DOSAR PENAL 1021/62/2010
Recurs, cerere liberare sub control judiciar
Dupa trecerea unei perioade de 39 de zile de la plasarea inculpatului in detentie provizorie, circumstantele personale ale inculpatului pot prima pentru a se dispune o masura de individualizare a masurii privative de libertate, aceasta tocmai ca urmare a faptului ca temeiul care a stat la baza privarii de libertate subzista in continuare, insa permite odata cu trecerea timpului diminuarea acestuia, tocmai datorita caracterului temporar al masurii.
Prin Incheierea de sedinta din data de 04.02.2010 pronuntata de Judecatoria Brasov in dosarul penal 1608/197/2010, in baza art. 160/8a alin. 2 Cod procedura penala, a fost admisa cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpatul TBV si in baza art. 160/8a alin. 3 raportat la art. 160/2 alin. 3 Cod procedura penala, pe timpul liberarii provizorii inculpatul a fost obligat sa respecte urmatoarele obligatii: sa nu depaseasca limita teritoriala a Romaniei; sa se prezinte la organul de urmarire penala si la instanta de judecata ori de cate ori este chemat; sa se prezinte la Politia orasului Rasnov conform planului de supraveghere sau ori de cate ori va fi chemat; sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea Judecatoriei Brasov; sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme.
S-au pus in vedere inculpatului dispozitiile art. 160/2 alin. 3/2 Cod procedura penala. S-a dispus punerea in libertate a inculpatului daca nu este arestat in alta cauza.
Pentru a dispune astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov inregistrat la aceasta instanta sub dosar penal nr. 1608/197/2010 s-a dispus trimiterea in judecata in stare de arest preventiv a inculpatilor TBV pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prevazuta si pedepsita de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g si i Cod penal si Haidau Corneliu George pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g si i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (2 acte materiale) cu art. 37 lit. a Cod penal.
S-a retinut prin rechizitoriu in sarcina inculpatului TBV ca impreuna cu coinculpatul H.C.G. si inca o persoana ramasa neidentificata a sustras rama de plastic a unui radiocasetofon din autovehiculul condus de martorul MB.
Prin incheierea nr. 156/27.12.2009 pronuntata de Judecatoria Brasov s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului TBV pentru o perioada de 29 de zile cu incepere din data de 27.12.2009 si pana la data de 24.01.2010 inclusiv retinandu-se ca temei al arestarii dispozitiile art. 148 lit. f Cod procedura penala.
Instanta a retinut ca asa cum s-a pronuntat in spete similare, din interpretarea dispozitiilor art. 160/2 alin. 2 Cod procedura penala, articol care enumara limitativ cazurile pentru care nu se acorda liberarea provizorie sub control judiciar, se constata ca existenta in continuare a pericolului concret pentru ordinea publica nu constituie un motiv pentru care se poate respinge o astfel de cerere. In concluzie, instrumentul juridic al liberarii provizorii sub control judiciar porneste chiar de la premisa faptului ca pericolul concret pentru ordinea publica a fost corect analizat si subzista in aceeasi intensitate. Acest instrument prin masurile si obligatiile pe care le impune inculpatului arestat limiteaza acest pericol si il impiedica sa se manifeste.
In favoarea acestei interpretari poate fi argumentat si faptul ca, in cazul in care ceea ce se pune in discutie ar fi existenta pericolului pentru ordinea publica si prin urmare incidenta in cauza a dispozitiilor art. 148 lit. f Cod procedura penala, solutia juridica corecta ar fi cea a revocarii masurii arestarii preventive in cazul inexistentei starii de pericol sau a inlocuirii masurii in cazul diminuarii sale, solutii prevazute in acest sens de dispozitiile art. 139 Cod procedura penala.
Pentru aceste considerente, instanta nu a reanalizat dispozitiile art. 143 Cod procedura penala si art. 148 lit. f Cod procedura penala si se va limita a verifica in ce masura dispozitiile art. 160/2 alin. 2 Cod procedura penala sunt incidente in cauza.
Astfel relativ la teza I a respectivului articol respectiv existenta unor date din care sa rezulte necesitatea de a-l impiedica pe inculpat sa savarseasca alte infractiuni, instanta s-a raporta in principal la circumstantele personale ale inculpatului TBV astfel cum se contureaza acestea din actele dosarului.
In aceste sens instanta a retinut faptul ca anterior participarii sale la fapta pentru care este cercetat in prezenta cauza inculpatul a obtinut venituri licite, aspecte dovedite prin depunerea la dosarul cauzei la prezentul termen de judecata a copiei carnetului de deschis de societatea O SA. Mai mult decat atat inculpatul a facut demersuri pentru mentinerea unei continuitati a locului de munca in acest sens fiind depus la dosarul cauzei copia contractului de munca incheiat cu SC MC SRL pe o durata nelimitata cu incepere din data de 04.01.2010.
Nu in ultimul rand instanta a retinut faptul ca inculpatul este singurul ajutor al tatalui sau, domnul TN, diagnosticat cu coxatroza stanga, boala care ii limiteaza semnificativ capacitatea de miscare aspect confirmat de actele medicale depuse la dosarul cauzei si constatat de instanta de judecata prin prezenta tatalui petentului la termenul acordat solutionarii prezentei cauze.
Desi este adevarat ca inculpatul a fost anterior condamnat pentru o infractiune de furt calificat, nu trebuie omis totusi ca este vorba de o infractiune savarsita in timpul minoritatii, pentru care s-a implinit termenul de reabilitare si care nu poate motiva sintagma date din care sa rezulte necesitatea de a-l impiedica pe inculpat sa savarseasca o noua fapta penala.
Nu in ultimul rand astfel cum in mod constant s-a pronuntat instanta de judecata, pozitia procesuala a inculpatului nu va fi avuta in vedere in aceasta analiza, dreptul la tacere fiind recunoscut insasi de legiuitor. De altfel, constituie un element al prezumtiei de nevinovatie si al exercitarii efective a dreptului la aparare posibilitatea ca inculpatul sa aleaga orice pozitie procesuala doreste, aceasta atitudine dobandind relevanta juridica numai in finalul procesului penal in situatia in care s-ar pune in discutie o eventuala individualizare judiciara a pedepsei.
Toate aceste aspecte sunt de natura sa inlature la acest moment procesual temerea ca in stare de libertate inculpatul ar reitera un comportament antisocial si justifica concluzia potrivit careia dispozitiile art. 160/2 alin. 2 teza I Cod procedura penala nu mai sunt incidente in cauza.
Relativ la teza a II-a a aceluiasi articol, instanta a constatat ca probele de la dosarul cauzei nu contureaza vreo temere ca inculpatul ar incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti martori sau experti, alterarea sau distrugerea mijloacelor materiale de proba sau prin alte asemenea fapte.
Faptul ca in cauza s-a procedat la disjungerea cauzei pentru a se identifica un posibil al treilea participant la savarsirea faptelor ce formeaza obiectul prezentei cauze nu poate conduce in mod automat la retinerea in sarcina inculpatului a dispozitiilor art. 160/2 alin. 2 teza II Cod procedura penala in lipsa unor „date” in acest sens.
De altfel, mentinerea in continuare a masurii arestarii preventive apare in opinia instantei raportat la actele depuse in sustinerea cererii de liberare provizorie disproportionata fata de scopul urmarit de legiuitor prin instituirea acestei masuri.
Raportat la toate aceste considerente, instanta a apreciat ca la acest moment procesual nu se mai impune privarea de libertate a inculpatului Tantea Bogdan, liberarea provizorie sub control judiciar fiind o masura suficienta ca sa asigure desfasurarea in bune conditii a procesului penal respectand in acelasi timp drepturile fundamentale ale unei persoane acuzate de savarsirea unei fapte penale.
Impotriva acestor dispozitii, in termenul legal Ministerul Public prin Parchetul de pe langa tribunalul Brasov a declarat recurs si a solicitat respingerea cererii inculpatului, critica de baza constand in faptul ca instanta de fond a avut in vedere numai circumstantele personale ale inculpatului.
Recursul nu este intemeiat, urmand a fi respins, avand in vedere urmatoarele considerente:
Instanta de fond a efectuat o corecta apreciere a dispozitiilor referitoare la liberarea provizorie sub control judiciar dispusa fata de inculpat, prin prisma faptului ca prin aceasta se individualizeaza masura privativa de libertate dispusa fata de inculpat.
Daca la momentul privarii de libertate 27.12.2009, au fost avute in vedere in principal circumstantele reale ale faptei retinute in sarcina inculpatului, considerandu-se ca privarea de libertate a inculpatului este o masura proportionala, necesara si utila intr-un stat de drept, dupa trecerea unei perioade de 39 de zile de la plasarea inculpatului in detentie provizorie, circumstantele personale ale inculpatului pot prima pentru a se dispune o masura de individualizare a masurii privative de libertate, aceasta tocmai ca urmare a faptului ca temeiul care a stat la baza privarii de libertate subzista in continuare, insa permite odata cu trecerea timpului diminuarea acestuia, tocmai datorita caracterului temporar al masurii.
In ceea ce priveste circumstantele personale ale inculpatului, in mod corect s-a avut in vedere faptul ca inculpatul era integrat social, realiza venituri, isi ajuta parintele aflat la nevoie, iar condamnarea anterioara era din minoritate, termenul de reabilitare fiind implinit.
Nu in ultimul rand, asa cum reiese din practica constanta a Curtii Europene, dupa trecerea unei perioade de timp de la privarea de libertate a celui cercetat penal, instanta este obligata sa analizeze daca o alta masura mai putin grea este apta sa asigure pe de o parte buna desfasurare a procesului penal, inlaturarea unui eventual risc infractional, dar si apararea ordinii publice, in masura in care acesta a fost temei pentru privarea de libertate a celui cercetat penal.
Or, in acest moment procesual, tribunalul considera ca masura liberarii provizorii sub control judiciar, dispusa fata de inculpat de prima instanta, este o masura echilibrata, apta sa asigure prim masurile si obligatiile impuse apararea ordinii publice si prin supravegherea sa masura este apta sa conduca la inlaturarea unui eventual risc infractional ulterior.
In temeiul considerentelor expuse, tribunalul va respinge in baza art. 385/15 punctul 1 litera b Cod de Procedura Penala recursul declarat in cauza, urmand a mentine dispozitiile instantei de fond ca fiind legale si temeinica.
In baza art. 192 aliniatul 3 Cod de Procedura Penala cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina statului.
