Prin încheierea din 14.11.2001, Judecătoria Ploieşti a respins cererea de învestire cu formulă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat, cerere formulată de petentă – societate comercială – în contradictoriu cu intimata – societate pe acţiuni -, reţinând că imobilul proprietatea sa, compus din teren în suprafaţă de 5.494 mp şi construcţiile situate pe acest teren a fost înstrăinat în schimbul sumei de 450.000.000 lei, din care, la data încheierii contractului, s-a achitat suma de 300.000.000 lei, stipulându-se în cuprinsul contractului ca restul de preţ de 150.000.000 lei să fie achitat până la data de 20 noiembrie 2000.
Or, în speţă, dispoziţiile art. 331 şi urm. C. proc. civ. privind procedura necon-tencioasă nu sunt aplicabile deoarece, în realitate, se pune în discuţie soluţionarea unui drept litigios, petenta urmărind stabilirea unui drept potrivnic faţă de intimată, constând în pretenţia unei părţi de a solicita îndeplinirea unei obligaţii.
împotriva sentinţei a declarat recurs petenta, susţinând că în mod greşit s-a reţinut că este vorba de un drept litigios, întrucât contractul stabileşte o creanţă certă şi lichidă, restul de preţ având dată fixă de plată.
S-a mai reţinut de către recurentă că, faţă de prevederile contractului, instanţa trebuia doar să învestească actul autentic cu formulă executorie pentru a se putea trece la executarea silită a debitorului.
Examinând încheierea criticată prin prisma motivului de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul a constatat recursul fondat, admiţându-1 potrivit următoarelor considerente.
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi şi autentificat la data de 23.10.2000, părţile au convenit ca restul de preţ de 150.000.000 lei să fie achitat până la 20.10.2000, iar reclamanta-vânzătoare să beneficieze de privilegiul prevăzut de art. 1737 C. civ. în cazul neachitării restului de preţ până la data stabilită s-a convenit că urmează să se solicite executarea silită fără punere în întârziere, prin scoaterea la licitaţie a imobilului vândut, contractul comercial constituind titlu executoriu, conform art. 66 din Legea nr. 36/1995.
S-a constatat astfel fondat motivul de recurs invocat de către petentă, în sensul că nu există un drept litigios , ci o creanţă certă, lichidă şi care a devenit exigibilă la data de 20.11.2000.
Aşa cum a susţinut şi recurenta, potrivit art. 66 din Legea nr. 36/1995, actul autentificat de notarul public constată că o astfel de creanţă devine titlu executoriu la data exigibilităţii, aceasta fiind de altfel şi voinţa părţilor.
Drept urmare, în temeiul art. 312 coroborat cu art. 304 C. proc. civ. a fost modificată în tot încheierea atacată, iar pe fond a fost admisă cererea de învestire cu formulă executorie.
Trib. Prahova, decizia nr. 144 din 2.04.2002
