Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la data de 22.02.2010, sub numărul 773/740/2010, reclamanta S.C. A S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul RDE, obligarea acestuia la plata următoarelor sume :
-13.800 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamantei, reprezentând contravaloarea dosarului de daună F1369MB/2006,
-634 lei, cu titlu de despăgubiri de prejudiciul cauzat, reprezentând contravaloarea dosarului de daună nr. F140TR/2006,
-151,2 lei, respectiv 75,6 lei, cu titlu de prime nedepuse,
-Penalităţi de întârziere de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere.
De asemenea, a solicitat actualizarea acestor sume în raport de rata inflaţiei, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că la data de 04.05.2005, părţile au încheiat un contract de agent înregistrat cu numărul 1526 din aceeaşi dată, pârâtul dobândind astfel calitatea de agent de asigurări. În temeiul acestui contract, pârâtul era autorizat să negocieze şi să încheie contracte de pentru şi în numele A., în schimbul unui comision, cu respectarea clauzelor contractuale şi având obligaţia de a încasa şi depune primele la casieria societăţii, în zona respectivă sau cel mai târziu în dimineaţa zilei următoare. În cazul încălcării acestei obligaţii, la apariţia evenimentului asigurat, dacă reclamanta ar fi obligată la plata despăgubirii, acesta urma să recupereze suma plătită drept despăgubire de la pârât.
La data de 30.06.2006, pârâtul a încheiat o poliţă de asigurare RCA, seria PT număr 1026729, pentru autoturismului marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare TR-07-CAM, proprietatea lui SA, cu valabilitate de la 01.07.2006 – 31.12.2006. Pârâtul nu a depus prima aferentă acestei poliţe nici până la data prezentei cereri. La data de 27.06.2006, asiguratul A. a fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia a fost avariat autoturismul marca Dacia Logan cu număr de înmatriculare TR-10-ALE, proprietatea d-nei BA, reclamanta plătind despăgubirea de 634 lei.
De asemenea, a arătat reclamanta, la data de 31.12.2006, pârâtul a încheiat o poliţă de asigurare RCA, seria PT număr 3406432, pentru autoturismului marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare TR-03-MZR, proprietatea lui PPL, cu valabilitate de la 01.01.2006 – 31.12.2006. Pârâtul nu a depus prima aferentă acestei poliţe nici până la data prezentei cereri. La data de 12.11.2006, asiguratul A. a fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia a fost avariat autoturismul marca Subaru Forester cu număr de înmatriculare B-282292, proprietatea S.C. H Leasing, reclamanta plătind despăgubirea de 13.800 lei.
Cu toate că reclamanta a încercat să soluţioneze litigiul pe cale amiabilă, acesta nu a dat curs invitaţiei.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile Legii 136/1995, art. 969, 1073, 1082 şi următoarele din Codul civil.
În dovedirea cererii, reclamanta a anexat la cerere copii după următoarele înscrisuri : cerere înregistrată cu nr. 1526/04.05.2005 (fila 6), Contract de agent nr. 1526 din 04.05.2005 (filele 7 – 11), adrese de convocare la conciliere şi confirmări de primire (filele 12 – 15), dosarele de daună întocmite în cauză (poliţe de asigurare, declaraţii de accident, procese-verbale de constatare a pagubelor, procese-verbale de constatare a contravenţiei, facturi şi devize de lucrări, cereri de despăgubire, acceptări de plată, acte de evaluare a pagubelor şi de stabilire a despăgubirilor, ordine de plată din 23.08.2006).
Cererea a fost legal timbrată cu 1004,26 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar.
Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi respingerea cererii ca fiind prescrisă, iar, în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivarea excepţiei, pârâtul a arătat că termenul de prescripţie aplicabil în cauză, de 3 ani, s-a împlinit cu privire la toate sumele solicitate, acţiunea fiind introdusă la data de 22.02.2010.
Pe fond, pârâtul a arătat că potrivit contractului încheiat cu reclamanta, aceasta din urmă i-a reţinut sume de bani ce trebuiau folosite în situaţia în care pârâtul nu ar fi achitat primele de asigurare.
Prin notele scrise depuse la dosar de către reclamantă la data de 14.06.2010, aceasta a arătat că termenul de prescripţie s-a întrerupt, odată cu formularea plângerii penale împotriva pârâtului, conform principiului de drept penalul ţine în loc civilul. Cauza penală a fost soluţionată definitiv la data de 16.05.2009. Cu privire la cursul termenului de prescripţie, reclamanta a susţinut că acesta a început să curgă de la data efectuării plăţii despăgubirilor în dosarele de daună. A mai susţinut că a reţinut suma de 150 lei din veniturile pârâtului, sumă infimă faţă de pretenţiile sale, motiv pentru care îşi reduce pretenţiile cu această sumă.
Reclamanta a anexat Rezoluţia nr. 259II/2/2008 din 16 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria (filele 92 – 93), Contract de constituire a garanţiei în numerar din 04.05.2005 (fila 93),
În cauză, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
La ultimul termen stabilit, instanţa a pus în discuţie atât excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, cât şi fondul cauzei.
Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanţa reţine următoarele :
Reclamantul şi pârâtul au încheiat un contract de agent, înregistrat cu numărul 1526 din 04.05.2005 şi materializat în înscrisul sub semnătură privată de la filele 7 – 11. Obiectul acestui contract l-a constituit încheierea de către pârât, în calitate de agent, de contracte de asigurare în numele şi pe seama reclamantei, în calitate de asigurator. Instanţa apreciază contractul ca fiind valabil şi că sunt aplicabile dispoziţiile art. 969 C.civ. referitoare la obligativitatea acestuia între părţi.
La data de 30.06.2006, pârâtul a încheiat o poliţă de asigurare RCA, seria PT număr 1026729 (fila 22), pentru autoturismului marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare TR-07-CAM, proprietatea lui SA, cu valabilitate de la 01.07.2006 – 31.12.2006. La data de 27.06.2006, asiguratul A. a fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia a fost avariat autoturismul marca Dacia Logan cu număr de înmatriculare TR-10-ALE, proprietatea d-nei BA, reclamanta constituind dosarul de daună F140TR/2006. Reparaţia autoturismului avariat s-a efectuat de către S.C. EST S.A., conform facturii fiscale nr. 484259 din 11.08.2006 şi a devizului de lucrări din 04.08.2010 (filele 24 – 25). Prin ordinul de plată nr. 564 din 23.08.2006, reclamanta a achitat, printre altele, din despăgubirea de 634 lei din acest dosar de daună.
La data de 31.12.2006, pârâtul a încheiat o poliţă de asigurare RCA, seria PT număr 3406432 (fila 38), pentru autoturismului marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare TR-03-MZR, proprietatea lui PPL, cu valabilitate de la 01.01.2006 – 31.12.2006. La data de 12.11.2006, asiguratul A. a fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia a fost avariat autoturismul marca Subaru Forester cu număr de înmatriculare B-282292, proprietatea S.C. H Leasing, reclamanta constituind dosarul de daună F1369MB/2006. Reparaţia a fost efectuată de către S.C. SMT S.R.L., potrivit facturii din 11.12.2006 (fila 61), în valoare totală de 13.806,93 lei, şi a devizelor de lucrări întocmite de acesta (filele 62 – 63). Prin ordinele de plată nr. 233/20.03.2007, nr. 245/21.03.2007 şi nr. 245/22.03.2007, reclamanta a achitat despăgubirea de 13.800 lei din acest dosar de daună.
Pârâtul nu a făcut dovada achitării primelor de asigurare încasate de la asiguraţi în baza celor două contracte încheiate. Împrejurarea că pârâtul a primit suma de 75,6 lei, cu titlu de primă, în numele reclamantei, rezultă din chitanţa de la fila 22. Achitarea primei de 151,2 lei, pentru cel de-al doilea contract încheiat, rezultă din poliţa de asigurare eliberată de pârât în numele reclamantei (fila 38).
În ce priveşte excepţia prescripţiei extinctive, invocată de către pârât, instanţa urmează să aibă în vedere dispoziţiile art. 1 şi următoarele din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, cu modificările ulterioare. Având în vedere că obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie drepturi patrimoniale de creanţă, termenul de prescripţie este cel de 3 ani, conform art. 3 din acest act normativ.
În cauza de faţă, temeiul juridic al acţiunii îl constituie răspunderea contractuală, dată de forţa obligatorie a contractului încheiat între părţi. În consecinţă, instanţa apreciază ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. 1 referitoare la începutul termenului de prescripţie. Conform acestui text, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.
Pentru stabilirea momentului la care a început să curgă termenul de prescripţie pentru neachitarea primelor încasate de la asiguraţi, instanţa trebuie să aibă în vedere data la care pârâtul avea obligaţia să depună la casieria sau în contul reclamantei sumele primite cu acest titlu. Potrivit art. 7 pct. 7 alin. 1 din contractul încheiat, pârâtul avea obligaţia să efectueze aceste plată în aceeaşi zi sau cel mai târziu în dimineaţa zilei următoare celei în care a încasat primele. Din poliţele de asigurare emise, instanţa reţine că pârâtul a încasat primele de asigurare la data de 30.06.2006, respectiv la data de 31.12.2005. În consecinţă, termenul de prescripţie a început să curgă la data de 04.07.2006, respectiv la 03.01.2006.
În ce priveşte momentul la care a început să curgă termenul de prescripţie pentru plata contravalorii despăgubirilor achitate de reclamantă în baza poliţelor emise de pârât, instanţa apreciază că acesta coincide cu momentul efectuării plăţii despăgubirilor de către reclamantă, în dosarele de daune constituite. Instanţa nu poate reţine susţinerile pârâtului, în sensul că termenul a început să curgă la data producerii faptei ilicite, întrucât nu acesta este temeiul acţiunii exercitate. Dreptul la acţiune nu s-a putut naşte decât după constatarea pagubei suferite şi întinderea valorii acesteia, iar, apoi, după achitarea despăgubirii în baza poliţelor de asigurare emise. Instanţa are în vedere că despăgubirile au fost achitate integral în cele două dosare de daună, la data de 23.08.2006, respectiv la data de 22.03.2007. În consecinţă, termenul de prescripţie a început să curgă la data de 24.08.2006, respectiv la data de 23.03.2007.
Reclamanta a susţinut că termenul de prescripţie a fost întrerupt în cauză prin plângerea penală formulată de aceasta împotriva pârâtului la data de 22.04.2008, arătând că dosarul penal a fost soluţionat prin Rezoluţia nr. 259II/2/2008 din 16.05.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, prin care s-a respins plângerea formulată de reclamantă împotriva Ordonanţei nr. 1848P/2007 din 31.03.2008 a aceluiaşi parchet, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative pârâtului, reţinându-se că acesta a provocat un prejudiciu de 226,8 lei.
Instanţa are în vedere că întreruperea prescripţiei extinctive nu poate avea loc decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Din cele trei cazuri de întrerupere enumerate la acest text nici unul nu este incident în cauză. Formularea unei plângeri penale nu este de natură să întrerupă termenul de prescripţie a dreptului la acţiune. În acelaşi timp, instanţa are în vedere că obiectul dosarului penal l-a constituit fapta de delapidare săvârşită de pârât, prin care s-a provocat reclamantei un prejudiciu de 226,8 lei, fără ca procurorul să aibă posibilitatea să se pronunţe asupra eventualelor pretenţii civile a reclamantei. Reclamanta nu a exercitat o acţiune civilă în cadrul procesului penal care să fie aptă a întrerupe termenul de prescripţie şi care să nu fi primit o soluţie din cele enumerate la alin. 2 al art. 16 din lege. În consecinţă, instanţa reţine că termenul de prescripţie nu a fost întrerupt, reclamanta neavând nici o justificare legală pentru întârzierea de care a dat dovadă în a acţiona pârâtul în judecată.
Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost depusă prin poştă la data de 19.02.2010, instanţa apreciază că termenul de prescripţie s-a împlinit pentru suma de 634 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate la data de 23.08.2006, precum şi pentru sumele de 151,2 lei şi 75,6 lei, reprezentând contravaloarea primelor nedepuse de pârât. În consecinţă, instanţa urmează să admită în parte excepţia invocată şi să constate prescris dreptul la acţiune cu privire la aceste pretenţii.
Referitor la despăgubirea în cuantum de 13.800 lei, achitată integral de reclamantă la data de 23.03.2007, în dosarul de daună F1369MB/2006, instanţa constată că nu a operat prescripţia extinctivă, în dezacord cu susţinerile pârâtului.
Reclamanta a invocat ca temei al acestor pretenţii dispoziţiile art. 7 pct. 7 alin. 2 din contract. Potrivit acestei clauze din contract, dacă s-a produs riscul asigurat şi agentul nu a respectat termenul de depunere a primelor încasate de la asiguraţi, conform prevederilor alineatului de mai sus, A. îşi rezervă dreptul de a recupera, pe care legală, de la agent, despăgubirea plătită.
Instanţa, analizând această clauză, constată că în aceasta nu se specifică că agentul are obligaţia de a restitui asiguratorului despăgubirea achitată de acesta în baza contractului de asigurare încheiat, astfel cum a susţinut reclamanta. Ţinând seama şi de dispoziţiile art. 977 şi 982 C.civ., referitoare la interpretarea contractelor, instanţa are în vedere că acest alineat face parte din art. 7 pct. 7 din contract, care se referă la obligaţia pârâtului de a plăti reclamantei sumele primite de acesta cu titlu de prime, iar nu cu privire la despăgubirile ce trebuie achitate de către reclamantă în calitate de asigurator, care nu au legătură cu prima de asigurare RCA încasată de către pârât. Astfel, instanţa apreciază că termenul de despăgubire din această clauză nu trebuie să fie privit ca având semnificaţia prevăzută de legea 136/1995, în condiţiile în care prin contract nu i s-a dat această semnificaţie.
Instanţa apreciază, de asemene, că redactarea acestui text se datorează exclusiv reclamantei, pârâtul fiind pus în situaţia de a accepta sau nu clauzele contractuale. Chiar dacă nu se poate reţine calitatea de consumator al pârâtului în acest contract, instanţa nu poate să nu observe poziţia sa de inferioritate în raport cu cea a reclamantei. În consecinţă, instanţa va interpreta această clauză în favoarea debitorului, respectiv a pârâtului, astfel cum impun dispoziţiile art. 983 C.civ., neputând reţine că acesta ar datora despăgubirea achitată de reclamantă în baza poliţei de asigurare.
Pe de altă parte, instanţa mai are în vedere că între fapta pârâtului de a nu depune prima încasată şi despăgubirea achitată de reclamantă nu există nici o legătură de cauzalitate. Prejudiciul suferit de reclamantă constă exclusiv în prejudiciul efectiv suferit de acesta, prima neîncasată, şi din lipsa de folosinţa a sumei datorate de pârât cu acest titlu. Pârâtul nu a avut calitatea de asigurator nici un moment. Acesta a prestat serviciile sale reclamantei în schimbul unui comision, fără ca aceasta să-i impună obligaţia de a suporta riscul producerii faptului asigurat, obligaţie ce-i revine exclusiv unui asigurator.
În concluzie, instanţa urmează să respingă în rest cererea formulată, ca fiind neîntemeiată.
În ce priveşte cererea formulată de pârât de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, instanţa apreciază că nu se poate reţine că reclamanta a căzut în pretenţii. Din situaţia de fapt reţinută în cauză, instanţa apreciază că pârâtului îi revine o parte din culpă pentru existenţa acestui litigiu, respectiv a fost cauza declanşării lui, prin neachitarea primelor de asigurare încasate de la asiguraţi. În consecinţă, instanţa va respinge şi această cerere ca neîntemeiată.
