Curtea de Apel Galaţi a admis recursul reclamantului şi a modificat în parte sentinţa civilă nr. 5325 din 7.06.2002 a Tribunalului Brăila, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamant a următoarelor sume: 22.012.637 lei contravaloarea serviciilor de specialitate efectuate, 5.519.939 lei penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată în fond şi în recurs.
în motivarea soluţiei s-au reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila, reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâtă, societate comercială, pentru a fi obligată la plata sumei de 31.741.346 lei, din care 22.012.637 lei contravaloarea serviciilor conform contractului încheiat la 27.12.2000, 1.800.000 lei contravaloarea serviciilor privind pregătirea şi semnarea contractului, 5.519.939 lei penalităţi şi 2.408.770 lei cheltuieli de judecată.
Acţiunea a fost legal timbrată cu suma de 2.393.700 lei, taxă timbru, şi 30.000 lei timbru judiciar.
Reclamantul, în calitate de persoană fizică autorizată, a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii din 27.12.2000, având ca obiect prestarea tuturor activităţilor financiar-contabile şi de dezvoltare ocazionate de implementarea proiectului de finanţare.
Pentru implementarea acestui program de finanţare, reclamantul urma să primească 2.000 Euro în trei rate egale lunare (martie, iunie, septembrie 2001).
Reclamantul a susţinut că şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale, în sensul că pârâta a primit avansul din împrumutul nerambursabil la 5.01.2001 şi s-a întocmit documentaţia pentru tranşa I intermediară.
In vederea încasării contravalorii serviciilor prestate a înaintat facturile din 31.03.2001, în valoare de 16.309.379 lei, şi din 30.06.2001, dar acestea au fost refuzate la plată.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând admiterea numai în parte a acţiunii, pentru suma de 6.400.000 lei, deoarece reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract şi, din această cauză, aprobarea tranşelor de finanţare s-a făcut cu mare întârziere.
Prin sentinţa civilă nr. 5357 din 7.06.2002, Tribunalul Brăila a admis în parte acţiunea reclamantului şi, în consecinţă, a obligat-o pe pârâtă să-i plătească acestuia suma de 10.189.800 lei contravaloare servicii, 1.800.000 lei servicii pentru semnarea contractului, 486.000 lei coeficient de inflaţie şi 611.400 lei penalităţi de întârziere. Totodată, reclamanta a fost obligată să-i plătească reclamantului şi suma de 1.344.896 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că reclamantului i se cuvine doar cota de 1/2 din suma contractată şi cuvenită, apreciind prestaţia sa doar la jumătate din ceea ce trebuia să ducă la îndeplinire.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticile sale vizând greşita admitere, doar în parte, a pretenţiilor sale. în opinia recurentului, primirea cu întârziere a tranşelor de finanţare nu s-a datorat neîndeplinirii corespunzătoare a obligaţiilor sale, ci unor cauze imputabile pârâtei. Pe de altă parte, instanţa a interpretat greşit concluziile expertizei efectuate, ajungând la concluzii incorecte.
Curtea a constatat că sunt fondate criticile formulate, astfel încât se impune reformarea hotărârii recurate.
Printr-o incorectă şi insuficientă apreciere a materialului probator administrat în cauză, tribunalul a pronunţat o soluţie nelegală şi netemeinică, fără să stabilească adevăratele raporturi juridice dintre părţi, aşa încât instanţa a dat o incorectă dezlegare pricinii.
Deşi expertiza a stabilit că reclamantul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, care au constat în asistenţa acordată pârâtei, instanţa a ignorat aceste concluzii, apreciind că întârzierile înregistrate în eliberarea tranşelor de finanţare s-ar fi datorat reclamantului. Deşi expertiza precizează că prelungirile şi decalările de tranşe nu au nimic în comun cu activitatea desfăşurată de reclamant, totuşi prima instanţă, printr-o motivare sumară şi necorelată cu nici unul dintre elementele stabilite de expert în cauză, a admis doar în parte acţiunea. în cauză instanţa nu a reţinut în ce ar consta culpa contractuală a reclamantului, dar a reţinut că acesta şi-ar fi îndeplinit doar pe jumătate obligaţiile. Or, în cauză, obligaţia reclamantului fiind una de „a face”, odată îndeplinit rezultatul la care s-a obligat, respectiv obţinerea finanţării, imputarea reclamantului a unor cauze străine de obiectul contractului nu poate fi primită.
C.A. Galaţi, decizia civilă nr. 992/R/8.10.2002
