Pericolul social şi stadiul procesului penal. Respingerea cererilor
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 541/R din 10 aprilie 2013
Tribunalul Maramureş prin încheierea penală din 2 aprilie 2012. în temeiul art. 139 alin. 1. art. 145. art. 1451 Cod procedură penală. a admis cererea formulată de inculpatul M.G. şi dispune înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu măsura obligării de a nu părăsi ţara şi a impus inculpatului să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau. după caz. la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau. după caz. la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la poliţia localităţii de domiciliu. respectiv Poliţia Municipiului Iaşi. conform programului de supraveghere întocmit de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la poliţia localităţii de domiciliu. respectiv Poliţia Municipiului Iaşi. conform programului de supraveghere întocmit de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu deţină. să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
d) să nu deţină. să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
e) să nu intre în legătură cu părţile vătămate şi cu martorii din cauză menţionaţi în rechizitoriul la filele 892-912.
e) să nu intre în legătură cu părţile vătămate şi cu martorii din cauză menţionaţi în rechizitoriul la filele 892-912.
În temeiul art. 1603 Cod procedură penală. s-a admis cererea formulată de inculpatul R.G. de modificare în parte a controlului judiciar instituit de Tribunalul Maramureş prin încheierea penală din data de 4 martie 2011. pronunţată în dosarul nr. 4183/100/2010. în sensul modificării obligaţiilor stabilite la punctele a) şi f) în cuprinsul încheierii menţionate anterior şi s-a stabilit ca pe timpul liberării provizorii inculpatul este obligat să respecte:
– să nu depăşească limita teritorială a României;
– să nu depăşească limita teritorială a României;
– să nu se apropie de părţile vătămate M.F.C.. M.I.C.. M.M.. S.G.. G.D.. de victimele B.S.. C.I.. E.N.. precum şi de martorii I.M.. M.L.. V.M. şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.
– să nu se apropie de părţile vătămate M.F.C.. M.I.C.. M.M.. S.G.. G.D.. de victimele B.S.. C.I.. E.N.. precum şi de martorii I.M.. M.L.. V.M. şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.
Celelalte obligaţii instituite în sarcina inculpatului prin încheierea penală din 4 martie 2011 a Tribunalului Maramureş. au rămas nemodificate.
Celelalte obligaţii instituite în sarcina inculpatului prin încheierea penală din 4 martie 2011 a Tribunalului Maramureş. au rămas nemodificate.
S-a respins cererea formulată de inculpata T.P. de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi ţara.
S-a respins cererea formulată de inculpatul T.B. de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi ţara
Pentru a pronunţa această soluţie. prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La data de 13.03.2013 inculpatul M.G.. prezent la judecată. a solicitat instanţei înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi ţara.
În motivarea cererii inculpatul a arătat că are un loc de muncă la S.C. I.R.. cu sediul în Dej. care implică deplasarea sa în ţară. iar în situaţia în care nu i se ridică această interdicţie ar putea să-şi piardă locul de muncă. De asemenea. precizează că mai are un loc de muncă la S.C. D.. unde lucrează la o spălătorie. Mai arată şi faptul că stă în chirie. soţia sa este bolnavă de cancer şi are un copil în întreţinere. iar în momentul de faţă este singurul întreţinător al familiei.
La data de 18.03.2013 inculpatul R.G. a depus la dosar o cerere prin care solicită instanţei modificarea în parte a controlului judiciar dispus de Tribunalul Maramureş prin încheierea de şedinţă din data de 04.03.2011. respectiv a obligaţiilor prevăzute la literele a şi f.
În motivarea cererii inculpatul a arătat că a respectat toate obligaţiile impuse de instanţa de judecată şi că lucrează la o societate care îşi are sediul în Vatra Dornei şi ar trebui să se deplaseze şi în alte părţi pentru a încheia contracte. În ceea ce priveşte permisiunea de a lua legătura cu inculpatul T.B.. arată că doreşte acest lucru pentru a păstra un climat de normalitate în familie şi să petreacă sărbătorile împreună. Referitor la inculpatul P.V.. arată că au existat situaţii în care s-au întâlnit accidental în diferite locaţii
din Iaşi şi că nu au existat conflicte. nu a fost tulburată ordinea publică şi nu s-au discutat chestiuni legate de cauza în care sunt cercetaţi.
La data de 18.03.2013 inculpata T.P. a depus la dosar o cerere prin care solicită instanţei înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi ţara.
În motivarea cererii inculpata a arătat că a respectat toate obligaţiile impuse de instanţa de judecată. are un copil în întreţinere şi ar dori să obţină mai mulţi bani angajându-se şi în alte localităţi decât municipiul Iaşi. precizând totodată că are datorii mari şi are şi probleme de sănătate. De asemenea. a arătat că doreşte să-şi poată vizita mama. care locuieşte într-o localitate lângă Iaşi.
La data de 02.04.2013 inculpatul T.B. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat instanţei înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi ţara.
În motivarea cererii inculpatul a arătat că fiica sa urmează cursurile unei şcoli din Bucureşti. iar soţia sa şi-a deschis un magazin de mobilă în aceeaşi localitate şi ar dori să aibă posibilitatea să le viziteze.
Procedând la examinarea cererilor formulate de inculpaţii M.G.. R.G.. T.P. şi T.B.. instanţa reţine următoarele:
Inculpatul M.G. a fost trimis în judecată. în stare de arest preventiv. prin rechizitoriul nr. 10-D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Iaşi. pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 39/2003 raportat la art.
2 alin. 1 lit. a şi lit. b pct. 5 şi 14 din Legea nr. 39/2003. complicitate la înşelăciune (credite bancare frauduloase) prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1. 2.
3 Cod penal. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (anul 2006). fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 Cod penal. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (anul 2006). complicitate la înşelăciune (credite bancare frauduloase) prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1. 2. 3. 5 Cod penal. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (ianuarie 2008 – aprilie 2008). fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 Cod penal. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (ianuarie 2008 – aprilie 2008). complicitate la înşelăciune (speţa privind pe C.F.) prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1. 2. 3 Cod penal. spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 (speţa privind pe C.F.). înşelăciune (speţa privind pe T.R.C.) prevăzută de art. 215 alin. 1. 2. 3 şi 5 Cod penal. instigare la fals privind identitatea (speţa privind pe T.R.C.) prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 293 Cod penal. uz de fals (speţa privind pe T.R.C.) prevăzută de art. 291 Cod penal. spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 (speţa privind pe T.R.C.). înşelăciune (speţa privind pe partea vătămată G.G.) prevăzută de art. 215 alin. 1. 2. 3 Cod penal. fals în înscrisuri sub semnătură privată (speţa privind pe partea vătămată G.G.) prevăzută de art. 290 Cod penal. cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Prin decizia penală nr. 334/R/10.03.2011. Curtea de Apel Cluj a dispus faţă de inculpatul M.G. înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. respectiv municipiul Iaşi.
Potrivit art. 139 alin. 1 Cod procedură penală. o măsură preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Procedând la verificarea cererii de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu obligarea de a nu părăsi ţara formulată de inculpatul M.G.. tribunalul a apreciat că la această dată temeiurile avute în vedere iniţial de instanţă la luarea măsurii de a nu părăsi localitatea s-au modificat. De asemenea. tribunalul a apreciat că cererea formulată de inculpat este întemeiată şi în raport de dispoziţiile art. 136 Cod procedură penală. care reglementează scopul şi categoriile măsurilor preventive. stabilind totodată la alineatul 8 al textului legal menţionat criteriile ce trebuie avute în vedere la alegerea măsurii preventive.
Tribunalul a reţinut că. în raport de actele depuse la dosar de inculpatul M.G.. rezultă că acesta desfăşoară activităţi în baza a două contracte individuale de muncă. Astfel. potrivit contractului individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. 1957 din
23.04.2012 între societatea comercială D. S.R.L.. cu sediul în Iaşi. şi angajatul M.G.. acesta urmează să ocupe postul de lucrător de responsabil cu întreţinerea curăţeniei. contractul fiind încheiat pe o perioadă nedeterminată. La dosar a fost depus şi contractul individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. 12 din 01.11.2011. încheiat cu S.C.
I.R.. cu sediul în Iaşi. inculpatul fiind angajat în funcţia de merceolog. Potrivit fişei postului. precum şi adeverinţei eliberate de societatea angajatoare. activitatea pe care o desfăşoară salariatul M.G.. inculpat în prezentul dosar. presupune deplasări în alte localităţi din ţară. în scopul aprovizionării. dar şi a distribuirii mărfii.
În raport de aceste aspecte şi având în vedere faptul că inculpatul M.G. este singurul întreţinător al familiei. tribunalul a apreciat la acest moment procesual că cererea inculpatului de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu obligarea de a nu părăsi ţara este justificată. iar aceasta din urmă măsură oferă garanţii suficiente pentru ca scopurile măsurii preventive prevăzute la art. 136 alin. 1 Cod procedură penală să fie îndeplinite.
Tribunalul a apreciat că în stadiul actual al cercetării judecătoreşti. după ce poziţia procesuală a inculpatului a fost consemnată de instanţă la termenul din 14.12.2011. interdicţia privind comunicarea cu ceilalţi inculpaţi nu îşi mai găseşte eficienţă câtă vreme inculpaţii şi-au exprimat deja poziţia procesuală pe care înţeleg să o adopte în dosar.
Tribunalul a avut în vedere. de altfel. şi durata de timp de când a fost instituită măsura obligării de a nu părăsi localitatea. care presupune o restricţie de deplasare a inculpatului. măsură în privinţa căreia. chiar dacă Codul de procedură penală nu prevede în mod expres în ceea ce priveşte faza judecăţii o durată limitativă de timp. în nici un caz aceasta nu poate depăşi o limită a rezonabilităţii întrucât aceasta ar putea genera consecinţe negative asupra dreptului la muncă al inculpatului şi chiar asupra vieţii private a acestuia.
De altfel. nu au putut fi ignorate nici cheltuielile pe care le presupune deplasarea inculpatului la termenele de judecată stabilite în cursul derulării procedurilor judiciare. precum şi durata acestor proceduri. generate de complexitatea şi incidentele procedurale intervenite în cursul procesului.
Tribunalul a apreciat că nici o măsură preventivă nu poate avea altă natură. scop sau funcţie decât cele instituite de textul art. 136. respectiv art. 145. art. 1451 (în speţă)
Cod procedură penală. întrucât. în caz contrar. măsura preventivă ar dobândi o funcţie coercitivă. ceea ce ar contraveni în mod fundamental prezumţiei de nevinovăţie. componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil. consfinţit atât de art. 52 Cod procedură penală. cât şi de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Pentru toate aceste considerente. tribunalul a admis cererea de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi ţara formulată de către inculpatul M.G..
În temeiul art. 139 alin. 1. art. 145. art. 1451 Cod procedură penală. tribunalul a impus inculpatului să respecte următoarele obligaţii:
Inculpatul R.G. a fost trimis în judecată. în stare de arest preventiv. prin rechizitoriul nr. 10-D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Iaşi. pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 alin. 1 lit. a şi b pct. 12 din Legea nr. 39/2003. spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002. trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Prin încheierea penală din 04.03.2011 a Tribunalului Maramureş a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.G. şi s-a dispus punerea în libertate a acestuia. stabilindu-se în sarcina sa obligaţiile prevăzute la art. 1602 alin. 3 şi 31 Cod procedură penală.
Potrivit art. 136 alin. 2 Cod procedură penală. scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Potrivit art. 1603 Cod procedură penală. controlul judiciar instituit de instanţă poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta. în total sau în parte. pentru motive temeinice.
Aşadar. instanţa. în analizarea cererii formulate de inculpatul R.G.. de modificare a controlului judiciar. este datoare să analizeze dacă prin modificarea obligaţiilor care intră în conţinutul controlului judiciar. scopul măsurii. respectiv buna desfăşurare a procesului. împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată se pot realiza în continuare.
Tribunalul a reţinut că în dovedirea cererii formulate. de modificare a controlului judiciar în sensul ridicării interdicţiei de a se deplasa doar pe raza judeţului Iaşi. inculpatul a depus acte din care rezultă că este angajat pe perioadă nedeterminată la S.C. E.W. S.R.L. Vatra Dornei. pe funcţia de tehnician merceolog. iar potrivit fişei postului.
este necesară deplasarea angajatului. respectiv a inculpatului R.G.. şi în alte localităţi în vederea desfăşurării activităţii.
Tribunalul a apreciat că în stadiul actual al cercetării judecătoreşti. după ce poziţia procesuală a inculpatului a fost consemnată de instanţă la termenul din 25.07.2011. interdicţia privind comunicarea cu inculpaţii T.B. şi P.V. nu îşi mai găseşte eficienţă câtă vreme inculpaţii şi-au exprimat deja poziţia procesuală pe care înţeleg să o adopte în dosar.
Pentru toate aceste considerente. tribunalul a admis cererea formulată de inculpatul R.G.. de modificare în parte a controlului judiciar instituit de Tribunalul Maramureş prin încheierea penală din data de 4 martie 2011. în sensul modificării obligaţiilor stabilite la punctele a) şi f) în cuprinsul încheierii menţionate anterior şi va stabili ca pe timpul liberării provizorii inculpatul a fost obligat să respecte:
Inculpata T.P. a fost trimisă în judecată. în stare de arest preventiv. prin rechizitoriul nr. 10-D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Iaşi. pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 alin. 1 lit. a şi b pct. 4. 5. 12. 14. 20 din Legea nr. 39/2003. trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 678/2001. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002. şantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (parte vătămată D.D.). şantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal (parte vătămată F.D.). tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1 şi 2 lit. b. c Cod penal (parte vătămată G.I.). complicitate la înşelăciune în formă agravată (credite bancare frauduloase) prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1. 2. 3. 5 Cod penal. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Prin decizia penală nr. 334/R/10.03.2011. Curtea de Apel Cluj a dispus. faţă de inculpata T.P. înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. respectiv municipiul Iaşi.
În ceea ce priveşte cererea formulată de inculpata T.P. de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea. prevăzută de art. 145 Cod procedură penală. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. prevăzută de art. 1451 Cod procedură penală. motivat de faptul că doreşte să-şi găsească un loc de muncă în afara localităţii cu privire la care sa instituit măsura. tribunalul reţine următoarele:
Inculpata T.P. nu a depus în susţinerea cererii acte care să dovedească faptul că are raporturi de muncă care presupun deplasări constante şi frecvente în alte localităţi decât localitatea de domiciliu şi nici că ar avea oferte certe în sensul angajării într-o altă localitate decât localitatea de domiciliu.
La dosar au fost depuse doar contracte individuale de muncă cu durată determinată şi a căror valabilitate a fost depăşită. Aceste înscrisuri demonstrează faptul că inculpata presta diverse activităţi şi în afara localităţii Iaşi.
Aceste aspecte au fost însă considerate de instanţă ca fiind irelevante în dovedirea cererii formulate de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Pentru aceste motive. tribunalul a respins cererea formulată de inculpata T.P.. de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi ţara.
Inculpatul T.B. a fost trimis în judecată. în stare de arest preventiv. prin rechizitoriul nr. 10-D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Iaşi. pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 alin. 1 lit. a şi b pct. 4. 5 din Legea nr. 39/2003. şantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal (parte vătămată P.P.). şantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (parte vătămată D.D.). şantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (parte vătămată H.M.). complicitate la înşelăciune (credite bancare frauduloase) prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1. 2. 3. 5 Cod penal. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. 1. 2 Cod penal. cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Prin decizia penală nr. 334/R/10.03.2011. Curtea de Apel Cluj a dispus faţă de inculpatul T.B. înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. respectiv municipiul Iaşi.
În ceea ce priveşte cererea formulată de inculpatul T.B. privind înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. tribunalul a reţinut că inculpatul îşi motivează cererea pe situaţia familială. respectiv faptul că fiica şi soţia sa locuiesc în prezent în Bucureşti.
În dovedirea cererii inculpatul a depus o adeverinţă care atestă că minora T.P. urmează cursurile unei şcoli din Bucureşti.
Tribunalul a apreciat că cererea este nejustificată în raport de motivele şi dovezile depuse. Actele depuse în dovedirea cererii formulate de inculpat nu fac dovada schimbării temeiului care a determinat instituirea unei astfel de măsuri restrictive cu privire la inculpat.
Pentru aceste motive. tribunalul a respins cererea formulată de inculpatul T.B.. de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi ţara.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs DIICOT – Biroul Teritorial care a solicitat admiterea căii de atac promovate şi rejudecând dosarul. respingerea în fond a cererilor formulate de inculpaţi şi menţinerea în privinţa inculpatului R.G. a dispozitivului încheierii penale a Tribunalului Maramureş din 4 martie 2011. iar în privinţa inculpatului M.G. dispozitivul deciziei penale 334 din 10.03.2011 a Curţii de Apel Cluj.
Procurorii au criticat încheierile instanţelor de judecată pentru netemeinicie. arătând că în speţă cercetarea judecătorească nu a început în mod efectiv şi prin măsurile impuse de instanţă este periclitată buna desfăşurare a actului de justiţie.
Curtea examinând recursul promovat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal. prin împiedicarea inculpatului de a întreprinde anumite activităţi perturbatorii. dar în acelaşi timp pentru a evita. în anumite cazuri. luarea măsurilor preventive privative de libertate. legiuitorul a prevăzut două măsuri preventive restrictive de libertate. Acestea sunt obligarea de a nu părăsi localitatea prev.în art.145/1 şi obligarea de a nu părăsi ţara prev.în art.145/1 şi 2 C.proc.pen. Luarea acestor măsuri pentru a fi justificată. trebuie să urmărească buna desfăşurare a procesului penal.
Condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurilor preventive. ca garanţii ale libertăţii persoanei în procesul penal. se adresează atât organelor judiciare. pentru înlăturarea arbitrarului. dar şi persoanelor faţă de care se pot lua măsurile preventive. Astfel. cum constant a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Steel şi alţii c/a Marii Britanii din 23.09.1998; cauza Hilda Hafsteinsdottir c/a Islandei din 8 iunie 2004. legea care prevede posibilitatea luării unei măsuri preventive. în afara faptului că trebuie să fie accesibilă. trebuie să fie şi previzibilă. adică persoana vizată trebuie să poată deduce din conţinutul ei care este comportamentul interzis şi care sunt consecinţele care decurg din actele sale. din partea autorităţilor. Condiţiile limitării libertăţii trebuie să fie clar definite. astfel încât să poată fi prevăzute. în limite rezonabile. eventual cu ajutorul unor sfaturi competente. iar persoana să-şi poată autodirija comportamentul în cunoştinţă de cauză.
Din materialul probatoriu administrat în prezenta cauză. rezultă faptul că. în perioada 2003-2009 pe raza judeţului Iaşi s-a constituit un grup infracţional organizat având ca obiect infracţiunile de : şantaj. trafic de persoane. înşelăciune. spălare de bani. nucleul de bază al acestui grup fiind constituit din membrii familiei Cordoneanu. În acest nucleu au fost integrate un număr mare de persoane în calitate de membrii ai grupului. sau prozeliţi.
În cursul şedinţei de judecată din 2.04.2013 a Tribunalului Maramureş. inculpatul R.G. a solicitat instanţei modificarea în parte a controlului judiciar dispus de Tribunalul Maramureş prin încheierea penală din 4.03.2011. Astfel. prin încheierea din 4 martie 2011 a aceleiaşi instanţe s-a dispus în baza art.160/8 alin.2 C.proc.pen.. admiterea cererii de liberare provizorie formulată de inculpatul R.G. şi punerea sa în libertate pe acest temei.
Din probele dosarului rezultă că inculpatul R.G. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr.10/D/P/2010 al Serviciului Teritorial Iaşi -DIICOT. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev.de art.7 alin.1 şi 3 din Legea 39/2003. spălare de bani prev.de art.23 alin.1 lit.a din Legea 656/2002. trafic de persoane prev.de art.12 alin.1 din Legea 678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 şi totul cu art.33 lit.a C.pen.
În cursul şedinţei de judecată din 2.04.2013 a Tribunalului Maramureş. inculpatul R.G. a solicitat magistratului modificarea în parte a controlului judiciar dispus de aceeaşi instanţă la 4.03.2011. respectiv ridicarea interdicţiei de a se deplasa doar pe raza judeţului Iaşi. precum şi ridicarea interdicţiei vizând comunicarea cu inculpaţii T.B. şi P.V..
Inculpatul R.G. a învederat că din momentul admiterii cererii de liberare provizorie a respectat cu stricteţe obligaţiile fixate de către instanţa de judecată. precum şi programul de supraveghere întocmit de către organele de poliţie.
De asemenea. inculpatul arată că solicită judecătorului fondului. admiterea depăşirii limitei teritoriale a jud.Iaşi. deoarece patronul acestuia i-a solicitat în repetate rânduri să părăsească judeţul Iaşi. pentru a găsit noi furnizori de produse. Totodată. arată că doreşte să i se dea permisiunea să ia legătura cu fratele său. inculpatul T.B..
Prin încheierea penală din 2.04.2013 Tribunalul Maramureş a admis cererea inculpatului R. de modificare în parte a controlului judiciar instituit de instanţa de fond prin încheierea din 4.03.2011 şi a modificat obligaţiile stabilite în sensul că a aprobat ca inculpatul să-şi schimbe locuinţa şi totodată. să ia legătura cu inculpaţii T.B. şi P.V..
Curtea apreciază că hotărârea Tribunalului Maramureş este netemeinică pentru următoarele considerente:
Astfel. inculpatul R.G. a fost cercetat şi trimis în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni deosebit de grave. respectiv aderarea la un grup infracţional organizat. spălare de bani şi trafic de persoane. infracţiuni care presupun existenţa unor înţelegeri prealabile între inculpaţi atât înainte. cât şi după comiterea faptelor.
În acest moment procesul. cercetarea judecătorească nu a demarat şi fiind vorba de administrarea unui vast probatoriu. în mod eronat s-a permis inculpatului R. să ia legătura cu ceilalţi inculpaţi şi în acelaşi timp să îşi schimbe locuinţa avută iniţial.
Circumstanţele reale ale faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată. în număr de 27 de persoane. se reflectă asupra situaţiei fiecăruia dintre ei. în condiţiile în care pericolul concret pentru ordinea publică. nu poate fi desprins de ansamblul infracţional şi de datele care îl caracterizează referitor atât la anvergura activităţii ilicite care se presupune că a fost derulată de către inculpaţi. modalitatea concretă în care au fost implicaţi în comiterea faptelor penale. numărul mare de părţi vătămate implicate. urmările socialmente periculoase care au fost produse. toate acestea demonstrând pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă fiecare inculpat în parte şi implicit inculpatul R.G..
Curtea reţine că la data când inculpatul R.G. s-a angajat în muncă ştia că împotriva sa este începută urmărirea penală. ba mai mult că a fost deferit justiţiei. urmând a se stabili vinovăţia sa în cadrul unui proces penal. astfel că trebuia să-şi găsească un loc de muncă care să-i asigure posibilitatea deplasării atât la organele judiciare. cât şi posibilitatea asigurării existenţei materiale zilnice. Nu trebuie omis faptul că libertatea de mişcare a inculpatului a fost îngrădită prin încheierea penală din 4.03.2011 a Tribunalului Maramureş. ţinând cont atât de pericolul social al infracţiunilor în privinţa cărora este bănuit cât şi de pericolul social pentru ordinea publică pe care îl reprezintă persoana inculpatului. faţă de care iniţial a fost luată măsura arestării preventive.
Din analiza prevederilor art.1602 C.pr.penaIă. rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda de instanţă în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă. precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracţiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puţin gravă. suficientă însă pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Aplicarea dispoziţiilor legale care reglementează această instituţie se poate justifica în cazul unor infracţiuni mai puţin grave luându-se în considerare şi încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârşi şi alte infractiuni.
Acordarea liberării sub control judiciar nu este un drept absolut şi nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispoziţiile art.1601 alin.1 C.proc.pen., care precizează că aceasta poate fi acordată de către instanţă, ceea ce implică dreptul de apreciere al judecătorului asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză; în acelaşi sens dispoziţiile art.1606 alin.2 C.proc.pen.fac distincţie între condiţiile formale prevăzute de lege referitoare la cererea de liberare sub control judiciar, iar, pe de altă parte, temeinicia acesteia. Analiza în cazul cererii de liberare sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condiţiilor formale prevăzute de disp.art.1602 şi 1606 C.proc.pen., ceea ce înseamnă că temeinicia acesteia se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum şi din verificarea îndeplinirii condiţiei prevăzute de art.136 alin.2 C.proc.pen.
În acord cu jurisprudenţa CEDO se constată că instanţa europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar sau pe cauţiune: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfăşurarea procesului, să comită alte infracţiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei – 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 şi Letellier contra Franţei-26 iunie 1991).
În privinţa temeiniciei cererii formulate, Curtea reţine că din coroborarea textului art.1602 raportat la art.1606 C.proc.pen.reiese caracterul facultativ al acordării liberării sub control judiciar, chiar şi în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul dintre cazurile de împiedicare a acordării liberării. Cu toate acestea, instanţa nu ar putea uza în mod discreţionar de această facultate, întrucât ar încălca în mod flagrant dispoziţiile art.5 alin.5 C.proc.pen., art.23 alin.10 din României şi art.5 paragr.3 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar trebuie pornit de la una dintre premisele esenţiale ale liberării, respectiv subzistenţa temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Într-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanţa ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaipunându-se, prin ipoteză, problema liberării sub control judiciar. Logic, această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza liberarea pe considerente de netemeinicie, instanţa trebuie să constate existenţa unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere, îndeobşte, la luarea măsurii arestării preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este totuşi oportună. Interpretând sistematic dispoziţiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelaţie şi cu exigenţele Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi ale jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, instanţa de recurs consideră că astfel de temeiuri pot privi fie aspecte legate de buna desfăşurare a procesului penal, respectiv existenţa unor date, altele decât cele avute în vedere de art.1602 rap.la art.1606 C.proc.pen.din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul şi mijloacele de săvârşire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămare
relaţiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conştiinţei publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială şi de neîncredere în actul de justiţie.
O mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar trebuie să o aibă datele care ţin de circumstanţierea persoanei inculpatului. În acest sens, s-a pronunţat CEDO (cauza N contra Austriei din 27 iunie 1968), care a statuat că la menţinerea unei persoane în detenţie, instanţele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia.
Prin prisma celor relevate mai sus, Curtea reţine că în speţă încă nu a demarat cercetarea judecătorească, inculpatul R. nu a fost ascultat, nu se cunoaşte poziţia sa procesuală, dar i se impută o multitudine de acte infracţionale şi infracţiuni cu un pericol social ridicat. Prin urmare, modificarea controlului judiciar nu este oportună, buna desfăşurare a procesului penal putând fi compromisă prin faptul că cercetarea judecătorească nu a debutat, nu s-a luat act de poziţia inculpaţilor, nu au fost administrate probe în apărare şi în acuzare, măsura dispusă de Tribunalul Maramureş nefiind temeinică.
Faţă de actele ataşate dosarului până în acest moment, Curtea constată că încheierea din 4.03.2011 a Tribunalului Maramureş trebuie să rămână în fiinţă, măsurile dispuse prin aceasta fiind necesare pentru buna desfăşurare a procesului penal, pentru asigurarea posibilităţii stabilirii adevărului în cauză, continuităţii şi celerităţii administrării probatoriului, cercetarea judecătorească aflându-se la debutul ei. Măsura liberării sub control judiciar luată la 4 martie 2011 se dovedeşte a fi temeinică şi proporţională şi în raport de persoana inculpatului, care îşi poate astfel îndeplini obligaţiile familiale, sociale şi profesionale.
Pericolul social concret pentru ordinea publică în cazul modificării controlului judiciar, rezultă din modul şi împrejurările în care se presupune că faptele pentru care este cercetat, au fost săvârşite.
Modificarea controlului judiciar ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică şi ar induce o stare de temere şi de neîncredere a cetăţenilor, în general, şi a celor implicaţi în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actului de justiţie, iar, pe de altă parte, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin posibilitatea de a influenţa depoziţiile unor martori, dosarul aflându-se în faza primelor cercetări.
De asemenea, prin prisma jurisprudenţei CEDO, inculpatul R.G. având o vârstă tânără, de 37 de ani, există riscul să părăsească nejustificat teritoriul României şi să nu se prezinte la proces, de asemenea aşa cum am arătat liber fiind, să încerce să împiedice în acest moment derularea cercetării judecătoreşti, să comită alte infracţiuni de acelaşi gen, ori să tulbure ordinea publică.
Atunci când o persoană este liberată provizoriu, trebuie să nu mai prezinte pericol social pentru ordinea publică. Ori, în cazul reţinerii unor indicii temeinice de săvârşire a unor presupuse fapte penale, nu se poate susţine că nu s-a produs un impact turbulent în climatul social firesc al relaţiilor interumane şi asupra stării de siguranţă, securitate, de linişte şi de respect al drepturilor cetăţenilor. Într-o asemenea situaţie, societatea este interesată ca procesul penal să se desfăşoare în condiţiile în care să fie asigurată aflarea adevărului.
În raport cu aceste considerente. cererea inculpatului de modificare a controlului judiciar. apare ca nefondată la acest moment procesual. urmând a fi respinsă.
Curtea reţine că prin încheierea penală din 2.04.2013 a Tribunalului Maramureş sa dispus în baza art.139 şi 145/1 C.proc.pen. admiterea cererii formulate de către inculpatul M.G. şi s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi ţara.
Curtea apreciază că hotărârea instanţei de fond este netemeinică pentru următoarele considerente:
Inculpatul M.G. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr.10/D/P/2010 al Serviciului Teritorial Iaşi al DIICOT pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev.de art.7 alin.1 şi 3 din Legea 39/2003. complicitate la înşelăciune prev.de art.26 rap.la art.215 alin.1.2.3 C.pen.. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.(anul 2006). fals în înscrisuri sub semnătură privată cu art.41 alin.2 prev.de art.290 C.pen.. (anul 2006) complicitate la înşelăciune – credite bancare frauduloase prev.de art.26 C.pen.rap.la art.215 alin.1.2.3 şi 5 C.pen.. cu aplic.art.41 alin.2 (ianuarie 2008 – aprilie 2008). fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 C.pen. cu art.41. 42 (ianuarie -aprilie 2008). complicitate la înşelăciune (speţa privindu-l pe C.F.) prev.de art.26 C.pen.. rap.la art.215 alin.1.2.3 C.pen.. spălare de bani prev.de art.23 lit.b din Legea 656/2002 (speţa privind pe C.F.). înşelăciune (speţa privind pe T.R.C.) prev.de art.215 alin.1.2.3 şi 5 C.pen.. instigare la fals privind identitatea (privind pe T.R.C.) prev.de art.25 C.pen.. rap.la art.293 C.pen.. uz de fals (privind pe T.R.C.) prev.de art.291 C.pen.. spălare de bani prev.de art.23 alin.1 lit.b din Legea 656/2002 (privind pe T.R.C.). înşelăciune (privind pe partea vătămată G.G.) prev.de art.215 alin.1.2.3 C.pen.. fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 C.pen.cu art.33 lit.a C.pen.
Prin decizia penală nr.334/R al Curţii de Apel Cluj din 10 martie 2011 a fost înlocuită măsura arestării preventive a inculpatului M.G. cu cea a obligării de a nu părăsi municipiul Iaşi. În şedinţa de judecată din 2.04.2013 inculpatul M.G. a solicitat Tribunalului Maramureş înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi ţara. motivând că este singurul întreţinător al familiei. are o soţie care suferă de o boală gravă. având şi un copil în întreţinere.
Din actele de la dosar rezultă însă că inculpatul a fost cercetat şi trimis în judecată pentru comiterea unor infracţiuni deosebit de grave. respectiv aderarea la un grup infracţional organizat. înşelăciune. complicitate la aceeaşi infracţiune. fals şi uz de fals. infracţiuni derulate pe o perioadă îndelungată de timp 2006-2008. şi care au presupus existenţa unor înţelegeri anterioare şi prealabile între inculpaţi atât înainte. cât şi după implicarea lor în faptele ilicite.
Şi în privinţa acestui inculpat Curtea reţine că cercetarea judecătorească nu a demarat. este necesară administrarea unui vast probatoriu. astfel că pentru buna desfăşurare a procesului penal nu se impunea înlocuirea obligării de a nu părăsi localitatea cu obligarea de a nu părăsi ţara.
Corespunde realităţii că inculpatul a depus la dosarul cauzei un contract individual de muncă încheiat cu SC I.R. cu sediul în Iaşi. acesta având calitatea de merceolog în cadrul firmei. Potrivit fişei postului. activitatea derulată de inculpatul M.G. presupune deplasări în alte localităţi din ţară în scopul aprovizionării.
Curtea constată că în momentul în care inculpatul M.G. a încheiat acest contract de muncă cunoştea împrejurarea că este cercetat şi trimis în judecată într-un dosar penal, în care i s-a impus de către magistraţi o restricţie de deplasare, condiţii în care ar fi trebuit să respecte hotărârea instanţei. În ipoteza în care ar fi dorit să se încadreze în muncă, trebuia să-şi găsească o firmă şi o activitate care să nu afecteze conţinutul deciziei judecătoreşti prin care i s-a restricţionat deplasarea şi s-au fixat anumite limite teritoriale.
Pe de altă parte, inculpatul a mai formulat o astfel de cerere la 15.12.2011, această solicitare fiind respinsă ca nefondată de către Tribunalul Maramureş, iar de atunci condiţiile care au determinarea neacceptarea cererii, nu s-au schimbat. Nu s-a estompat nici pericolul social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi nici pericolul pentru care îl prezintă persoana acestuia prin prisma activităţii ilicite derulate pe o perioadă îndelungată de timp 2006-2009.
Curtea reţine că nu era necesar ca prima instanţă să înlocuiască o măsură cu alta raportat la faptul că inculpatul desfăşura o activitate lucrativă într-o altă localitate, ci pentru a se respecta dispoziţiile legale, se impunea doar modificarea conţinutului obligaţiei impuse de a nu depăşi limita teritorială a municipiului Iaşi. Trebuia analizat perimetrul teritorial pe care inculpatul trebuia să-şi deruleze activitatea şi să se dispună ca inculpatul M. să nu depăşească limita teritorială a jud.Iaşi şi a celui în care era oportun aşi îndeplini atribuţiile de serviciu, decât în condiţiile stabilite de Tribunalul Maramureş.
Prin urmare, în acest mod trebuia rezolvată dacă se aprecia judicioasă şi întemeiată solicitarea inculpatului şi nicidecum înlocuirea obligării de a nu părăsi localitatea cu obligarea de a nu părăsi ţara.
Curtea reţine că în sistemul european de protecţie a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente: primul este cel prevăzut în art.5 din Convenţie care garantează libertatea şi siguranţa persoanei, acestea privind libertatea sa fizică şi anume, dreptul oricui de a nu fi reţinut sau arestat în mod abuziv; cel de-al doilea priveşte restricţiile la libertatea de circulaţie, care intră în domeniul de aplicare al art.2 din Protocolul nr.4 adiţional la Convenţie. Dreptul la liberă circulaţie, atât în interiorul unui stat, cât şi între state nu este absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt prevăzute în art.2 paragraf 3 din Protocolul nr.4. Cât priveşte necesitatea menţinerii măsurii preventive într-o societate democratică, instanţa europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat trebuie să respecte pe cât posibil valorile unei societăţi democratice, în special preeminenţa dreptului. Pe de altă parte, autorităţile judiciare naţionale pot dispune restrângerea libertăţii de mişcare a unei persoane cu respectarea necesităţii proporţionalităţii măsurii şi a scopului pentru care aceasta a fost aplicată.
Din probele ataşate dosarului, rezultă că există temeiuri care să justifice menţinerea obligării de a nu părăsi localitatea, condiţii în care în speţă, există şi indicii care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul M. ar fi comis faptele pentru care este cercetat, ceea ce este suficient şi justifică prin ele însele, menţinerea măsurii dispusă la 10.03.2011 de către Curtea de Apel Cluj.
Aşa fiind, Curtea reţine că subzistă în continuare temeiurile care au fost avute în vedere de către Curte cu prilejul luării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea faţă de inculpat la 10 martie 2011, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.143 C.proc.pen. sub aspectul existenţei de probatorii şi indicii temeinice, astfel cum sunt definite de art.68/1 C.proc.pen., date care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul M. a comis
faptele şi necesitatea asigurării desfăşurării normale a unei proceduri judiciare, care încă nu a fost demarată (cercetarea judecătorească).
Având în vedere pericolul social al faptelor pentru care a fost cercetat inculpatul, dar şi conduita procesuală a acestuia înainte de a se dispune faţă de el măsura preventivă, dar şi ulterior, în condiţiile în care în cauză se efectuiază cercetări din anul 2010, justifică pe deplin convingerea Curţii că buna desfăşurare a procesului penal va fi împietată prin luarea unei măsuri mai puţin severe faţă de inculpatul M., aceea de a nu părăsi ţara, iar actele de cercetare judecătorească, nu pot fi efectuate fără a se dispune o restrângere a libertăţii de mişcare.
În ultimul rând, Curtea învederează că Tribunalul Maramureş aşa cum s-a relevat, dacă aprecia necesară şi oportună, trebuia doar să încuviinţeze pentru inculpat posibilitatea părăsirii localităţii, prin urmare, trebuia să-i acorde posibilitatea de deplasare în afara limitei teritoriale stabilite, faţă de împrejurarea că acesta ar fi derulat o activitate lucrativă într-un alt perimetru teritorial decât cel stabilit prin hotărârea din martie 2011 şi nicidecum nu trebuia înlocuită măsura obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi ţara.
Conform practicii judiciare constante a instanţei supreme, organul judiciar poate încuviinţa în favoarea inculpatului posibilitatea de deplasare în afara limitei teritoriale stabilite printr-o hotărâre judecătorească.
Pentru motivele ce preced şi în virtutea considerentelor la care s-a făcut referire, Curtea în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.proc.pen., va admite recursul declarat de către DIICOT Biroul Teritorial Sălaj împotriva încheierii penale fără număr din 02 aprilie 2013 a Tribunalului Maramureş, pe care o va casa în parte, în privinţa inculpaţilor R.G. şi M.G. şi rejudecând în această limită:
Va respinge cererile formulate de inculpaţi şi va menţine în privinţa inculpatului R.G. a dispozitivului încheierii penale a Tribunalului Maramureş din 4 martie 2011, iar în privinţa inculpatului M.G. a dispozitivului deciziei penale nr.334/R/10.03.2011 a Curţii de Apel Cluj.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Se va stabili onorariu apărător oficiu la 100 lei pentru av… (inculpat M.G.) şi 25 lei onorariu parţial pentru av. (inc.R.G.), conform art.189 C.proc.pen.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, în baza art.192 pct.3 alin.3
C.proc.pen. (Judecător Delia Purice)
