Leasing
2. Contract de leasing. Interpretarea clauzelor contractuale.
Din moment ce locatarul a predat bunul locatorului el nu mai poate fi obligat la plata contravalorii folosinţei bunului după ce l-a restituit proprietarului.
(Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, sentinţa comercială nr. 398/1.04.2010)
Prin contestaţia la tabelul de creanţe, creditoarea S.C. T L IFN SA a solicitat instanţei înscrierea sa la masa credală a debitoarei S.C. G C SRL şi cu creanţa în cuantum de 245.259,00 lei reprezentând clauza penală prevăzută de părţile contractante la art. 15.7 din contract reprezentând prejudiciul suferit de locatorul S.C. T L IFN SA ca urmare a rezilierii contractului de leasing, din culpa utilizatorului S.C. G C SRL.
Prin contestaţia formulată la tabelul de creanţe, contestatorii NGL şi soţia NDC contestă faptul că nu au fost înscrişi în tabel cu întreaga creanţă pe care o au faţă de debitoarea S.C. G C SRL.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că contestaţia contestatorilor NGL şi NDC, este întemeiată şi urmează să fie admisă, contestatorii făcând dovada achitării preţului apartamentului în cuantum de 45.000 de euro.
Referitor la contestaţia creditoarei S.C. T L IFN SA instanţa urmează să respingă contestaţia ca neîntemeiată pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Este real că potrivit prevederilor art. 15.2 din contractul de leasing financiar încheiat între părţi, „În caz de reziliere, partea în culpă datorează şi daune pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat”, iar potrivit art. 15.7 din contract „restituirea obiectului leasingului către locator în oricare din condiţiile stipulate mai sus, nu îl scuteşte pe utilizator de plata integrală a ratelor de leasing, a penalităţilor aferente şi după caz a daunelor interese”.
Dar plata integrală a ratelor de leasing, a penalităţilor aferente şi dacă este cazul a daunelor interese nu pot avea alt obiect decât ratele, penalităţile şi eventualele daune datorate de utilizator până la data restituirii autovehiculului.
Interpretarea contestatoarei conform căreia se datorează daune-interese constând în plata ratelor până la finalizarea contractului, nu este conformă cu convenţia părţilor, o astfel de interpretare putând fi acceptată doar în cazul unor clauze penale, în care nu se pune problema dovedirii unor pagube, ci doar dovedirea existenţei acelei clauze. Este greu de acceptat că finanţatorul este păgubit în situaţia dată, în care autovehiculul i-a fost restituit, iar perioada cât acesta a fost folosit de utilizator este acoperită cu plata ratelor de către utilizator prin înscrierea pe tabelul creanţelor. Daunele-interese trebuie dovedite, iar plata unor sume care să fie egală cu contravaloarea autovehiculului deja restituit ar duce la îmbogăţirea fără just temei a finanţatorului, motiv pentru care interpretarea dată textului convenţional de către finanţator este eronată.
În acest sens este de observat că în art. 1 din O.G. nr. 51/1997 se face referire la dreptul de folosinţă asupra unui bun, la locator/finanţator şi la locatar/utilizator.
Or, din moment ce locatarul a predat bunul locatorului el nu mai poate fi obligat la plata contravalorii folosinţei bunului după ce l-a restituit proprietarului în condiţiile art. 10 lit. j din acelaşi act normativ.
În acest sens este de observat şi faptul că potrivit dispoziţiilor de principiu ale art. 983 Cod procedură civilă: „Când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui care se obligă”.
Or, în contractul de leasing partea care se obligă este utilizatorul şi în consecinţă atât prevederile art. 15.2 cât şi prevederile art. 15.7 din contractul în speţă se interpretează în sensul că este vorba de ratele de leasing, penalităţile şi daunele interese aferente perioadei în care a utilizat autovehiculul avut în folosinţă şi nu în sensul preţului ce se achită integral de un cumpărător ce dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului.
În condiţiile de mai sus invocarea art. 8 din O.G. nr. 51/1997 şi a art. 66 alin. 1 din cu privire la caracterul de titlu executoriu al contractului de leasing şi la nesupunerea lui procedurii de verificare prevăzute de legea insolvenţei, este valabilă pentru valoarea reală a creanţei, respectiv cea determinată mai sus, şi nu pentru sume stabilite eronat de către creditoare.
