Rovinieta îşi menţine valabilitatea, în cazul schimbării utilizatorului, numai în condiţiile în care utilizatorul informează în scris C.N.A.D.N.R. S.A. cu privire la schimbarea numărului de înmatriculare. Asigurări auto şi alte asigurări


Pe rol se afla solutionarea plângerii contraventionale formulate de petenta S.C. N S.R.L. împotriva procesului-verbal de contraventie seria R11, nr. 040465/07.11.2011, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns av. Madalina Dincovici pentru petenta, lipsind reprezentantul legal al intimatei.

Procedura de citare a fost legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, care a învederat faptul ca intimata a depus la dosar întâmpinare si copii de pe actele care au stat la baza încheierii procesului-verbal de contraventie, dupa care:

Reprezentanta petentei a depus la dosar copia cartii de identitate a autovehiculului, procesul-verbal de contraventie si dovada primirii acestuia. Având cuvântul asupra probatoriului, a solicitat proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Instanta, în temeiul art. 167 alin. 1 C.proc.civ. a încuviintat proba cu înscrisurile de la dosar, considerând-o pertinenta, concludenta si utila pentru justa solutionare a cauzei si, constatând cauza în stare de judecata, a acordat cuvântul pentru concluzii asupra fondului.

Reprezentanta petentei a solicitat admiterea plângerii si anularea procesului-verbal contestat, cu consecinta exonerarii petentei de plata amenzii, aratând ca autovehiculul mentionat în procesul-verbal avea rovinieta valabila la momentul depistarii în trafic. A solicitat, de asemenea, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecatoriei Bals sub nr. 3093/184/2011 în data de 24.11.2011, petenta S.C. N S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.R. S.A. – CESTRIN, anularea procesului verbal de contraventie seria R11, nr. 040465/07.11.2011 si exonerarea de plata amenzii contraventionale.

În motivarea plângerii petenta a aratat ca în data de 18.11.2011 a primit la procesul-verbal de contraventie contestat, prin care i s-a învederat ca în data de 15.05.2011, ora 1632, pe DN 65 km 21+400, în localitatea Bals ar fi condus autovehiculul cu numarul de înmatriculare fara a detine rovinieta valabila.

Petenta a aratat ca în data de 31.05.2011 a achitat rovinieta seria 72000247030 cu valabilitate de la 31.05.2010 pâna la 30.05.2011 pentru autovehiculul cu numarul de identificare WWW care la acel moment era înmatriculat sub nr. B-62-TGO pe numele societatii de leasing BRD SOGELEASE IFN S.A., iar în data de 21.07.2010, dupa expirarea contractului de leasing, autovehiculul a fost înmatriculat pe numele sau, sub nr. OT–xx-xxx.

A mai aratat petenta ca agentul constatator a întocmit în mod eronat procesul-verbal, ghidându-se numai dupa numarul de înmatriculare al vehiculului, nu si dupa numarul de identificare.

Petenta nu si-a motivat în drept plângerea.

În dovedire, petenta a depus la dosar procesul-verbal contestat si dovada primirii acestuia, copia cartii de identitate a autoturismului, copia bonului fiscal nr. 11/31.05.2010, copia primei pagini a contractului de leasing nr. SGL 11291/19.04.2007 si copia actului aditional nr. 1/23.06.2010 la contractul de leasing respectiv.

Cererea petentei este scutita de taxa de timbru, în conformitate cu dispozitiile art. 36 din OG 2/2001.

Prin întâmpinarea formulata, intimata a solicitat respingerea plângerii, aratând ca procesul-verbal de contraventie întruneste toate conditiile cerute de OG 15/2002 si de OG 2/2001, fiind emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control al rovinietei, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administratiei si Internelor, Directia Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor.

În drept, intimata a invocat dispozitiile OG 2/2001, ale OG 15/2002 si ale Ordinului nr. 769/2010.

Intimata a atasat la întâmpinare copii de pe procesul-verbal de contraventie si plansa foto care a stat la baza acestuia.

În cauza a fost încuviintata si administrata proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând ansamblul actelor aflate la dosar, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de contraventie seria R11 nr. 0404065 încheiat la data de 07.11.2011 (fila 20), petentei i s-a aplicat sanctiunea amenzii contraventionale în suma de 750 lei, fiind obligata sa achite si tariful de despagubire de 414,24 lei, retinându-se ca vehiculul categoria B înmatriculat sub numarul OT–xx-xxx, apartinând petentei, a circulat fara rovinieta valabila în data de 12.05.2011, ora 1632 pe DN 65 km 21+400 Bals, fapta prevazuta de dispozitiile art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 si sanctionata potrivit art. 8 alin. 2 din acelasi act normativ.

Verificând, potrivit art. 34 al.1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de contraventie contestat, instanta retine ca acesta a fost întocmit cu respectarea dispozitiilor legale incidente în materie, în ceea ce priveste forma sa.

Analizând temeinicia celor cuprinse în procesul verbal, instanta constata ca starea de fapt retinuta de agentul constatator corespunde realitatii, documentele depuse la dosar de catre petenta nefacând dovada contrara.

Instanta constata ca, asa cum sustine petenta, din copia bonului fiscal nr. 11/31.05.2011 (fila 9) si din copia cartii de identitate a autovehiculului (filele 18-19) reiese ca pentru autovehiculul înmatriculat initial sub nr. B-62-TGO (si ulterior sub nr. OT–xx-xxx) a fost achizitionata o rovinieta valabila pe o perioada de un an, de la 31.05.2010 pâna la 30.05.2011, depistarea în trafic realizându-se în intervalul de timp aratat.

Este adevarat ca, potrivit art. 1 alin. 10 din OG 15/2002, în cazul schimbarii utilizatorului vehiculului, rovinieta îsi mentine valabilitatea. Însa, potrivit alineatului 12 al aceluiasi articol, începând cu data de 1 octombrie 2010, în cazul schimbarii numarului de înmatriculare al vehiculului, rovinieta îsi mentine valabilitatea numai în conditiile în care utilizatorul informeaza în scris Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România – S.A. cu privire la schimbarea numarului de înmatriculare, în vederea operarii modificarii în baza de date.

Verificând situatia de fapt prin prisma textelor legale aratate, instanta nu poate retine apararea petentei referitoare la valabilitatea rovinietei, aceasta pierzându-se odata cu necomunicarea catre intimata a schimbarii numarului de înmatriculare al vehiculului.

Analizând, însa, modul în care agentul a facut individualizarea sanctiunii aplicate, instanta apreciaza ca aceasta nu e corespunzatoare pentru gradul de pericol social concret al faptei contraventionale. Potrivit art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, coroborat cu dispozitiile art. 21 alin. 3 din aceeasi ordonanta, sanctiunea contraventionala trebuie aplicata în limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, tinându-se seama de împrejurarile, modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În speta, se observa ca, desi rovinieta nu era valabila la momentul depistarii în trafic, petenta achitase tariful de utilizare a retelei de drumuri nationale din România, asa cum reiese din copia bonului fiscal nr. 11/31.05.2010. În aceste împrejurari, instanta constata ca petentei i se poate retine o culpa numai în privinta necomunicarii catre intimata a modificarii numarului de înmatriculare autovehiculului, culpa pentru care sanctiunea avertismentului este suficienta, aceasta fiind apta sa-i atraga petentei atentia asupra importantei valorilor sociale ocrotite prin norma contraventionala încalcata. Instanta are în vedere si dispozitiile art. 7 alin. 3 din OG 2/2001, în conformitate cu care avertismentul se poate aplica si în cazul în care actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei nu prevede aceasta sanctiune.

Cu privire obligarea petentei de a achita tariful de despagubire, instanta arata ca respectiva dispozitie din procesul-verbal si-ar gasi justificare în ipoteza în care petenta nu ar fi achitat tariful de utilizare a retelei de drumuri nationale, tariful de despagubire având tocmai menirea de a acoperi prejudiciul suferit de catre intimata prin utilizarea de catre petenta a drumurilor nationale fara achitarea cuvenitului tarif. Or, în situatia concreta din speta, unde petenta deja achitase tariful de utilizare, aceasta nu mai poate fi obligata sa achite si tariful de despagubire, întrucât s-ar ajunge la o reparare a unui prejudiciu inexistent.

Fata de considerentele expuse, instanta urmeaza sa admita în parte plângerea formulata de petenta si sa modifice procesul-verbal de contraventie seria R11 nr. 0404065 încheiat la data de 07.11.2011, în sensul înlocuirii sanctiunii amenzii contraventionale în cuantum de 750 lei aplicate petentei prin acest act pentru savârsirea contraventiei prevazute de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, cu sanctiunea avertismentului. Totodata, instanta va înlatura dispozitia prin care petenta a fost obligata la achitarea tarifului de despagubire în valoare de 414,24 lei.

În ceea ce priveste cererea petentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecata, instanta arata ca art. 274 alin. 1 C.proc.civ. prevede ca partea care cade în pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata. Aplicarea acestei dispozitii legale este conditionata, însa, de stabilirea culpei procesuale la producerea respectivelor cheltuieli a partii cazute în pretentii. În speta, instanta nu poate retine în sarcina intimatei niciun fel de culpa în declansarea si derularea litigiului având ca obiect plângere contraventionala promovat de catre petenta, necesitatea acestui litigiu fiind generata de nerespectarea de catre petenta a obligatiei de a informa intimata cu privire la schimbarea numarului de înmatriculare al autovehiculului, în vederea operarii modificarii în baza de date. Pe aceste considerente, instanta va respinge cererea petentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecata ca fiind neîntemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite în parte plângerea contraventionala formulata de petenta S.C N S.R.L., cu sediul în Slatina, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN, cu sediul în Bucuresti, B-dul Iuliu Maniu, nr. 401A, sector 6.

Modifica procesul-verbal de contraventie seria R11 nr. 0404065 încheiat la data de 07.11.2011, în sensul înlocuirii sanctiunii amenzii contraventionale în cuantum de 750 lei aplicate petentei prin acest act pentru savârsirea contraventiei prevazute de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, cu sanctiunea avertismentului. Totodata, înlatura dispozitia prin care petenta a fost obligata la achitarea tarifului de despagubire în valoare de 414,24 lei.

Mentine celelalte dispozitii ale procesului-verbal.

Respinge cererea petentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiata.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Data publicarii pe site: 09.02.2012