Prin cererea adresată instanţei la data de 4.03.2002, recurenta, societate cu răspundere limitată, a solicitat a se dispune restituirea cauţiunii plătită în dosarul Curţii de Apel Constanţa.
In cauză s-a constatat că recurenta a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 376 din 11.06.2001 pronunţată de Tribunalul Tulcea, prin care s-a admis acţiunea principală a reclamantei şi a fost obligată recurenta-pârâtă la plata sumei de 146.733.986 lei, reprezentând contravaloare masă lemnoasă şi 78.789.468 lei penalităţi de întârziere, fiind respinsă cererea reconvenţională a pârâtei, cu obligarea acesteia la plata sumei de 15.121.407 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 77/COM/28.01.2002, Curtea de Apel Constanţa a admis recursul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri, care a fost modificată în tot, în sensul că s-a respins acţiunea reclamantei ca nefondată şi a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtă. Reclamanta a fost obligată să predea reconvenientei cantitatea de 355 mc. buşteni plopi, cu achitarea contravalorii acesteia.
în judecarea recursului, recurenta a formulat cerere de suspendare a executării sentinţei civile nr. 376 din 11.06.2001 a Tribunalului Tulcea, cerere formulată în temeiul art. 300 alin. 2 şi 403 alin. 1 C. proc. civ. şi în care recurenta, conform art. 300 alin. 3 C. proc. civ. a depus cauţiune de 25.000.000 lei.
Recursul său fiind admis, s-a solicitat restituirea cauţiunii.
Cererea a fost considerată fondată.
Conform art. 300 alin. 5 C. proc. civ., cauţiunea se eliberează recurentului de îndată, dacă intimatul declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea recurentului la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în urma exercitării recursului.
Cum în cauză recursul a fost admis, cererea de restituire a cauţiunii depusă de recurent s-a impus a fi admisă şi s-a dispus restituirea acesteia.
C.A. Constanţa, încheierea nr. 252/COM/18.03.2002