În raport de prevederile art. 998 – 999 C.civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane, legea impune îndeplinirea a 4 condiţii, respectiv: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia celui care a săvârşit fapta ilicită, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ.
Prejudiciul trebuie să fie cert, ceea ce presupune că acesta să fie sigur, atât în privinţa existenţei cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare.
Prejudiciul cert poate fi atât cel actual ( prejudiciul deja produs la data când se pretinde repararea lui), cât şi cel viitor, adică cel care, deşi nu s-a produs încă, este sigur că se va produce în viitor, fiind astfel susceptibil de evaluare.
În baza art. 129 C.proc.civ., judecătorul are dreptul şi obligaţia de a ordona dovezile pe care le socoteşte utile pentru aflarea adevărului, în afara probelor propuse de părţi şi uneori chiar împotriva susţinerilor comune ale părţilor, dar doar în condiţiile respectării celorlalte principii ale dreptului procesual civil.
(Trib Dolj, Secţia comercială, Dec.nr. 72/01.03.2010)
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Segarcea sub nr. 385/304/2009, reclamanta S.C. I. T. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. F.I. S.R.L. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, aceasta să fie obligată să-i achite suma de 16.970 lei.
În motivarea cererii reclamanta a învederat faptul că începând cu data de 01.09.2008, pârâta a desfăşurat activitate de transport persoane prin cursă regulată pe ruta Craiova – Cerăt, fără a deţine licenţă de traseu pentru curse regulate sau licenţă de traseu pentru curse regulate speciale, aşa cum impun prevederile art. 3 alin. 3 lit. a şi b din Legea 92/2007. Reclamanta a pretins că pârâta nu ar fi deţinut niciodată licenţă de transport pentru curse regulate sau licenţă de traseu pentru curse regulate speciale, aşa cum rezultă din adresele nr. 12201/18.09.2008 şi nr. 252/13.01.2009, întocmite de Consiliul Judeţean Dolj prin Autoritatea Judeţeană de Transport, instituţie abilitată de Legea nr. 92/2007 să atribuie licenţe de traseu.
S-a mai precizat că reclamanta este operator de transport public de persoane şi deţine licenţa de transport seria LT, nr. 0150792 pentru traseul Craiova – Băileşti; licenţa de traseu seria LT, nr. 0150789 pentru traseu Craiova – Măceşu de Jos şi licenţa de traseu seria LT, nr. 150790 pentru traseul Craiova – Negoi, licenţe atribuite de către Consiliul Judeţean Dolj prin Hotărârea Comisiei Paritare nr. 52/2008, în urma şedinţei de atribuire electronică de către A.S.S.I. din 30.04.2008. Reclamanta a menţionat că valabilitatea acestor licenţe este de la 01.07.2008 până în data de 30.06.2011 şi că, în conformitate cu prevederile art. 58 din Normele de aplicare a Legii 92/2007, “pe durata contractului de date în administrare sau de delegare a gestiunii, operatorul de transport rutier are exclusivitate pe traseele atribuite”. De asemenea, a învederat că a adresat pârâtei notificările nr. 166/15.09.2008 şi nr. 174/23.10.2008, solicitându-i să înceteze a mai efectua transport de persoane prin curse regulate întrucât îi creează prejudicii materiale, însă aceasta nu a înţeles să dea curs solicitărilor, continuând şi în prezent să efectueze transport regulat de persoane, dat fiind că a încheiat contract de transport cu Şcoala cu clasele I-VIII Cerăt, prin care s-a obligat să efectueze transportul cadrelor didactice pe ruta Craiova – Cerăt şi retur, contract încheiat pe o perioadă de 1 an, începând cu data de 01.09.2009. Reclamanta a invocat şi faptul că pârâta ar efectua transportul cu plecare din Craiova, în jurul orelor 0630-0700, 1130-1145 şi 1530-1600 şi din Cerăt în jurul orelor 0800, 1300, suprapunându-se cu programul de transport din caietele de sarcini aferente licenţelor de traseu deţinute de societatea reclamantă. Totodată, reclamanta a arătat că transportul cadrelor didactice, pe tot cuprinsul judeţului, este efectuat numai de către transportatorii ce deţin licenţe de traseu pentru curse regulate, dat fiind că decontarea cheltuielilor cu transportul pentru angajaţii unităţilor de învăţământ se face în baza biletului de călătorie sau abonamentului de călătorie.
S-a menţionat că prejudiciul creat societăţii reclamante, în total de 16.970 lei, se compune din următoarele sume (estimate ca fiind sumele achitate lunar de către Şcoala cu clasele I-VIII Cerăt, pentru transportul cadrelor didactice): septembrie 2008 – 3.217 lei; octombrie 2008 – 3.363 lei; noiembrie 2008 – 3.445 lei; decembrie 2008 – 3.445 lei şi ianuarie 2009 – 3.500 lei.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legilor 92/2007 şi 108/2007, precum şi pe dispoziţiile Ordinului 272/2007 al A.NR.S.C..
În dovedirea acţiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.
În cuprinsul întâmpinării, pârâta a învederat faptul că, în absenţa unui temei de drept al cererii de chemare în judecată şi având în vedere că între cele două părţi nu există raporturi contractuale, apreciază că acţiunea reclamantei este întemeiată pe prevederile art. 998-999 C.civ., invocându-se o răspundere civilă delictuală, însă a pretins că niciuna din condiţiile cerute pentru angajarea acesteia nu ar fi îndeplinite.
Astfel, pârâta a arătat că, în ceea ce priveşte prejudiciul, este evident că acesta este un prejudiciu eventual, lipsit de certitudine şi care nu dă dreptul la despăgubiri. Pârâta a invocat faptul că serviciile prestate de ea sunt realizate în baza unui contract de transport care constituie o lege a părţilor. Pârâta a pretins că nimic nu o îndreptăţeşte să creadă că, dacă nu ar efectua respectivul serviciul cadrele didactice de la Şcoala generală din comuna Cerăt ar alege să circule cu microbuzele reclamantei şi că motivul pentru care a fost încheiat respectivul contract de transport ar fi fost dorinţa expresă a multora dintre cadrele didactice de a nu mai circula cu microbuzele reclamantei, care sunt folosite şi la cursele regulate. În altă ordine de idei, pârâta a învederat că, aşa cum rezultă chiar din documentele depuse de către reclamantă, deţin licenţă pentru transport de persoane prin curse regulate pe traseul Craiova – Cerăt şi S.C. Larizana Trans S.R.L., S.C. M&T Tomis S.R.L. şi S.C. Trans Vio S.R.L.
Cu privire la existenţa faptei ilicite, pârâta a învederat că aceasta nu ar exista, având în vedere că respectivul transport îl efectuează în baza unui contract şi că transportul cadrelor didactice constituie o cursă regulată specială, a cărei licenţă poate fi obţinută doar de un operator de transport care are încheiat un contract de transport, ceea ce nu este cazul reclamantei.
Referitor la existenţa vinovăţiei, pârâta menţionează că, în opinia sa, este evident că nu se pune problema existenţei unei vinovăţii, având în vedere că respectivul transport este efectuat în baza unui contract şi că existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu nici nu mai trebuie analizată, dat fiind că niciuna dintre acestea nu există.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115.118 C.pr.civ.
În contradovadă, pârâta nu a înţeles să solicite administrarea vreunei probe.
Prin sentinţa comercială nr. 52 din data de 07 aprilie 2009, Judecătoria Segarcea a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că, în fapt, reclamanta S.C. I. T. S.R.L. este operator de transport public de persoane şi deţine licenţe de traseu pentru rutele Craiova – Segarcea – Băileşi, Craiova – Segarcea – Măceşu de Jos şi Craiova – Segarcea – Negoi, atribuite de către Consiliul Judeţean Dolj prin Hotărârea privind atribuirea traseelor cuprinse în „Programul de transport public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean, perioada 2008-2011”, luată în data de 30.04.2008, valabilitatea licenţelor anterior menţionate fiind pentru perioada 01.07.2008 – 30.06.2011.
S-a mai reţinut că în baza contractului de transport nr. 2, încheiat în data de 25.08.2008, între pârâta S.C. F. I. S.R.L. şi Şcoala cu clasele I-VIII Cerăt, pârâta s-a obligat să efectueze servicii de transport pe ruta Craiova – Cerăt pentru beneficiar, părţile convenind ca beneficiarul să achite prestatorului de servicii suma de 185 lei lunar pentru fiecare persoană transportată.
Instanţa de fond a constatat totodată că este adevărat că societatea pârâtă nu deţine nici licenţă de traseu pentru curse regulate pe ruta Craiova – Cerăt şi nici licenţă de traseu pentru curse regulate speciale, conform prevederilor Legii nr. 92/2007, dar a efectuat astfel de curse pe traseul anterior menţionat, fapt pe care aceasta nu l-a contestat, invocând însă faptul că a formulat cerere către Consiliul Judeţean Dolj pentru a i se atribui o astfel de licenţă de transport pentru curse regulate, cerere respinsă însă, refuzul de acordare a acestei licenţe fiindu-i transmis prin adresa nr. 11983/06.01.2009 a Consiliului Judeţean Dolj – Direcţia Tehnică – Autoritatea Judeţeană de Transport, după cum s-a adresat şi instanţei de administrativ, solicitând Tribunalului Dolj să oblige Consiliul Judeţean Dolj să-i elibereze licenţă de traseu pentru curse regulate speciale pe traseul Craiova – Cerăt, certificatul de grefă nr. 4931/24.03.2009 (aflat la fila 47 din dosar), atestând că un astfel de dosar, având nr. 2555/63/2009, se află pe rolul Tribunalului Dolj.
Faţă de această situaţie de fapt, instanţa a apreciat că, în raport de prevederile legale reglementând condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, temei pe care l-a avut în vedere în soluţionarea cererii, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, reclamanta nefăcând dovada existenţei unui prejudiciu cert, întrucât nimic nu îndreptăţeşte concluzia că, dacă societatea pârâta nu ar fi efectuat activitatea de transport în temeiul contractului de transport nr. 2/25.08.2008, toate persoanele transportate în executarea acestui contract ar fi ales să călătorească cu societatea reclamantă care, în acest mod, ar fi dobândit (drept echivalent al biletelor vândute) suma pretinsă prin acţiune.
Instanţa de fond a concluzionat astfel în sensul că, dată fiind această situaţie de fapt, societatea reclamantă nu poate invoca decât un prejudiciu eventual or, nefiind vorba de un prejudiciu cert, nu este îndeplinită prima dintre condiţiile cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei, iar pe fond admiterea acţiunii.
În motivarea recursului aceasta a arătat că prin acţiunea formulată a solicitat instanţei de fond obligarea pârâtei la plata sumei de 16.970 lei reprezentând daune şi cheltuieli de judecată, arătând că pârâta a desfăşurat fără drept activitatea de transport prin curse auto regulate speciale pe ruta Craiova – Cerăt, curse făcute clandestin de către pârâtă, reclamanta fiind singura care putea face în mod legal transporturile,deţinând licenţe de traseu emise de Consiliul Judeţean Dolj, licenţe valabile pentru perioada 01.07.2008-30.06.2011.
S-a mai arătat că pârâta nu a contestat această situaţie de fapt, dar a invocat în susţinerea acţiunilor sale contractul de transport încheiat cu Şcoala Cerăt, iar instanţa de fond, în mod neîntemeiat şi apreciind că în cauză nu se mai impunea administrarea de probe, a considerat cauza în stare de judecată, încălcându-şi obligaţia de a administra, chiar şi din oficiu toate mijloacele de probă pentru o justă soluţionare a cauzei, pronunţând astfel o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi prin care invocă chiar motive străine de natura pricinii.
De asemenea, recurenta a mai arătat că instanţa de fond a interpretat în mod greşit actele deduse judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit şi neîndoielnic al acestora şi nici nu s-a pronunţat asupra dovezilor administrate.
În drept a invocat dispoziţiile art. 304-312 C.proc.Civ .
În apărare, intimata pârâtă a depus la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea recursului şi apreciind în cuprinsul acestora că în mod corect instanţa de fond a stabilit cu privire la caracterul eventual al prejudiciului invocat de către recurentă şi a concluzionat în senul neîndeplinirii condiţiilor angajării răspunderii sale civile delictuale.
La rândul său, la termenul din 01 martie 2010, recurenta a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recuate, prin prisma motivelor de recurs formulate şi având în vedere prevederile art. 304 şi 3041 C.pr.civ., tribunalul apreciază că prezentul recurs este nefondat.
În acest sens se reţine că, într-adevăr, în raport de prevederile art. 998 -999 C.civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane, legea impune îndeplinirea a 4 condiţii, respectiv: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unei legături de cauzalitate fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia celui care a săvârşit fapta ilicită, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ.
Prejudiciul, ca primă condiţie care se cere îndeplinită pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtei, pentru a fi susceptibil de a fi reparat, trebuie să fie cert, ceea ce presupune că acesta să fie sigur, atât în privinţa existenţei cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare.
Prejudiciul cert poate fi atât cel actual ( prejudiciul deja produs la data când se pretinde repararea lui), cât şi cel viitor, cel care, deşi nu s-a produs încă, este sigur că se va produce în viitor, fiind astfel susceptibil de evaluare.
De asemenea, tribunalul reţine că, potrivit art. 1169 C.civ., cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
Se reţine totodată că, în virtutea rolului activ al judecătorului, astfel cum acesta este reglementat prin art. 129 C.pr.civ., acesta are dreptul şi obligaţia de a ordona dovezile pe care le socoteşte utile pentru aflarea adevărului, în afara probelor propuse de părţi şi uneori chiar împotriva susţinerilor comune ale părţilor, dar doar în condiţiile respectării celorlalte principii ale dreptului procesual civil, urmând a se verifica în primul rând ca proba dispusă să îndeplinească cumulativ condiţiile de admisibilitate şi, în al doilea rând, să fie pusă în discuţia părţilor pentru a nu se aduce atingere principiului contradictorialităţii şi a dreptului de apărare.
Tribunalul constată astfel că la termenul din 31 martie 2009, interogat fiind de către instanţă, reprezentantul reclamantei a învederat acesteia faptul că nu solicită administrarea altor probe în afara actelor depuse la dosar.
Se apreciază, în aceste condiţii că, deşi îi revedea sarcina probei, recurenta reclamantă nu a înţeles să completeze probatoriul deja administrat în vreun fel, obligaţia instanţei de a ordona cu privire la administrarea altor probatorii în virtutea rolului său activ luând naştere doar în cazul în care aceasta nu s-a fi considerat lămurită cu privire la faptele deduse judecăţii.
Este astfel nefondată critica recurentei referitoare la neexercitarea de către prima instanţă a rolului activ în soluţionarea cauzei, aceasta îndeplinindu-şi în mod corect şi în raport de cadrul procesual stabilit de către reclamantă obligaţiile procedurale.
În egală măsură tribunalul consideră că sentinţa recurată cuprinde motivele ce au format convingerea instanţei, fiind explicit şi detaliat analizată în conţinutul său condiţia existenţei unui prejudiciu cert pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane.
S-a apreciat în mod corect că un prejudiciu eventual nu poate constitui dovada îndeplinirii acestei prime condiţii a răspunderii civile delictuale, căci nimic nu putea îndreptăţi instanţa să considere că toate persoanele transportate în executarea acestui contract ar fi ales să călătorească cu societatea reclamantă care, în acest mod, ar fi dobândit drept echivalent al biletelor vândute suma pretinsă prin acţiune.
Faţă de cele reţinute şi în temeiul disp. art. 312 C.proc .civ., tribunalul a respins recursul ca neîntemeiat.
