S-a reţinut cauza spre rejudecare în fond, fiind necesară administrarea de probe noi – expertiză tehnică de specialitate in topografie.
S-a acordat termen la 7.11.2008 pentru când se vor cita părţile şi se va solicita BLE listă cu numele a 3 experţi topografi.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
Temeiul cererii de chemare in judecată este dat de pretenţia reclamantului L C. potrivit căreia pe terenul care i se cuvine conform actului de vindere cumpărare nr. 1174/1954 şi pentru care i s-a întocmit fişă de punere in posesie in anul 2005 s-a eliberat titlul pârâţilor 186555 pe care îl consideră nul absolut in privinţa suprafeţei de 3938 mp înscris in parcela nr. 5779/1/1. Verificarea identităţii dintre suprafaţa de 3938 mp şi vechiul amplasament al proprietăţii reclamantului impune cu necesitate constatări de specialitate asupra amplasamentului terenului reclamantului configurat de toate convenţiile pe care acesta le-a încheiat asupra acestuia. Astfel, se impune determinarea suprafeţelor de teren care au făcut obiectul schimbului încheiat cu in anul 1966 in baza Decretului 151/1950 ( atât a suprafeţei predate ca schimb de către reclamant cât şi a celei primite in schimb), a contractelor de vânzare cumpărare încheiat cu G. S., cu D. I., L. c C., Z. I. in corespondenţă cu titlul de proprietate al pârâţilor respectiv amplasamentul parcelei 5779/1/1.
Instanţa de fond a făcut cercetarea acestor aspecte însuşindu-şi in totalitate şi fără o analiză critică concluziile raportului de expertiză in relaţie cu care obiecţiunile aduse de către pârâtul-recurent nu au fost analizate. Astfel sunt necercetate de către instanţa de fond şi relevante pentru litigiul de faţă maniera de stabilire a întinderii totale a proprietăţii Luca, pe care recurentul o contestă motivat, ca şi faptul că terenul ce a făcut obiectul schimbului in anul 1966 nu ar fi fost efectiv predat. Deşi instanţa de fond a reţinut că drepturile reclamantului se stabilesc prin deducerea din suprafaţa de 3,3970 ha de la P. C. a suprafeţei de 5000 mp teren care a făcut obiectul schimbului reţine că titlul este anulabil deşi nu a reţinut care este configuraţia topografică certă in raport de care a reţinut că parte din terenul din parcela nr. 5779/1/1 se suprapune vechiului amplasament al proprietăţii reclamantului.
In consecinţă cercetarea efectivă a motivelor de recurs invocate nu poate conduce la un răspuns inechivoc asupra tuturor criticilor expuse de către recurent in raport de probatoriul administrat, inclusiv faţă de raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar, motiv pentru care in temeiul art. 312 alin 1 şi 3 Cod pr. civilă constatând că probatoriul administrat in faţa instanţei de fond nu răspunde tuturor elementelor invocate in recurs de către intimaţi, a fost casată sentinţa şi s-a reţinut cauza spre rejudecare pentru administrarea unei noi expertize tehnice topometrice.
Pentru judecata unitară a litigiului a fost admis şi recursul declarat de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Iaşi.
In rejudecare instanţa vă analiza şi in raport de expertiza ce va fi efectuată toate celelalte critici expuse prin cererea de recurs.
Prin decizia civilă nr. 2417/11.12.2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a admis acţiunea formulată de către reclamantul L. C. în contradictoriu cu pârâţii Ş. V., I. D. E., C. D. E., P. M., Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Iaşi.
S-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 186555 din 5.12.2003 pentru suprafaţa de 3937 m.p., tarlaua 146, parcela 5779/1 , teren delimitat de punctele 17, 27, 28, 37, 38, 39, 40, 41, 17 în schiţa anexă nr. 8 a raportului de expertiză întocmit de către expert R. P., schiţă ce face parte integrantă din prezenta decizie.
A fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantului suma de 3204,4 lei cheltuieli de judecată.
Ca urmare a deciziei 2052/23.10.2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în cauză s-a efectuat o expertiză de specialitate.
Expertul a identificat suprafaţa de 3,5 ha teren cumpărată de reclamantul L. C. în 1954 şi cea de 2148 m.p. cumpărată în 1956 de la autorul P. A. S-a identificat suprafaţa de 7000 m.p. înstrăinată de acelaşi reclamant către S. G. în 1957 şi suprafaţa de 5000 m.p. teren cedată de reclamant Statului Român.
Conform Adresei Sfatului Popular Oraş Iaşi nr. 39899/1966, anexa 6, se constată că a avut loc schimbul de teren, în sensul că reclamantul deţinea suprafaţa de 0,7 ha la intersecţia străzilor Trecătoarea Păun cu str. Păun.
Ca urmare a obiecţiunilor formulate de părţi, expertul a stabilit că suprafaţa de teren cu care au fost puse în posesie părţile, conform titlurilor de proprietate nu se suprapun iar suprafaţa în litigiu (4561 m.p.) identificată conform anexei 8, face parte din vechiul amplasament L. şi nu a făcut obiectul înstrăinărilor ulterioare sau a schimbului din 1966.
De fapt, studiind conţinutul adresei 39899/1966 se constată că nu este vorba despre un schimb de teren ci de informaţii cu privire la categoria de folosinţă a acestuia şi plata impozitului către stat.
Suprafaţa de 5000 m.p. identificată în punctele 1, 2, 45, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 1 – anexa 8, a făcut obiectul schimbului din 1966.
Ceea ce interesează în prezentul litigiu este suprafaţa de 3947 m.p. teren (compusă din suprafeţele de 1816 m.p. şi 2121 m.p.) din anexa 8 şi care, astfel cum s-a arătat anterior, reprezintă vechiul amplasament al proprietăţii reclamantului L. C.
Această suprafaţă de teren este inclusă în titlul de proprietate emis pe numele pârâţilor în parcela 5779/1/1.
Modificările din fişa suprafeţelor primite în proprietate de reclamant la care se referă pârâtul, nu conduc la ineficienţa juridică a actului respectiv atât timp cât nu a fost anulat.
Având în vedere această situaţie, apreciem că reclamantul este îndreptăţit la restituirea proprietăţii sale pe vechiul amplasament.
Sunt irelevante susţinerile pârâţilor în sensul că în acest fel s-ar mări suprafaţa de teren reconstituită în favoarea reclamantului deoarece litigiul de faţă priveşte amplasamentul terenurilor şi nu întinderea drepturilor părţilor, care a fost deja stabilită.
În raport de considerentele anterior expuse urmează a fi admisă acţiunea reclamantului conform art. III alin. 1 Legea 169/1997. Se va constata nulitatea parţială a titlului de proprietate emis în favoarea pârâţilor persoane fizice, în privinţa suprafeţei la care s-a făcut anterior referire. Conform art. 274 Cod procedură civilă vor fi obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii 2417/11 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Iaşi, ce face corp comun cu decizia 2050/23.10.2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi a formulat contestaţie în anulare recurentul S. V., în temeiul disp. art. 318 Cod procedură civilă.
Astfel contestatorul a susţinut că magistraţii de la Tribunalul Iaşi au încălcat dispoziţiile imperative prevăzute de art. 315 alin. 4 raportat la art. 296 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora recurentului (apelantului) nu i se poate crea în propria sa cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
În speţă, recursul a fost promovat de recurentul Ş. V., el fiind mulţumit de faptul că prima instanţă a admis acţiunea reclamantului Luca Costrache şi a constatat nulitatea parţială a titlului de proprietate pentru suprafaţa de 1.486 mp.
Cu toate că a fost admis recursul formulat de Ş. V., totuşi, în final, aceeaşi instanţă de recurs, în rejudecare, a admis în totalitate acţiunea formulată de reclamantul L. C., a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 186555/05.12.2003 pentru suprafaţa de 3937 mp, deci, pentru o suprafaţă mult mai mare decât aceea care a fosat admisă de prima instanţă şi fără ca reclamantul L. C. să promoveze calea de atac a recursului.
În al doilea rând, magistraţii au încălcat şi autoritatea de lucru judecat, ei ignorând faptul că faţă de reclamantul L. C. (care nu a promovat recurs) sentinţa primei instanţe intrase deja sub autoritatea de lucru judecat susţine contestatorul.
În al treilea rând, prin admiterea acţiunii introductive de instanţă şi în absenţa unei cereri de recurs formulată de către reclamantul L C., magistraţii instanţei de recurs au depăşit limitele investirii lor, acordându-i reclamantului ceea ce el nu ceruse, mai exact, în recurs acesta a dobândit în plus 2441,405 mp, deşi el nu a mai formulat recurs împotriva hotărârii prin care i s-a admis în parte acţiunea (doar pentru 1485,595 mp).
În al patrulea rând, deşi magistraţii reţin în decizia nr. 2417/11.12.2009 a Tribunalului Iaşi că întinderea drepturilor părţilor (deci şi întinderea drepturilor recurentului-pârât Ş. ş.a.) a fost deja stabilită şi că această întindere nici nu a făcut obiectul litigiului, cu toate acestea, doar pentru simplul considerent că, în speţă, s-a invocat de către reclamantul L. C. faptul că nu s-ar fi respectat amplasamentul şi fără să efectueze o minimă verificare a motivului pentru care nu s-a mai respectat acest amplasament, în propria cale de atac, magistraţii îl lipsesc, în mod abuziv, pe recurentul S. V., de suprafaţa de 3937 mp, fără ca acestuia să i se dea nimic în schimb.
În al cincilea rând, cei trei judecători de la recurs, precum şi judecătorul de la prima instanţă au onorat dispoziţiile legilor speciale care prevăd clar că „Atribuirea efectivă a terenurilor se face, în zona colinară, de regulă, pe vechile amplasamente, iar în zonele de câmpie, pe sole stabilite de comisie şi nu neapărat pe vechile amplasamente ale proprietăţii, în cadrul perimetrelor actuale ale cooperativelor agricole de producţie” (aspect relevat şi de Comisia judeţeană în recursul său).
Or, instanţa a constatat nulitatea titlului de proprietate emis în beneficiul pârâţilor, fără ca ea să efectueze minime verificări privind întinderea drepturilor părţilor, limitându-se în mod superficial doar la verificarea amplasamentului fostei proprietăţi, fără să aibă în vedere evoluţia în timp a acestei proprietăţi, fără să stabilească cu claritate (pornind tocmai de la întinderea drepturilor părţilor) dacă reclamantul are sau nu calitate procesuală activă şi dacă acesta are un interes legitim în promovarea acţiunii şi respectiv dacă acţiunea lui este sau nu întemeiată tocmai pentru că acest interes a fost sau nu lezat. Fără aceste minime verificări concrete şi efective, pe care instanţa le-a considerat irelevante, ea nu putea să constate dacă interesul legitim al reclamantului a fost lezat prin emiterea titlului de proprietate în beneficiul pârâţilor.
Aşa fiind, de vreme ce întinderea drepturilor părţilor a fost deja stabilită (aşa cum a reţinut instanţa – alin. 4 pag. 5 din decizie) şi în condiţiile în care reclamantul nu a fost prejudiciat în nici un mod prin emiterea titlului de proprietate în beneficiul pârâţilor, în speţă, nu mai există şi nu mai există nici o altă raţiune logico-juridică şi de text prin care să se justifice constatarea nulităţii a acestui titlu de proprietate.
În al şaselea rând, precizează contestatorul, în condiţiile în care ar fi efectuat minime verificări privind întinderea drepturilor părţilor şi evoluţia în a dreptului lor de proprietate, magistraţii ar fi putut constata cu multă uşurinţă faptul că doar printr-o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, reclamantul L. C. a solicitat nulitatea absolută a titlului de proprietate pentru nerespectarea amplasamentului, în condiţiile în care el însuşi este beneficiarul unui titlu de proprietate emis pentru un alt amplasament ce nu-i mai aparţinea întrucât fusese „dat” la schimb.
În al şaptelea rând contestatorul a reiterat ideea că magistraţii au refuzat sau au omis să analizeze susţinerile pârâţilor şi au judecat într-un mod mecanic, simplist şi reducţionist cauza, considerând că, în speţă, nu este necesară verificarea întinderii terenului ce a aparţinut iniţial reclamantului L. C., iar pe de altă parte, ia lipsit (expropriat) pe pârâţii S. V. de o parte din proprietatea lor deşi dreptul lor de proprietate fusese reconstituită cu afectarea tuturor prevederilor legilor speciale.
În al optulea rând, magistraţii au încălcat prevederile art. 261 Cod procedură civilă, în sensul că în hotărâre nu au arătat motivele de fapt şi de drept care au format convingerea lor, cum şi cele pentru care au înlăturat apărările şi cererile pârâţilor, neindicând care din ipotezele prevăzute la art. III alin. 1 din legea nr. 169/1997 sunt incidente în cauză şi care constituie motive de nulitate absolută a titlului de proprietate emis în beneficiul pârâţilor.
În al nouălea rând, există contradicţie între situaţia de fapt reţinută de instanţă cu privire la întinderea drepturilor care „a fost deja stabilită” (din motivarea deciziei de recurs) şi concluzia instanţei privind constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate emis în beneficiul pârâţilor.
Intimaţii nu au depus întâmpinare la dosar.
A fost ataşat dosarul 19402/245/2006 în care s-au pronunţat deciziile contestate.
Analizând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei raportat la motivele contestaţiei formulate şi dispoziţiile legale incidente, tribunalul reţine că este neîntemeiată contestaţia în anulare, urmând să fie respinsă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin cererea înregistrată sub nr. 19402/245/2006 la Judecătoria Iaşi, reclamantul L. C. din Iaşi a solicitat în contradictoriu cu pârâţii S. V., I. D. E., C.E., P. M., Comisia Judeţeană Iaşi pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a fondului funciar să se constate nulitatea absolută parţială a Titlului de proprietate nr. 186555/5.12.2003 emis pe numele pârâşilor pentru suprafaţa de 3.938 mp, teren situat în tarlaua 146, parcela 5779/1.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că pe terenul care i se cuvine s-ar fi suprapus un alt titlu de proprietate pe o suprafaţă de 3938 mp, parcela A5779/1/1, susţinând, totodată, că titlul de proprietate s-a emis pe numele pârâţilor, în mod nejustificat, pentru un teren la care pârâţii nu ar fi fost îndreptăţiţi, deoarece ei nu ar fi ocupat niciodată teren în zonă. Cererea nu a fost motivată în drept.
Prin sentinţa civilă nr. 2846/03.03.2008 Judecătoria Iaşi a admis în parte acţiunea reclamantului L. C. , a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 186555/05.12.2003 în ceea ce priveşte suprafaţa de 1485,595 mp, teren situat în zona Bucium, str. Păun, tarlaua 146, parcela 5779/1/1.
Prin decizia civilă nr. 2052/23.10.2008 a Tribunalului Iaşi (dosar nr. 19402/245/2006) s-a hotărât următoarele: s-a admis recursul formulat de pârâtul S. V. şi Comisia Judeţeană Iaşi de fond funciar împotriva sentinţei civile nr. 2846/03.03.2008 a Judecătoriei Iaşi, sentinţă pe care o casează în tot; reţine cauza spre rejudecare în fond, fiind necesară administrarea de probe noi, respectiv a unei expertize tehnice de specialitate în topografie; s-a acordat termen la 07.11.2008 pentru când se va cita părţile şi se va solicita lista cu experţi.
Prin decizia civilă nr. 2417/11.12.2009 pronunţată în acelaşi dosar civil 19402/245/2006, rejudecând în fond cauza după casarea cu reţinerea spre rejudecare, Tribunalul Iaşi a admis acţiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâţii, a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 186555/05.12.2003 pentru suprafaţa de 3937 mp, tarlaua 146, parcela 5779/1, astfel cum a fost delimitat de punctele 17, 27, 28, 37, 39, 40, 41, 17 în schiţa anexă 8 la raportul de expertiză întocmit de expertul R. P., obligând pe toţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru, onorariul de expert şi onorariul de avocat.
Art. 318 Cod procedură civilă prevede că „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.
Raportând situaţia de fapt expusă cât şi motivele invocate la dispoziţiile legale menţionate este evident că în speţă contestatorul a înţeles să invoce disp. art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă respectiv că dezlegarea dată de instanţa de control judiciar este rezultatul unei greşeli materiale, având în vedere că prin decizia civilă nr. 2052/23.10.2008 a Tribunalului Iaşi a fost admis în totalitate recursul şi a fost casată în tot sentinţa primei instanţe.
Acest motiv prev. de art. 318 teza I Cod procedură civilă are în vedere erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unor soluţii greşite.
Textul vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale. Aşadar nu pot fi invocate pe calea contestaţiei în anulare erorile de interpretare a probelor care fac decizia netemeinică.
Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, că soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai fie redusă în discuţie (cauza Brumărescu împotriva României nr. 28342/95).
Prin urmare niciuna dintre părţi nu poate formula contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri irevocabile şi obligatorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a fondului cauzei. Puterea instanţelor superioare ar trebui exercitată pentru a corecta erorile judiciare, nu pentru a realiza o nouă analiză a fondului cauzei în cadrul contestaţiei în anulare.
Contestaţia în anulare nu trebuie să deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac (cauza Urbanovici împotriva României 24.466/03).
Or din simpla lecturare şi verificare a motivelor invocate de contestator în susţinerea contestaţiei în anulare se poate reţine că acesta invocă greşeli de judecată de apreciere a probelor şi de interpretare a dispoziţiilor legale, motive care nu se încadrează în prevederile art. 318 teza I Cod procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente instanţa va respinge ca neîntemeiată contestaţia în anulare formulată de de contestatorul S. V. împotriva deciziei civile nr. 2052 din 23.10.2008, pronunţată de Tribunalul Iaşi, decizie pe care o menţine.
