Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3381/866/2009 pe rolul Judecătoriei Paşcani, contestatorul T. Gh. a formulat în contradictoriu cu intimata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE P. contestaţie împotriva executării silite împotriva titlului executoriu nr. 223020009833188/ 31.08.2009 şi a somaţiei nr. 223020017973254/31.08.2009 emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, D.G.F.P. judeţul Iaşi, Administraţia Finanţelor Publice Paşcani respectiv amendă în cuantum de 12.330 lei aplicată prin Ordinul Prim – Viceguvernatorului B.N.R. nr. 31/16.06.2006 reprezentând valoarea a 6 salarii medii brute aferente lunii februarie 2006, sancţiune aplicată conf. art.189 alin 2 lit. c din OUG 97/2000.
Solicită contestatorul anularea tuturor formelor de executare şi suspendarea executării silite.
Cererea a fost legal taxată.
Motivând-o în fapt contestatorul arată că titlul executoriu nr. 223020009833188/ 31.08.2009 şi somaţia nr. 223020017973254/31.08.2009 emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, D.G.F.P. judeţul Iaşi, Administraţia Finanţelor Publice Paşcani nu au temei legal, conţin vicii de formă şi de redactare .
Contestatorul a invocat excepţia prescrierii aplicării sancţiunii amenzii în sumă de 12.330 lei potrivit art. 234 alin 1 din Legea nr. 227/2007 pentru aprobarea şi modificarea OUG nr. 99/26.12.2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, care a intrat în vigoare la data de 1.01.2007 şi prin prevederile art. 422 lit. b s-au abrogat dispoziţiile OUG 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit. În susţinerea excepţiei contestatorul invocă dispoziţiile art. 193 alin 1 din OUG 97/2000 modificată prin Legea 200/2002 cu modificările şi completările ulterioare care atestă în mod expres „aplicarea sancţiunilor prev de art. 189 şi art. 190 se prescrie în termen de doi ani de la data săvârşirii faptei”.
Arată contestatorul că potrivit Ordinului Prim Viceguvernatorului BNR sancţiunea i-a fost aplicată pentru o serie de deficienţe: nerespectarea art. 36 din Normele privind acordarea de credite membrilor cooperatori, nerespectarea art. 48, 59, 26, 49 din Normele privind acordarea de credite membrilor cooperatori, nerespectarea art. 169 alin 2 din OUG nr. 97/2000 aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002 cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 16 alin 2 din Regulamentul BNR nr. 5/2002, ale punctului 4.1. din Normele BNR 7/1998, ale circularei Creditcoop Casa Centrală nr. 221/28.09.2005, art. 18 alin 4 şi art. 180 alin 1 din OUG 97/2000.
Arată creditorul că la data aplicării sancţiunii era în vigoare OUG 97/2000 în care se prevedea în art. 193 alin 1 că sancţiunile aplicate potrivit art. 189 şi art. 190 se prescriu în termen de doi ani de la data săvârşirii faptei, iar perioada în care se pretinde că a fost săvârşită fapta de creditor este 1.12.2003- 31.01.2006.
În susţinerea excepţiei, contestatorul arată actele la care s-au constatat deficienţe şi data prescrierii.
Aceste contracte la care s-ar fi constatat deficienţe nu au adus nici un fel de prejudiciu Cooperativei de credit S..
Arată contestatorul că potrivit art. 234 alin 1 din Legea 227/2007 aplicarea sancţiunilor se prescrie într-un an de la data constatării faptei, dar nu mai târziu de trei ani de la data săvârşirii faptei.
Arată contestatorul că emiterea somaţiei de DGFP /Administraţia Finanţelor publice Paşcani şi a titlului executoriu s-a făcut fără a fi primit oficial de la BNR Ordinul Prim Viceguvernatorului.
De asemenea susţine contestatorul că nu a primit nici o înştiinţare de plată a amenzii până la emiterea titlului executoriu. Arată contestatorul că s-a efectuat controlul prin care s-au constatat deficienţele în perioada 5-16-03.2006, iar cu adresa nr. IV /1/7798/22.06.2006 BNR a transmis Ordinul Prim Viceguvernatorului din 31/16.06.2006 privind sancţiunile aplicate.
De asemenea contestatorul a invocat şi excepţia perimării de drept a executării în baza art. 389 C. pr. civ având în vedere perioada verificată, data controlului, data aplicării sancţiunii.
În drept au fost invocate prevederile art. 399, 401 alin 1 lit. c, art. 403 alin 1, art. 404 alin 1, 389 C. pr. civ, art. 193 alin 1 din OUG 97/2002, art. 234 alin 1 din Legea 227/2007, pentru aprobarea şi modificarea OUG 99/26.12.2006, art. 172, 173 din OG 92/2003 Cod Procedură fiscală.
Din probele administrate in cauza si din susţinerile partilor instanţa retine următoarele:
Contestatorul T. Gh. a chemat in judecata intimata Administraţia Finanţelor Publice Paşcani, pentru ca in contradictoriu cu aceasta, instanţa sa dispună anularea tuturor formelor de executare începute de intimata in temeiul titlului executoriu nr. 223020009833188/ 31.08.2009 si a somatiei nr. 223020017973254 din aceeaşi data emise de către Agenţia Naţionala de Administraţie Fiscala, D.G.F.P., jud.Iasi.
In motivarea contestaţie la executare, contestatorul a inteles sa invoce excepţia prescrierii aplicării sancţiunii privind amenda conform art. 234 al.1 din Lg. 227/2007 pentru modificarea si completarea OUG 99/26.12.2006, si a art. 193 al.1 din OUG 97/2000 cu modificările si completările ulterioare.
A invocat contestatorul si nereguli de redactare atât ale titlului executoriu cat si ale somaţiei, precum si excepţia perimării de drept a executării.
Instanţa considera excepţiile invocate ca fiind de fapt apărări de fond ale cauzei, si astfel le va motiva odată cu fondul acţiunii.
Fata de prescrierea aplicării sancţiunii privind amenda, instanţa observa ca in drept aceasta este fundamentata de către contestator pe doua temeiuri de drept alternative, instanţa urmează a le analiza pe rând, in ordinea cronologica a actelor normative invocate.
Astfel, instanţa retine ca in cadrul Raportului de Supraveghere nr. 805 din data de 17.03.2006, Banca Naţionala a României a analizat activitatea Cooperativei de Credit Siretul Paşcani pentru perioada 1.12.2003 – 31.01.2006, control cu ocazia căruia a observat nerespectarea de către Cooperativa a unor serii de prevederi din Normele pentru acordarea de credite membrilor cooperatori, ale Normelor Băncii Naţionale a României, precum si încălcarea unor texte de lege, respectiv – art. 18 al.4, art.169 al.2 si art. 180 al.1 din OUG 97/2000.
Fata de constatările arătate in Raportul de supraveghere, Prim Viceguvernatorul Băncii Naţionale a României a emis Ordinul nr. 31 / 16.06.2006, prin care a sancţionat pe conducătorul Cooperativei de credit S. Paşcani cu amenda de 12.330 Ron pentru nerespectarea normelor si textelor de lege arătate mai sus, conform art. 189 al.2 lit.c) din OUG.97/2000.
Fata de temeiul de drept arătat de către Banca Naţionala a României, si fata de datele actelor ce au stat la baza dispunerii sancţiunii contestate, instanţa constatata ca in speţa nu poate fi primita excepţia prescrierii aplicării sancţiunii amenzii.
Astfel, din Raportul de Supraveghere nr. 805/17.03.2006 (filele 24 – 40 dosar), reiese ca toate documentele fata de care s-au constatat incalcari ale normelor sau legii si fata de care s-a dispus sancţionarea sunt ulterioare datei de 16.06.2004.
Pentru a putea fi reţinuta prescrierea aplicării sancţiunii privind amenda, ar fi fost necesar ca actele pentru care s-a dispus aceasta sancţiune sa fi fost datate anterior datei de 16.06.2004, astfel încât la data emiterii ordinului nr. 31 / 16.06.2006 sa se fi scurs termenul de prescripţie de 2 ani prevăzut de art. 193 al.1 din OUG. 97/2000.
Referitor la actul normativ aplicabil in speţa pentru identificarea termenului de prescripţie a aplicării sancţiunii amenzii, instanţa considera ca acesta nu poate fi decât OUG 97/2000, care era in vigoare atât la data savarsirii faptelor sancţionate, cat si la data constatării si sancţionării acestora.
Nu pot fi primite susţinerile contestatorului T. in sensul ca ar fi aplicabile prevederile art. 234 al.1 din Lg. 227/2007 care a modificat OUG 99/26.12.2006, pentru simplul considerent ca nici unul din actele normative arătate nu era in vigoare la data stabilirii sancţiunii amenzii, iar conform Constituţiei României, cu excepţia legii penale mai favorabile, legea nu retroactiveaza.
O.U.G. nr. 99, modificata si completata prin Lg. 227/2007, prevede într-adevăr in art. 234 al.1 ca „aplicarea sancţiunilor se prescrie în termen de un an de la data constatarii faptei, dar nu mai mult de 3 ani de la data savârşirii faptei”, insa acesta act normativ nu era in vigoare la data stabilirii sancţiunii prin Ordinul nr. 31 / 16.06.2006, ordonanţa de urgenta intrând in vigoare abia la data de 26.12.2006.
Fata de aceste aspecte, instanţa concluzionează in sensul ca: legea aplicabila la data stabilirii sancţiunii este OUG 97/2000, modificata si completata, ca potrivit art. 193 al.1 din acest act normativ aplicarea sancţiunilor prevazute la art. 189 şi 190 se prescrie în termen de 2 ani de la data savârşirii faptei, si văzând in cadrul raportului de supraveghere ca nici una din faptele sancţionate nu este anterioara datei de 16.06.2004, constata ca excepţia prescrierii aplicării sancţiunii amenzii este neîntemeiata.
Apreciind asupra „viciilor de redactare conţinute atât in titlul executoriu cat si in somaţie” arătate de contestator la punctul 2 din contestaţia la executare, instanţa constata ca nici unul dintre acestea nu este de natura a atrage nulitatea formelor de executare începute in cauza de către intimata.
Contestatorul figurează in evidenta fiscala cu un debit in cuantum de 12.330 lei, acesta fiind temeiul in baza căruia s-a pornit executarea silita împotriva sa.
Faptul ca titlul executoriu emis de intimata are ca izvor adresa nr. IV / 4231 / /27.03.2009 a Băncii Naţionale si adresa nr. 19143 / 7.07.2009 a Primăriei Municipiului Pascani – Serviciul Finanţelor Publice Locale, nu diminuează in nici un mod puterea de executare silita acordata de către lege intimatei, conform art. 141 din OG nr. 92/ 2003.
Amenda la care a fost obligat contestatorul se face, conform art. 189 al.2 lit.5 teza finala din OUG 97/2000, la bugetul de stat, astfel incat, conform art. 141, art. 136 si art.145 din C.pr.fiscala, organul fiscal din raza teritoriala a celui care nu si-a îndeplinit obligaţia de plata, la data la care creanţa devine scadenta, devine abilitat prin lege sa efectueze procedura executării silite, având dreptul de a emite titlul executoriu si de a efectua toate actele de executare, indiferent de modalitatea sa de sesizare.
In privinţa excepţiei perimării de drept a executării întemeiata de către contestator pe art. 389 C.pr.civ., instanţa constata ca nici aceasta nu este fondata întrucât ar trebui sa existe o întrerupere mai mare de 6 luni intre doua acte de executare.
In speţa, Ordinul 31/ 16.06.2006 a fost comunicat intimatei la data de 27.03.2009, iar actele de executare au fost emise la data de 31.08.2009, la un interval mai mic de 6 luni, astfel incat, nici de la sesizare si pana la emiterea somaţiei nu au trecut 6 luni si nici de la emiterea somaţiei si a titlului executoriu pana la începerea efectiva a executării silite nu a trecut termenul arătat de lege.
Fata de considerentele de mai sus, instanţa urmează a respinge contestaţia la executare formulata de către T. Gh., constatând ca nu poate fi reţinuta prescrierea aplicării sancţiunii amenzii si nici perimarea executării silite, actele de executare efectuate de către intimata fiind legale si temeinice.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs contestatorul T. Gh., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În fapt, arată recurentul în motivarea cererii.
În mod greşit Judecătoria Paşcani a respins contestaţia la executare, motivarea fiind una care nu-şi găseşte corespondent atât în Codul de procedură civilă, în OUG nr. 97/2000, în Legea nr. 227/2007 pentru aprobarea şi modificarea OUG nr. 99/2006, cât mai ales în Codul de procedură fiscală.
Instanţa a soluţionat excepţia prescrierii sancţiunii privind amenda, excepţia perimării de drept a executării, fără ca aceasta să analizeze întocmai incidenţa textelor de lege de care s-a prevalat în motivarea în fapt a contestaţiei la executare.
Judecătoria Paşcani a reţinut astfel, că toate documentele faţă de care s-au constatat încălcări ale normelor sau legii şi faţă de care s-a dispus sancţionarea sunt ulterioare datei de 16 aprilie 2004.
Nu rezultă care a fost argumentul instanţei când s-a prevalat de această dată, respectiv 16 aprilie 2004, fiind vorba de Ordinul nr. 31/16.06.2006, iar perioada verificată este 01.12.2003 – 31.01.2006.
Astfel, conform art. 193 alin. 1 din OUG nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 189 şi art. 190 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei.
OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în M.O. nr. 1027/27.12.2006 a intrat în vigoare, conform art. 419 alin.1 la data de 01.01.2007 şi prin prevederile art. 422 lit. b. abrogă OUG nr. 97/2000.
Astfel, la data aplicării sancţiunii era în vigoare OUG nr. 97/2000 în acest sens aplicându-se disp. art. 193 alin.1.
Perioada verificată a fost 01.12.2003 – 31.01.2006.
Pe cale de consecinţă, prin prisma prevederilor reţinute a fi încălcate şi menţionate în Ordinul Prim-viceguvernatorului B.N.R. nr. 31/2006 era incidentă această excepţie a prescrierii aplicării sancţiunii privind amenda.
Greşit a soluţionat instanţa şi excepţia perimării de drept a executării, reţinând în ceea ce priveşte această excepţie faptul că Ordinul nr. 31/2006 a fost comunicat intimatei la data de 27 martie 2009, iar actele de executare au fost emise la data de 31 august 2009, la un interval mai mic de 6 luni.
Un aspect deosebit de important pe carte instanţa l-a ignorat este evidenţiat de Norma imperativă de procedură fiscală, care precizează faptul că executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului Cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui alt înscris care, potrivit legii constituie titlu executoriu – art. 141 alin. 1 Cod procedură fiscală.
Alin. 7 al aceluiaşi articol precizează faptul că netransmiterea titlurilor executorii provenite în urma sancţionării contravenţionale, în termen de 90 de zile de la emiterea de către organele competente, conduce la anularea acestora.
Instanţa nu a avut în vedere care anume instituţie era competentă să procedeze la emiterea formelor de executare, în cazul în care titlul executoriu ar fi existat.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că acest dociment – Ordinul prim viceguvernatorului a fost comunicat municipiului Paşcani – Serviciul Finanţe Publice Locale, iar acesta din urmă transmite actul menţionat la A.F.P. Paşcani, motivat de faptul că debitul se face venit la bugetul de stat.
Or, potrivit Legii nr. 182/2006 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, la art. 8 s-a introdus alin.4, care precizează că sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.
A omis astfel instanţa să reţină faptul că activitatea de executare silită pentru sumele cu acest titlu, potrivit aceluiaşi act normativ, art. II alin. 1 începând cu data de 01.01.2007 se face de către unităţile administrativ teritoriale şi nu de A.F.P. Paşcani.
Drept urm,are organul emitent al actelor de executare contestaţie nici măcar nu avea competenţa în emiterea acestora, chiar dacă ar fi existat titlu executoriu şi nu ar fi fost unul nul.
Or, în speţa dedusă judecăţii, nu există titlu executoriu – aspect pe care instanţa de fond nu l-a avut în vedere.
De altfel, însăşi intimata A.F.P. Paşcani a precizat că executarea a început în baza Ordinului nr. 31/2006, comunicat organului de executare în anul 2009.
Or, conform disp. art. 141 alin. 7 cod procedură civilă, netransmiterea titlurilor executorii provenite în urma sancţionării în termen de 90 de zile de la emiterea de către organele competente conduce la anularea acestora.
Legal citată, intimata Administraţia Finanţelor Publice Paşcani a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Verificând actele şi lucrările dosarului, motivele de recurs invocate raportat la dispoziţiile legale în vigoare, tribunalul constată următoarele:
Prin Ordinul nr. 31/16.06.2006 al Prim Viceguvernatorului B.N.R. contestatorul Timofte Gheorghe în calitatea sa de preşedinte al Cooperativei de Credit Siretul Paşcani a fost sancţionat cu amendă reprezentând nivelul a 6 salarii medii brute de încadrare/organizaţie ale conducătorilor aferente lunii februarie 2006. Acest ordin a fost contestat de către T. Gh. în procedura reglementată legislativ de dispoziţiile art. 202 din O.U.G. nr. 97/2000, fiind emisă la data de 10 august 2006 de către C.A. al B.N.R. hotărârea nr. 19 prin care a fost respinsă contestaţia. Subliniază Tribunalul că sancţionarea contestatorului T. Gh. a avut loc în puterea art. 189 alin. 2 lit. c din O.U.G. nr. 97/2000. Acest act normativ a fost aplicat şi de Î.C.C.J. în soluţionarea recursului declarat împotriva hotărârii nr. 19/10.08.2006 a C.A. a B.N.R. potrivit regulii tempus regit actum.
Art. 193 alin. 1 din O.U.G. nr. 97/2000 invocat în litigiu dispune ca aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 189 şi 190 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei. Valorificarea şi eficientizarea acestui text de lege însă nu poate avea loc prin mijlocirea căii alese de către contestator respectiv cea a contestaţiei la executare.
Aşa cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului contestaţia la executare este mijlocul procedural pe care legea îl pune la dispoziţia celui interesat ori de câte ori prescripţiile legale edictate în materia executării silite sunt transgresate. Transpusă această definiţie a contestaţiei la executare prezentului litigiu înseamnă practic că dincolo de normele legale aplicabile raportului juridic execuţional, instanţa de executare nu are căderea de a se pronunţa asupra incidenţei unei norme aplicabile raportului juridic devenit litigios şi dedus deja judecăţii. După cum s-a relevat, ordinul nr. 31/16.06.2006 în puterea căruia contestatorul a fost sancţionat, a fost supus controlului în procedura reglementată de art. 202 din O.U.G. nr. 97/2000, control finalizat cu pronunţarea deciziei nr. 2633/23 mai 2007 a Î.C.C.J. Excepţia prescripţiei aplicării amenzii putea fi invocată, întrucât priveşte raportul de drept material exclusiv, în cadrul procedurii administrative parcurse în baza art. 202.
Potrivit art. 172 alin. 3 Cod procedură fiscală contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Totodată, excepţia prescrierii aplicării sancţiunii privind amenda excedând raporturilor juridice execuţionale în mod corect aceasta a fost analizată de judecătoria Paşcani nu ca excepţie ci ca o apărare pe fond.
În antiteză, excepţia perimării de drept a executării interferând cu normele edictate în materia executării silite urmează a fi soluţionată de Tribunalul Iaşi, prioritar, în aplicarea art. 137 Cod procedură civilă.
Soluţia de respingere a acestei excepţii este legală însă nu întemeiat pe cele reţinute de judecătorul fondului.
Respingerea acesteia se impune în puterea art. 142 alin. 4 Cod procedură fiscală. Potrivit textului de lege executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează.
Pe fondul contestaţiei formulate, tribunalul reţine temeinicia acesteia.
Potrivit art. 141 alin. 1 Cod procedură fiscală executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod, de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care potrivit legii constituie titlu executoriu. În aceasta din urmă ipoteză a textului, fundamentat pe înscrisul ce constituie titlu executoriu, organul de executare competent, procedează la comunicarea somaţiei. Art. 145 alin. 1 Cod procedură fiscală prevede că executarea silită începe prin comunicarea somaţiei însoţită de un exemplar al titlului executoriu. În toate actele de executare silită – astfel cum dispune art. 144 Cod procedură fiscală, trebuie să se indice titlu executoriu şi să se arate natura şi cuantumul debitului ce face obiectul executării.
Potrivit art. 172 alin. 1 Cod procedură fiscală persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare.
În speţă, titlul executoriu este Ordinul nr. 31/16.06.2006 al Prim Viceguvernatorului B.N.R. în baza căruia s-a aplicat contestatorului amenda. Acesta este înscrisul la care face trimitere legiuitorul în partea finală a art. 141 alin. 1 Cod procedură fiscală care poate fundamenta şi fundamentează executarea silită. Prezenţa acestuia face oţioasă emiterea de către organul de executare a unui titlu executoriu. Însă nu executarea titlului executoriu de către A.N.A.F. Iaşi, la data de 31.08.2009 având nr. 18 înţelege Tribunalul să o sancţioneze ci menţiunea eronată din cuprinsul acestui titlu executoriu a documentului prin care s-a evidenţiat suma de plată. Acest document constă în adresa nr. 19013/27.03.2009. La rândul său somaţia comunicată contestatorului T. Gh. face trimitere la titlul executoriu nr. 18 din data de 31.08.2009 emis de A.F.P. Paşcani.
Expunerea diacronică a acestei situaţii de fapt conduce la concluzia că atât titlul executoriu cât şi implicit somaţia cuprind menţiuni greşite relative la înscrisul pe care se grevează executarea silită. Trecând dincolo de inutilitatea emiterii titlului executoriu, tribunalul reţine că în procedura executării silite contestate au fost nesocotite dispoziţiile art. 145 alin. 1 Cod procedură fiscală, somaţia nefiind însoţită de titlul executoriu constând în Ordinul nr. 31/2006. Mai mult decât atât, în această somaţie se face trimitere la un titlu executoriu altul decât cel care legislativ poate constitui pilon al executării silite.
În acest context juridic suntem în prezenţa unei încălcări a prevederilor codului de procedură fiscală ceea ce atrage în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 170 alin. 1 Cod procedură fiscală, text de lege redat anterior. Ca atare, făcând aplicarea art. 174 alin. 3 Cod procedură fiscală tribunalul urmează a dispune anularea formelor de executare emise de intimată.
Criticile relative la incidenţa art. 141 alin. 7 Cod procedură fiscală şi necompetenţa A.F.P. Paşcani nu pot fi primite.
Potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. 7 Cod procedură fiscală netransmiterea titlurilor executării provenite în urma sancţionării contravenţionale în termen de 90 de zile de la emiterea de către organele competente conduce la anularea acestora. În speţă contestatorul recurent nu a fost sancţionat contravenţional. Sancţiunea amenzii i-a fost aplicată acestuia în baza dispoziţiilor art. 189 alin. 2 lit. c din O.U.G. nr. 97/2000 nu ca urmare a săvârşirii unei contravenţii ci în cadrul supravegherii de către B.N.R. a activităţii organizaţiilor cooperatiste de credit. Situaţiei în litigiu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 141 alin. 6 din Cod procedură fiscală potrivit cărora titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanţe fiscale, se transmit în termen de 30 de zile de la emitere spre executare silită potrivit legii organelor prevăzute la art. 136. Pentru aceasta ipoteza existentă în litigiul pendinte legiuitorul nu a prevăzut nici o sancţiune a încălcării termenului de 30 de zile ca în situaţia reglementată de alin. 7 al aceluiaşi articol.
Pornind de la acelaşi punct al inexistenţei unui proces verbal de contravenţie nu pot fi reţinute nici dispoziţiile art. 8 ale O.G. nr. 2/2001. Potrivit art. 189 alin. 2 lit. c partea finală din O.U.G. nr. 97/2000 amenzile încasate se fac venit la bugetul de stat. Aceeaşi menţine conform căreia amenzile încasate se fac venit la bugetul de stat, este cuprinsă şi în art. 204 alin. 2 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului. Din coroborarea art. 1 cu art. 32 alin. 1 Cod procedură fiscală rezultă că organele fiscale au competenţa generală privind administrarea creanţelor provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat.
În considerarea celor mai sus expuse în baza art. 304 pct. 9 şi 312 Cod procedură civilă, tribunalul, dispunând in majoritate, a admis recursul formulat de contestatorul T. Gh., împotriva sentinţei civile nr. 260 din 01.02.2010 a Judecătoriei Iaşi, sentinţă pe care o modifică în parte în sensul că:
A admis contestaţia la executare formulată de contestatorul T. Gh., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi – Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Paşcani.
A anulat formele de executare emise de intimată în dosarul de executare silită nr. 223020009833188 din 31.08.2009.
A respins excepţia perimării executării silite.
A menţinut dispoziţiile sentinţei recurate relative la restituirea cauţiunii.
A dispus restituirea către contestatorul recurent a sumei de 297,3 lei reprezentând taxa de timbru şi timbru judiciar achitate la fond şi în recurs.
A obligat intimata să plătească recurentului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.
