În cazul în care cheltuielile de judecată sunt solicitate printr-o cerere separată, indiferent de natura procesului în care au fost făcute cheltuielile respective – litigiu de muncă, în speţa de faţă- şi chiar dacă procesul care a ocazionat aceste cheltuieli a fost soluţionat de o instanţă superioară, procesul care are ca obiect numai acordarea cheltuielilor de judecată este un proces civil distinct, astfel încât cererea se judecă în primă instanţă de judecătorie, conform art. 1 alin. (1) C.proc.civ, afară de cazul în care ar deveni incidente prevederile înscrise în art. 2 pct. 1 lit. b) C.proc.civ, când competenţa de primă instanţă va aparţine tribunalului, situaţie ce nu se regăseşte în prezenta cauză raportat la valoarea obiectului cererii.
Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Sentinţa nr. 1 din 22 februarie 2011
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat reclamanta a chemat în judecată pe pârâții solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 2500 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. 1512/114/2006 al Tribunalului Buzău, precum și la plata de cheltuieli de judecată ocazionate de prezenta cauză.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâții au declanșat un litigiu de muncă soluționat în primă instanță de Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 316/26.02.2010, prin care s-a respins acțiunea formulată de aceștia în contradictoriu cu …, iar sentința respectivă a rămas irevocabilă prin decizia Curții de Apel Ploiești pronunțată la data de 17.06.2010.
A mai susținut reclamanta că prin respingerea cererii de chemare în judecată, pârâții au căzut în pretenții în sensul art. 274 C.proc.civ, fiind în culpă procesuală, astfel încât urmează a fi obligați la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în acea cauză constând în onorariu de avocat în sumă de 2500 lei. S-a mai învederat de către reclamantă că deși a solicitat Tribunalului Buzău obligarea pârâților la cheltuieli de judecată, instanța a omis a se pronunța asupra acestei cereri.
în drept, au fost invocate dispozițiilor art. 998, art. 999 C.civ., art.112, art. 274 C.proc.civ.
Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât la data soluționării litigiului dintre părți de către Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 316/2010, reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată, iar tribunalul nu le-a acordat.
Prin sentința civilă nr. 2141/03.12.2010 Judecătoria Râmnicu- Sărat a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, Secția civilă – Complet specializat de litigii de muncă și asigurări sociale, reținând că obiectul acțiunii reclamantei îl constituie cheltuielile de judecată dintr-un litigiu de muncă, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 158 C.proc.civ, a fost admisă excepția necompetenței materiale a judecătoriei și declinată competența Tribunalului Buzău, în sensul celor arătate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, iar la termenul de judecată din 10.01.2011 instanța a pus în discuție competența materială de soluționare a cererii în pretenții.
Prin sentința civilă nr. 23 din 10.01. 2011, Tribunalul Buzău a declinat competența de soluționare a cererii în pretenții formulată de reclamantă Judecătoriei Râmnicu- Sărat și, constatând conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului, în vederea soluționării acestuia, la Curtea de Apel Ploiești.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că solicitarea de obligare a reclamanților căzuți în pretenții în cadrul litigiului de muncă, respectiv în dosarul nr. 1512/114/2006 al Tribunalului Buzău, la plata cheltuielilor de judecată către pârâta …, pe temeiul art. 274 C.proc.civ. corelat cu art. 998 – 999 Cod civil, formulată pe cale separată, are caracterul unei cereri principale – acțiune în pretenții, atrăgând în primă instanță competența materială a judecătoriei pe temeiul art. 1 alin. (1) C.proc.civ, aplicabil în situația oricărei acțiuni civile cu un obiect evaluabil în bani și a cărui valoare se situează sub 5 miliarde lei.
A mai reținut tribunalul că au caracter accesoriu cheltuielile de judecată numai atunci când ele sunt cerute fie pe calea petitului accesoriu într-o cerere de chemare în judecată, fie incidental în cadrul unui alt litigiu, situație în care soluționarea respectivei cereri cade în competența instanței învestite cu soluționarea fondului cauzei, în contextul art. 17 C.proc.civ.
Cum în speță, în cadrul litigiului de muncă soluționat prin sentința civilă nr. 316/2010 a Tribunalului Buzău, pârâta SC nu a solicitat cheltuieli de judecată pentru ca respectiva cerere să fie soluționată de tribunal ca cerere incidentală și nici măcar nu s-a adresat instanței ce a pronunțat sentința cu o cerere întemeiată pe art. 2812 C.proc.civ. care să atragă competența tribunalului, partea recurgând la solicitarea acestor cheltuieli pe cale separată, instanța a constatat că acțiunea în pretenții având ca obiect plata sumei de 2500 lei are caracterul unei cereri principale și este supusă tuturor condițiilor de fond și de formă ale unei acțiuni civile al cărei obiect este evaluabil în bani atrăgând pe fond competența materială a judecătoriei în primă instanță.
Așa fiind, în conformitate cu prevederile art. 1591 alin. (2) C.proc.civ, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 202/2010, tribunalul a constatat necompetența materială a acestei instanțe, cu referire la art. 158 alin. (3) și art. 159 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ. modificat și completat prin Legea nr. 202/2010 și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu – Sărat dispunând înaintarea dosarului în vederea soluționării conflictului negativ de competență către Curtea de Apel Ploiești, instanță superioară comună.
Prin sentința nr. 1 din data de 22.02.2011, Curtea de Apel Ploiești, învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, a stabilit competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Râmnicu – Sărat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că prin acțiunea formulată, reclamantul SC a chemat în judecată pe pârâții … solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 2500 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. 1512/114/2006 al Tribunalului Buzău, precum și la plata de cheltuieli de judecată ocazionate de prezenta cauză.
S-a mai reținut că în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâții din prezenta cauză au declanșat anterior un litigiu de muncă, în contradictoriu cu reclamanta din pricina de față și cu o altă societate comercială, iar acțiunea le-a fost respinsă prin sentința civilă nr. 316/26.02.2010, pronunțată de Tribunalul Buzău, soluție rămasă irevocabilă prin decizia Curții de Apel Ploiești pronunțată la data de 17.06.2010.
Totodată, s-a arătat că reclamanta a solicitat prin acțiunea de față obligarea pârâților la cheltuielile de judecată suportate de aceasta în dosarul Tribunalului Buzău soluționat prin sentința sus-menționată, constând în onorariu de avocat în sumă de 2500 lei, acțiunea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 998, art. 999 și art. 274 C.proc.civ.
în cazul în care cheltuielile de judecată sunt solicitate printr-o cerere separată – fie că nu au fost solicitate în procesul care le-a prilejuit, fie că, deși au fost solicitate, instanța a omis să se pronunțe asupra lor, indiferent de natura procesului în care au fost făcute cheltuielile respective – litigiu de muncă, în speța de față – și chiar dacă procesul care a ocazionat aceste cheltuieli a fost soluționat de o instanță superioară, procesul care are ca obiect numai acordarea cheltuielilor de judecată este un proces civil distinct, astfel încât cererea se judecă în primă instanță de judecătorie, conform art. 1 alin. (1) C.proc.civ, afară de cazul în care ar deveni incidente prevederile înscrise în art. 2 pct. 1 lit. b) C.proc.civ, când competența de primă instanță va aparține tribunalului, situație ce nu se regăsește în prezenta cauză raportat la valoarea obiectului cererii.
Raportat la considerentele ce preced, în temeiul art. 22 C.proc.civ, Curtea a stabilit competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat, căreia i-a fost înaintat dosarul spre soluționare.
(Judecător Vera Popescu)
