Timbru judiciar. Timbrare insuficientă. Anularea cererii.


Faţă de împrejurarea că apelanta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de a completa valoarea timbrului judiciar, se va dispune anularea apelului, ca insuficient timbrat.

(Secţia comercială, decizia nr. 591/5.06.1997).

Prin sentinţa civilă nr. 9.403, pronunţată la data de 2.10.1996 de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. “R.” – S.R.L. împotriva pârâtelor “V. C. C.” – S.R.L. şi S.C. “M. C. P & D” – LTD, cu consecinţa obligării fiecărei pârâte la plata sumei de 637.200 lei, cu titlu de preţ prestaţii, a sumei de 637.200 lei, cu titlu de penalităţi pentru întârziere în decontare şi a sumei de 5.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Spre a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a prestat servicii de pază, în beneficiul ambelor pârâte, care nu au efectuat plata acestora, în sumă totală de 1.274.400 lei, la termenul scadent de 22.02.1994, datorând reclamantei şi penalităţile pentru întârziere în decontare, reduse la nivelul sumei asupra căreia sunt calculate, de 1.274.400 Iei, şi că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 969 Cod civil, art. 7 şi 11 din Legea 76/1992 şi art. 274 Cod proc. civilă.

împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta S.C. “V. C. C.” – S.R.L, criticând-o pentru nelegalitatea şi netemeinicie.

în motivarea apelului s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a dispus obligarea apelantei-pârâte la plata unor prestaţii pe care reclamanta nu le-a efectuat în beneficiul său, ţinându-se seama de prevederile contractului de prestări nr. 98/1993, care nu îi sunt opozabile, fiind încheiat între intimate.

Intimata S.C. “R.” – S.R.L. a formulat întâmpinare, arătând că susţinerile apelantei sunt neîntemeiate, întrucât actul adiţional nr. 3, înregistrat sub nr. 28/31.01.1994, a fost semnat de către directorul apelantei, purtând sigiliul acesteia.

Deşi instanţa a încunoştiinţat apelanta că are obligaţia să completeze timbrul judiciar cu timbre mobile în valoare de 4.000 lei – astfel cum rezultă din încheierile de la datele de 6.02.1997,3.04.1997 şi 8.05.1997 şi din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare a acesteia – aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.

Aşa fiind, având în vedere că, în conformitate cu art. 3 alin. 2 din O. G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cererilor de chemare în judecată, care au ca obiect o valoare mai mare de 1.000.000 lei, indiferent dacă privesc fondul sau o cale de atac, li se aplică timbrul judiciar de 5.000 lei, şi împrejurarea că apelanta nu a depus timbru judiciar, în valoarea menţionată, urmează ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. 2 din sus-arătatul act normativ, să se facă aplicarea art. 9 din Instrucţiunile Ministerului Finanţelor nr. 1.711/1960, cu consecinţa anulării prezentei cereri de apel, ca insuficient timbrată.

Notă: Cu privire la Legea nr. 76/1992, a se vedea nota de ia speţa nr. 12.

Ordonanţa Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar (publicată în Monitorul Oficial nr. 201 din 30 august 1995), a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 106/1995 (publicată în Monitorul Oficial nr. 270 din 21 noiembrie 1995). A fost modificată prin: 1) Legea nr. 106/1995; 2) Legea nr. 123/1997 (publicată în Monitorul Oficial nr. 149 din 11 iulie 1997); 3) O.G. nr. 10/1998 (publicată în Monitorul Oficial nr. 40 din 30 ianuarie 1998); 4) Legea nr. 120/1998 (publicată în Monitorul Oficial nr. 225 din 18 iunie 1998).

în prezent, temeiul anulării acţiunii sau cererii pentru netimbrare sau insuficienta timbrare, îl reprezintă art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.