Legea nr. 11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010 a intrat în vigoare la data de 30.01.2010.
Conform Legii nr. 329/2009, AVAS este finanţată integral de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului (S.G.G.). Bugetul S.G.G. este prevăzut în anexa nr. 3 la Legea nr. 11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010.
Bugetul AVAS – parte a bugetului S.G.G. a fost aprobat cu luarea în calcul a faptului că salariile personalului AVAS sunt la nivelul salariilor personalului din Secretariatul General al Guvernului, conform noilor prevederi legale.
În concluzie, Legea nr. 329/2009 şi Legea nr. 330/2009 au avut ca efect modificarea regimului salarial al personalului AVAS, drepturile salariale ale acestuia fiind stabilite începând cu ianuarie 2010 prin lege şi nu prin negociere colectivă.
Prin dispoziţiile actelor normative menţionate mai sus nu se prevede dreptul salariaţilor bugetari concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor de a primi plăţi compensatorii în valoare de 10 salarii.
În conformitate cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar: „prin contractele sau acordurile colective şi individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
Secţia civilă, Decizia nr. 264 din 7 iunie 2011
în fapt, prin cererea adresată Tribunalului Constanța la data de 12.08.2010 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 9934/118/2010 reclamanta G.G.N. a chemat în judecată pe pârâta AVAS solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea AVAS la plata sumelor compensatorii constând în 10 salarii brute avute la data concedierii colective; plata dobânzilor legale aferente plăților compensatorii, de la data intervenirii concedierii și până la efectuarea plății; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
în considerentele cererii, reclamanta învederează instanței că în baza contractului individual de muncă pe durata nedeterminată nr. 444/01.04.2004, a deținut funcția de expert la Direcția Monitorizare Contracte Postprivatizare din cadrul AVAS, până la data de 08.07.2010 când urmare a concedierii colective, au încetat raporturile de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului – Ordinul nr. 1498/08.07.2010 emis de Președintele AVAS.
Reclamanta susține că la încetarea raporturilor de muncă nu au fost respectate prevederile contractului individual de muncă și actului adițional la acest contract încheiat la data de 12.12.2008, în sensul că unitatea angajatoare nu și-a îndeplinit obligația de plată a salariilor compensatorii reprezentând echivalentul a 10 salarii brute avute la data apariției situației cea determinat acordarea acestora.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
în cuprinsul întâmpinării pârâta precizează că prevederile contractuale invocate de reclamanta se refereau la obligația AVAS de a plați salariaților 10 salarii compensatorii pentru 5 situații speciale referitoare la încetarea contractelor individuale de sau preluarea personalului AVAS de către alta entitate in urma reorganizării, restructurării, desființării instituției, schimbării raporturilor de subordonare.
Aceasta clauza a fost introdusa in contractele individuale de munca după încheierea Actului Adițional nr. 2/30.09.2009 la Contractul Colectiv de munca 2009-2010, in perioada in care AVAS era încă o instituție publica finanțata din venituri proprii, iar personalul instituției era salarizat conform prevederilor art. 28-32 din O.U.G. nr. 51/1998, respectiv in regim extrabugetar, prin contract colectiv de munca.
Pârâtul arată că, între data încheierii actului adițional (30.09.2009) si data ajungerii la termen a Contractului colectiv de muncă 2009-2010 (14.02.2010), au intervenit mai multe evenimente legislative cu incidența directa asupra Contractului colectiv de muncă si asupra contractelor individuale de munca ale salariaților AVAS, precum:
In anexa nr. 1 poziția nr. 3 din aceasta lege s-a stabilit ca AVAS isi schimba regimul de finanțare, din instituție finanțata integral din venituri proprii in instituție finanțata integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. In conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 organizarea si funcționarea precum si alte aspecte determinate de aplicarea masurilor de reorganizare se reglementează prin hotărâre a Guvernului, emisa in condițiile alin. (5) din același text de lege.
In temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 a fost adoptata H.G. nr. 1436/2009 prin care H.G. nr. 837/2004 privind organizarea si funcționarea AVAS a suportat următoarele modificări/completări esențiale: numărul maxim de posturi in structura AVAS a fost diminuat de la 510 la 422 – art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 837/2004 modificat prin H.G. nr. 1436/2009); prevederea conform căreia salariații AVAS erau salarizați in conformitate cu contractul colectiv de munca, încheiat la nivelul instituției potrivit prevederilor legale in materie si ale contractelor individuale de munca a fost înlocuita cu dispoziția conform căreia salarizarea personalului AVAS se face potrivit reglementarilor legale in vigoare aplicabile personalului din instituțiile si autoritățile publice finanțate integral de la bugetul de stat – art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 837/2004 modificat prin H.G. nr. 1436/2009); prevederile referitoare la finanțarea cheltuielilor instituției din venituri proprii au fost înlocuite cu prevederea conform căreia finanțarea cheltuielilor de personal si a celor aferente funcționarii AVAS se asigura integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului – art. 11 alin. (1) din H.G. nr. 837/2004 modificat prin H.G. nr. 1436/2009).
Legea Cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fondurile publice
Pârâtul susține că în conformitate cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009 începând cu data intrării sale in vigoare drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului sunt si rămân in mod exclusiv cele prevăzute de lege. Potrivit art. 9 din lege, gestiunea sistemului de salarizare a personalului bugetar se asigură de fiecare ordonator de credite cu încadrarea in resursele financiare alocate anual prin legile privind bugetul de stat.
Apreciind că noile reglementări consacră o nouă realitate juridică incompatibilă cu un întreg set de clauze ale Contractului colectiv de muncă 2009-2010 si ale contractelor individuale de munca încheiate in baza acestuia, în raport și de dispozițiile art. 14 lit. a), b) și u) din O.U.G. nr. 1/2010 prin care au fost abrogate expres normele contrare din O.U.G. nr. 51/1998, O.U.G. nr. 23/2004, precum și „orice alte dispoziții din actele normative speciale care reglementează posibilitatea negocierii drepturilor salariate pentru instituțiile și autoritățile publice care și-au schimbat regimul de finanțare din instituții finanțate integral din venituri proprii în instituții finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, potrivit Legii nr. 329/2009”, pârâtul solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 2056/10.12.2010 s-a admis cererea formulată de reclamantă;
A fost obligată pârâta către reclamantă la plata daunelor compensatorii reprezentând echivalentul a 10 salarii brute, prin raportare la cuantumul salariului brut existent la data concedierii colective.
A fost obligată pârâta către reclamantă la plata dobânzii legale aferenta sumelor cuvenite reclamantei, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, până la data plătii efective a acestor drepturi.
S-au respins restul pretențiilor privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale, de la data concedierii colective până la data formulării cererii de chemare în judecată, ca nefondate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
în baza contractului individual de muncă nr. 444/01.10.2004 completat cu actele adiționale ulterioare, reclamanta G.G.N. a avut calitate de salariat în cadrul societății pârâte AVAS București, desfășurând activitate în funcția de expert la direcția Monitorizare Contracte Postprivatizare, cu începere din data de 01.10.2004 până la data de 08.07.2010.
Potrivit Ordinului nr. 1498/08.07.2010 emis de Președintele AVAS, cu începere din data de 08.07.2010, reclamantei G.G.N. i-a încetat contractul individual de muncă, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, în baza art. 65 și urm. din Legea nr. 53/2003 ca urmare a concedierii colective.
Prin art. 1 din actul adițional la contractul individual de muncă al reclamantei nr. 444/01.10.2004 încheiat la data de 12.12.2008, pe baza acordului părților, s-a completat clauza 4 din contract ,,Obligațiile angajatorului” cu următoarea obligație ,,salariatul (s.n.) beneficiază de salarii compensatorii în următoarele situații: încetarea contractului individual de muncă , ca urmare a concedierilor colective sau individuale care nu țin de persoana salariatului (…)” reprezentând echivalentul a 10 salarii brute avute la data apariției situației ce a determinat acordarea acestora. Salariul brut ce va fi luat ca referință va fi salariul brut din contractul individual de muncă, cu modificările ulterioare”.
Se reține de către Tribunal așadar că izvorul dreptului de natură patrimonială pretins de reclamantă îl reprezintă clauza expresă și fără nici un echivoc, înserată prin acordul părților în contractul individual de muncă nr. 444/01.10.2004 completat cu actele adiționale.
Actul adițional la contractul individual de muncă ce inserează printre obligațiile angajatorului și pe cea a plății de salarii compensatorii în caz de concediere a fost încheiat, în baza acordului părților la data de 12.12.2008, în timp ce Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate AVAS pentru anii 2009-2010 a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială București sub nr. 673/11.02.2009, dată de la care potrivit legii își produce și efecte iar actul adițional la care pârâta face referire este ulterior .
Se reține așadar că această obligație asumată de pârâtă prin contract individual de muncă nu are la bază o consacrare contractuală în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2009-2010 ci este anterioară acestui contract.
Prin urmare nu se poate reține un raport de dependență sub aspectul duratei, între această clauză și Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010.
Intervențiile legislative, deși au modificat esențial structura AVAS în toate componentele sale, prin prisma caracterului lor neretroactiv, nu pot afecta drepturi salariale recunoscute salariaților acestei instituții prin contracte de muncă încheiate anterior, în lipsa unor negocieri care să conducă la un acord între părți; nu se poate susține că a operat o încetare de drept a efectelor contractului individual de muncă în privința plăților compensatorii. O astfel de apreciere echivalează cu o modificare unilaterală a contractului de muncă, în privința unui element esențial, ce nu poate interveni decât în situațiile expres prevăzute de art. 41 C.muncii .
în speță însă instituția angajatoare nu a făcut dovada, în condițiile art. 287 C.muncii , a modificării contractului individual de muncă nr. 444/01.10.2004 completat cu actele adiționale, în privința clauzei referitoare la plățile compensatorii în caz de concediere colectivă și nici a altor împrejurări de natură a afecta valabilitatea acestei clauze.
Dreptul reclamantei la plata salariilor compensatorii trebuie să fie luat în considerare întrucât a fost stabilit prin contract individual de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii sale iar potrivit art. 4 , angajatorul are obligația , să acorde salariatului toate drepturile ce decurg din contractele individuale de muncă, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din lege. Mai mult, potrivit art. 8 alin. (1) C.muncii contractul individual de muncă constituie ,,legea părților” și trebuie executat cu respectarea principiului bunei credințe.
Potrivit art. 1088 alin. (1) C.civ. la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare de bani, daunele – interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală (…); alin. (2) – Aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
Potrivit acestor dispoziții legale, instanța va admite în parte cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale, urmând a obliga pârâta către reclamantă la plata dobânzii legale aferenta sumelor ce i se cuvin, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, până la data plătii efective a acestor drepturi.
împotriva sentinței civile nr. 2056/10.12.2010 pronunțate de Tribunalul Constanța, la data de 04.03.2011 a declarat recurs AVAS.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
în fapt, prin cererea adresată Tribunalului la data de 12.08.2010, intimata G.G.N. a solicitat obligarea AVAS la plata sumelor compensatorii reprezentând 10 salarii brute avute la data concedierii colective precum și la plata dobânzilor legale aferente plăților compensatorii, de la data concedierii până la data plății efective, invocând în acest sens clauzele contractului individual de muncă în forma anterioară modificării de drept a acestuia, intervenite prin O.U.G. nr. 1/2010.
învederează recurenta că, în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 368/2010, AVAS a desființat un număr de 155 de posturi, unul din posturile desființate fiind cel ocupat de intimată.
Clauza privind acordarea celor 10 salarii compensatorii a fost introdusă în contractele individuale de muncă după încheierea actului adițional nr. 2/30.09.2009 la Contractul colectiv de muncă AVAS valabil pentru anii 2009-2010 în perioada în care AVAS era finanțată din venituri proprii. Legea nr. 329/2009, Legea nr. 330/2009 și O.U.G. nr. 1/2010 au avut ca efect modificarea regimului salarial al personalului AVAS, drepturile salariale fiind stabilite începând cu luna februarie 2010 prin lege și nu prin negociere colectivă. Cum nici dispozițiile Legii nr. 330/2009 sau ale O.U.G. nr. 1/2010 nu prevăd dreptul salariaților bugetari concediați de a primi plăți compensatorii în valoare de 10 salarii, este evident faptul că contractele individuale de muncă ale salariaților AVAS au fost modificate de drept și în ceea ce privește aceste plăți compensatorii, motiv pentru care instanța apreciază că la data concedierii reclamantului – 08.07.2010, acestuia din urmă nu i se mai cuvenea plata acestor salarii.
Abordarea instanței de fond este eronată, vădind fie încălcarea, fie interpretarea eronată a dispozițiilor legale aplicabile în anul 2010 personalului bugetar în general, și a personalului din instituțiile care și-au schimbat sistemul de finanțare în special, precum și a dispozițiilor legale privind finanțele publice.
Clauza privind acordarea celor 10 salarii compensatorii a fost prevăzută pentru prima dată în Contractul colectiv de muncă 2008-2009 și preluată în actul adițional nr. 2 la Contractul colectiv de muncă 2009-2010.
între clauza privind acordarea celor 10 salarii compensatorii și Contractul colectiv de muncă 2009-2010 există o strânsă legătură de dependență, întrucât Contractul colectiv de muncă a fost singurul temei legal pentru o astfel de clauză. în sistemul legii vechi, drepturile salariale ale personalului AVAS erau stabilite prin Contractul colectiv de muncă, conform art. 29-31 din O.U.G. nr. 51/1998. Aceste dispoziții legale au fost abrogate implicit prin Legea nr. 329/2009 și expres prin O.U.G. nr. 1/2010. De altfel, după cum se poate observa. Actul adițional la Contractul individual de muncă este denumit „Anexa….la Contractul colectiv de muncă..”
în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 1/2010 drepturile bănești prevăzute Contractul colectiv de muncă 2009-2010 s-au acordat până la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat contractul colectiv de muncă (14.02.2010); după această dată, personalul AVAS a dobândit statutul personalului bugetar. A susține că personalul AVAS își menține privilegiile câștigate în perioada în care AVAS se autofinanța și după trecerea la sistemul de finanțare de la bugetul de stat echivalează cu înfrângerea principiului salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice. Mai mult decât atât, dacă s-ar aplica opinia instanței de fond, s-ar ajunge la situația în care un salariat AVAS încadrat anterior datei de 15.02.2010 să aibă drepturi disproporționat de mari față de un salariat încadrat ulterior acestei date.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta G.G.N. a avut calitatea de salariat în cadrul societății pârâte în baza contractului individual de muncă nr. 444/01.10.2004.
Prin Ordinul nr. 1498/08.07.2010 emis de Președintele AVAS s-a dispus începând cu 08.07.2010 încetarea contractului individual de muncă al reclamantei în baza art. 65 C.muncii ca urmare a concedierii colective.
în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 23/2004 și O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului AVAS era o instituție de specialitate a administrației publice centrale finanțată din venituri proprii.
Potrivit dispozițiilor art. 29-30 din O.U.G. nr. 51/1998 personalul AVAS beneficia de salarizarea specială cu respectarea principiilor gestiunii fondurilor în regim extrabugetar.
Astfel, salariile de bază și celelalte elemente ale sistemului de salarizare se stabileau prin negocieri colective sau individuale între președintele AVAS și salariații sau reprezentanții acestora, în vigoare, cu încadrarea în resursele financiare proprii prevăzute din venituri extrabugetare – conform art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998.
La data de 12.11.2009 a intrat în vigoare Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordului cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional ce a reglementat printre altele și măsuri privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, printre care se numără și AVAS.
Prin anexa 1 pct. 3 la legea menționată mai sus s-a dispus ca AVAS, care înainte era aflată în subordinea Guvernului și coordonarea primului ministru și finanțată integral din venituri proprii, să treacă la schimbarea regimului de finanțare integral de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
întrucât art. 5 din Legea nr. 329/2009 prevedea ca înființarea, organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor publice prevăzute în anexele 1, 2 se reglementează prin hotărârea Guvernului, a fost emisă H.G. nr. 1436/2009 care prevedea la art. I pct. 2 că „salarizarea personalului AVAS se face potrivit reglementărilor legale în vigoare aplicabile personalului din instituțiile și autoritățile publice finanțate integral de la bugetul de stat..”
La data de 01.01.2010 a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice.
Conform art. 1 alin. (2) din această lege, gestiunea sistemului de salarizare a personalului bugetar se asigură de fiecare ordonator de credite cu încadrarea în resursele financiare alocate anual prin legile privind bugetul de stat.
La data de 30.01.2010 a intrat în vigoare Legea nr. 11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010.
Conform Legii nr. 329/2009, AVAS este finanțată integral de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului (S.G.G.)
Bugetul S.G.G. este prevăzut în anexa nr. 3 la Legea nr. 11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010.
Bugetul AVAS – parte a bugetului S.G.G. a fost aprobat cu luarea în calcul a faptului că salariile personalului AVAS sunt la nivelul salariilor personalului din Secretariatul General al Guvernului, conform noilor prevederi legale.
în concluzie, Legea nr. 329/2009 și Legea nr. 330/2009 au avut ca efect modificarea regimului salarial al personalului AVAS, drepturile salariale ale acestuia fiind stabilite începând cu ianuarie 2010 prin lege și nu prin negociere colectivă.
Prin dispozițiile actelor normative menționate mai sus nu se prevede dreptul salariaților bugetari concediați pentru motive care nu țin de persoana lor de a primi plăți compensatorii în valoare de 10 salarii.
în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 41 și art. 17 C.muncii referitoare la interzicerea modificării unilaterale a contractului individual de muncă, și obligația de a informa salariatul cu privire la clauzele din contractul colectiv de muncă, ce urmează a fi modificate, întrucât modificarea drepturilor salariale nu a operat ca urmare a voinței angajatorului și ca urmare a voinței legiuitorului.
în conformitate cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar: „prin contractele sau acordurile colective și individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
Prin decizia nr. 1414/04. 11.2009 Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 41 alin. (5) din Constituție privind caracterul obligatoriu al convențiilor colective nu exclud posibilitatea legiuitorului de a interveni din rațiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, reglementând soluții care să corespundă nevoilor sociale existente la un moment dat.
în fine, prin decizia nr. 1250/07. 10.2010, Curtea Constituțională a constatat că „ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea și să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă individuale sau colective ale personalului plătit din fonduri publice.”
Rațiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării și încetării contractului este legea, iar dacă pentru viitor legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte și să fie în acord cu legea.
în caz contrar, s-ar ajunge la discriminări salariale, în interiorul aceleiași categorii de personal, ceea ce este inadmisibil.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 C.proc.civ. Curtea a admis recursul formulat și a modificat în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
(Judecător Jelena Zalman)
