Din examinarea conţinutului Legilor nr. 26/1990 şi nr. 31/1990 se constată că nu există nici o prevedere care să dea în atribuţia Oficiului Registrului Comerţului, după ce judecătorul sau, după caz, instanţa, au dispus înmatricularea societăţii, să facă verificarea îndeplinirii condiţiilor de fond prevăzute de lege pentru autorizarea funcţionării societăţii, printre care şi vărsarea capitalului social, şi să refuze înmatricularea, sub acest motiv.
în înţelesul legii, înmatricularea societăţilor comerciale de orice fel se face de către Oficiul Registrului Comerţului, în mod direct, fără a mai cere judecătorului delegat să pronunţe o încheiere, prin care să dispună înmatricularea, ci numai pe baza cererii comerciantului şi a actelor prevăzute de lege.
(Secţia comercială, decizia nr. 43/20.01.1992)
Prin încheierea de la 13.09.1991, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului al Municipiul Bucureşti a respins cererea de înmatriculare a societăţii cu răspundere limitată Editura V., reţinând, în esenţă, că cererea nu îndeplineşte cerinţele Legii nr. 26/1990, deoarece nu s-au depus şi dovezi din care să rezulte că a fost vărsat capitalul social, în sumă de 436.240 lei, prevăzut în contractul de societate, statut şi cererea de înmatriculare.
Prin recursul de faţă, Societatea Comercială Editura V. – S.R.L, prin administratorul său B.V.I, susţine că, în mod greşit, s-a respins cererea de înmatriculare a societăţii, deoarece ea a luat fiinţă prin reorganizarea întreprinderii Mici Editura V, şi existenţa capitalului social, în numerar, materii prime şi mărfuri, a fost verificată de Judecătoria Sectorului Agricol Ilfov care, prin sentinţă, a autorizat funcţionarea societăţii şi a dispus înmatricularea ei în Registrul Comerţului, astfel că judecătorul delegat nu avea căderea să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii judecătoreşti şi să respingă cererea de înmatriculare, ci numai să verifice legalitatea operaţiunilor de înmatriculare a societăţii, în temeiul art. 8 din Legea nr. 26/1990.
Recursul este întemeiat.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că cererea înregistrată la nr. 11.099 din 22.08.1991, Societatea comercială cu răspundere limitată Editura V. a solicitat Oficiului al Municipiului Bucureşti să fie înmatriculată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/1990. La cerere au fost ataşate, printre altele, contractul de societate şi statutul, autentificate la nr. 1.591 din 17.06.1991, la Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov şi o copie legalizată, cu menţiunea că este definitivă, de pe sentinţa civilă nr. 293 din 22.07.1991, prin care Judecătoria Sectorului Agricol Ilfov a constatat că sunt îndeplinite cerinţele Legii nr. 31/1990, a autorizat funcţionarea Societăţii Comerciale cu Răspundere Limitată Editura V, cu sediul în Buftea, şi a dispus înmatricularea în Registrul Comerţului.
Prin încheierea din 13.09.1991, atacată cu recursul de faţă, judecătorul delegat la Oficiul Registrul Comerţului a respins cererea de înmatriculare, cu motivarea că societatea nu a depus, odată cu cererea sa, şi dovezi din care să rezulte că a fost vărsat capitalul social în sumă de 436.240 lei.
Examinând temeinicia şi legalitatea soluţiei dată cererii de înmatriculare de către Oficiul Registrul Comerţului, tribunalul reţine următoarele:
Potrivit prevederilor Legii nr. 26/1990, Oficiul Registrul Comerţului se organizează şi funcţionează pe lângă fiecare Cameră de Comerţ şi Industrie Teritorială, iar atribuţiunile sale sunt limitate la:
1) evidenţa persoanelor fizice sau juridice care exercită, în mod obişnuit, acte de comerţ şi a actelor şi faptelor supuse înregistrării săvârşite de acestea în cursul activităţii şi la încetarea comerţului, şi;
2) asigurarea publicităţii, în condiţiile legii, a înmatriculărilor şi menţiunilor existente în registrele sale.
Atribuţiunile de evidenţă se realizează, în limitele prevăzute de art. 4,24 şi 34 din Legea nr. 31/1990 şi art. 1 şi 13 şi urm. din Legea nr. 26/1990, prin înmatricularea comercianţilor înainte de începerea comerţului, înmatriculare care se face, la cererea acestora, în mod diferenţiat, şi anume, în cazul societăţilor în nume colectiv sau în comandită simplă, pe baza contractului de societate şi a dispoziţiei dată de judecătorul de la instanţa în a cărei rază teritorială îşi va avea sediul societatea, iar în cazul societăţilor pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată, pe baza contractului de societate şi a sentinţei civile prin care instanţa judecătorească a autorizat funcţionarea societăţii, în ambele situaţii fiind necesară şi dovada că s-au solicitat, în condiţiile legii, formele de publicitate în Monitorul Oficial.
în toate cazurile, verificarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru funcţionarea societăţii, deci şi condiţia vărsării capitalului social, revine judecătorului sau, după caz, instanţei judecătoreşti în a cărei rază teritorială urmează să funcţioneze societatea, astfel, în cazul societăţilor în nume colectiv şi în comandită simplă, judecătorul verifică, la înregistrarea societăţii, îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 3 din Legea nr. 31/1990, deci şi existenţa capitalului social, iar în cazul societăţilor pe acţiuni, în comandită pe acţiuni şi cu răspundere limitată, instanţa verifică constituirea capitalului social, înainte de a se pronunţa asupra cererii de autorizare a funcţionării societăţii. Aceasta rezultă din prevederile din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora dovada efectuării vărsămintelor de capital şi actele privind aporturile în natură se depun la instanţă, odată cu cererea de autorizare.
Din examinarea conţinutului Legilornr. 26/1990 şi nr. 31/1990, se constată că nu există nici o prevedere care să dea în atribuţia Oficiului Registrului Comerţului, după ce judecătorul sau, după caz, instanţa au dispus înmatricularea societăţii, să facă verificarea îndeplinirii condiţiilor de fond prevăzute de lege pentru autorizarea funcţionării societăţii, printre care şi vărsarea capitalului social, şi să refuze înmatricularea sub acest motiv. Dealtfel, dacă s-ar accepta ideea că Oficiul Registrului Comerţului are obligaţia să facă verificarea vărsării capitalului social, ar însemna ca el să aibă dreptul şi obligaţia să verifice şi toate celelalte condiţii pentru constituirea şi funcţionarea societăţii comerciale, deci să cheme asociaţii şi să verifice dacă, în adevăr, şi-au dat consimţământul şi au semnat contractul de societate, să verifice valoarea aporturilor în natură, să verifice dacă societatea are asigurat spaţiul necesar pentru activitatea sa etc., ceea ce, desigur, este inadmisibil, şi ar lipsi total de eficienţă sentinţa judecătorească.
Singurele situaţii în care Oficiul Registrului Comerţului este autorizat să facă verificări prealabile şi să refuze înmatricularea, sunt limitativ prevăzute de lege, şi anume: situaţia prevăzută de art. 36 din Legea nr. 26/1990 – când firma comerciantului nu conţine elemente care să o deosebească de alte firme înregistrate, şi situaţia prevăzută de art. 4 alin. ultim şi art. 24 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 – când comerciantul nu a făcut dovada publicării actelor prevăzute de lege în Monitorul Oficial.
în afară de cele arătate, este de reţinut că în art. 13-18 din Legea nr. 26/ 1990, se arată ce trebuie să cuprindă cererea de înmatriculare şi numai în cazul cererilor făcute de comercianţi – persoane fizice (art. 13 alin. 2) trebuie să se depună şi acte doveditoare a datelor pe care le cuprinde cererea, pe când în toate celelalte cazuri legea nu cere să se depună aceste dovezi, şi este logic să fie aşa, pentru că dovezile respective sunt depuse şi verificate de către autoritatea judecătorească care dispune înmatricularea societăţii.
în ce priveşte faptul că cererea de înmatriculare a recurentei a fost respinsă printr-o încheiere pronunţată de judecătorul delegat, sunt de reţinut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 4, 6 şi 25 din Legea nr. 26/1990, judecătorul delegat pronunţă încheieri numai în două situaţii, şi anume: când dispune asupra înregistrării unor menţiuni în registrul comerţului, ori când soluţionează cereri de radiere a unor înmatriculări sau a unor menţiuni din registrul comerţului, ceea ce înseamnă că în privinţa cererilor de înmatriculare legea nu prevede pronunţarea unei încheieri, iar înscrierea datelor în registrul comerţului se face în baza declaraţiilor făcute de comerciant în cererea de înmatriculare şi a actelor prevăzute de lege (contract de societate, dispoziţie judecătorească, sentinţă civilă, dovada publicităţii), în acest sens fiind şi prevederile art. 45 din Legea nr. 26/1990, potrivit cărora persoana care, cu rea credinţă, a făcut declaraţii inexacte, în baza cărora s-a operat o înmatriculare ori s-a făcut o menţiune în registrul comerţului, se pedepseşte cu închisoare sau cu amendă.
Controlul legalităţii operaţiunilor efectuate în registrul comerţului, pe care le efectuează judecătorul delegat, în baza art. 8 din Legea nr. 26/1990, se referă numai la controlul legalităţii înscrierii în registre a tuturor datelor cerute expres de lege, pe baza celor declarate de comerciant, în cererea de înmatriculare, şi a actelor prevăzute de lege, şi nu la verificarea îndeplinirii unor condiţii prevăzute de lege pentru autorizarea şi funcţionarea societăţii, care sunt în sarcina altor organe, în speţă, instanţa de judecată.
Prin urmare, din cele arătate mai sus rezultă că, în înţelesul legii, înmatricularea societăţilor comerciale de orice fel se face de către Oficiul Registrului Comerţului, în mod direct, fără a mai cere judecătorului delegat să pronunţe o încheiere, prin care să dispună înmatricularea, ci numai pe baza cererii comerciantului şi a actelor prevăzute de lege, fără a condiţiona înmatricularea de prezentarea dovezilor în privinţa cărora legea a dispus ca ele să fie depuse la autoritatea judecătorească care se pronunţă asupra cererii de autorizare a funcţionării societăţii.
In cauza de faţă, tribunalul constată că, în mod greşit, prin încheiere, s-a respins înmatricularea recurentei Editura V, în loc să se procedeze la înmatricularea ei ca societate cu răspundere limitată, astfel că se va admite recursul, se va casa încheierea şi se va restitui dosarul la Oficiul Registrul Comerţului al Municipiului Bucureşti, în vederea înmatriculării recurentei, în condiţiile de la data cererii înregistrată la nr. 11.099 din 22.08.1991.
Notă: Cu privire la Legea nr. 31/1990, a se vedea nota de la speţa nr. 23.
Referitor la Legea nr. 26/1990, a se vedea nota de la speţa nr. 17.
