Stabilirea pensiei anticipate parţiale. Stagiul de cotizare realizat după data înscrierii la pensie


Stagiul de cotizare realizat după data înscrierii la anticipată parţială nu poate fi avut în vedere la stabilirea pensiei anticipate parţiale. Contribuţia de asigurări sociale aferentă sumei de 22.332 lei s-a achitat pentru luna aprilie 2010, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 37 din Ordinul nr. 340/2001 această lună pentru care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale va fi avută în vedere ca şi stagiu de cotizare.
Ori, în conformitate cu art. 52 din Legea nr. 19/2000 în cazul pensiei anticipate parţiale stagiile de cotizare realizate în perioada de anticipare se valorifică la data înscrierii la pentru limită de vârstă, neexistând temei legal pentru recalcularea pensiei anticipate parţiale prin valorificarea stagiilor de cotizare realizate ulterior înscrierii la pensie.

Secţia civilă, Decizia nr. 631 din 22 septembrie 2011

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani contestatoarea B.R. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Botoșani, obligarea acesteia la luarea în calculul pensiei – începând cu luna iunie 2010- a veniturilor din adeverința nr. 8756/31.05.2010 emisă de SC OMVP SA București.

Arată că, prin această adeverință s-a certificat câștigarea în instanță la data de 04.02.2010 a drepturilor salariale cuvenite și neacordate în valoarea brută de 22332 lei și netă de 15.758 lei, sume plătite la 25.03.2010, ulterior datei de 24.03.2010 de depunere a dosarului de pensionare.

Arată că pentru aceste sume s-au virat contribuțiile pentru asigurările sociale.

Menționează că, în data de 09.06.2010 – imediat ce a primit adeverința de la fostul angajator – a depus la intimată cerere în acest sens, iar la data de 29.07.2010 a primit decizia emisă sub nr. 165998/14.07.2010 modificată fără a se lua în considerare și adeverința menționată.

Prin întâmpinarea formulată (fila 11 dosar fond), intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată.

A arătat că veniturile și stagiul adeverit prin înscrisul nr. 64030/28.06.2010 nu a putut fi avut în vedere de către intimată, aceasta luând în considerare prevederile art. 5 din Legea nr. 19/2000 și ale art. 52 din același act normativ.

Suma înscrisă în adeverință se referă la drepturi dobândite după momentul pensionării.

Mai arată că pentru contestatoare nu sunt incidente dispozițiile art. 94 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora sunt stabilite fără echivoc care sunt categoriile ce pot cumula pensia cu veniturile obținute ulterior pensionării.

Prin sentința civilă nr. 359 din 11 februarie 2011, Tribunalul Botoșani a respins, ca nefondată, contestația.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Botoșani a reținut că potrivit adeverinței nr. 8756/31.05.2010, contestatoarea a fost salariată în cadrul SC P. Moldova realizând în luna aprilie 2010 un în valoare de 22332 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, potrivit Deciziei nr. 135/04.02.2010 în dosarul nr. 514/40/2009.

Prin Decizia nr. 135/04.02.2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 514/40/2009 a fost admisă în parte contestația petentei B.R. împotriva deciziei nr. 114/03.11.2008 de încetare a contractului individual de muncă, decizia fiind anulată.

în urma anulării acestei dispoziții a fost obligat fostul angajator – SC P. SA București – la plata de despăgubiri către contestatoare constând în salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data încetării raporturilor de muncă și până la data pronunțării deciziei, respectiv 04.02.2010.

Totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea contestatoarei privind reintegrarea pe postul deținut anterior.

Față de mențiunile din cuprinsul acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că sumele achitate de către fostul angajator în luna aprilie 2010, în cuantum de 22.332 lei reprezintă despăgubiri acordate în baza acestei hotărâri și că în mod corect nu au fost luate în considerare de către intimată, câtă vreme în carnetul de muncă al contestatoarei nu au fost făcute mențiuni de rectificare a momentului la care a încetat activitatea la P. SA-regiunea Moldova, iar aceasta nu a prezentat un alt înscris din care să rezulte că perioada ulterioară datei de 02.07.2009 este perioadă în care reclamanta a avut calitatea de persoană angajată la P. SA regiunea Moldova.

S-a mai reținut că potrivit art. 8 din Legea nr. 19/2000, constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuții de asigurări sociale în sistemul public din România, precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte și că potrivit art. 26 din Legea nr. 19/2000 nu au fost excluse dintre sumele pentru care se datorează contribuția de asigurări sociale sumele reprezentând despăgubiri acordate în baza hotărârilor judecătorești.

în cazul contestatoarei trebuie avut în vedere însă că aceasta este beneficiara unei pensii anticipate parțiale începând cu data de 01.04.2010, dată de la care în sensul art. 94 din Legea nr. 19/2000 nu ar mai putea cumula pensia cu veniturile dintr-o activitate profesională indiferent de nivelul veniturilor respective.

De asemenea, s-a mai avut în vedere că în situația în care intimata ar fi obligată să aibă în vedere veniturile realizate prin adeverința susmenționată ar urma să fie valorificate stagii de cotizare pentru contestatoare ulterior datei de la care aceasta a devenit beneficiara drepturilor pentru pensia anticipată parțială și ar urma să fie valorificate stagii de cotizare pentru contestatoare care deja au fost avute în vedere de către intimată în considerarea statutului contestatoarei de șomer.

Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al contestatoarei, în perioada 02.07.2009-01.04.2010 aceasta figurează ca fiind beneficiara indemnizației de șomaj în baza deciziei din 29.08.2009 a AJOFM Botoșani. Pentru această perioadă pentru care carnetul de muncă face dovada vechimii, a stagiului și a veniturilor realizate ca reprezentând indemnizația de șomaj – rezultă că în mod corect nu s-au avut în vedere mențiunile din cuprinsul adeverinței fostului angajator.

Potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 19/2000, contestatoarea își va putea valorifica stagiul și veniturile indicate în adeverința nr. 8756/31.05.2010 din perioada de anticipare în condițiile în care va împlini vârsta de pensionare prevăzută de lege.

împotriva acestei hotărâri a formulat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de prima instanță și, pe fond, obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Botoșani să ia în calcul la stabilirea punctajului la pensie suma de 22.332 lei, reprezentând venit realizat înaintea datei de 01 aprilie 2010.

în motivarea recursului arată recurenta că în situația în care s-a produs o întârziere în virarea către sistemul public de pensii a contribuției sale reținute de către angajator era obligația Casei Naționale de Pensii să aplice măsurile legale conform Ordinului nr. 518/06.08.2001.

Susține recurenta că reținerea contribuțiilor a avut loc în luna martie iar cererea de pensionare anticipată parțială a fost formulată la data de 01.04.2010.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca temeinică și legală.

Prin decizia civilă nr. 631/22.09.2011 Curtea de Apel Suceava a respins recursul ca nefundat.

A reținut instanța de control judiciar că petenta a solicitat înscrierea la pensie anticipată parțială la data de 24.03.2010. Prin decizia nr. 165998/15.04.2010 contestatoarea a fost înscrisă la pensie anticipată parțială începând cu data de 01.04.2010.

Potrivit Cap. A art. 32 din Ordinul nr. 340/2001: „De la data de 1 aprilie 2001 contribuțiile de asigurări sociale achitate se alocă lunii pentru care se efectuează plata. Angajatorul are obligația de a specifica pe instrumentul de plată luna pentru care se efectuează plata, totalul contribuțiilor individuale achitate pentru angajați și cuantumul contribuției angajatorului.”

Din adeverința nr. 8756/31.05.2010 eliberată de SC OMVP SA rezultă că angajatorul a virat contribuția de asigurări sociale aferentă sumei de 22.332 lei cuvenită reclamantei conform deciziei civile nr. 135/04.02.2010 a Curții de Apel Suceava pentru luna aprilie 2010.

Cum contestatoarea a fost înscrisă la pensie anticipată parțială la data de 01.04.2010 în mod corect a apreciat intimata că stagiul de cotizare realizat după această dată nu poate fi avut în vedere la stabilirea pensiei anticipate parțiale. Contribuția de asigurări sociale aferentă sumei de 22.332 lei s-a achitat pentru luna aprilie 2010, iar în conformitate cu dispozițiile art. 37 din Legea nr. 19/2000 și ale art. 37 din Ordinul nr. 340/2001 această lună pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale va fi avută în vedere ca și stagiu de cotizare.

Ori, în conformitate cu art. 52 din Legea nr. 19/2000 în cazul pensiei anticipate parțiale stagiile de cotizare realizate în perioada de anticipare se valorifică la data înscrierii la pensie pentru limită de vârstă neexistând temei legal pentru recalcularea pensiei anticipate parțiale prin valorificarea stagiilor de cotizare realizate ulterior înscrierii la pensie.

Ca urmare Curtea apreciază că motivele de recurs invocate sunt nefondate, iar sentința primei instanțe este legală și temeinică.