Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca, prin contractele de pe masuratori înregistrate sub nr. 854/13.09.2007 si 855/13.09.2007, în baza carora au fost emise facturile fiscale nr. 137/08.108.2008 si nr. 141 /27.11.2008 creditorul s-a obligat sa efectueze pentru debitor anumite lucrari în schimbul unei sume de bani.
Instanta a respins exceptiile lipsei legitimarii pasive a debitorului si active a creditorului, însasi încheierea între parti a unor contracte sinalagmatice conferindu-le acestora caracter de creditori si debitori reciproci.
Debitorul a invocat exceptia de neexecutare a contractului de catre creditor.
A retinut ca, contractele sinalagmatice se caracterizeaza prin prestatii reciproce si interdependente, nexecutarea unei prestatii putând fi invocata de catre cocontractant ca temei al refuzului de executa contraprestatia. Deci, pentru a putea pretinde de la debitor pretul facturat, creditorul trebuie sa dovedeasca îndeplinirea propriilor obligatii. Deci nu este suficienta existenta unui contract pentru a justifica emiterea unor facturi, acesta stabilind doar cadrul general în care partile au înteles sa-si deruleze raporturile comerciale, ci trebuie justificata efectuarea prestatiei ce constituie temei al platii sumei indicata în factura.
Cu exceptia contractelor si a conditiilor la aceste contracte, singurul înscris care poarta semnatura si stampila ambelor parti este procesul verbal de predare primire amplasament, care face doar dovada ca debitorul a pus la dispozitia creditorului terenul pe care acesta din urma trebuia sa execute lucrarile, celelalte înscrisuri emanând exclusiv de la creditor. Deci nu se poate retine ca creditorul a efectuat lucrarile trecute în devizele întocmite de catre acesta si ca creanta acestuia, reprezentând contravaloarea acestor lucrari, este certa lichida si exigibila.
Mai mult, data fiind complexitatea raporturilor dintre parti, care vizeaza realizarea autorizata a unor constructii, nici nu ar fi posibila analiza fondului raporturilor dintre parti în cadrul unei cereri având ca obiect deschiderea procedurii insolventei. De asemenea procedura insolventei nu este o alternativa putin costisitoare la solutionarea diferendelor dintre parti pe calea dreptului comun, ci o procedura instituita în scopul acoperirii pasivului debitorului aflat în insolventa.
Urmare a celor retinute, constatând ca creditorul nu a justificat caracterul cert, lichid si exigibil al creantei sale, judecatorul sindic va respinge cererea.
Solutionarea cererii pe considerentele expuse face inutila analizarea componentei creantei, a pretinsei stari de insolventa a debitorului si a neregularitatilor invocate raportat la cererea de chemare în judecata.
În ce priveste pretinsul abuz de drept al creditorului judecatorul sindic constata ca într-adevar creditorul, dupa respingerea unei cereri de emitere a unei somatii de plata, pe motiv ca creanta nu este certa, lichida si exigibila, a încercat din nou, prin prezenta cerere, sa obtina o hotarâre care sa recunoasca aceleasi caractere aceleiasi creante, însa pentru a se retine savârsirea unui abuz de drept trebuie dovedita îndeplinirea si a altor conditii, fapt pentru care debitorul nu a staruit.
Prin sentinta comerciala nr.1857/07.07.2009 pronuntata de catre Tribunalul Arad în dosar nr. 4282/55/2009 a fost respinsa cererea formulata de catre acelasi creditor S C …SRL împotriva aceluiasi debitor SC …. SRL, pentru emiterea somatiei de plata pentru aceeasi creanta din prezentul dosar, retinându-se ca determinarea caracterului cert e lichid si exigibil al creantei presupune administrarea de probe care vizeaza fondul cauzei, respectiv daca într-adevar creditoarea si-a îndeplinit obligatiile contractuale sau nu .
Prin formularea prezentei cereri se tinde din nou, pe baza acelorasi probe, sa se dovedeasca ca aceeasi creanta este certa, lichida si exigibila, fapt respins prin cererea anterioara.
Prezenta cerere nu tinde în mod direct la obligarea debitorului la plata creantei, chiar daca prin scopul imediat urmarit, deschiderea procedurii, se tinde spre aceeasi finalitate, existând totusi o deosebire cu privire la lucrul judecat.
În baza art. 274 aliniat 1 si 3, din Codul de procedura civila instanta va obliga creditorul sa plateasca debitorului suma de 4.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecata. La reducerea onorariului s-a avut în vedere ca desi partea reprezentata de aparator nu a cazut în pretentii, munca îndeplinita de avocat, sintetizata în cuprinsul contestatiei, a fost în mare parte dedicata invocarii unor exceptii neîntemeiate.
Prin Decizia nr.331 /11.03.2009, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara în dosarul nr. 1975/108/2009 a fost respins recursul declarat de creditoarea SC ….SRL Bistrita împotriva sentintei comerciale nr.142/27.01.2010, pronuntata de Tribunalul Arad în dosarul nr.3955/108/2009, admis recursul declarat de debitoarea SC … SRL Arad împotriva aceleiasi sentinte, modificata în parte sentinta recurata, în sensul ca obliga creditoarea sa plateasca debitoarei suma de 12674,90 lei cheltuieli de judecata în prima instanta, fiind mentinute în rest dispozitiile sentinte recurate.
Pentru a hotarâ astfel, Curtea a retinut ca în mod corect prima instanta a respins cererea creditoarei de declansare a procedurii insolventei împotriva debitoarei SC ….. SRL.
Astfel, potrivit art. 3 pct. 6 si 12 din prin creditor îndreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se întelege creditorul a carui creanta împotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile, cuantumul acesteia trebuind sa fie mai mare de 30.000 lei, iar conform art. 3 pct. 1 din aceeasi lege insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumata ca vadita atunci când debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori.
Art. 31 din Legea nr. 85/2006 prevede ca „(1) Orice creditor îndreptatit sa solicite deschiderea procedurii prevazute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolventa poate introduce o cerere introductiva, în care va preciza:
a) cuantumul si temeiul creantei;
b) existenta unei garantii reale, constituite de catre debitor sau instituite potrivit legii;
c) existenta unor masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului;
d) declaratia privind eventuala intentie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui sa precizeze, cel putin la nivel de principiu, modalitatea în care întelege sa participe la reorganizare.
(2) Creditorul va anexa documentele justificative ale creantei si ale actelor de constituire de garantii”.
Având în vedere textele legale aratate mai sus, Curtea retine ca Legea nr. 85/2006 instituie o procedura concursuala având scop plata pasivului debitorului aflat în stare de insolventa, care reprezinta o alternativa la îndemâna creditorilor care pot solicita deschiderea procedurii insolventei, daca sunt îndeplinite conditiile Legii nr. 85/2006, bazându-se pe prezumtia de încetare a platilor de catre debitorii lor, fara a apela la judecata pentru obtinerea unui titlu executoriu si la executarea silita în conditiile Codului de procedura civila pentru realizarea pretentiilor lor.
Aceasta presupune însa ca acea creanta pretinsa de creditor sa fie în mod neîndoielnic certa, lichida si exigibila, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile legii speciale a insolventei, iar litigiul dintre parti neputând fi solutionat decât pe calea dreptului comun.
În prezenta cauza, creanta pretinsa de creditoare nu este certa, lichida si exigibila, întrucât existenta ei nu rezulta în mod neîndoielnic din înscrisuri emise de catre creditoare si acceptate de debitoare, iar câtimea ei nu este determinata prin probele administrate în cauza.
Este adevarat ca, în executarea contractului dintre parti, creditoarea a emis doua facturi, pentru care a formulat cererea din prezenta cauza, invocând neplata sumei de 375.264,75 lei si aratând ca din centralizatorul semnat de debitoare la 30.03.2009 rezulta aceasta datorie, însa din probele administrate în cauza rezulta ca acestei date au mai fost facute de creditoare cesiuni de creanta catre terti în valoare de 105,201,95 lei, iar debitoarea a mai efectuat plati catre creditoare în valoare de 53.060 lei la data de 01.10.2009.
Pe de alta parte, debitoarea a pretins la rândul ei penalitati creditoarei pentru depasirea de catre aceasta a termenului de a lucrarilor, precum si retinerea cu titlu de garantie a 5% din suma totala, ceea ce face ca raporturile juridice dintre parti sa fie complexe si sa nu poata fi solutionate decât pe calea unui proces de drept comun, în care sa poata fi verificate sustinerile fiecareia dintre parti în privinta îndeplinirii sau nu a obligatiilor contractuale asumate.
Data fiind complexitatea raporturilor dintre parti, care vizeaza realizarea unor constructii, contestata de catre debitoare, nici nu ar fi posibila analiza fondului raporturilor dintre parti în cadrul unei cereri având ca obiect deschiderea procedurii insolventei. Procedura insolventei nu este o alternativa mai putin costisitoare la solutionarea diferendelor dintre parti pe calea dreptului comun, ci o procedura instituita în scopul acoperirii pasivului debitorului aflat în insolventa, ceea ce nu este cazul în prezenta cauza.
Nu trebuie omis nici faptul ca prin sentinta comerciala nr.1857/07.07.2009 pronuntata de catre Tribunalul Arad în dosar nr.4282/55/2009 a fost respinsa cererea formulata de catre acelasi creditor SC …. SRL împotriva aceluiasi debitor SC …. SRL, pentru emiterea somatiei de plata pentru aceeasi creanta din prezentul dosar, retinându-se atunci ca determinarea caracterului cert, lichid si exigibil al creantei presupune administrarea de probe care vizeaza fondul cauzei, respectiv daca într-adevar creditoarea si-a îndeplinit obligatiile contractuale sau nu . În acest sens, în mod corect instanta de fond a retinut ca prin formularea prezentei cereri se tinde din nou, pe baza acelorasi probe, sa se dovedeasca ca aceeasi creanta este certa, lichida si exigibila, fapt respins prin cererea anterioara
În ceea ce priveste starea de insolventa a debitoarei, Curtea retine ca, prin contestatia formulata si probele administrate, prezumtia de insolventa a debitoarei a fost rasturnata, având în vedere ca debitoarea a probat ca detine lichiditati banesti pentru efectuarea de plati, însa nu a efectuat plata catre creditoare a creantei pretinse de aceasta întrucât creanta nu este certa, lichida si exigibila, fapt retinut si de instanta de recurs, asa cum s-a aratat mai sus.
În consecinta, neexistând sub acest aspect motive de casare sau desfiintare a sentintei recurate, recursul declarat de creditoare este nefondat si a fost respins ca atare.
În ceea ce priveste recursul declarat de debitoarea SC ….Arad, Curtea retine ca acesta vizeaza faptul ca prima instanta a redus onorariul avocatului care a reprezentat debitoarea în cursul judecatii în prima instanta.
Fara a nega de principiu dreptul instantei, prevazut expres de art. 274 al. 3 C. pr. civ., de a reduce onorariul avocatial, Curtea constata ca în prezenta cauza onorariul avocatului debitoarei a fost redus de prima instanta pe motiv ca munca avocatului debitoarei a fost în mare parte dedicata invocarii unor exceptii neîntemeiate.
În opinia Curtii, valoarea onorariului avocatului debitoarei din prima instanta, aceea de 12674,90 lei, nu este prea mare fata de valoarea pricinii, respectiv 375.264,75 lei, si nici fata de munca îndeplinita de avocatul debitoarei, aceasta presupunând, dincolo de redactarea contestatiei debitoarei si formularea apararilor acesteia, studiul si analiza a numeroase documente, date de complexitatea raporturilor juridice dintre parti
