu este decât deţinătoarea acestuia, deci titulara unui drept de folosinţă, aceste statuări fiind obligatorii pentru instanţă, conform art. 315 alin 1 Cod procedură civilă .
Analizând întregul probator administrat în cauză, rezultă că soluţiile pârâtului, exprimată prin dispoziţiile atacate , sunt corecte şi legale .
Astfel, pentru a aprecia temeinica şi legalitatea acestor decizii, instanţa va proceda la examinarea condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru a se putea dispune restituirea imobilului, mai exact urmează a se verifica dacă situaţia de fapt reţinută mai sus se circumscrie dispoziţiilor art. 2 lit. d din Legea nr. 10/2001 .
Din analiza dispoziţiilor legale menţionate mai sus, rezultă că, pentru a cataloga preluarea pentru neplata impozitelor ca fiind abuzivă, aceasta trebuie să fie rezultatul unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate, măsuri enumerate la pct. 2.3 din HG nr. 250/2007 .
Or, aşa cum am arătat mai sus, asupra imobilului solicitat s-a instituit în prealabil un sechestru, iar încuviinţarea vânzării s-a dispus prin sentinţa civilă nr.290/ 8.03.1960 a Tribunalului Popular al Raionului Vaslui, Regiunea Iaşi, la cererea Secţiunii Financiare de pe lângă Sfatul Popular al Raionului Vaslui .
În aprecierea lipsei caracterului abuziv al măsurii, instanţa are în vedere că suma pentru care s-a dispus urmărirea nu era una insignifiantă faţă de valoarea imobilului, acesta nefiind vândut pentru acoperirea unei creanţe nesemnificative a statului, deci neaflându-ne în situaţia statuată de instanţa supremă prin Decizia nr. 880 din 2 februarie 2009.
Pe de altă parte, nici autorul reclamanţilor şi nici reclamanţii, după decesul autorului lor, nu a făcut dovada veniturilor primului, pentru ca instanţa, în cunoştinţă de cauză să aibă certitudinea abuzului printr-o discrepanţă evidentă între impozitul urmărit şi venituri .
Totodată, este evident că nu ne aflăm în niciuna din situaţiile enumerate la pct. 2.3 din HG nr. 250/2007, deoarece detenţia autorului reclamanţilor a avut loc în perioada 01.03.19532 – 05.03.1953, acesta fiind privat de libertate în baza deciziei MAI nr. 251/11.-4.1952 (adresa nr. 76318/19.02.1991,emisă de Ministerul de Interne – Secretariatul General fila 32 dosar nr. 2553/2002) şi nu are nicio legătură cu neplata impozitului.
De altfel, nu se poate reţine imposibilitatea autorului reclamanţilor de a achita impozitul în anul 1959 datorită detenţiei, având în vedere că a avut la dispoziţie 6 ani să achite sumele datorate dar şi împrejurarea că, din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că încuviinţarea vânzării ar avea vreo legătură cu faptele de care a fost acuzat .
De asemenea, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că autorul reclamanţilor, din cauza unor împrejurări de fapt, a fost lipsit de folosinţa şi de dispoziţia asupra bunului său, fiind împiedicat să îşi îndeplinească obligaţiile fiscale, deoarece, o perioadă anterioară de 6 ani a fost liber, astfel că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001.
În altă ordine de idei, măsura preluării nu poate fi considerată abuzivă, în sensul prevederilor art. 2 lit. d) din Legea 10/2001, întrucât, conform art. 4 din Decretul nr. 224/1951, nu era exceptată de la urmărirea silită, nefiind vorba casa de locuit cu anexele sale, locuită efectiv de debitor cu familia sa.
De asemenea, preluarea nu poate fi considerată abuzivă întrucât s-au respectat dispoziţiile art. 17 şi 18 din Decretul nr. 224/1951, în sensul că procedura nu s-a oprit odată cu pronunţarea sentinţei civile nr.290/ 8.03.1960 a Tribunalului Popular al Raionului Vaslui ci, imobilul a fost înstrăinat Întreprinderii Economice „Vasile Roaită” Vaslui . De altfel, chiar debitorul, în memoriul înregistrat sub nr. 241/68/9 mai 1968 (filele 45-46 dosar nr. 85./89/2007), arată că nu a respectat dispoziţiile art. 16 alin 4 din decret, în sensul că, până la momentul vânzării nu achitase debitul, aşa încât, înstrăinarea s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare iar imobilul predat Întreprinderii Economice „Vasile Roaită” Vaslui la 08.08.1961 (l fila 154 dosar nr. 2553/2002).
În acest sens instanţa are în vedere practica instanţei supreme, reţinând în acest sens două decizii de speţă al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie / secţia civilă şi de proprietate intelectuală, respectiv Decizia nr. 5559 din 12 octombrie 2004 şi Decizia nr. 1543 din 1 martie 2005.
Rămânând la practica judiciară în materie, s-a statuat de asemenea că, o calificare a preluării imobilului pentru neplata impozitelor către stat ca fiind abuzivă, în ipoteza prevăzută de Legea nr. 10/2001 la art. 2 alin. (1) lit. d), este condiţionată de caracterul neculpabil al nerespectării obligaţiilor fiscale caz în care, reclamantul trebuie să dovedească „motivele independente de voinţa proprietarului”, în sensul textului de lege menţionat, pentru a atrage incidenţa măsurilor reparatorii (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie / secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Decizia nr. 675 din 21 februarie 2003).
În speţă, nu s/a făcut dovada caracterului neculpabil al neplăţii impozitului or, aşa cum am arătat mai sus, calificarea caracterului abuziv al preluării pentru neplata impozituluieste condiţionată chiar de acest caracter neculpabil al nerespectării obligaţiilor fiscale.
În final, trebuie menţionat că, prin soluţia de respingere a contestaţiei, nu se poate reţine încălcarea principiului „non reformatio in pejus”, raportat la decizia nr. 70 din 3 octombrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi şi la sentinţa civilă nr. 1268 din 2 noiembrie 2007 a Tribunalului Vaslui deoarece acestea au fost desfiinţate şi prin admiterea apelului pârâtei deci, nu ne aflăm în situaţia admiterii doar a apelului reclamanţilor. Aşadar, situaţia reclamanţilor a fost schimbată ca urmare a admiterii apelului declarat de către pârâtă, caz în care nu îşi mai găseşte aplicarea principiul menţionat mai sus.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca instanţa să respingă contestaţia – având ca obiect soluţionarea anulării deciziei emise la data de 16.04.2002 de către F Vaslui, care a fost absorbită prin fuzionare de către Cooperativa de Consum Olteneşti – Creţeşti şi a deciziei nr. 44 /14.11.2002 emisă de Cooperativa de Consum Deleni – formulată de BT. P şi continuată de succesorii B N, B E, B T, A E, T C, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Vaslui, în numele şi pentru Cooperativa de Consum Olteneşti – Creţeşti, Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Unitatea Administrativ Teritorială – Comuna Costeşti .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge contestaţia – având ca obiect soluţionarea anulării deciziei emise la data de 16.04.2002 de către F Vaslui, care a fost absorbită prin fuzionare de către Cooperativa de Consum Olteneşti- Creţeşti şi a deciziei nr. 44 /14.11.2002 emisă de Cooperativa de Consum Deleni – formulată de B T. Pşi continuată de succesori , în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Vaslui, în numele şi pentru Cooperativa de Consum Olteneşti- Creţeşti, Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Unitatea Administrativ Teritorială – Comuna Costeşti.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 Februarie 2011.
