Conform art. 34 lit. f) din Legea nr. 239/2004, din sistemul administraţiei penitenciare are dreptul la o primă egală cu salariul din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizaţia de concediu. Legile privind aprobarea bugetului de stat pe anii 2004 şi 2005 nu cuprind nicio dispoziţie referitoare la desfiinţarea dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea executării acestuia. În consecinţă, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa pentru anii 2004 şi 2005.
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 174/R din 30 ianuarie 2007
Prin sentinţa civilă nr.616/F/15 septembrie 2006 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, pronunţată în dosarul nr.1734/112/2006 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanţelor Publice şi faţă de acest pârât s-a respins acţiunea principală pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti, excepţie invocată de această pârâtă.
S-a admis acţiunea formulată de reclamantul SINDICATUL SALARIATILOR PENITENCIARULUI B., împotriva pârâţilor ADMINISTRATIA NAŢIONALĂ A
PENITENCIARELOR BUCUREŞTI şi PENITENCIARUL CU REGIM ÎNCHIS B., şi în consecinţă pârâţii au fost obligaţi, în solidar, să plătească fiecărui membru al sindicatului ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul Penitenciarului cu Regim Închis B., prima de concediu, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pentru anii 2004 şi 2005, actualizată cu coeficientul inflaţiei pentru perioada cuprinsă între 1.01.2005 şi data plăţii, pentru prima aferentă anului 2004 şi pentru perioada cuprinsă între 01.01.2006 şi data plăţii, pentru prima aferentă anului 2005.
S-a admis cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice şi în consecinţă a fost obligat să aloce pârâţilor fondurile necesare plăţii sumelor reprezentând prima de concediu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, chiar dacă potrivit art. 26 din Legea nr. 379/2005 asigură cheltuielile privind despăgubirile stabilite ca fiind datorate în nume propriu sau în reprezentarea interesului statului pe baza hotărârilor judecătoreşti, acesta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 282 (2) din Codul muncii, neavând calitatea de angajator al reclamanţilor. În consecinţă nu poate fi obligat să plătească, direct, drepturile băneşti reclamanţilor, Ministerul Finanţelor Publice neavând calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor, excepţie invocată de către această pârâtă, tribunalul a constatat că, potrivit art. 2 alin. 4 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, aceasta este instituţie publică de interes naţional cu personalitate juridică, iar potrivit prevederilor art. 7 din R.G. nr.1849/2004, conducerea Administraţiei Naţionale a penitenciarelor se exercită de către directorul general care are calitate de ordonator secundar de credite.
În această calitate elaborează şi fundamentează proiectele de buget în funcţie de solicitările penitenciarelor din subordine care sunt ordonatori tehnici de credite şi angajatorii reclamantului.
Faţă de aceste considerente, tribunalul a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 282 Codul muncii, pentru ca A.N.P. să fie parte în prezentul conflict de muncă şi în consecinţă are calitate procesuală pasivă, urmând ca excepţia invocată să fie respinsă.
În ce priveşte fondul cauzei tribunalul a constatat că, potrivit art. 34 (F) din Legea nr. 233/2004 “funcţionarii publici din penitenciare au dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”.
Acest drept a fost suspendat prin art. 9 (1) din Legea nr. 507/2003, privind aprobarea bugetului de stat pe anul 2004 şi apoi prin art. 8 (7) din Legea nr.511/2004, privind aprobarea bugetului de stat pe anul 2005.
Angajatorul, invocând textele de lege mai sus amintite, nu a acordat drepturile salariale constând în prima de concediu prevăzută de art. 34 (F) din Legea nr.293/2004.
Tribunalul a reţinut că cele două acte normative prin care a fost suspendată succesiv exercitarea dreptului la primă pentru concediul de odihnă nu a înlăturat însăşi existenţa dreptului pentru anii 2004 şi 2005, aceste acte normative fiind temporare, emise datorită unor condiţii financiare deosebite.
Prin urmare şi suspendarea exercitării dreptului la primă de concediu trebuie limitată în timp numai la perioada cât fiecare act normativ a produs efecte.
Astfel, în virtutea principiului anualităţii bugetului de stat, Legea nr. 517/2003 prin care a fost suspendat exerciţiul dreptului la primă de concediu, pentru anul
2004, şi a încetat aplicabilitatea o dată cu încheierea exerciţiului anului bugetar 2004, iar Legea nr. 511/2004 şi-a încetat aplicabilitatea la sfârşitul anului 2005.
Aşa fiind, după încetarea suspendării, dreptul la primă de concediu poate fi exercitat.
Prin urmare, începând cu data de 01.01.2005, s-a născut dreptul la acţiune al reclamanţilor pentru plata primei pentru concediul de odihnă aferent anului 2004, iar începând cu data de 1.01.2006 s-a născut dreptul la acţiune pentru plata primei pentru concediul de odihnă aferent anului 2005.
A considera altfel ar însemna să acceptăm că, în perioada 2004-2005 dreptul la primă de concediu nu a existat, că acest drept, deşi prevăzut de lege, s-a transformat într-o obligaţie a statului lipsită de conţinut.
Or, respectarea principiului încrederii în statul de drept implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu înlăturarea oricăror tendinţe de reglementare a unor situaţii fictive.
Împotriva acestei sentinţe pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în nume propriu şi pentru Penitenciarul Bistriţa, a declarat recurs în termen legal, solicitând instanţei admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanţi.
În motivarea recursului pârâta a arătat că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este netemeinică şi nelegală deoarece dreptul la prima de concediu a fost suspendat succesiv, prin legile bugetare din anii 2004, 2005 şi 2006.
Curtea Constituţională a statuat în mod constant că dispoziţiile referitoare la suspendările dispuse prin legile bugetului de stat sunt constituţionale deoarece prima de concediu nu constituie un drept constituţional fundamental, iar prevederile art.53 din Constituţie nu sunt incidente în privinţa reglementării lor.
De asemenea, capătul de cerere referitor la actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor solicitate a fost admis în mod nelegal raportat la dispoziţiile art.1082 C.civ.
Totodată chemata în garanţie DGFP Bistriţa Năsăud a declarat recurs împotriva aceleaşi hotărâri judecătoreşti, solicitând instanţei admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, cerere formulată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
În motivarea recursului chemata în garanţie a arătat că Ministerul Finanţelor Publice nu are calitatea de angajator a reclamanţilor din prezenta cauză şi este ordonator principal de credite. În această calitate, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, coroborat cu art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005, coordonează pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, a legilor de rectificare bugetară, elaborează proiectul bugetului de stat şi proiectul legii de rectificare a bugetului de stat.
Ministerul Finanţelor Publice nu are calitatea de garant şi nu sunt întrunite cerinţele art.60-63 C.pr.civ., pentru a putea fi admisă cererea de chemare în garanţie.
Conform Legii nr.500/2002 privind finanţele publice, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, iar pe de altă parte, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Reclamantul intimat Uniunea Sindicală Teritorială Filiala Bistriţa Năsăud, Cartel ALFA în numele şi pentru membrii de sindicat de la Sindicatul Salariaţilor Penitenciarului Bistriţa, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor şi menţinerea hotărârii criticate ca fiind legală şi temeinică.
La solicitarea instanţei, PENITENCIARUL CU REGIM ÎNCHIS B. a comunicat tabelul nominal cuprinzând personalul PRI Bistriţa, care au calitatea de membrii de sindicat.
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041 C.pr.civ., apreciază că recursul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi recursul formulat de chemata în garanţie DGFP Bistriţa Năsăud, în numele Ministerului Finanţelor Publice nu sunt fondate din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, art.34 lit.f din Legea nr.293/2004 statuează că, funcţionarul public din sistemul administraţiei penitenciare are dreptul la o primă egală cu salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu pe lângă indemnizaţia de concediu.
Este adevărat că acest drept a fost suspendat prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, privind aprobarea bugetului de stat pe anul 2004 şi prin art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004, privind aprobarea bugetului de stat pe anul 2005. Legea bugetului de stat pe anul 2006 invocată de recurenta pârâtă nu este incidentă în speţă deoarece reclamanţii au solicitat plata drepturilor băneşti cu titlu de primă de concediu pentru anii 2004 – 2005, nu şi pentru anul 2006.
Aceste acte normative nu cuprind nici o dispoziţie referitoare la desfiinţarea dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea executării acestuia.
În consecinţă, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa pentru anii 2004 şi 2005.
Pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut redusă la „nudum jus”, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a executării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor doi ani, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi practic să devină lipsit de orice valoare.
Împrejurarea că, prin jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională, a statuat în mod constant că drepturile referitoare la suspendările dispuse prin legile bugetului de stat sunt constituţionale deoarece prima de concediu nu constituie un drept constituţional fundamental, iar prevederile art.53 din Constituţie nu sunt incidente în privinţa reglementării lor nu este de natură să înlăture însăşi existenţa acestui drept, aşa cum s-a arătat, sau existenţa obligaţiei legale a pârâtei de a plăti aceste sume de bani cu titlu de primă de concediu.
Motivul de recurs al pârâtei referitor a faptul că nu se află în culpă pentru a putea fi obligată la plata sumelor cu titlu de primă de concediu actualizate, nu este fondat deoarece nu a dovedit, în condiţiile art.1169 C.civ., existenţa nici unuia dintre cauzele care înlătură vinovăţia potrivit art.1083 C.civ.
În ceea ce priveşte recursul declarat de chemata în garanţie DGFP Bistriţa Năsăud, Curtea reţine că potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 Ministerul Finanţelor Publice are, printre altele, atribuţia de a elabora proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat şi raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum şi proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Pe de altă parte, conform art.26 din Legea nr.379/2005, cheltuielile privind despăgubirile, alte daune stabilite ca fiind datorate de Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu sau în reprezentarea interesului statului, pe baza hotărârilor definitive ale instanţelor judecătoreşti, se acoperă de către Ministerul Finanţelor
Publice, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat pe anul 2006.
Prin urmare, din interpretarea acestor texte legale şi în aplicarea prevederilor Legii nr.500/2002 rezultă că aceste cheltuieli bugetare constând în plata primei de concediu sunt suportate din bugetul de stat din sumele prevăzute cu această destinaţie, în baza hotărârilor judecătoreşti definitive ale instanţelor de judecată, astfel încât, în mod legal, prima instanţă a admis cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice cu respectarea prevederilor art.60-63 C.pr.civ.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041 C.pr.civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi chemata în garanţie DGFP Bistriţa Năsăud şi, în consecinţă, va menţine hotărârea atacată ca fiind legală şi temeinică.<
