Soluţionarea contestaţiei la prin care se atacă executarea silită a unor drepturi de asigurări sociale stabilite printr-o sentinţă judecătorească este de competenţa materială a tribunalului, respectiv a unui complet specializat în domeniul asigurărilor sociale, iar nu a judecătoriei, potrivit disp. art. 155 alin.1 lit.a şi h din Legea nr.19/2000.
Dosar nr. 5248/211/2009
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECŢIA MIXTĂ DE ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 357/R/2012
Şedinţa publică de la 21 Martie 2012
Completul compus din: PREŞEDINTE ..
Judecător .. Judecător .. Grefier ..
S-a luat spre examinare recursul declarat de către recurenta CASA JUDETEANA DE PENSII CLUJ împotriva sentinţei civile nr.535 din
07.01.2011 a Judecătoriei Turda privind şi pe intimat TB, având ca obiect
contestaţie la executare.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor în dezbaterea judiciară a recursului au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 7 martie 2012, încheiere ce face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Retine că prin contestaţia la executare înregistrată la Judecătoria Cluj- Napoca în data de 26.03.2009, contestatoarea Casa Judeţeană de Pensii Cluj în contradictoriu cu intimatul TB a solicitat anularea tuturor actelor de executare efectuate de intimat în dosarul execuţional nr. 159/2009 şi in subsidiar suspendarea oricăror alte măsuri de acest gen până la judecarea acesteia.
In motivarea cererii sale contestatoarea a arătat că între părţi a existat o situaţie litigioasă definitiv şi irevocabil soluţionată de către instanţele judecătoreşti şi ca atare a fost nevoită să pună în aplicare cele dispuse prin Sentinţa civilă nr.1357/2005 a Tribunalului Cluj.
Aceasta mai arată că în contextul celor arătate a emis decizia nr.146004/05.06.2006, conform celor dispuse prin sentinţă, şi a acordat diferenţe in sumă de 4431 lei potrivit borderoului pentru mandate pensii – diferenţe pe luna iulie 2006 şi ca atare cererea de executare silită pornită impotriva sa nu întruneşte cerinţele legale invocate de către intimat.
In drept sunt invocate prev.art. 269, art.3711 , art.374, art.376, art.309 şi urm. Cod Procedură Civilă.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare întrucât a fost nevoit să se adreseze executorului judecătoresc în vederea punerii in executare a sentinţei civile
nr.1357/2005 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin decizia nr.437/R/2006 a Curţii de Apel Cluj, deoarece deşi a depus cele două hotărâri la sediul contestatoarei, aceasta le-a ignorat cu desăvârşire.
Acesta mai arată că cele arătate de către debitoare sunt cu totul şi cu totul noi pentru el întrucât decizia de recalculare a pensiei, emisă in baza celor dispuse prin hotărâri judecătoreşti, nu i-a fost niciodată comunicată. Mai mult,
alegaţiile debitoarei pe marginea prevederilor OUG nr.4/2005 nu pot fi primite întrucât pe calea contestaţiei la executare, contestatoarea nu poate să pună in discuţie aspecte care au fost dezlegate in mod definitiv cu ocazia judecării cauzei in fond şi in recurs.
Ulterior, la data de 20.07.2009 contestatoarea a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Cluj-Napoca în soluţionarea contestaţiei la executare, deoarece în cauză sunt incidente
dispoziţiile art.155 din Legea nr. 19/2000 aşa cum a fost completată şi modificată care arată că tribunalele judecă in primă instanţa cauzele privind actele emise de orice casă de pensii (f.32 din dosar nr.5248/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca).
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 535/07.01.2011 Judecătoria Cluj-Napoca a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de către contestatoarea Casa
Judeţeană de Pensii Cluj şi a respins de asemenea cererea de suspendare a
executării silite ca fiind rămasă fără obiect.
Pentru a dispune astfel, instanta de fond a retinut că contestatoarea a stabilit drepturile intimatului doar până la data de 01.12.2005, după care pensia acestuia a fost calculată prin raportare la punctajele stabilite prin deciziile din data de 30.11.2005 şi respectiv din data de 15.08.2007 care este mai mic decât
cel stabilit prin sentinţă.
Impotriva hotărârii primei instanţe contestatoarea Casa Judeţeană de Pensii Cluj a declarat recurs arătând că prima instanţa nu a ţinut seama că atunci când i-a calculat drepturile de ale intimatului existau două categorii de punctaj: punctajul înainte de recalculare şi punctajul după recalculare având ca motiv aplicarea legilor de recalculare.
Aceste două situaţiei sunt guvernate de acte normative diferite şi distincte. Astfel, primul interval este guvernat de prevederile Legii nr.3/1977 până
la data de 01.03.2001 şi prevederile Legii nr.19/2000 care a impus ca toate pensiile să fie calculate prin stabilirea unui punctaj.
Al doilea interval începe cu data de 01.12.2005 şi este guvernat de alte acte normative, respectiv HG nr.1550/2004 şi OUG nr.4/2005.
Tribunalul Cluj, soluţionând cererea de recurs formulată de către intimată a admis-o, având în vedere că obiectul contestaţie la executare îl constituie actele de executare silită efectuate de către intimat în vederea punerii in executare a Sentinţei civile nr.1357/2005 al Tribunalului Cluj, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr.473/R/2006 a Curţii de Apel Cluj iar potrivit art. 155 lit.a din Legea nr. 19/2000 republicată, in vigoare la data formulării contestaţiei, competenţa revine în primă instanţă tribunalelor.
Conform prevederilor art.155 alin.1 lit.a şi h din Legea nr.19/2000 tribunalele soluţionează în primă instanţă cererile privind modul de calcul şi de depunere a contribuţiilor de asigurări sociale şi contestaţiile la executarea silită dispuse în baza acesteia.
Potrivit dispoziţiilor art. 399 Cod Procedură Civilă „impotriva executării silite precum si împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămati prin neexecutare”.Contestatia se introduce la instanta de executare sau la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută dacă priveste inţelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu.
Prevederile art. 399 Cod Procedură Civilă impun ca orice acţiune care are un astfel de obiect trebuie să cuprindă apărările de fond împotriva titlului
executoriu, raţiunea pentru care se contestă acest titlu.
Faţă de cele ce preced, instanţa, în baza art.312 şi urm. Cod pr.civ., urmează să admită recursul declarat de către recurenta Casa Judeţeană de Pensii Cluj,împotriva sentinţei civile nr.535/07.01.2011,pronunţată în dosar nr.5248/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o casează în întregime şi trimite cauza secţiei specializate din cadrul Tribunalului Cluj pentru a o judeca
în primă instanţă, pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE
Admite recursul declarat de către recurenta Casa Judeţeană de Pensii Cluj în contradictoriu cu intimatul TB, împotriva sentinţei civile nr.535/07.01.2011 pronunţată în dosar nr.5248/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca pe care o casează în întregime şi trimite cauza secţiei specializate din cadrul Tribunalului Cluj pentru a o judeca în primă instanţă, pe fond.
Decizia este irevocabilă .
Pronunţată în şedinţa publică din 21.03.2012.