Prin sentinţa civilă nr.4224 din 20 decembrie 2006, pronunţată în dosarul nr.845/96/2006 al Tribunalului Harghita s-a admis excepţia nulităţii invocată de reclamanta SC H. SA Miercurea Ciuc, s-a constatat nulitatea deciziei de impunere nr.275 din 26.06.2006 emisă de pârâta DGFP Harghita – Activitatea de Control Fiscal Harghita şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 55,9 Ron cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut faţă de excepţia nulităţii actului administrativ contestat că acest act este semnat doar de unul din cei doi împuterniciţi şi în speţă nu sunt aplicabile prev.art.43 alin.3 din OG nr.92/2003, nefiind emis prin intermediul mijloacelor informative, care este valabil şi fără semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal. De altfel nici raportul de inspecţie fiscală care a stat la baza emiterii deciziei de impunere contestată nu este semnat de ambii împuterniciţi şi nici nu a fost înlocuit unul cu altul, semnat de ambele persoane, astfel că motivarea pârâtei cum că este vorba despre o eroare materială deja îndreptată din oficiu nu este întemeiată şi nici în spiritul legii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DGFP Harghita solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea acesteia spre rejudecare la Tribunalul Harghita.
În motivarea cererii de recurs se arată că prima instanţă în mod greşit a constatat nulitatea deciziei de impunere nr.275/26.06.2006 emisă de DGFP Harghita – Activitatea de Control Fiscal în condiţiile în care petiţionara nu a respectat procedura prev. de art.175 şi urm. C.pr.fisc. în sensul de a contesta decizia de impunere la organul emitent, prin cererea adresată acestui organ a solicitat îndreptarea unor erori materiale, erori care au şi fost comunicate contribuabilului potrivit art.48 C.pr.fisc.
Prin contestaţia formulată nu s-a solicitat a se constata nulitatea deciziei de impunere iar organul competent să soluţioneze contestaţia a soluţionat-o în limita sesizării în condiţiile prev.de art.185 alin.5 din OG nr.92/2003.
Prin întâmpinarea depusă la dosar petiţionara SC H. SA Miercurea Ciuc solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei primei instanţe ca temeinică şi legală.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate şi în limitele prev. de art.3041 C.pr.civ., Curtea a constatat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Procedura de soluţionare a contestaţiilor formulată împotriva actului administrativ fiscal reglementată de art.175, 187 C.pr.fisc. este o procedură administrativă prealabilă obligatorie, ea nefiind o procedură jurisdicţională în sensul art.21 alin.4 din Constituţie, instanţa de contencios administrativ sesizată în temeiul art.1 din Legea nr.554/2004 şi art.188 alin.1 C.pr.civ. soluţionează doar contestaţiile formulate împotriva deciziilor emise de organ ele fiscale în soluţionarea contestaţilor cu privire la actele administrative de impunere fiscală.
Faţă de aceste dispoziţii legale apare ca inadmisibilă o acţiune formulată la instanţa de contencios administrativ împotriva actelor administrative de impunere fiscală.
În speţă, prin acţiunea dedusă judecăţii petiţionara a atacat actul administrativ fiscal respectiv decizia de impunere nr.275/26.06.2006 şi nu decizia nr.50/28.07.2006 decizie prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva actului administrativ fiscal.
În atare situaţie plângerea petiţionarei este inadmisibilă în raport de dispoziţiile cuprinse în art.188 şi urm. C.pr.fisc., recursul intimatei DGFP Harghita apare ca fiind fondat şi în baza disp.art.304 pct.9 C.pr.civ. rap. la art.312 alin.1 din acelaşi cod şi art.20 din Legea nr.554/2004 Curtea a admis recursul, a casat hotărârea primei instanţe şi rejudecând pe fond acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă.
