Competenţa secţiei civile, conflicte de muncă rezidă din calitatea reclamantei de personal contractual, nu din natura actului contestat.
Acordarea sporului de dispozitiv şi după apariţia Legii nr. 330/20010, este condiţionată de prevederea respectivului drept în legislaţia în vigoare pentru perioada anterioară.
Secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 697 din 20 aprilie 2011
Prin sentința civilă nr. 1322/D din 10.09.2010, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar nr. 3141/110/2010, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A.A. în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei C., jud. Bacău și Primarul acestei comune.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut în esență următoarele:
Reclamanta A.A. a chemat în judecată în calitate de pârâți pe U.A.T C. și Primarul comunei C. pentru anularea dispoziției nr. ***/2010 emisă de Primar privind reîncadrarea în funcție și stabilirea salariului potrivit Legii nr. 330/2009 și obligarea acestuia să emită o nouă dispoziție cu un nou salariu de încadrare în care să fie cuprins și sporul de dispozitiv de 25% aplicat la salariul de bază, iar U.A.T. să fie obligată să aloce fondurile necesare plății acestui spor salarial.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că a beneficiat de acest spor prevăzut de Ordinul Ministrului Administrației nr. 496/2003, art. 9.2 și art. 13 din Legea nr. 138/1999. Datorită faptului că practica judiciară a fost diferită, în condițiile pronunțării deciziei în interesul legii nr. 37/14.12.2009 și a deciziei Curții Constituționale nr. 821/03.07.2008, prin Legea nr. 330/2009, în anexele I/3 și III/3, legiuitorul a dorit să înlăture discriminările create și a prevăzut expres sporul de dispozitiv în notele la anexele I/3 și III/3. în susținerea acțiunii, reclamanta a invocat și dispozițiile art. 30 alin. (1) și (5) din Legea nr. 330/2009, precum și cele ale Legii nr. 544/2004.
Prin precizările depuse la data de 3.08.2010, reclamanta a arătat că este salariată potrivit anexei nr. II/14 la Legea nr. 330/2009 și că la pct. 2 al anexei este prevăzut și sporul de dispozitiv. De asemenea, a arătat că a fost abrogat Ordinul nr. 32/42/11.02.2010 al Ministrului Muncii și Ministrului Finanțelor Publice ce a prevăzut avizul obligatoriu al Agenției de Prestații Sociale pentru reîncadrarea în funcție a personalului bugetar.
Pârâții nu au depus întâmpinare.
în cauză s-a efectuat proba cu înscrisuri, din analiza acestora instanța reținând următoarele:
Reclamanta este salariat al aparatului de specialitate al primarului în funcția de administrator II – funcție contractuală.
Prin decizia contestată, s-a efectuat reîncadrarea reclamantei în funcție, conform art. 4 din O.U.G. nr. 1/2010, cu un salariu de 944 lei, în care a fost cuprins salariul de bază de la 31.12.2009, sporul de vechime, acordându-se și un spor de condiții periculoase sau vătămătoare.
Nemulțumirea reclamantei constă în faptul că, deși anterior emiterii acestei dispoziții beneficia de sporul de dispozitiv de 25% aplicat la salariul de bază, ulterior acestui moment nu i s-a mai recunoscut acest spor.
în susținerea acțiunii, astfel cum a fost precizată, reclamanta invocă pct. 2 din Nota aferentă anexei II/14 (reclamanta încadrându-se la poziția 7 din această anexă). Conform acestui punct, „în coeficientul prevăzut în coloana Bază sunt cuprinse salariul de merit, sporul de dispozitiv, sporul de prevenție, sporul de importanță, salariile mai mari pentru importanță națională, cuantumul lunar aferent primelor de stabilitate, sporul de vechime în muncă.”
Raționamentul reclamantei conform căruia din modul de redactare a dispoziției legale citate, precum și al notelor de la anexele I/3 și III/3, sporul de dispozitiv este recunoscut prin Legea nr. 330/2009 nu este corect. Dacă s-ar merge pe acest raționament, s-ar ajunge la concluzia evident greșită că toți angajații din anexele respective (de exemplu șoferii, maiștrii, portarii, muncitorii calificați și necalificați) ar beneficia de toate sporurile menționate în notele aferente.
în realitate, potrivit art. 30 alin. (1) din acest act normativ, „începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.”
Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că pentru a putea fi introduse în salariul de bază, sporurile prevăzute în notele din anexe trebuie să fi fost acordate prin legi sau hotărâri de guvern.
în cazul reclamantei, această condiție nu este îndeplinită, acordarea sporului de dispozitiv neputând fi acordat până la 1.01.2010 decât funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășurau activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne, astfel cum a decis îCCJ prin decizia în interesul Legii nr. 37/14.12.2009, prin interpretarea dispozițiilor art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999.
Nici dispozițiile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009 conform căruia „în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009”, nu vin în sprijinul acțiunii reclamantei. Faptul că până la intrarea în vigoare a acestui act normativ s-a acordat în mod eronat un spor, nu poate fi un argument ca și după acest moment să se acorde în continuare acel spor.
Față de aceste considerente, instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, motivat și legal scutit de plata taxei judiciare de timbru, a formulat recurs reclamanta, cauza înregistrându-se pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 3141/110/2010;
Criticile de nelegalitate invocate în susținerea recursului au vizat, în esență, cazurile prevăzute de art. 304 pct. 3, 7 și 9 C.proc.civ., susținându-se că:
– prima instanță nu a fost competentă a soluționa cauza, competența revenind Secției Comerciale și de Contencios, întrucât acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 554/2004;
– instanța a adăugat la dispozițiile legii unice de salarizare (nr. 330/2009), exceptând din salariul de bază, contrar notei din Anexa I/3 pct. I B, sporul de dispozitiv pe care-l avea în decembrie 2009, și a nesocotit dispozițiile art. 31 alin. (5) conform căruia în 2010 trebuia să i se păstreze salariul avut la 31.12.2009 (deci cu tot cu sporul de dispozitiv).
Intimații pârâți, legal citați, nu au trimis reprezentant, nu au fost asistați de apărător, nu au formulat întâmpinare ori alte cereri.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Examinând recursul, în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și față de dispozițiile art. 3041, art. 312 C.proc.civ. s-a constatat că acesta nu este întemeiat pentru considerentele ce se vor dezvolta.
Prima instanță a fost competentă a soluționa cauza față de dispozițiile art. 34 alin. (1), (4) din Legea nr. 330/2009 (conform cărora: „(1)Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite; (4) împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației”) coroborate cu cele ale art. 6 din Legea nr. 188/1999 republicată cu modificări (conform cărora: „Prevederile prezentei legi nu se aplică:
a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, pază, precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcții nu au calitatea de funcționar public și li se aplică legislația muncii.”)
Cum recurenta are calitatea de personal contractual, acțiunea sa în contestarea modului de stabilire a salariului după apariția Legii nr. 330/2009, este de competența Secției civile – Conflicte de muncă – așa cum de altfel s-a și procedat în cauză.
Deci prima critică a fost înlăturată ca neîntemeiată.
în ceea ce privește cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., s-a observat că nu este incident în cauză, în nici una din cele trei variante prevăzute de lege, din moment ce:
– hotărârea este motivată;
– motivele expuse nu susțin atât caracterul întemeiat al acțiunii, cât și netemeinicia sa, respectiv nu vin în contradicție cu dispozitivul;
– argumentele reținute nu sunt străine cauzei, ci realizează o interpretare logico-sestemică-teleologică a dispozițiilor Legii nr. 330/2009 privind drepturile salariale ce i se cuveneau reclamantei după 1.01.2010 în raport cu situația concretă a acesteia (funcția îndeplinită).
De altfel, s-a mai observat și că recurenta nu a susținut în motivarea recursului, în ce manieră s-au nesocotit de către prima instanță obligațiile privitoare la redactarea soluției, fapt ce face ca acest motiv de nelegalitate să fie unul formal.
De asemenea, nici nelegalitatea întemeiată pe art. 304 pct. 9 C.proc.civ. nu a fost reținută întrucât, așa cum s-a reținut și de către prima instanță, drepturile salariale cuvenite reclamantei în baza noii legislații (Legea nr. 330/2009) – cu titlu de spor ce se introduce în salariul de bază – erau expres și limitativ prevăzute de art. 30 alin. (1). Ori sporul de dispozitiv nu se regăsea printre sporurile cuvenite acesteia, întrucât nu era un drept acordat printr-un act normativ (lege sau hotărâre a Guvernului – așa cum impune textul menționat), ci printr-un act administrativ al Primarului.
Faptul că nota 2 din Anexa I/3 pct. I B menționează și sporul de dispozitiv printre sporurile cuprinse în coeficientul prevăzut în coloana „Bază” nu poate fi interpretat ca adăugând la textul art. 30 alin. (1), ci ca lămurind care sporuri prevăzute de legi și hotărâri ale Guvernului (până în decembrie 2009 inclusiv) se introduc în salariul de bază din ianuarie 2010. Orice interpretare este exclusă întrucât un act normativ nu poate conține norme contradictorii.
De asemenea, dispoziția art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009 nu poate primi interpretarea dată de recurentă – cum că îi garantează același cuantum al salariului (inclusiv a sporurilor) din decembrie 2009 și din ianuarie 2010 -, ci pe aceea că noul salar de bază trebuie să corespundă funcției deținute în luna decembrie (lit. a) ); ori nu s-a invocat și nici dovedit că nu s-ar fi realizat acest fapt prin decizia contestată.
în contextul expus, s-a constatat că prima instanță nu a încălcat voința legiuitorului, ci a făcut o legală interpretare a voinței acestuia, atribut exclusiv al instanței de judecată.
Față de toate aceste considerente, reținând că hotărârea instanței de fond este legală s-a respins recursul declarat.
(Judecător Petrina Manuela Aștefănesei)
