Depunerea motivelor de apel. Prima zi de înfăţişare


 

Reclamanta SC, ,RO” SRL a chemat în judecată pârâţii S.M. şi A.C. pentru revocare contract vânzare-cumpărare, pretenţii în sumă de 230.000.000 lei şi stabilire drept de retenţie.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea, obligând pârâţii S.M. la plata sumei de 33.000.000 lei pretenţii, şi a respins capetele de cerere privind revocarea contractului şi acordarea dreptului de retenţie.

Instanţa de apel a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond, în sensul că a obligat pârâta S.M. la plata sumei de 61.000.000 lei în loc de 33.000.000 lei, şi a acordat dreptul de retenţie, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii instanţei de fond. Instanţa de apel a decăzut-o pe reclamanta apelantă din dreptul de a depune motivele de apel, conform art. 287 alin. 1 pct. 3 şi 4 şi alin. 2 Cod procedură civilă.

Prin recursul declarat, reclamanta a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 287 alin. 2 Cod procedură civilă şi art. 134 Cod procedură civilă.

Instanţa de recurs a admis recursul reclamantei în baza art. 312 alin. 1,2 şi 3, şi cu referire la art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, a casat decizia instanţei de apel şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă. S-a reţinut că, potrivit art. 287 alin. 1 pct. 3 şi 4 Cod procedură civilă, cererea de apel va cuprinde, pe lângă celelalte menţiuni, şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul şi dovezile invocate în susţinerea apelului, iar, potrivit art. 287 alin. 2 Cod procedură civilă, cerinţele de la pct. 3 şi 4 sunt prevăzute sub sancţiunea decăderii până la prima zi de înfăţişare.

Conform art. 134 Cod procedură civilă, este socotită prima zi de înfăţişare, aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii. Instanţa de apel a apreciat greşit că sunt îndeplinite cerinţele art. 287 alin. 2 şi art. 134 Cod procedură civilă pentru termenul din 4 septembrie 2002.

Potrivit Legii nr. 164/1997, toate cererile şi acţiunile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru. La termenul din 4 septembrie 2002 s-a pus în discuţie netimbrarea apelului şi, cum apelanta reclamantă era lipsă, acesteia nepunându-i-se în vedere achitarea taxei de timbru, s-a acordat termen la 9 octombrie 2002. în atare condiţii, părţile nu puteau pune concluzii, astfel că prima zi de înfăţişare s-a prorogat la 9 octombrie 2002.

Curtea de Apel Galaţi, decizia civilă nr. 417 din 2003
 

LEGI DE INTERES

privind sistemul unitar de pensii public

a educaţiei naţionale

privind reforma în domeniul sănătăţii

a contabilităţii

privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989

privind societăţile comerciale

privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

JURISPRUDENŢĂ

Ultimele :

Ultimele :

Ultimele :

Ultimele :

Ultimele :

Ultimele :

MODELE DE ACTE

DICŢIONAR JURIDIC

Ultimele definiţii din :

© 2016 LegeAZ.net – Legislaţie românească actualizată la zi, gratis !

| | |

| |