Cererea vizând revocarea măsurii tratamentului medical la care a fost obligată făptuitoarea Ţ.G. face parte dintre cele care se referă la executarea hotărârilor penale şi de aceea recursul declarat împotriva unei hotărâri pronunţate de Judecătoria Câmpina în această materie nu poate fi soluţionat decât de tribunal ca instanţă material competentă, aşa cum rezultă din norma legală imperativă prevăzută de art. 27 pct. 3 C.proc.pen.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 1634 din 28 noiembrie 2013
Prin sentinţa penală nr. 314/24.06.2013 pronunţată de judecătorie s-a respins sesizarea formulată de petenta Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti – Cabinetul Medical Dr. B.A.L., ca neîntemeiată.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C.proc.pen., petenta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. 2176/204/2013, Direcţia de Sănătate Publica a Municipiului Bucureşti – Cabinetul Medical Dr. B.A.L., în calitate de medic al făptuitoarei Ţ.G., obligată la tratament medical prin sentinţa penala nr. 259/05.10.2010, rămasa irevocabilă prin decizia nr. 855/27.10.2010, a solicitat încetarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical potrivit dispoziţiilor art. 113 C.pen., având în vedere ca motivele care au stat la baza acesteia nu mai subzistă. Examinând actele dosarului, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 259/05.10.2010 pronunţată de judecătorie şi devenită definitivă, în baza art. 113 C.pen. s-a dispus obligarea făptuitoarei Ţ.G. la tratament medical până la însănătoşire. Măsura de siguranţă dispusă de instanţă a fost pusă în executare, făptuitoarea fiind repartizată de Direcţia de Sănătate a Municipiului Bucureşti să efectueze tratamentul de specialitate la Cabinetul Medical Dr. B.A.L. La data de 20.06.2013, în conformitate cu dispoziţiile instanţei de fond din 18.06.2013, a fost emisă adresă către SML Ploieşti, în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice a făptuitoarei, pentru a se confirma dacă într-adevăr mai subzistă motivele ce au impus luarea măsurii de siguranţă. Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică depus la dosarul cauzei la 13.09.2013 a rezultat că făptuitoarea prezintă diagnosticul episod psihotic în antecedente, remis în prezent şi, având în vedere internările repetate, conform actelor medicale prezentate, s-a recomandat menţinerea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 113 C.pen., motiv pentru care prima instanţă a respins sesizarea de revocare a măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a exercitat recurs petenta Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti – prin Cabinetul Dr. B.A.L. ca medic primar psihiatru criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie cu motivarea rezumativă că probele au fost apreciate în mod superficial, ceea ce a condus la o dezlegare inechitabilă a cererii de revocare a măsurii de siguranţă la care a fost supusă făptuitoarea Ţ.G. Astfel, a fost criticată expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cauză, deoarece constatările medicilor experţi din comisie sunt favorabile făptuitoarei, iar examenul stării sale psihice actuale este prezentat fără recomandări, iar în concluziile finale ale raportului se recomandă, în mod paradoxal, continuarea tratamentului.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei şi pe fond, admiterea solicitării de revocare a măsurii obligării la tratament medical a făptuitoarei.
În şedinţa publică a dezbaterilor, procurorul a invocat excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel de a soluţiona recursul de faţă.
Curtea, verificând cu prioritate această excepţie a constatat că, potrivit art. 27 pct. 3 C.proc.pen., tribunalul judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii (…) în materia executării hotărârilor penale. Măsura de siguranţă a obligării făptuitoarei la tratament medical luată printr-o hotărâre judecătorească definitivă (sentinţa penală nr. 259/2010 a judecătoriei şi decizia penală nr. 855/2010 a tribunalului) a fost pusă în executare, potrivit art. 429 C.proc.pen., de Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti în sensul repartizării şi supravegherii sub aspectul administrării tratamentului medical de medicul primar psihiatru B.A.L.
Drept consecinţă, cererea vizând revocarea măsurii tratamentului medical la care a fost obligată făptuitoarea Ţ.G. face parte dintre cele care se referă la executarea hotărârilor penale şi de aceea recursul declarat împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorie în această materie nu poate fi soluţionat decât de tribunal ca instanţă material competentă, aşa cum rezultă din norma legală imperativă sus-citată.
Astfel fiind, în temeiul art. 42 C.proc.pen. combinat cu art. 27 pct. 3 din acelaşi cod, Curtea, admiţând excepţia invocată, a declinat în favoarea tribunalului competenţa materială de soluţionare a recursului declarat de recurenta-petentă.
(Judecător Simona Petruţa Buzoianu)
