Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 471/R din 18 februarie 2013
Prin acţiunea înregistrată la data de 10.05.2011. reclamanta M.A. a chemat în judecată pârâta S.C.M. S.C.M solicitând instanţei obligarea paratei la plata daunelor materiale. reprezentând diferenţa dintre salariul real de 100 % pe care trebuia sa î1 încaseze pentru funcţia în care a fost încadrata si cel pe care l-a încasat in realitate pe lunile de ianuarie – martie 2011 şi obligarea pârâtei la plata daunelor materiale si morale in cuantum de 120.000 lei. cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 9328/17.09.2012, pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins acţiunea reclamantei. reţinându-se că, în fapt. reclamanta M.A. era. la data producerii accidentului de muncă.
angajată pe perioadă nedeterminată a pârâtei SC M. SCM Gherla, în funcţia de confecţioner încălţăminte.
La data de 22.12.2010, potrivit declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză care se coroborează cu cele reţinute în procesul-verbal de cercetare al accidentului, reclamanta Si martora M.A.M. au solicitat să lucreze la maSina de capsat, întrucât aveau timp liber Si doreau să finalizeze anumite perechi de încălţăminte. Tehnologul T.M., cunoscând că acestora li se făcuse instructajul pentru acest aparat Si că au folosit anterior aparatul de capsat, a aprobat solicitarea.
Reclamanta a început să lucreze stând în picioare la acest aparat, deSi modul corect de lucru este din poziţia aSezat pe scaun, iar, la un moment dat, aceasta a întors capul Si, neţinând bine piesa, capul mobil de capsare i-a strivit vârful degetului arătător de la mâna dreaptă, leziune care, conform certificatului medico-legal nr. 10302/I/a/1878 din 29.12.2010, necesită 40-45 de zile de îngrijiri medicale.
Astfel cum reiese din planul de instruire privind securitatea Si sănătatea în muncă pe anul 2010 în activitatea de cusut fete încălţăminte, personalul angajat al pârâtei a fost instruit în perioada 01
27.03.2010 privitor la manipularea maşinilor de capsat fete încălţăminte.
Din declaraţiile martorilor audiaţi reiese că reclamanta a fost instruită cu privire la folosirea maSinii de capsat, Si chiar folosise anterior această maSină. ÎnsăSi reclamanta a recunoscut că mai folosise anterior maSina de capsat feţe încălţăminte, în sezonul de pantofi, astfel cum reiese din răspunsul dat la întrebarea nr. 3 din interogatoriu.
Potrivit fiSei postului reclamantei, aceasta avea obligaţia de a respecta regimul de funcţionare a utilajelor Si echipamentelor de lucru, de a respecta procesul tehnologic de confec ţionare a produselor Si de a utiliza corect maSinile
În perioada imediat următoare accidentului de muncă, reclamanta a beneficiat de concediu medical, primind în această perioadă o indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă.
În drept, instanţa a reţinut că, potrivit art. 253 alin. 1 din Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor Si principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Astfel cum prevede art. 44 din Legea nr. a securităţii şi sănătăţii în muncă, angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestaţiile asigurărilor sociale de stat.
În conformitate cu art. 6 alin. 1 din acela Si act normativ, angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă, iar art. 16 alin. 1 prevede că, ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei funcţii.
Pe de altă parte, potrivit art. 22 din Legea nr. 319/2006, fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
În cauză, în raport de aceste dispoziţii legale, instanţa a constatat că nu se poate reţine răspunderea pârâtei în calitate de comitentă pentru fapta ilicită săvârSită de vreunul din angajaţii prepuSi ai acesteia, întrucât culpa în producerea accidentului de muncă îi aparţine exclusiv reclamantei, care nu Si-a respectat atribuţiile prevăzute în fiSa postului, precum Si cele prelucrate cu ocazia instructajelor făcute în unitate.
Instanţa a reţinut că împrejurarea că, cu ocazia cercetării accidentului de muncă, s-a constatat încălcarea unor norme legale Si de către un alt angajat, nu poate conduce la concluzia reţinerii vreunei culpe în sarcina pârâtei SC M. SCM, întrucât între accidentul suferit de reclamantă Si abaterea disciplinară a martorului D.L. nu există o legătură de cauzalitate, neîntocmirea conformă a fiSelor de
protecţie generală a muncii nefiind de natură să înlăture constatarea că reclamanta a fost instruită în legătură cu modul de utilizare al maşinii de capsat, instrucţiuni pe care nu le-a respectat în cauză.
De altfel, însăşi reclamanta arată, în declaraţia autentică dată după incident în faţa notarului public, că protecţia muncii şi PSI nu a mai fost realizată de 4-5 luni, afirma ţii care se coroborează cu declaraţia martorului D.L. care arată că a fost sancţionat întrucât fişa de protecţia muncii fusese semnată în august 2010, însă nu şi imediat anterior accidentului, respectiv în decembrie 2010.
Ori, instructajul în vederea utilizării unui anumit utilaj este distinct de instructajul periodic de protecţia a muncii, iar în cauză s-a dovedit că reclamanta a fost instruită cu privire la folosirea corespunzătoare a maşinii de capsat.
Mai mult, instanţa a constatat că reclamanta a mai utilizat anterior maşina de capsat fără a se întâmpla vreun incident, astfel că se constată că aceasta cunoştea modul de funcţionare al acesteia şi ştia riscului căruia i se expune în situaţia în care nu o manipulează corespunzător şi, cu toate acestea a început desfăşurarea activităţii în poziţia în picioare, deşi desfăşurarea corespunzătoare a activităţii presupunea poziţia aşezat, pentru a se putea acţiona corespunzător pedala.
În ceea ce priveşte rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 09.08.2012 şi referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală depuse în cauză de reclamantă, se constată că, astfel cum s-a reţinut în practica judiciară, că numai hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, conform art. 22 alin. 1 C.proc.pen., iar nu şi ordonanţa procurorului prin care s-a reţinut necomiterea unei infracţiuni de către prepuşii unei societăţi comerciale, învinuiţi de încălcarea unor norme de securitate a muncii [Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3602 din 5 mai 2005].
În cauza de faţă, instanţa, în urma administrării probatoriului, a ajuns la o concluzie contrară celor menţionate în cuprinsul actelor emise de organele de urmărire penală privitor la încălcarea de către şeful de secţie a obligaţiei de a urmări permanent lucrătorii din subordine, cu atât mai mult cu cât, o interpretare justă a acestei obligaţii, nu poate conduce la concluzia că această persoană ar fi putut realiza în fapt o supraveghere continuă atât a reclamantei, cât şi a tuturor angajaţilor din subordinea sa sau s-ar fi putut substitui reclamantei în acţiunile sale.
Pentru aceste motive, s-a constatat că acţiunea reclamantei privitoare la plata unor daune materiale şi morale de către angajator ca urmare a accidentului de muncă suferit de aceasta este neîntemeiată, culpa în producerea acestui accident aparţinându-i exclusiv acesteia, impunându-se respingerea cererii de chemare în judecată.
În baza art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, având în vedere că în cauză a fost formulată de către pârâtă o cerere expresă în acest sens, iar reclamanta este partea căzută în pretenţii, sa dispus obligarea acesteia la plata sumei de 500 de lei către pârâta SC M. SCM cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta M.A., solicitând admiterea recursului cu consecinţa admiterii acţiunii.
În susţinere, reclamanta arată că hotărârea este netemeinică şi nelegală, întrucât prima instanţă a soluţionat cauza fără să aibă în vedere documentele depuse la dosar.
În acest sens, învederează că nu a semnat procesul verbal de cercetare a accidentului de muncă, acesta fiind înmânat soţului ei. De asemenea, arată că acest proces verbal nu cuprinde o descriere corectă a accidentului de muncă, nefiind avute în vedere motivele care au stat la baza formulării contestaţiei nr. 11458 din data de 21.01.2011, adresată ITM Cluj.
În mod greşit s-a consemnat în acelaşi proces verbal de cercetare că în urma unui control medical oftalmologic recurenta a fost declarată „apt condiţionat” cu recomandarea efectuării unui consult oftalmologic şi corecţie optică obligatorie, deşi această concluzie este specificată în fişa de aptitudini.
De asemenea, învederează recurenta că ultima protecţie a muncii i-a fost făcută în urmă cu 4-5 luni faţă de data producerii accidentului.
Menţionează că a doua zi după producerea accidentului a fost chemată la birou, prilej cu care i s-a solicitat să semneze fişele de protecţie a muncii şi de PSI, respectiv să dea o declaraţie despre
modul în care s-a produs accidentul. însă. datorită faptului că mâna dreaptă îi era afectată. a fost în imposibilitate să le semneze.
Deşi soţul recurentei a însoţit-o pe aceasta la sediul intimatei. nici el nu a dorit să consemneze aspectele legate de modul de producere a accidentului întrucât conţinutul acestei declaraţii i-a fost impus de către numitul D.T..
Subliniază că insistenţe în vederea semnării declaraţiilor mai sus menţionate au fost făcute de către angajaţii intimatei şi în ziua producerii accidentului. deşi aceştia ar fi trebuit să se preocupe de starea de sănătate a recurentei.
Consideră că au fost încălcate prevederile art. 10 al. 1 pct. b din Legea nr. 319/2006. în contextul în care ulterior producerii accidentului angajaţii intimatei nu au anunţat serviciul de ambulanţă pentru a asigura asistenţa medicală de prim ajutor. aceasta fiind transportată la unitatea spitalicească de către soţ.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul “M.” Societate Cooperativă Meşteşugărească Gherla a solicitat instanţei respingerea ca nefondat a recursului declarat şi menţinerea sentinţei atacată. ca fiind temeinică şi legală; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În esenţă. intimata arată că accidentul de muncă s-a datorat exclusiv culpei reclamantei care nu a utilizat maşina de capsat tălpi în conformitate cu instrucţiunile de folosire despre care aceasta avea cunoştinţă.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este ne fondat.
Conform art.116 al. 1 şi 3 din Normele de aplicare a Legii nr. 319/2006. cercetarea evenimentelor care produc incapacitate temporară de muncă se efectuează de către angajatorul la care s-a produs evenimentul. comisia de cercetare a evenimentului fiind compusă din cel puţin 3 persoane. angajaţi ai acestuia.
La finele cercetării comisia întocmeşte un proces verbal (art. 122 al. 1 lit. b din acelaşi act normativ) care în mod evident se semnează de către persoanele care au efectuat cercetarea. Într-un atare context. critica recurentei privitoare la nesemnarea de către aceasta a procesului verbal de cercetare este lipsită de relevanţă. legiuitorul având în vedere doar însuşirea rezultatului cercetării prin semnare doar de către membrii comisiei care au efectuat în mod direct cercetarea. iar nu şi de către victimă. Este real că un exemplar al acestui proces verbal de cercetare se comunică şi angajatului care a fost victima incidentului/accidentului. însă etapa comunicării este ulterioară celei a întocmirii şi semnării. fiind în discuţie două chestiuni distincte ce nu trebuie confundate.
Referitor la menţiunea privitoare la rezultatele consultului oftalmologic. se constată că aceasta a fost interpretată de către recurentă în mod trunchiat. câtă vreme în cuprinsul procesului verbal de cercetare se indică expres că. concluzia că aceasta este „aptă condiţionat” din punct de vedere oftalmologic se desprinde din fişa de aptitudini. aspect afirmat. de altfel. şi de către recurentă prin memoriul depus la dosar.
O altă critică a recurentei se referă la nedescrierea corectă în procesul verbal de cercetare a accidentului de muncă. împrejurare care în opinia acesteia rezultă din faptul că nu au fost avute în vedere de către comisie motivele invocate prin contestaţia nr. 11458 din data de 21.01.2011 adresată de către recurentă ITM Cluj.
Se apreciază ca fiind nefondată şi această susţinere. Punctul de vedere al reclamantei cu privire la producerea evenimentului reliefat prin contestaţia evocată nu putea fi avut în vedere de către comisia de cercetare decât în măsura în care acesta se corobora cu celelalte probe administrate în vederea stabilirii împrejurărilor şi a cauzelor care au dus producerea acestuia. în conformitate cu art. 118 şi art. 119 din normele de aplicare a Legii nr. 319/2006.
Prin urmare. simplele susţineri ale recurentei evidenţiate prin contestaţia adresată la ITM nu sunt suficiente pentru a determina din partea comisie de cercetare o concluzie în sensul dorit de către recurentă.
Nu se contestă faptul că ultima instruire a recurentei în domeniul securităţii şi sănătăţii s-a făcut anterior lunii septembrie 2011. deşi această obligaţie subzista în sarcina angajatorului potrivit art. 15 din actul normativ mai sus menţionat(f. 19 lit.. h. f. 21 lit. m pct. 1). însă între această împrejurare şi producerea evenimentului nu poate fi reţinută existenţa unui raport de cauzalitate. în contextul în care recurenta a fost instruită anterior în perioada 01-27.03.2010 cu privire la modul de utilizare a
dispozitivului pneumatic de capsat aspect care rezultă din planul de instruire depus la dosar, care este semnat de către recurentă, semnătură confirmată de către aceasta prin răspunsul la întrebarea nr. 15 din interogatoriu. De altfel, recurenta şi-a desfăşurat activitatea anterior şi la acest dispozitiv, împrejurare ce rezultă atât din răspunsul acesteia la întrebarea nr. 3 din interogatoriu, cât şi din declaraţiile martorilor audiaţi, cunoscând prin urmare modul de manevrare corectă a dispozitivului.
Nu se poate reţine nici faptul că au fost încălcate prevederile art. 10 al. 1 pct. b din Legea nr. 319/2006, câtă vreme răspunsul la interogatoriu confirmă că la locul de muncă, imediat după producerea evenimentului, recurentei i-a fost acordat primul ajutor de către colegii de muncă, respectiv a aceasta a fost pansată şi i s-a administrat un algocalmin(întrebarea 12).
De asemenea, reiese că aceasta a fost transportată la spital de către soţ, iar ulterior a refuzat internarea cu justificarea că în cazul internării era în imposibilitate să asigure supravegherea copiilor minori(întrebările 13 şi 14).
Reţinând considerentele expuse, Curtea apreciază că Tribunalul a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, astfel că în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
Ca parte căută în pretenţii, în conformitate cu art. 274 Cod de procedură civilă va obliga recurenta să plătească intimatei suma de 500 lei, cheltuieli de judecată parţiale în recurs.
La stabilirea cheltuielilor de judecată, Curtea a avut în vedere complexitatea medie a cauzei, cât şi depusă de avocat, apreciind că în raport de aceste criterii acordarea cuantumului de 500 lei este rezonabilă.
De altfel, soluţia pronunţată este în acord cu practica în această materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului care statuează în sensul că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi alţii împotriva României, Raicu împotriva României).
