Momentul începerii curgerii daunelor-interese moratorii în raporturile comerciale. Plata dobânzilor pentru neexecutarea obligaţiei în valută


Prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de 2.765.722.199 lei, cu titlu de preţ, şi 199.835.951 lei reprezentând dobânzi.

Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa nr. 1033/C/2001, a admis în parte acţiunea, obligând-o pe pârâtă numai la plata cheltuielilor de judecată, reţinând că pe parcursul soluţionării cauzei preţul a fost achitat, iar dobânzile nu se pot acorda întrucât părţile, stabilind valoarea mărfii livrate în dolari, variaţiile monedei naţionale nu afectează valoarea reală a creanţei.

Soluţionând recursul reclamantei, Curtea de Apel Piteşti, prin decizia nr. 29/R-C/ 2002, admiţând această cale de atac, a modificat în parte sentinţa, obligând-o pe pârâtă şi la plata dobânzilor solicitate şi a cheltuielilor de judecată aferente acestei sume.

La pronunţarea acestei hotărâri s-a reţinut că preţul convenit de părţi pentru mărfurile livrate de reclamantă a fost stabilit în dolari SUA/tonă, plătibil în lei la cursul de referinţă al B.N.R. din ziua plăţii. în condiţiile în care dobânda reprezintă preţul folosirii banilor altuia şi în acelaşi timp o despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a obligaţiei, nu se poate susţine că astfel s-ar acorda o dublă despăgubire.

Curgerea de drept a dobânzilor de la data scadenţei, conform art. 43 C. com., nu este condiţionată de stabilirea preţului în lei, fiind suficient ca obiectul obligaţiei să fie o sumă de bani, indiferent în ce monedă este stabilită.

Stabilirea preţului în dolari SUA asigură realizarea exactă a prevederilor contractului, în timp ce dobânda acoperă prejudiciul încercat de creditoare prin neexecutarea la scadenţă a obligaţiei în bani, prejudiciu care este prezumat de lege.

C.A. Piteşti, decizia nr. 29/R-C/2002