Anulare act administrativ – + SUSPENDARE EXECUTARE Acte ale autorităţilor publice


La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

Mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 12 mai 2010, când s-a amânat pronunţarea pe data de 19 mai 2010, apoi pe data de 26 mai 2010, apoi pe data de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 30.10.2009, sub nr. 3051/102/2009, reclamantul XXXXXXXX XXXXX a solicitat în contradictoriu cu pârâtele XXXXXXXX XXXXX şi S.C. XXXXXXXX XXXXX. anularea actului administrativ Acordul de funcţionare nr. 271/02.10.2009 emis de XXXXXXXX XXXXX, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că, îşi are domiciliul în municipiul Reghin, P-ţa Petru Maior, nr. 34, jud. Mureş în imobilul în care pârâta S.C. XXXXXXXX XXXXX. deţine în proprietate ap. nr. II şi că nu şi-a dat acordul autentic pentru Acordul de funcţionare nr. 271/02.10.2009 emis de XXXXXXXX XXXXX.

De asemenea, reclamantul a mai arătat că, în data de 02.10.2009, XXXXXXXX XXXXX a emis actul administrativ Acordul de funcţionare nr. 271 pentru pârâta S.C. XXXXXXXX XXXXX., pe care îl apreciază ca fiind nelegal întrucât funcţionarea activităţii avute în vedere îi aduce grave prejudicii fiind conturbat în folosinţa paşnică a imobilului proprietatea sa personală şi încalcă prevederile H.C.L. Reghin nr.11/31.01.2008, anexa nr. 2, pct.8.

Reclamantul a mai arătat că, a formulat plângere prealabilă solicitând în principal anularea Acordului de funcţionare nr. 271/02.10.2009 însă XXXXXXXX XXXXX i-a comunicat că, acest act administrativ este legal emis.

În probaţiune, reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri, în copie xerox: copie carte de identitate, extras de carte funciară pentru informare, acte necesare emiterii acordului de funcţionare, adresa nr.19.449/28.10.2009, adresa nr.19.475/28.10.2009, adresa nr.19.736/03.11.2009, certificat de atestare fiscală, decizia nr.95/28 august 2009, bilet de externare, planşă fotografică.

Pârâta S.C. XXXXXXXX XXXXX a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea cererii, motivând că, reclamantul a pornit acest proces din rea-credinţă.

În probaţiune, pârâta a depus la dosar următoarele înscrisuri, în copie xerox: încheiere nr.7537 din 16.07.2009, certificat constatator, plan de amplasament şi delimitare a bunului imobil, carte de identitate, acord de funcţionare nr.271 din 02.10.2009, fişa de valabilitate, contract de , încheiere de autentificare nr.1872 din 18 noiembrie 2002, act de reziliere, contract de vânzare – cumpărare procură, planşă foto.

Pârâta Primăria Municipiul Reghin prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii ca nefondată, motivând că, în baza H.C.L. nr. 11/31.01.2008 nu era necesar acordul reclamantului pentru autorizarea activităţii de pizzerie iar persoanele care desfăşoară activităţi independente nu sunt consideraţi vecini.

În probaţiune, pârâta a depus la dosar următoarele înscrisuri, în copie xerox: contract de vânzare – cumpărare, încheierea de autentificare nr.1147/2008, certificat de înregistrare, extras de carte funciară pentru informare, certificat constatator, act constitutiv actualizat al S.C. Compania Mery Oil SRL, Hotărârea AGA nr.1/10.07.2009, încheiere de autentificare nr.651/2009, contract de prestare a serviciului de salubrizare nr.738 din 23.06.2009, hotărârea nr.11 din 31.01.2008, anexe, notă de constatare, referat privind eliberarea acordurilor de funcţionare agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul administrativ al municipiului Reghin, acord de funcţionare, fişă de valabilitate, dispoziţia nr.3731 din 02.10.2009, referat emis de Municipiul Reghin.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinările formulate de pârâte, prin care a arătat că, cele susţinute de pârâte sunt neîntemeiate şi că, paguba iminentă pe care urmăreşte să o prevină priveşte folosinţa paşnică a locuinţei, fiind vecin cu pârâta S.C. XXXXXXXX XXXXX iar funcţionarea activităţii de restaurant al pârâtei îi creează şi o stare permanentă de stres.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele :

Actele administrative sunt guvernate de principiul legalităţii.

Nulitatea este sancţiunea juridică care afectează efectele unui act care a fost emis sau adoptat cu încălcarea condiţiilor de fond, de formă sau de procedură stabilită de lege pentru validitatea sa.

Prin termenul de lege se înţeleg şi actele normative cu forţă juridică inferioare legii.

Potrivit pct. 8 din anexa nr.2 a H.C.L. Reghin nr. 11/31.01.2008 privind aprobarea Regulamentului de eliberare a Acordului de funcţionare pentru agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul administrativ al municipiului Reghin este necesar pentru emiterea Acordului de funcţionare acordul autentic al vecinilor din raza de impact a activităţii pentru: discoteci, baruri, cluburi de noapte şi alte activităţi incluse conform Ordinului nr. 337/20.04.2007 al Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică.

Nu sunt consideraţi vecini alţi comercianţi.

Ordinul nr. 337/20.04.2007 al Preşedintelui Institutului Naţional de Stat, prevede printre alte activităţi şi activitatea de Restaurant, astfel că, pentru eliberarea valabilă a Acordului de funcţionare pentru această activitate se cere acordul autentic al vecinilor.

Din copia cărţii de identitate a reclamantului (f.5) rezultă că, acesta îşi are domiciliul în Municipiul Reghin, P-ţa Petru Maior, nr. 34 iar din extrasul de carte funciară cu nr. 6496 (f.6), rezultă că, este coproprietar asupra apartamentului nr. 3.

Acordul de funcţionare nr.271/02.10.2009 (f.103) a fost eliberată de XXXXXXXX XXXXX în favoarea S.C. XXXXXXXX XXXXX pentru activitatea alimentaţie publică.

Prin Dispoziţia nr. 3731/02.10.2009, Primarul Municipiului Reghin a dispus eliberarea Acordului de funcţionare a pârâtei S.C. XXXXXXXX XXXXX pentru punctul de lucru situat în Reghin, str. Petru Maior, nr.34, având obiect de activitate:”5610- Restaurante”.

Instanţa reţine că, proprietatea reclamantului se află în zona de impact a activităţii pârâtei S.C. XXXXXXXX XXXXX la punctul de lucru situat în Reghin, str. Petru Maior, nr.34. Pârâtele nu au făcut dovada că reclamantul ar desfăşura la această adresă activităţi comerciale şi ca atare, solicitarea acordului autentic al reclamantului era obligatorie pentru eliberarea valabilă a Acordul de funcţionare nr. 271/02.10.2009 emis de XXXXXXXX XXXXX.

Instanţa mai reţine că, Acordul de funcţionare nr. 271/02.10.2009 a fost emis cu încălcarea prevederilor pct. 8 din anexa nr.2 a H.C.L. Reghin nr. 11/31.01.2008 şi s-a conturbat folosinţa paşnică a imobilului proprietatea personală a reclamantului.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite cererea reclamantului şi va dispune anularea Acordului de funcţionare nr. 271/02.10.2009 emis de XXXXXXXX XXXXX în favoarea pârâtei S.C. XXXXXXXX XXXXX.

În baza art. 274 C.proc.civ., pârâtele se află în culpă procesuală şi vor fi obligate să plătească reclamantului suma de 4,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, compusă din taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de reclamantul XXXXXXXX XXXXX cu domiciliul în Reghin, str. Petru maior, nr. 34, jud. Mureş, în contradictoriu cu pârâtele Municipiul Reghin, cu sediul în Reghin, str. Petru Maior, nr. 41, jud. Mureş şi XXXXXXXX XXXXX, cu sediul în Reghin. Str. George Coşbuc, nr. 78A, jud. Mureş.

Anulează Acordul de funcţionare nr.271/02.10.2009 emis de pârâta XXXXXXXX XXXXX.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 4,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunţată în şedinţa publică azi 28 Mai 2010