Restituirea indemnizaţiei de şomaj


Şomerii prevăzuţi la art. 17 alin. (1) din Legea nr.76/2002 beneficiază de indemnizaţie de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii (…):
b) nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare.

Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Social, Decizia nr. 1421 din 9 iunie 2011

Reclamantul D.C a chemat în judecată pe pârâta AJOFM pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se constate ca necuvenite pretențiile solicitate prin notificarea nr. 30234/27.12.2010.

în motivarea în fapt a cererii reclamantul a arătat că a lucrat la SC M. SA fiind concediat la data de 01.10.2007. în urma contestării măsurii concedierii, s-a pronunțat Curtea de Apel Ploiești care prin decizia nr. 353/18.03.2008 a constatat caracterul abuziv al concedierii, reclamantul fiind reintegrat în funcția anterioară, iar angajatorul obligat să-i plătească echivalentul sumei ce ar fi rezultat din plata drepturilor salariale conform contractului individual de muncă. Pentru această perioadă, pârâta din prezenta cauză i-a solicitat reclamantului restituirea contravalorii indemnizației de șomer, măsură pe care o consideră nelegală pentru că acordarea echivalentului drepturilor sale salariale pe perioada concedierii sale a fost o dispoziție cu caracter reparator și nu un realizat ca urmare a desfășurării unei activități.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de pârâtă s-a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică, invocându-se și excepția autorității de lucru judecat.

Prin sentința nr. 791 pronunțată la data de 31.03. 2011, Tribunalul Dâmbovița a respins ca nefondată acțiunea.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia 1421/9 iunie 2011, a respins ca nefondat recursul reținând că reclamantul a fost angajatul societății, fiind concediat prin Decizia nr.2413/24.08.2007; acesta a fost luat în evidența AJOFM ca șomer, începând cu 01.10.2007. Drept urmare a contestării deciziei de concediere, Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr. 3/08.01.2008 în dosarul nr. 5445/120/2007, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 353/18.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a dispus anularea deciziei de concediere și reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior. Decizia nr. 1815/12.06.2008 coroborată cu mențiunile carnetului de muncă dovedesc că angajatorul și-a îndeplinit obligația de reintegrare, plătind salariatului și drepturile bănești restante, așa cum dispunea titlul executoriu.

Ca urmare a acestei situații, prin Decizia nr. 5183/23.06.2010, s-a imputat reclamantului suma de 3460 lei cu titlu de contravaloare indemnizație de șomaj încasată nelegal în perioada 01.10.2007-11.06.2008. în baza acestei decizii, reclamantul a fost notificat prin notificarea nr. 30234/27.12.2010 să achite debitul constând în suma de 3460 lei.

Ca atare, Curtea de Apel a constatat că reclamantul nu mai întrunea condițiile prevăzute de art. 34 din Legea nr. 76/2002 pentru a încasa ajutorul de șomaj. Pierzându-și calitatea de șomer, în mod corect acesta a fost notificat pentru întoarcerea executării sumelor de bani încasate.

(Judecător Cristina Pigui)