Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 255/R din 28 ianuarie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 10200 din 08.10.2012 a Tribunalului Cluj, a fost admisă excepţia necompetentei generale a instanţei invocată din oficiu.
A fost respinsă acţiunea formulata de reclamanţii J.I., R.G, U.Ş. ş.a. împotriva pârâţilor Casa de Pensii Sectoriala a Ministerului Apărării Naţionale Bucureşti şi Ministerul Apărării Naţionale Bucureşti, având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 149 alin.1 din Legea nr. 263/2010, deciziile de emise de Casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisia de contestaţii care funcţionează în cadrul M.Ap.N.
Comisia de Contestaţii din cadrul M.Ap.N. este un organism de verificare creat la nivel naţional care examinează şi hotărăşte asupra deciziilor de emise de casa sectorială de pensie, contestate de către titulari şi care urmăreşte aplicarea corectă a legislaţiei în vigoare.
Această comisie are ca atribuţie principală stabilită de către legiuitor soluţionarea contestaţiilor împotriva deciziilor de pensie emise în condiţiile O.U.G. nr. 1/2011.
În activitatea de soluţionare a acestor contestaţii, comisia adoptă hotărâri care pot fi contestate la tribunalul competent, aşa cum prevăd art. 150 alin.3 şi art. 151 alin.1 şi art. 153 alin.1 lit. d din Legea nr. 263/2010.
După cum se poate observa din conţinutul acestor prevederi legale, soluţionarea contestaţiilor privind deciziile de revizuire a pensiilor militare emise în baza OUG nr. 1/2011 a fost atribuită prin Legea nr. 263/2010, Comisiilor de contestaţii din cadrul M.Ap.N.
Tribunalul Cluj a fost sesizat cu o cauză care este de competenţa Comisiei de Contestaţii din cadrul M.Ap.N. şi nu poate soluţiona această cauză întrucât ar încălca competenţa generală, iar hotărârea pe care ar pronunţa-o ar fi lovită de nulitate absolută.
In această situaţie, instanţa a admis excepţia necompetenţei generale invocată din oficiu şi a respins cererea reclamanţilor privitoare la petitul referitor la anularea deciziilor de revizuire a pensiei ca urmare a admiterii excepţiei.
Petitul privind menţinerea deciziilor de pensie emise în perioada 1998 – 2009 în temeiul Legii nr. 164/2001 şi cererea privind plata diferenţelor a fost respinse întrucât această lege a fost abrogată, iar la data formulării cererii de chemare în judecată pensia de serviciu nu mai există, reclamanţii având o pensie în sistemul public aşa cum prevede Legea 119/2010.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea sentinţei atacate cu trimiterea spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea judecării fondului cauzei.
În motivarea recursului recurenţii susţin că au contestat la instanţa de fond atât deciziile de revizuire a pensiilor, cât şi hotărârile de soluţionare a contestaţiilor ale comisiei ministerului, aşa cum poate fi observat din textul contestaţiei depuse la dosar. Neavând aceste hotărâri, nu au putut indica
numărul acestora. aceştia referindu-se la ele în eventualitatea că. deşi trecuse termenul de 45 de zile pentru soluţionare. poate vor apărea în timpul procesului.
Contrat celor afirmate de către instanţa de fond. aşa cum au arătat. s-au adresat conform legii. în termenul legal. cu contestaţie la comisia de soluţionare a contestaţiilor. care avea la dispoziţie 45 de zile pentru a da răspunsul cerut. conform Legii nr. 263/2010. art.150 alin.4.
Recurenţii mai arată că nici până în prezent nu au primit respectivele hotărâri şi apreciază că au efectuat procedura prealabilă cerută de lege şi pentru care solicită casarea sentinţei atacate. cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru judecarea pe fond a cauzei.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 ianuarie 2013 pârâtul Ministerul Apărării Naţionale Bucureşti a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanţi. cu menţinerea hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Obiectul prezentei cauze îl constituie contestarea deciziilor de revizuire ale pensiilor recurenţilor în temeiul OUG 1/2011.
Prin considerentele hotărârii recurate. prima instanţă a reţinut că nu este de competenţa generală a instanţelor judecătoreşti soluţionarea contestaţiei îndreptată împotriva deciziei de pensie. raportat la faptul că în temeiul Legii nr. 263/2010. această competenţă ar reveni Comisiei Centrale de Contestaţii.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond în analiza excepţiei necompetenţei generale. Curtea apreciază că se impunea respingerea ca neîntemeiată a acestei excepţii.
Astfel. reclamanţii au contestat deciziile de revizuire la Comisia de Contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. anexând contestaţia la cererea de chemare în judecată. Cu excepţia contestaţiei formulate de recurentul U.Ş. (soluţionată prin Decizia nr. 1654/02.03.2012). în cauză nu s-a făcut dovada soluţionării contestaţiei pe care ceilalţi reclamanţi au formulat-o împotriva deciziilor de revizuire la comisia de contestaţii.
Conform art. 22 din Anexa 3 a OUG 1/2011 „ (1) Împotriva deciziilor de pensie revizuite se poate introduce contestaţie. în termen de 30 de zile de la comunicare. la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii. (2) Deciziile comisiilor de contestaţii pot fi atacate în instanţă. potrivit prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. cu modificările şi completările ulterioare”.
Potrivit prevederilor art. 150 alin. 4 din Legea 263/2010 termenul de soluţionare a contestaţiei este e 45 de zile de la data înregistrării acesteia. iar conform art. 151 alin. 2 din Legea nr. 263/2010. hotărârile comisiei de contestaţii pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă. în termen de 30 de zile de la comunicare.
Deşi aparent. din modul de formulare al art. 155 lit. d al Legii nr. 263/2010. ar reieşi că tribunalele soluţionează în primă instanţă doar contestaţiile îndreptate împotriva hotărârilor Comisiei Centrale de Contestaţii. o atare interpretare este eronată. deoarece ar însemna ca în situaţia în care comisia de contestaţii nu soluţionează contestaţia. cum este cazul în speţă. asiguratul să nu poată formula plângere împotriva refuzului nejustificat de soluţionare. De asemenea. în condiţiile în care legea prevede termene imperative pentru contestarea deciziei. respectiv a hotărârii comisiei de contestaţii de către asigurat. Curtea apreciază că ar fi excesiv să i se pretindă acestuia ca în ipoteza în care comisia de contestaţii nu soluţionează contestaţia în termenul de 45 de zile prevăzut de lege. să formuleze acţiune în instanţă numai după soluţionarea contestaţiei. mai ales în condiţiile în care există posibilitatea ca aceasta să nu fie soluţionată sau să fie soluţionată cu mult după împlinirea termenului prevăzut de lege.
Pe de altă parte. art. 149 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 prevede expres că procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă o procedură administrativă prealabilă obligatorie. fără caracter jurisdicţional.
Însă. dispoziţiile art. 109 alin. 4 Cod procedură civilă. stabilesc că „neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare. sub sancţiunea decăderii”. aşadar doar până la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe.
În speţă, se constată că pârâtele nu au invocat în faţa primei instanţe lipsa procedurii prealabile, astfel încât, în condiţiile în care instanţa nu putea invoca din oficiu neîndeplinirea procedurii prealabile, excepţia necompetenţei generale (prin care, de fapt, s-a invocat nerespectarea procedurii prealabile) a fost soluţionată eronat şi din această perspectivă.
Ca atare, nu se poate susţine că deciziile de pensie sunt excluse sferei controlului jurisdicţional, motiv pentru care, Curtea apreciază că se impunea soluţionarea pe fond a litigiului, iar judecătorul fondului soluţionând cauza pe calea excepţiei, a încălcat prevederile privitoare la competenţă cuprinse în art. 2 pct. 4 din raportat la art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii.
În acelaşi sens a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 956/13.11.2012 prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în măsura în care se interpretează că nesoluţionarea contestaţiilor şi necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestaţii, respectiv ale comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii nu împiedică accesul la justiţie.
Pentru aceste considerente, întrucât prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţie, fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 şi art. 312 alin. 5 C.proc.civ. va admite recursul, va dispune casarea sentinţei atacate şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Notă. În acelaşi sens, Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 268/R din 29 ianuarie 2013.
