Legislaţia asigurărilor sociale nu atribuie caselor teritoriale de pensii competenţa de a cenzura datele înscrise de angajatori(sau deţinători de arhive) în adeverinţele pe care sunt obligaţi să le elibereze la cererea persoanelor interesate şi nici să facă verificări ale documentelor pe temeiul cărora s-au eliberat respectivele adeverinţe.
Altfel spus, organul teritorial de pensii are atribuţia de a verifica numai conformitatea elementelor şi datelor înscrise în adeverinţe cu cerinţele legii, nefiind îndreptăţit să cenzureze informaţiile cuprinse în aceste documente şi să facă cercetări pentru a stabili respectarea procedurii de încadrare a unui fost salariat într-o grupă de muncă impuse prin Ordinul nr. 50/1990-în prezent abrogat.
Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1416 din 8 iunie 2011
Prin contestația înregistrată pe rolul tribunalului, contestatoarea S. J. a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii, revizuirea deciziei de pensionare nr.1-287293/28.10.2010 în sensul de a se reține la calculul pensiei și a perioadei stagiului de cotizare în grupa I de muncă, precum și obligarea intimatei la plata diferențelor de bani rezultate ca urmare a recalculării de la data depunerii dosarului și până în prezent.
în motivarea contestației, contestatoarea a susținut că la data de 19.05.2010 a formulat cerere pentru anticipată parțial, că intimata era obligată să răspundă acestei cereri în 45 de zile, că prin citația nr. 625141/30.08.2010, trimisă la o adresă greșită, intimata a solicitat relații cu privire la schimbarea grupei de muncă, precum și faptul că a solicitat OMV PETROM S.A P. relațiile necesare referitoare la schimbarea grupei de muncă, fiind emisă adeverința nr. 1236/07.10.2010, care prevede atât schimbarea din grupa a II a de muncă în grupa I cât și temeiurile juridice ale acestei încadrări și ale emiterii adeverinței, cât și faptul că intimata a refuzat să ia în considerare această adeverință considerând-o falsă în lipsa documentelor care au stat la baza emiterii ei.
A susținut contestatoarea totodată, că responsabilitatea emiterii adeverinței revine, conform legii, emitentului și că aceasta se întocmește și se eliberează conform modelului prevăzut în anexa ce face parte integrantă din procedura aprobată de Ordinul nr. 590/2008, iar actele ce stau la baza emiterii adeverințelor prin care se atestă desfășurarea activității în grupele de muncă sunt documente interne ale societății angajatoare, neputând fi puse la dispoziția persoanelor fizice.
în drept, contestația a fost întemeiată pe prevederile art. 87 din Legea nr. 19/2000 iar în dovedirea acesteia s-au depus în copie: decizia de pensionare nr.1-287293/28.10.2010, cartea de identitate și carnetul de muncă al contestatoarei, adeverințele nr. 1236/7 oct. 2010, nr.1015/27.08.2008, nr. 1215/16.03.2001.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondate cu motivarea că decizia contestată este legală deoarece la baza emiterii ei au stat toate actele depuse de către contestatoare la data înscrierii la pensie, mai puțin adeverința nr.1236/07.10.2010, deoarece aceasta nu poate fi valorificată fiindcă nu îndeplinește condițiile de fond prevăzute de lege în sensul că în documentul intern prin care s-a făcut nominalizarea în grupa de muncă nu se regăsește și numele contestatoarei, precum și faptul că aceasta a fost încadrată în grupa I de muncă pentru perioada 07.08.1973-25.04.1979 conform deciziei nr. 245/15.03.1990, decizie în care sunt nominalizate persoanele care se încadrează în grupa I și II de muncă, contestatoarea nefiind nominalizată între ele.
Intimata a mai susținut că decizia contestată a fost emisă în mod corect, cu valorificarea tuturor mențiunilor din carnetul de muncă al contestatoarei, fiind luată în calcul perioada de 5 ani și 8 luni lucrată în grupa a II a de muncă.
în drept au fost invocate dispozițiile codului de procedură civilă și ale Legii nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare iar la întâmpinare s-au atașat, în copie , actele despre care s-a făcut vorbire.
Prin sentința civilă nr. 568 din data de 8 martie 2011 pronunțată de tribunal s-a respins ca neîntemeiată contestația.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 1-287293/28.10.2010 s-a acordat contestatoarei S. J. anticipată parțială reținându-se în cuprinsul deciziei că aceasta a realizat un stagiu de cotizare total de 37 de ani 10 luni și 15 zile, din care 5 ani, 8 luni și 18 zile în grupa a II a de muncă și 30 de ani, 8 luni și 8 zile în condiții normale.
în cuprinsul deciziei s-a menționat imposibilitatea valorificării grupei I de muncă deoarece nu a fost prezentat procesul verbal și alte acte justificative prin care contestatoarea să fie nominalizată pentru schimbarea grupei de muncă.
Instanța de fond a mai reținut că prin adeverința nr.1015/27.08.2008 emisă de angajatorul PETROM S.A Divizia Rafinare P. se atestă faptul că pe perioada 07.08.1973-25.04.1979 contestatoarea a lucrat în locuri de muncă încadrate în grupa I în procent de 100%, iar prin adeverința nr. 1236/07.10.2010 se atestă aceeași împrejurare, iar în plus se menționează că nominalizarea pentru încadrarea în grupa I de muncă a fost făcută prin decizia nr. 245/15.03.1990 și prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 18832/1990.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că intimata a depus la dosar decizia nr. 245/15.03.1990 prin care s-a decis că începând cu data de 15.03.1990 să se constituie Comisia în vederea stabilirii locurilor de muncă, activităților, categoriilor profesionale care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, precum și nominalizarea persoanelor de la locurile de muncă care vor fi încadrate în grupele I și II de muncă.
S-a mai depus la dosar de către intimată și tabel privind situația încadrării personalului în grupele I și II de muncă în vederea pensionării.
La ultimul termen de judecată apărătorul contestatoarei a depus la dosarul cauzei referatul nr. 18832/15.06.1990 privind punerea în aplicare a hotărârilor Guvernului nr. 456/1990 și nr. 559/1990 precum și a Ordinului nr. 50/1990.
S-a mai reținut de instanța de fond că potrivit prevederilor punctului 6 din Ordinul nr. 50/1990 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar nu rezultă nominalizarea contestatoarei printre persoanele care au beneficiat de grupa I de muncă pentru a se putea valorifica adeverințele nr. 1236/07.10.2010 și 1015/27.08.2008 emise de angajator.
Mențiunile din aceste adeverințe contrazic consemnările din carnetul de muncă al contestatoarei, astfel că instanța de fond a acordat relevanță celor din carnetul de muncă deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă acesta este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară și alte drepturi care se includ în aceasta.
A apreciat instanța de fond că în situația în care contestatoarea ar fi făcut dovada nominalizării sale exprese cu privire la încadrarea în grupa I de muncă, s-ar fi putut dispune valorificarea celor două adeverințe, cu ocazia pensionării contestatoarei, revizuirea deciziei și obligarea la plata eventualelor diferențe de drepturi de pensie.
împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs contestatoarea S. J., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, prin invocarea dispozițiile art.304 pct. 8, 9 Cod procedură civilă.
Criticând greșita aplicare a legii și interpretarea eronată a mijloacelor de probă de către prima instanță, recurenta a susținut că la data intrării în vigoare a actelor normative pe care se bazează încadrarea în grupa I de muncă, respectiv în anul 1990, nu mai era angajata OMV Petrom-S.A. P., fiind salariată în cadrul altei societăți și într-o altă funcție, iar nominalizarea care s-a pretins a lipsi din dosar, s-a făcut printr-un act intern al societății angajatoare care nu putea fi pus la dispoziția persoanelor fizice.
Se mai arată de recurenta-contestatoare că punctul 6 din Ordinul nr. 50/1990 prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și a II-a de muncă se face de către conducerea unităților, ținându-se seama de condițiile concrete în care își desfășoară activitatea salariații, iar dovedirea activității desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a 11-a de muncă se face prin adeverințe emise de societatea angajatoare în conformitate cu Ordinul 590/2008 iar la dosar se regăsesc actele ce au stat la baza emiterii adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în grupa I de muncă, respectiv Decizia nr. 245/15.03.1990 si Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 18832/1990.
Precizează recurenta că aceste acte interne ale OMV Petrom S.A. P. sunt în perfectă concordanță cu normele juridice în materie privitoare la încadrarea personalului din domeniul chimic și petrochimic în grupele de muncă I și II: Ordinul nr. 50 din 5 martie 1990 pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării și Hotărârea de Guvern nr. 559 din 17.05.1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria chimică și petrochimică, dar instanța de fond le-a ignorat, pronunțând astfel o hotărâre greșită.
în plus, recurenta a mai susținută că prin decizia nr. 87/1999 Curtea Constituțională a statuat cu caracter definitiv și obligatoriu că dispozițiile art. 2 alin.(1) din Decretul-lege nr. 68/1990 sunt neconstituționale în măsura în care se aplică numai persoanelor de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementarilor existente până în anul 1969 și după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și a II-a de muncă, nu și celor care au fost încadrate în asemenea locuri de muncă sau activități anterior datei intrării în vigoare a actului normativ respectiv.
Sub acest aspect, recurenta-contestatoare apreciază că apare discriminatorie recunoașterea beneficiului drepturilor respective doar în favoarea persoanelor care sunt încă în activitate la locuri de muncă sau în activități caracterizate prin condiții deosebite, nu și în favoarea celor care lucrat în aceleași condiții înainte de intrarea în vigoare a Decretului-lege nr. 68/1990, încetând raporturile de muncă prin pensionare sau din alte motive, ori s-au încadrat la locuri de muncă.
Pentru aceste considerente, recurenta-contestatoare a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond admiterea contestației, respectiv revizuirea deciziei de pensie nr. 1-287293 / 28.10.2010 în sensul de a se reține la calculul pensiei și perioada stagiului de cotizare realizat în grupa I de muncă și obligarea intimatei la plata diferențelor de bani rezultate ca urmare a recalculării de la data depunerii dosarului și până în prezent.
Deși legal citată în recurs, intimata Casa Județeană de Pensii nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Curtea, verificând sentința recurată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză și de mijloacele de dovadă administrate dar și sub toate aspectele, astfel cum prevede art. 3041 C.proc.civ. a constatat că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia pentru considerentele care succed:
Inițial, la data de 19 mai 2010, contestatoarea S. J. a solicitat ieșirea la pensie anticipată parțial (cererea nr. 625141) iar prin decizia nr.1-287293/28.10.2010 s-a dispus acordarea pensiei anticipate parțiale.
La calculul drepturilor de pensie, intimata Casa Județeană de Pensii a refuzat să valorifice stagiul de cotizare realizat de asigurată în grupa I de muncă în perioada 7.09.1973-25.04.1979 conform adeverinței nr. 1236 emise la 7.10.2010 de fostul angajator al contestatoarei (SC P. SA) cu motivarea lipsei procesului-verbal de nominalizare a acesteia ca lucrând efectiv în activități/loc de muncă ce se încadrează în grupa I de muncă, iar instanța de judecată, prin soluția pronunțată, a considerat temeinic și legal refuzul intimatei.
în realitate, adeverința nr. 1236 emise la 7.10.2010 de fostul angajator al contestatoarei (SC P. SA) depusă la fila 7 dosar fond îndeplinește toate cerințele impuse de legiuitor prin Ordinul nr. 590 din 15.09.2008 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, publicat în Monitorul Oficial nr.665/ 24.09.2008 și care în Anexă stabilește modul de întocmire și eliberare a adeverințelor ce atestă activitatea desfășurată în locurile de muncă încadrate în grupele I și II de muncă potrivit legislației anterioare datei de 1.04. 2001, necesare stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu Legea nr. 19/2000.
Procedura aprobată prin acest ordin stabilește modelul, elementele și mențiunile obligatorii pe care a astfel de adeverință trebuie să le îndeplinească, iar la pct.4 se stabilește în termeni clari și neechivoci directa răspundere a angajatorului(sau deținătorului de arhive) pentru legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor înscrise în adeverințele pe care le întocmesc și le eliberează.
în atare condiții, Curtea a constatat că adeverința nr. 1236 emise la 7.10.2010 de fostul angajator al contestatoarei (SC P. SA) fiind conformă modelului impus de procedura aprobată prin actul normativ, a fost în mod greșit refuzată a fi valorificată pe de o parte, iar pe de alta, legislația asigurărilor sociale nu atribuie caselor teritoriale de pensii competența de a cenzura datele înscrise de angajatori(sau deținători de arhive) în adeverințele pe care sunt obligați să le elibereze la cererea persoanelor interesate și nici să facă verificări ale documentelor pe temeiul cărora s-au eliberat respectivele adeverințe.
Altfel spus, organul teritorial de pensii are atribuția de a verifica numai conformitatea elementelor și datelor înscrise în adeverințe cu cerințele legii, nefiind îndreptățit să cenzureze informațiile cuprinse în aceste documente și să facă cercetări pentru a stabili respectarea procedurii de încadrare a unui fost salariat într-o grupă de muncă impuse prin Ordinul nr. 50/1990-în prezent abrogat.
Este în obligația angajatorului( după caz a deținătorului de arhive) de a elibera adeverința ce atestă grupa de muncă pentru salariat numai pe baza documentelor verificabile aflate în evidența sa conform pct.2 din Procedura Anexa la Ordinul nr. 590/2008, iar eventuala nerespectare a acestei obligații nu este corelativă vreunui drept al casei de pensii de a nu valorifica documentul, în detrimentului asiguratului, ci conferă posibilitatea verificării realității sau falsului prin mijloacele, în termenele și condițiile legii, de către organele judiciare, inclusiv cele ale răspunderii penale, dacă este cazul.
Numai în cadrul unei astfel de proceduri, organul judiciar competent stabilește pe baza documentelor verificabile, dacă elementele și datele înscrise într-o astfel de adeverință sunt reale sau fictive și atrag consecințele prevăzute de lege.
Drept urmare, prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale de mai sus, reținând că la dosar nu există documente care să justifice nominalizarea contestatoarei în grupa I de muncă așa cum rezultă din adeverința eliberată de angajator și care este contrazisă de mențiunile din carnetul de muncă, ceea ce atrage incidența cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și determină admiterea recursului, conform art. 312(1) din același cod cu consecința modificării în tot a sentinței civile pronunțate la 8 martie 2011 de tribunal în sensul admiterii contestației, anulării deciziei contestate emise de intimată și obligarea acesteia din urmă de a emite o nouă decizie de pensie prin care să fie valorificată adeverința nr. 1236/7.10.2010 emisă de fostul angajator.
(Judecător Simona Petruța Buzoianu)
