Cereri (Obligaţie de a face-putere de lucru judecat).Data publicare portal 04.05.2010Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina, la data de 08.01.2010, sub numărul 148/311/2009, reclamanta RO a chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâtul RI solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului să-şi ridice gardurile de lemn prin care a înschis drumul de acces, ce anterior a fost stabilit printr-o servitute de trecere, drum care în prezent este înschis la ambele capete şi care reprezintă singura cale de acces a acesteia la suprafata de 538 mp plantată cu viţă de vie, situată în Tarla 21, Parcela 252- TP nr. 57793/38/22.03.1996 situată pe raza localităţii Potcoava, sat Sinesti, judetul Olt, cu vecinătăţile N- Rada N Rada, E- V. Soimu, S- Rada N Radu şi Vest- Rada Ioan, cu cheltuieli de judecată.În motivare s-a arătat că prin titlul de proprietate nr. 57793/38/22.03.1996 a fost reconstituit dreptul său de proprietate pentru suprafata totală de 1 ha şi 6100 mp din care teren intravilan 1868 mp. Din suprafaţa de 1862 mp sunt două parcele una de 602 mp teren arabil tarla 21, parcela 71, iar cealaltă de 538 mp plantată cu viţă de vie T 21 P 252 care se intersectează cu terenul pârâtului, între aceste diouă parcele existând un drum ( potecă ) lată de 1 m şi lungă de 60 m care asigura trecerea sa între aceste parcele.S-a mai arătat că după revolutie pârâtul a închis această potecă la ambele capete, cu gard interzicându-i să o folosească, pretinzând că este terenul său. Această servitute de trecere a fost instituită prin decizia Tribunlului Olt nr. 1042 din 23.12.1970. Din 1970 şi până în prezent, situatia nu s-a schimbat, numai că pârâtul prin abuz, i-a îngrădit posibilitatea de a folosi această potectă pentru a ajunge la cele două parcele. In prezent la ambele capete poteca este înschisă cu gard şi nu o poate folosi.În drept au fost invocate dispoz.art. 1075 cod civil.Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru şi timbru judiciar.La dosarul cauzei s-au depus în fotocopii titlul de proprietate nr. 57793/38/22.03.1996, decizia civilă 1042/23.12.1970.
Pârâtul RI a depus întâmpinare solicitând să se constate că în cauza există autoritate de lucru judecat, conform sentintei civile nr 3986/15.11.1991 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr. 1859/1991 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 468/08.05.1992 pronunţată de Tribunalul Olt şi în subsidiar solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.În motivare pârâtul arată că in perioada colectivizării, in anul 1970, reclamanta actionat in judecata pe parat solicitând ca, pe cale judecătoreasca, acesta sa fie obligat sa-i lase in posesie si folosinţa un drum de trecere pe o poteca pentru un lot ajutător ce ii fusese repartizat reclamantei. Prin decizia civilă nr. 1042/23.12.1970 pronunţată de Tribunalul Olt în dosar nr 8732/1970 pârâtul a fost obligat să permită reclamantei trecerea pe o portiune de ulită lungă de 56 m şi lată de 1 m. Reclamanta RO l-a acţionat pe paratul RI în judecata susţinând ca exista o hotărâre judecătoreasca din 1970 prin care pârâtul era obligat sa-i permită accesul “pe o porţiune de 56 m lungime si 1 latime”, ca acesta hotărâre reprezintă in fapt o servitute stabilita de care a uzat pana in 1990 când paratul a inchis “uliţa”. Pe cale de consecinţa, prin cererea înregistrata la Judecătoria Slatina nr. 5202/1990, reclamanta RO a solicitat, ca urmare a închiderii uliţei de către RI, ca prin hotărâre judecătoreasca paratul sa fie obligat sa-i lase in libera folosinţa si exerciţiu “uliţa” de 66 lungime ( care potrivit hotărârii de servitude sunt 56 m ) si 1 m latime. Iniţial, prin sentinţa nr. 3461 din 29.10.1990., acţiunea reclamantei a fost admisa insa, in urma recursului declarat de RI si soţia sa Rada Maria ( introdusa in cauza ulterior ), prin decizia civila nr. 166 din 20.02.1991,sentinţa recurata a fost casata si cauza a fost trimisa aceleiaşi instanţă pentru rejudecare.Cu ocazia rejudecarii, cauza a primit nr. 1859/1991. si, potrivit deciziei de casare, instanţa de fond a trebuit “sa stabilească situaţia juridica a uliţei respective, in sensul stabilirii proprietarilor actuali ai celor a fonduri.” Astfel că reclamanta şi-a precizat actiunea în sensul de actiune posesorie pentru apărarea servitutii instituită printr-o hotărâre judecatărească. S-a constatat că paraţii – respectiv RI si soţia sa – sunt proprietarii fondului aservit si, pe cale de consecinţa, nu sunt de acord sa elibereze drumul de trecere deoarece este in gradina lor, iar reclamanta iar posibilitătea de trecere “.
S-a avut in vedere adeverinţa nr. 925/22.10.1991 din care rezulta ca pârâtul RI este proprietarul suprafeţei de 10 ari – loc de casa, potrivit titlului agricol pe anul 1961. Pe cale de consecinţa, a fost respinsa ca neintemeiata acţiunea reclamantei ROprin Sentinţa Civila nr. 3986/15.11.1991, împotriva căreia aceasta a declarat recurs. Prin decizia civila nr. 468 din 08.05.1992. a fost respins ca nefondat recursul declarat de ROimpotriva sentinţei civile 986/15.11.1991 al Judecătoriei Slatina.Astfel că s-a avut in vedere faptul ca s-a stins servitutea de trecere şi în cauza dedusa judecaţii s-a făcut dovada ca fondul pe care se solicita servitutea aparţine aceluiaşi proprietar, respectiv paraţilor – lui RI -, din actele dosarului, respectiv adeverinţa nr.925/1991,rezulta ca RI este proprietarul suprafeţei de 10 ari, loc de casa, prin inchiderea “uliţei”, deşi exista hotărârea de servitute de trecere din 1970, paraţii, respectiv RI, nu a comis un abuz de drept întrucât in prezent – in 1990 – paraţii sunt proprietarii celor doua fonduri si maiexistand servitutea prin stingere conf. art. 638 Cod. Civ., nu mai exista nici abuzul de drept.
In raport de aceste aspecte, respectiv sentinţa civila nr. 3986/15.11.1991. pronunţata de Judecătoria Slatina in Dos, nr. 1859/1991, definitiva prin decizia civila nr. 468/08.05.1992. ( de respingere a recursului ), apreciează ca, in principal, in cauza exista autoritate de lucru judecat.
Astfel, prin acţiunea introdusa in 1990 aceeaşi reclamanta RO solicita ca acelaşi parat RI, sa-i lase libera folosinţa si exerciţiul uliţei de 66 m (in realitate 56 ) lungime si 1 m latime stabilit prin hotărârea judecătoreasca din 1970, uliţa care a fost ingradita de parat. In recurs acţiunea a fost calificata tulburare de posesie iar in rejudecare a fost precizata de reclamanta ca fiind o acţiune posesorie. Prin prezenta acţiune, reclamanta solicita paratului sa-si ridice gardul de lemn prin care a inchis “poteca”, acelaşi gard din lemn din 1990 care inchide aceeaşi uliţa de 56 m lungime si 1 m latime.De asemenea se mai învederează că la data de 28.10.2008. reclamanta a mai formulat o acţiune impotriva paratului RI având drept obiect, pe langa revendicarea unei suprafeţe de teren si obligarea acestuia sa-si ridice gardul din lemn cu care a inchis “uliţa”, care in acea acţiune avea suprafaţa de 110 m.p. si, in viziunea reclamantei, era proprietatea sa, cauză ce a fost înregistrata sub nr. 8787/311/2009, s-au administrat probe, s-a efectuat inclusiv o expertiza topografica, pentru a stabili situaţia pe teren si la ultimul termen de judecata, reclamanta a renunţat la acţiune.S-a mai arătat că la data de 15.04.1991 prin înscrisul sub semnătură privată intitulat, act de vânzare-cumpărare pârâtul a cumpărat de la numituil Balcau Matei suprafata de 1000 mp teren care se învecinează cu suprafata din intravilan- curti constructii, situatie de fapt ce a fost confirmată şi de reclamantă în interogatoriul luat în dosar nr. 8787/311/2009.De asemenea pârâtul a mai precizat că suprafeţele de teren, de 602 m.p. si 538 m.p.despre care se spune ca se intersectează cu terenul acestuia, nu au nici o legătura cu terenul său. Nici una din aceste suprafeţe nu se invecineaza cu terenul paratului; servitutea de trecere a cărei suprafaţa reala, atât din hotărârea din 1970, cat si din expertiza efectuata in Dos. nr. 8787/311/2009 estede56 m.p. este proprietatea paratului RI, închiderea acestei suprafeţe fiind una legitima, ea datând, asa cum rezulta din actele depuse si din susţinerile reclamantei, inca din 1990 şi asa cum am arătat, nici suprafaţa de 538 m.p. aparţinând reclamantei nu se invecineaza cu teren proprietatea paratului insa reclamanta deşi are alte posibilităţi de a ajunge la acest teren vrea neapărat, ca si cale de acces, o poteca prin curtea paratului;
Aceste aspecte sunt demonstrate si de rezoluţia procurorului din 7.09.2008., de neincepere a urmăririi penale împotriva paratului pentru infracţiunea prev. de art. 220 cp. data de Parchetul de pe langa Judecatoria Slatina in dos. penal nr. 2760/P/2008 si din care rezulta ca RI este proprietarul suprafeţei de 56 m.p.Anexat întâmpinării s-a depus sentinta civilă nr. 3461/29.10.1990, decizia civilă nr 166/20.02.1991, sentinta civilă nr. 3986/15.11.1991, decizia civilă nr 468/08.05.1991, adeverinta nr 220/1991, adeverinta nr. 985/22.10.1991 act de vânzare-cumpărare act de vânzare- cumpăprare, raport de expertiză schita teren încheiere renuntare nr 4818/05.10.2009 rezolutie, nr.2760/P/2008.Prin încheierea de şedinta din data de 30.03.2010 instanţa a dispus ataşarea dosarului nr. 1859/1991 şi a dosarului nr. 8787/311/2008.Analizand actele si lucrarile prezentului dosar, precum si cele ale dosarului nr.1859/1991, sub aspectul exceptiei autoritătii de lucru judecat invocata de pârâtul RI prin întâmpinarea depusă la dosar, exceptie absoluta si peremptorie, instanta retine urmatoarele:Potrivit art. 1201 C.civ., exista autoritate de lucru judecat cand o a doua cerere de chemare in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele si in contra lor, in aceeasi calitate”.Pentru a putea admite excepţia autorităţii de lucru judecat instanţa trebuie sa verifice daca cererea de chemare în judecata are aceleaşi parti, obiect şi cauza cu dosarul civil nr.1859/1991.Pentru a se putea admite excepţia autorităţii de lucru judecata este necesar sa existe o tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. obiect, părţi, cauză, ceea ce nu este cazul speţei de faţa având în vedere faptul ca în dosarul nr. 1891/1991 a avut ca obiect acţiune posesorie, iar prezentul dosar are ca obiect obligarea pârâtului sa-şi ridice gardurile din lemn prin care a închis drumul de acces ce anterior a fost stabilit printr-o servitute de trecere şi care reprezinta singura cale de acces a reclamantei la suprafaţa de 530 mp plantata cu vita de vie, situata în T 21, P 252 din titlul de proprietate nr. 57793/38/22.03.1996, aceasta servitute de trecere fiind stabilita prin Decizia Tribunalului Olt nr. 1042/23.12.1970.
Pentru aceste motive instanţa va respinge excepţia autorităţii de lucru judecat ca fiind neîntemeiata.Pe fondul cauzei, instanţa reţine ca potrivit art. 166 cpc Excepţia puterii de lucru judecat se poate ridica de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs.Excepţia puterii de lucru judecat este o excepţie de fond, fiind în legătura cu condiţiile de exerciţiu ale acţiunii, peremtorie pentru că tinde la respingerea acţiunii şi absoluta întrucât este reglementata prin norme imperative.Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală (conform art. 1201 C.civ. şi art. 166 C.proc.civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti.Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., în relaţia dintre părţi, această prezumţie are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior.Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Astfel în acţiunea introdusa în anul 1990 aceeaşi reclamanta RO a solicitat ca acelaşi pârât R I sa-i lase libera folosinta şi exerciţiul uliţei de 66 m lungime şi 1 m lăţime, servitute de trecere stabilita prin Decizia Tribunalului Olt nr. 1042/23.12.1970.Iniţial acţiunea reclamantei a fost admisa prin Sentinţa Civila nr. 3461/29.10.1990,iar ulterior în urma recursului delclarat de pârâtul RI prin Decizia Civila nr. 166/20.02.1991, sentina recurata a fost casata şi cauza a fost trimisă aceleaşi judecatorii spre rejudecare.Cu ocazia rejudecării cauza a primit numarul 1859/1991 iar prin sentinţa civila nr. 3986/15.11.1991, instanţa a respins acţiunea reclamantei ca fiind neîntemeiata.Împotriva acestei sentinte reclamnata ROa declarat recurs, iar prin Decizia civila nr. 468/08.05.1992 Tribunalul Olt a respins recursul declarat de recurenta pârâta, motivat de faptul ca potrivit dispoziţiilor art. 636 servituţile înceteaza când lucrurile se găsesc în astfel de stare,încât servitutea nu se mai poate exercita. Totodata orice servitute este stinsă când fondul către care este datorata şi acela ce o datoreşte cad în aceeaşi mână, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 638 cod civil. Instanţa a constatat ca în cauza de a facut obiectul dosarului 1859/1991, prin Decizia nr. 468/08.05.1992 pronuntata de Tribunalul Olt faptul că s-a făcut dovada că fondul pe care se solicita servitutea aparţine aceluiaşi propriear, respectiv pârâţilor RI şi R M(introdusa in cauza ulterior), conform adeverinţei nr. 925/1991 eliberata de P C P din care rezulta faptul ca pârâtul este proprietarul celor 10 ari loc de casa potrivit registrului agricol din 1961.În raport de aceste aspecte, respectiv Sentinţa civila nr. 3986/15.11.1991 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 1859/1991, definitivă prin Decizia Civilă nr. 468/08.05.1992, instanţa apreciza ca în prezenta cauza exista putere de lucru judecat.Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti.
Astfel instanţa apreciaza ca în prezenta cauza prin introducerea unei noi cereri, având ca obiect obligarea pârâtului sa-şi ridice gardurile din lemn prin care a închis drumul de acces ce anterior a fost stabilit printr-o servitute de trecere şi care reprezinta singura cale de acces a reclamantei la suprafaţa de 530 mp plantata cu vita de vie, situata în T 21, P 252, reclamanţa tinde să lipsească de efectele lucrului judecat o hotărâre anterioară, prin care s-a stabilit irevocabil că fondul pe care se solicita servitutea aparţine aceluiaşi propriear, respectiv pârâţilor RI şi R M(introdusa in cauza ulterior), conform adeverinţei nr. 925/1991 eliberata de P C P din care rezulta faptul ca pârâtul este proprietarul celor 10 ari loc de casa potrivit registrului agricol din 1961.Astfe instanţa va respinge excepţia autorităţii de lucru judecat (pentru care într-adevăr, nu se regăsea tripla identitate de elemente), şi a dat eficienţă prezumţiei de lucru judecat pe baza căreia a reţinut că a fost deja dezlegată chestiunea vizând tardivitatea contestaţiei.Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., în relaţia dintre părţi, această prezumţie are caracter absolut, înseamnă că reclamanta nu poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior.În speţă, principiul autorităţii de lucru judecat căruia i s-a dat eficienţă corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate.Pentru aceste considerente, având în vedere efectul pozitiv al hotărârii irevocabile anterioare care a tranşat lititgiul între parti, având în vedere ca nu mai exista instituita servitute de trecere pentru reclamanta pe suprafaţa de 56 mp teren încă din anul 1991, ca aceasta suprafaţa de teren aparţine pârâtului RI, instanţa va respinge acţiunea reclamantei ca fiind neîntemeiata, având în vedere faptul ca s-a stabilit în mod irevocabil pirn Decizia Civilă nr. 468/08.05.1992 ca aceasta servitute invocata de reclamanta s-a stins.Sub aspectul cheltuielilor de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 274 Cod proc.civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, această obligaţie avându-şi sorgintea în culpa procesuală, dovedită prin aceea că ea a pierdut procesul.
Fiind in culpă procesuală, reclamanta va fi obligată la plata către pârât, în baza art.274 C.pr.civ., a sumei de 800 lei, reprezentând onorariu avocat, la dosar fiind depusa chitanţa de achitare a onorariului avocatului, la fila 42 din dosar şi delegatie aflata la fila 11 din dosar.
