Prin sentinţa civilă nr. 2260/15.02.2010 pronunţată de către Judecătoria Iaşi a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
A fost admisă în parte acţiunea civilă modificată şi precizată, formulată de către reclamanţii P. S. V. şi P. I. în contradictoriu cu pârâţii P. M. şi P. A., ambii cu domiciliul în satul Holboca, comuna Holboca, jud. Iaşi.
Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata către reclamanţi a sumei de 100.000 lei reprezentând contravaloarea drept de creanţă .
Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, să restituie reclamanţilor computerul şi echipamentul aferent achiziţionat cu factura fiscală seria IS YEL nr. 9117113/10.01.2007 emisă de către SC M. C. SRL .
A fost respinsă în rest ca neîntemeiată acţiunea formulată de către reclamanţi .
S-au compensat cheltuielile de judecată până la concurenţa sumei de 4255,1 lei .
Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata către reclamanţi a sumei de 2807,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
Pentru a hotărâ astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1486/13.10.2003 de către BNP T. I. (filele 43 -44) pârâţii P. M. şi P. A. au dobândit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1000 mp teren situată în sat Dancu comuna Holboca iar ulterior, au obţinut Certificatul de Urbanism nr. 83/20.1.2003 ( filele 55 -56) în vederea construirii unei case de locuit .
După construirea parterului casei astfel începute, pârâţii s-au înţeles cu reclamanţii să contribuie la ridicarea apartamentului situat la etajul acestei case, urmând ca ei să ocupe apartamentul astfel construit, fără a încheia o convenţie în acest sens, astfel că reclamanţii au participat la construirea acestui apartament şi la o serie de lucrări exterioare ale imobilului .
Ulterior, după finalizarea construcţiei, părţile au locuit o perioadă de timp împreună, însă din vara anului 2007, înţelegerile apărute între reclamanţi şi pârâţi nu au mai putut fi rezolvate, astfel încât primii au fost nevoiţi să se mute din apartament şi să intenteze prezenta acţiune .
Pe parcursul soluţionării acestei cauze, pârâţii au înstrăinat apartamentul situat la etajul imobilului către B. M. şi B. D., prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere şi uzufruct viager autentificat sub nr. 574/02.04.2008 ( filele 327 – 328) completat prin Încheierea nr. 1620/03.06.2008 emisă de către BNP A. G. ( fila 329) .
Conform art. 137 Cod procedură civilă, urmează ca instanţa să
soluţioneze mai întâi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Potrivit art 1,7,8,11 şi 21 din Decretul 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă şi art 1903 -1904 C.civ, drepturile de creanţă, indiferent de izvorul lor sunt supuse prescripţiei extinctive, care este, potrivit articolului trei din decretul menţionat mai sus, un termen general de 3 ani şi care începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.
În primul rand, dreptul la acţiune se naşte de la data la care este cunoscut prejudiciul şi persoana responsabilă .
Prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, chiar dacă a fost introdusă la o instanţă necompetentă sau printr-un act întrerupător de .
De asemenea, recunoaşterea trebuie să fie neîndoielnică .
Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă că excepţia este neîntemeiată .
Dreptul la acţiune al reclamanţilor s-a născut la momentul în care a pierdut posesia imobilului, respectiv la data la care au fost nevoiţi să se mute din apartamentul la a cărui edificare au contribuit, adică în vara anului 2007 .
Ori, acţiunea iniţială a reclamanţilor a fost introdusă la 16.07.2007, deci evident că terenul de trei ani nu s-a împlinit .
Pentru aceste considerente, constatând că, termenul de prescripţie nu s-a împlinit, instanţa urmează să respingă ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune .
Cu privire la fondul cauzei :
A.Dreptul de creanţă :
A.1. CONTRAVALOAREA ÎMBUNĂTĂŢIRILOR:
Art. 1073 stipulează că : „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare.”,iar art. 969 Cod civil prevede că : convenţiile legal făcute au putere de lege intre părţile contractante .
Faţă de dispoziţiile art.1169 Cod Civil instanţa consideră că in cauză, reclamanţii au facut dovada existenţei unei obligaţii în sarcina de plată a pârâţilor, a sumei reprezentând sporul de valoarea al apartamentului situat la etajul imobilului pârâţilor .
Existenţa dreptului de creanţă :
În ceea ce priveşte existenţa dreptului de creanţă a reclamanţilor nu
există nici o obiecţie, pârâţii recunoscând pe tot parcursul derulării procesului că reclamanţii au un drept de creanţă, ceea ce este contestată fiind întinderea acestui drept .
Astfel, recunoaşterea pârâţilor este expresă şi a fost manifestată iniţial prin întâmpinare (fila 22) dar şi prin concluziile orale şi prin consemnarea sumei de 20.000 lei la CEC.
Întinderea dreptului de creanţă :
Din actele şi lucrările dosarului rezultă cu certitudine că reclamanţii au
contribuit la ridicarea întregului apartament situat la etajul imobilului pârâţilor dar şi la edificarea altor lucrări şi nu numai la finalizarea tencuielilor interioare, a montării instalaţiilor sanitare, parchetului şi a tâmplăriei cum au recunoscut iniţial pârâţii prin întâmpinare .
Astfel, din declaraţiile martorilor L. B. şi L. C. – propuşi de către reclamanţi (filele 112 – 113), ambii martori oculari, care au participat la edificarea construcţiei, reiese cu certitudine că reclamanţii au contribuit atât la edificarea apartamentului situat la etaj (instalaţiile sanitare aferente acestuia, materialele) cât şi a scării exterioare .
În această ordine de idei martorul L. B. arată : „…am participat la ridicarea construcţiei încă de la ridicarea fundaţiei…” „…parterul a fost achitat de către pârât iar etajul de către reclamant, ştiu pentru că aveam discuţii legate de acest aspect şi personal cu cei care au solicitat lucrarea….”( fila 111) în timp ce martorul L. C. învederează pe aceeaşi linie : „…la etaj a contribuit P. V.…” sau „… gardul, trotuarele şi portile sunt făcute prin contribuţia reclamantului ….” Şi „…..instalaţiile de apă, gaz şi electricitate au circuite separate, contravaloarea acestora fiind suportate tot de către reclamanţi…. ”( fila 113).
În ceea ce priveşte declaraţia acestui martor, instanţa a reţinut, deşi a recunoscut că are o relaţie de rudenie spirituală cu reclamanţii, având în vedere că se coroborează cu restul probatoriului administrat în cauză, nefiind afectată de o doză de subiectivitate care să fie de natură a altera percepţia asupra situaţie de fapt reţinute .
O dovadă în acest sens este şi faptul că declaraţiile celor doi martori sunt confirmate parţial şi de către martorii M. C. şi L. M. – propuşi de către pârâţi( filele 110 – 111) .
În acest sens, instanţa reţine că martorul M. C. a arată : „…fundaţia a fost achitată de către pârâţi…” „…..racordurile de gaz, electricitate au fost achitate şi de către reclamanţi….”, „….în ceea ce privesc instalaţiile şi racordul, reclamanţii au suportat doar partea de la etaj…..” ( fila 110). De remarcat că martorul a recunoscut că nu a participat decât la ridicarea fundaţiei, nu şi a apartamentului de la etaj .
De asemenea, martorul L. M., care nu a participat efectiv la lucrările de construire arată că : „….Reclamanţii au contribuit doar la amenajarea etajului, din punct de vedere financiar, după ce s-au mutat…. ”.
Aşa cum am arătat, aceste declaraţii se coroborează şi cu recunoaşterile exprimate de către pârâţi pe parcursul soluţionării prezentei cauze, privind restituirea sporului de valoare .
Astfel, instanţa reţine că reclamanţii au contribuit la construcţia apartamentului situat la etajul imobilului pârâţilor, reţinând ca şi lucrări, construcţia apartamentului, scara exterioară, aleea betonată, garajul – dovedite cu declaraţiile martorilor şi facturile depuse la dosar, gardul, instalaţiile sanitare parchetul, uşile şi geamurile – dovedite cu declaraţiile martorilor şi facturile depuse la dosar dar şi recunoscute de către pârâţi .
În ceea ce priveşte valoarea acestora, instanţa reţine valorile stabilite prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expert tehnic U. V.( filele 477 – 496) .
Sporul de valoare – pe care pârâţii au fost de acord să îl plătească – este reprezentat de valoarea apartamentului aşa cum acesta a fost finalizat dar şi a celorlalte lucrări efectuate de către reclamanţi, respectiv gard, alee betonată, garaj, scară exterioară, respectiv suma cu care a crescut valoarea totală a imobilului prin edificarea etajului .
În aceste condiţii, instanţa va reţine ca şi drept de creanţă al reclamanţilor suma de 172.569,895 lei, compusă din :
– 2/3 din valoarea apartamentului ( 2/3 din 178707 lei – fila 482 capitolul III) – apreciind că reclamanţii au contribuit majoritar dar nu exclusiv la edificarea acestuia, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor dar şi din celelalte probe, deci o sumă de 119138 lei; Instanţa reţine că toate finisajele şi utilităţile au fost incluse de către expert în sporul de valoare al apartamentului.
– 1 din garaj – suma de 5281 lei (fila 482 capitolul III);
– 1 din gard – suma de 3137,275 lei (fila 485 pct. 3);
– trotuare – suma de 956 lei;
– scară exterioară – suma de 44057,62 lei .
Referitor la susţinerile pârâţilor potrivit cărora sunt constructori de bună credinţă şi au posibilitatea returnării sporului de valoare conform art. 494 Cod civil, instanţa reţine că sunt neîntemeiate .
În primul rând nu ne aflăm în situaţia constructorului de bună credinţă deoarece, conform art. 494 constructorul de bună credinţă este acela care nu ştie că terenul aparţine altuia, ori reclamanţii au construit cu acceptul pârâţilor, aceştia neopunându-se nici un moment ca şi reclamanţii să contribuie la edificarea apartamentului, în baza unei înţelegeri verbale şi a relaţiei de rudenie dintre părţi ce nu poate fi negată şi nici ignorată .
În al doilea rând, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 494 Cod civil, iar pârâţii nu au alegerea modalităţii de restituire, deoarece acest text de lege nu se aplică celui care a construit fără a avea puterea materială asupra terenului, nefiind nici posesor nici detentor . Ori, reclamanţii s-au instalat în apartament după finalizarea acestuia şi nu aveau nici posesie şi nici detenţia terenului la momentul la care au edificat apartamentul .
În aceste condiţii, reclamanţii au un drept de creanţă de 172.569,895 lei – aşa cum s-a arătat mai sus, de unde rezultă că, valoarea imobilului pârâţilor a crescut cu această sumă, astfel că, patrimoniul acestora s-a mărit pe seama patrimoniului reclamanţilor, fără ca pentru această mărire să existe un temei juridic, operând astfel o îmbogăţire fără justă cauză a pârâţilor .
Instanţa reţine că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile pentru ca reclamanţii să intenteze acţiunea în restituire, după cum urmează :
Condiţiile materiale
-prin intrarea pârâţilor în posesia apartamentului aşa cum a fost îmbunătăţit de către reclamanţi, s-a mărit patrimoniul pârâtului cu sporul de valoarea al întregului imobil situat în comuna Holboca, jud. Iaşi .
-prin plata de către reclamanţi, a acestor lucrări la apartamentul pe care l-au predat pârâţilor ca urmare a mutării acestora, patrimoniul lor s-a micşorat .
-plata de către reclamanţi a sumei reprezentând sporul de valoare,
este cauza atât a măririi patrimoniul pârâţilor cât şi a micşorării patrimoniul reclamanţilor .
Condiţiile juridice
-mărirea patrimoniului pârâţilor şi a micşorarea patrimoniul
reclamanţilor nu îşi regăsesc temeiul în vreun contract, astfel că nu există un temei legitim pentru mărirea patrimoniului pârâţilor în detrimentul reclamanţilor.
-reclamanţii nu au la îndemână alt mijloc pentru recuperarea
pierderii suferite, respectiv a sumelor reprezentând sporul de valoare.
Cu toate acestea, suma ce va fi acordată de către instanţă reclamanţilor este aceea de 100.000 lei, având în vedere principiul disponibilităţii, care obligă instanţa să judece în limitele cu care a fost investită, menţionând aici precizarea acţiunii de la termenul din 14.12.2009, când reclamanţii îşi modifică câtimea obiectului acţiunii, solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.000.000.000. ROL .
A.2. CONTRAVALOAREA COMPUTERULUI:
În ceea ce priveşte computerul şi echipamentul aferent achiziţionat
cu factura fiscală seria IS YEL nr. 9117113/10.01.2007 emisă de către SC M. C. SRL în valoare de 1747,90 lei, instanţa constată de asemenea întemeiată acţiunea, având în vedere înscrisurile depuse la dosar ( factura fiscală nr. 9117113/18.01.2007 şi constatarea din 03.03.2008 emisă de către M. C. – filele 10 5 – 106) .
De asemenea, instanţa nu a reţinut declaraţia numitului T. M., având în vedere că acesta nu a fost audiat nemijlocit de către instanţă, în condiţiile în care Codul de procedură consacră principiul nemijlocirii, care constă în cercetarea directă şi nemediată a situaţiei de fapt .
Ori, martorul nefiind audiat în mod nemijlocit de către instanţă, nu se poate aprecia dacă aceasta a perceput personal faptele relatate .
În acest sens, instanţa reţine şi practica instanţei supreme, respectiv deciziile nr. 1032/1975 şi 975/1978 ale Tribunalului Suprem – secţia civilă şi decizia nr. 1115/1990 a Curţii Supreme de Justiţie – secţia civilă .
B.Dreptul de retenţie :
Cu privire la dreptul de retenţie, solicitat de către reclamanţi, instanţa
urmează să îl respingă pentru următoarele considerente :
Orice persoană care deţine un bun mobil sau imobil al altcuiva poate să reţină acel bun şi, să refuze restituirea, până ce i se plăteşte datoria legată de bunul respectiv.
Dreptul de retenţie, reglementat expres de dispoziţiile pentru unele raporturi juridice, are o aplicare mai largă, fiind recunoscut oricărui deţinător al unui bun, ca un drept real de garanţie, atunci când există o datorie în legătură cu bunul a cărui restituire se cere.
Astfel, condiţia esenţială, pentru a putea opera acordarea dreptului de retenţie, este aceea de a exista o conexiune materială între creanţa datorată şi posesia imobilul litigios .
În speţă, însă, nu există o astfel de conexiune materială, deoarece lipseşte posesia imobilului litigios .
Astfel, aşa cum am arătat mai sus, parcursul soluţionării acestei cauze, pârâţii au înstrăinat apartamentul situat la etajul imobilului către B. M. şi B. D., prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere şi uzufruct viager autentificat sub nr. 574/02.04.2008 ( filele 327 – 328) completat prin Încheierea nr. 1620/03.06.2008 emisă de către BNP A. G. ( fila 329) .
În aceste condiţii, evident reclamanţii nu mai au posesia apartamentului, astfel încât nu se poate institui dreptul de creanţă în favoarea acestora .
În acest sens, invocă şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia civilă şi de proprietate intelectuală, deciziile nr. 2018/02.11.1992, 484/11.02.20031902/27.03.2003 .
Pentru aceste considerente, instanţa a admis în parte acţiunea, a obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamanţi a sumei de 100.000 lei reprezentând contravaloarea drept de creanţă , a obligat pârâţii, în solidar, să restituie reclamanţilor computerul şi echipamentul aferent achiziţionat cu factura fiscală seria IS YEL nr. 9117113/10.01.2007 emisă de către SC M. C. SRL.
De asemenea, a respinge în rest ca neîntemeiată acţiunea formulată de către reclamanţi.
În ceea ce privesc cheltuielile de judecată, potrivit art. 276 Cod procedură civilă, instanţa a compensat cheltuielile de judecată până la concurenţa sumei de 4255,1 lei .
De asemenea, reţinând culpa procesuală a pârâţilor, îi va obliga pe aceştia, în solidar, la plata către reclamanţi a sumei de 2807,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
În ceea ce priveşte calea de atac, având în vedere că suma totală a dreptului de creanţă depăşeşte 100.000 lei ( 100.000 lei + 1747,90 lei), făcând aplicarea art. 2821 Cod procedură civilă, aceasta va fi apelul .
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel în termen P. M. şi P. A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare s-au arătat următoarele :
Netemeinicia sentinţei instanţei de fond provine din faptul că toate actele şi probele din dosar au fost administrate în faţa unui judecător iar la ultimul termen de judecată concluziile orale s-au pus în faţa unui alt complet de judecată, complet care în mod hilar a confundat toate actele depuse de către părţi în dosar.
Reţine instanţa de judecată că „pârâţii au depus înscrisuri la filele 234 – 277. Aceste înscrisuri sunt depuse de către reclamanţi şi sunt în număr de 43.
Analizând în detaliu fiecare înscris constatăm că reclamanţii nu au edificat o construcţie ci au un drept de creanţă asupra imobilului construit în totalitate de către ei.
În susţinerea acestei teze vine şi expertul în construcţii care cuprinde în tabelul lor toate materialele necesare ridicării construcţiei.
În tabelul 4, anexă la raportul de expertiză, expertul enumeră toate materialele folosite de către P. V., atât cele pentru care prezintă facturi şi bonuri cât şi cele încorporate în construcţie, la care expertul adaugă şi contravaloarea manoperei totalizând o sumă de 13.210,334 lei.
Nu a contestat niciodată îmbunătăţirile făcute de către aceştia în apartamentul de la etaj.
Nu a contestat nici faptul că reclamanţii au contribuit cu muncă fizică la ridicarea gardului, trotuare, porţi, trotuarele fiind calculate la suma de 956 lei iar porţile şi gardul la suma de 6274,55 lei de către expert. Aceste sume trebuie împărţite la trei, în condiţiile în care la aceste lucrări a participat efectiv şi fiica lor B. M., fiind lucrări care priveau exteriorul construcţiei.
Toate aceste sume adunate conduc la ideea că valoarea dreptului de creanţă al reclamanţilor nu poate depăşi suma de 20.000, drept de creanţă cu care au investit iniţial instanţa de judecată şi pe care l-a recunoscut.
În mod greşit instanţa de judecată reţine şi faptul că reclamanţii au contribuit cu jumătate din contravaloarea garajului în condiţiile în care acestea fiind la parterul clădirii a fost integral ridicat de către ei, faptul că îl foloseau nu le conferă nici un drept asupra acestuia.
Tot în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de judecată că, calculatorul a fost achitat de către ei. A făcut dovada faptului că subsemnaţii deţin factura în original precum şi a faptului că acest calculator a fost în apartamentul lor. Faptul că a apelat la aceştia, fiind mai tineri şi cunoscând mai bine tehnica decalcul să le cumpere calculatorul, nu le conferă un drept de proprietate asupra acestuia, însă din dorinţa de a finaliza acest dosar, când le-a înaintat notificarea să ridice suma de 20.000 i-a înştiinţat că le returnează şi calculatorul. În acest sens trebuie avută în vedere şi declaraţia notarială a martorului T. M. de la fila 107 care atestă faptul că banii pentru cumpărarea calculatorului provin de la ei. În condiţiile în care instanţa de fond le-a limitat numărul de martori la 2 acesta nu a putut fi audiat nemijlocit de către instanţa de judecată, aspect pe care îl solicită în apel dar declaraţia lui autentică sub nici o formă nu trebuie îndepărtată ca probă din dosar.
La fila 108 dosar a depus dovada faptului că ea a împrumutat de la bancă bani pe care i-a dat fiului său ca să-şi poată finaliza amenajările în interiorul locuinţei, aspect care nu a fost reţinut sub nici o formă în considerente de către instanţa de judecată.
Martora L. M. a declarat nemijlocit în faţa instanţei de judecată că la început nu s-a pus problema locuirii împreună cu fiul şi nora sa, deoarece la data începerii construcţiei locuinţa a fost concepută pentru ea, fiica sa şi mama sa, care în anul 2004 a decedat, după ridicare construcţiei. Aceasta declară că toată construcţia a fost edificată de către ei iar în toamna anului 2004 s-a pus problema separării apartamentului de la etaj, ajungându-se la o modificare de proiect în sensul edificării scării în exterior şi separării apartamentului de la etaj de restul construcţiei de la parter.
La fila 112 martorul propus de către reclamanţi, L. B., cumătrul reclamanţilor, martor prohibit de lege, declară că a primit de la reclamanţi suma de 23 mil. vechi iar restul manoperei nu-şi mai aduce aminte de la cine a încasat-o.
La fila 113 martorul L. B. declară că a construit scara exterioară, trotuare, placa de legătură dintre etaje. Acest martor afirmă că trotuarele şi porţile au fost făcute de către ambele părţi. Afirmă faptul că toate îmbunătăţirile au fost făcute de către reclamanţi.
Un alt motiv pentru care consideră că sentinţa instanţei de fond este netemeinică rezidă în aspectul că instanţa de fond nu a reţinut pe baza nici unei probe de unde reclamanţii ar fi putut avea banii pentru edificare unui apartament, în condiţiile în care ei au făcut dovada cu acte că au vândut două case, pe care le deţineau în oraşul Tîrgul Frumos şi apartamentul din Holboca pentru edificarea acestei construcţii, acte depuse la filele 146 şi 149 dosar.
Începând cu fila 154 dosar până la fila 232 dosar ei au depus facturi şi bonuri prin care dovedesc cumpărarea alimentelor şi a materialelor de construcţii, parte din facturi fiind pe numele lor şi parte pe numele Stan Ionel, a cărui legitimaţie a folosit-o la Metrou sau pe numele ginerelui lor Bălăceanu Dumitru.
Nu a contestat existenţa dreptului de creanţă, ca drept dovadă a depus pe numele lor încă din prima zi de judecată suma de 20.000 lei, ceea ce contestă în prezent este întinderea dreptului de creanţă stabilit de către instanţa de judecată. După depunerea sumei prin consemnare la CEC, aceştia în faţa instanţei de judecată au solicitat ca întinderea dreptului lor de creanţă să fie evaluat printr-o expertiză în construcţii. Ori un drept de creanţă se actualizează şi este evaluat printr-o expertiză contabilă şi nu printr-o expertiză în construcţii. Întinderea unui drept de creanţă nu poate fi dovedit cu martori în condiţiile unei confuziuni între bunurile proprietatea lor şi bunurile reclamanţilor şi în condiţiile în care reclamanţii au păstrat şi bonurile pentru cuie, coturi, de valoare mică aspect care conduce la ideea că incontestabil în condiţiile în care aceştia ar fi contribuit la achiziţionarea de materiale ar fi păstrat facturile, ar fi făcut demersuri să fie trecuţi pe autorizaţie,ar fi făcut o convenţie sau un contract civil cu ei. Or aceste acte lipsesc tocmai pentru faptul că în acest caz nu s-a ridicat construcţia de către ei. Reţinând depoziţia martorului L. B., fără ca aceasta să se coroboreze cu alte depoziţii, instanţa de judecată a procedat în mod nelegal şi părtinitor.
Pentru determinarea dreptului de creanţă instanţa de judecată trebuia să reţină care sunt lucrările şi contravaloarea acestor lucrări efectuate de către reclamanţi coroborând aceste acte cu recunoaşterile lor.
Un alt motiv de nelegalitate a sentinţei instanţei de fond este calificarea acţiunii dintr-o acţiune în stabilirea unui drept de creanţă într-o acţiune ca fiind obligaţia de restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, însă nu a analizat şi nu a ţinut seama de faptul că această obligaţie de restituire are o dublă limită:
– cel care şi-a mărit patrimoniul nu poate fi obligat să restituie decât în măsura creşterii patrimoniului său;
– cel care şi-a micşorat patrimoniul nu poate pretinde mai mult decât diminuarea patrimoniului său, deoarece altfel s-ar îmbogăţi fără un temei legitim.
Prin soluţia dată, judecătorul nu a respectat aceste efecte ale instituţiei îmbogăţirii fără just temei şi în consecinţă a pronunţat o hotărâre nelegală netemeinică.
Instanţa a stabilit că reclamanţii au contribuit la construcţia proprietatea pârâţilor cu manoperă şi materiale în valoare de 172.569,895 lei (Prin dispozitiv, instanţa obligă la 100.000 lei deoarece pentru această sumă au timbrat reclamanţii.
Din valoarea la care au timbrat rezultă că nici ei reclamanţii nu erau convinşi de temeinicia pretenţiilor lor).
a. 1.) Pentru a justifica sărăcia patrimoniului reclamanţii trebuiau să dovedească faptul că au avut în patrimoniul la materialele pretinse a fi încorporate în clădirea pârâţilor şi sumele necesare pentru plata meseriaşilor (manoperei).
Numai după probarea existenţei acestor bunuri şi valori în patrimoniul reclamanţilor şi cu dovada că acestea au fost folosite în edificarea construcţiei se poate vorbi de sărăcia patrimoniului.
a. 2.) Din probele administrate, creanţa certă ce se cuvine reclamanţilor poate fi determinată prin două modalităţi:
– pe baza actelor depuse de aceştia şi a manoperei plătite (inventariate de expert în tabelele 4-6 din anexele la raport) din care rezultă un total de 13210,334 lei (cu toate acestea pârâţii au dovedit cu facturile originale faptul că reclamantul a cumpărat cu banii pârâţilor şi acesta este motivul pentru care nu a rămas la el originalul facturilor şi a depus copii. Aceeaşi explicaţie este valabilă pentru toate facturile depuse în copii certificate de emitenţii acestor facturi).
– după recunoaşterea pârâţilor, evaluată de expert (tabelele 7 şi 8 din anexele la raportul de expertiză) la suma totală de 18426,80 lei.
Toate celelalte pretenţii: edificarea în întregime a apartamentului de la etaj, garaj, gard, trotuare, scară exterioară – care exced recunoaşterii pârâţilor – nu au fost dovedite şi a obligat pe pârâţi să plătească contravaloarea acestor lucrări are ca şi consecinţă îmbogăţirea fără just temei a reclamanţilor.
b. Cu privire la creşterea patrimoniului pârâţilor prin contribuţia reclamanţilor.
Pârâţii au dovedit că au fost pregătiţi pentru a edifica construcţia în întregime. Au vândut două imobile din Tg. Frumos, au cumpărat terenul şi au întocmit proiectul casei. Au turnat fundaţia în 2003, iar în primăvara anului 2004 au continuat lucrările. Abia în iunie 2004 (când s-a modificat proiectul) s-au hotărât părţile să construiască la etaj în loc de mansardă un apartament în care să locuiască reclamanţii. Această a evenimentelor este un argument în plus a faptului că materialele cuprinse în facturile din aprilie 2004 (filele depuse de reclamanţi în copie) au fost cumpărate cu banii pârâţilor pentru că la acea vreme reclamanţii încă nu se hotărâseră să construiască.
De asemenea, pârâţii au vândut apartamentul şi au mai fost ajutaţi la amenajarea construcţiei la parter de fiica lor B. M. aşa cum rezultă din dovada împrumuturilor făcute din bancă de aceasta şi de soţul ei, cât şi din recunoaşterile reclamanţilor la interogatoriu.
Aceste probe duc la concluzia că – în afara lucrărilor recunoscute de pârâţi ca fiind făcute de reclamanţi – pârâţi au avut suficiente resurse financiare şi în cauză nu s-a probat o îmbogăţire a lor în detrimentul reclamanţilor.
Potrivit „îmbogăţirii” stabilită de instanţă de 172.500 lei, astăzi – pentru a echilibra balanţa sărăciei/îmbogăţire – pârâţii trebuie să vândă întreaga proprietate.
Rezultă că calificare juridică corectă a acţiunii reclamanţilor trebuia făcută pe dispoziţiile legale privind accesiunea.
Având în vedere că locuinţa proprietatea lor este un bun imobil prin natura sa, conform art. 462 Cod civil, iar îmbunătăţirile şi reparaţiile realizate de reclamanţi sunt, conform art. 468 alin. 1 Cod civil, imobile prin destinaţie, instanţa trebuia să aprecieze ca în cadrul raportului de accesorietate, construcţia are calitatea de lucru principal, astfel încât raportului juridic dedus judecăţii îi sunt aplicabile normele din materia accesiunii imobiliare artificiale.
Art. 494 alin. 1 Cod civil prevede ca proprietarul imobilului la care s-au făcut îmbunătăţiri, are un drept de opţiune, putând fie să le păstreze, invocând accesiunea imobiliară artificială, fie să ceară ridicarea lor pe cheltuiala constructorului.
Reclamanţii, în calitate de constructori a îmbunătăţirilor au faţă de apelanţi, conform art. 494 alin. 3 Cod civil, un drept de creanţă afectat de o condiţie suspensivă potestativă simplă, pentru valoarea materialelor şi preţul muncii, dar numai atunci când proprietarul bunului principal ar fi optat pentru invocarea accesiunii imobiliare artificiale.
Dreptul de creanţă al reclamanţilor este condiţionat de manifestarea de voinţă a lor, expresă sau tacită, în sensul operării accesiunii astfel că până la formularea opţiunii de către apelanţi, ei nu au deschisă calea unei acţiuni în realizare, în vederea obligării pârâtului la despăgubiri pentru îmbunătăţirile aduse.
Un alt motiv de nelegalitate este obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată în condiţiile în care de la prima zi de înfăţişare a recunoscut pretenţiile reclamanţilor în cuantum de 20.000 lei, sumă pe care a consemnat-o.
Prin încheierea de şedinţă din data de 08.09.2010 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanţi şi s-a dispus reducerea taxei judiciare de timbru datorate de la 1424 lei la 712 lei.
Intimaţii au depus întâmpinare şi au solicitat respingerea apelului.
În motivare au arătat că:
– Apelanţii consideră că sentinţa este netemeinică pentru faptul că probele au fost administrate în faţa unui judecător, iar sentinţa a fost pronunţată de un alt judecător. recomandă continuitatea membrilor completului de judecată în orice cauză. Această continuitate a fost menţinută în tot cursul procesului civil. Faptul că la ultimul termen de judecată a intrat un alt judecător nu însemnă că părţile au fost prejudiciate în vreun fel. Concluziile au fost formulate în faţa aceluiaşi judecător care a pronunţat sentinţa. Afirmaţia că judecătorul nu a cunoscut dosarul şi a făcut confuzia între probele administrate este o răutate nejustificată şi o insultă în acelaşi timp. Judecătorul a cunoscut foarte bine dosarul în momentul judecării acestuia în instanţă, a verificat înscrisurile pe care dorea să le depună pârâta P. A. şi în acelaşi moment a afirmat că acestea acte se găsesc la dosar, în mai multe exemplare, indicând şi filele unde se găsesc, situaţie în care nu mai era justificată depunerea lor încă odată. Nu găsesc nimic ilar în această situaţie.
De remarcat că apelanţii nu au fost mulţumiţi nici de judecătorul anterior, C., împotriva căruia au formulat cerere de recuzare, cerere ce a fost respinsă. Probabil doresc un judecător personal cu care să vină şi în instanţă.
– Apelanţii consideră că sentinţa nu este temeinică pentru că a pretins un drept de creanţă asupra imobilului construit în totalitate de pârâţi. Argumentează apelanţii că faptul că au depus facturi în original, în timp ce intimaţii au depus doar chitanţa sau copii ale facturilor. Apelanţii au uitat să spună că intimaţilor le-au oprit furnizarea tuturor utilităţilor, apă, gaz, energie electrică, că au fost obligaţi prin sentinţă civilă 2172/2007 Tribunal să le asigure aceste utilităţi, că nici după punerea în executare a sentinţei nu au respectat-o, şi că i-au scos din casă, formulând ordonanţă preşedinţială pentru evacuare. Acţiunea în evacuare a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 649/2008 însă datorită situaţiei create reclamanţii au părăsit imobilul în luna aprilie 2009. În această situaţie, de mutare forţată toate actele au rămas în casă, în posesia pârâţilor. Însă aceasta nu înseamnă că au investit în totalitate în construcţie, pentru că toate facturile sunt pe numele reclamanţilor intimaţi, ca şi chitanţele. Dacă nu au cumpărat reclamanţii cum se explică întocmirea facturilor pe numele acestora.
Mai arată apelanţii că au facturi pentru uşi, calorifere, tâmplărie PVC. Desigur că şi parterul care are 5 camere, holuri, bucătărie şi alte anexe are uşi, ferestre, calorifere şi este normal să posede acele facturi pentru parterul locuinţei, care a fost construit de ei. Învelitoarea din tablă a casei din chiar redactarea acţiunii este menţionat că aparţine pârâţilor. Nu a susţinut nici un moment că tabla a fost cumpărată de ei, intimaţii. Dacă se face o simplă operaţie aritmetică şi se adună facturile ce menţionează achiziţia de uşi, calorifere din toată construcţia, ferestre, facturile depuse de pârâţi pentru parter iar facturile depuse pe numele intimaţilor pentru etaj, rezultă numărul total de uşi, ferestre, calorifere din întreaga casă.
Susţinerea în prezent că valoarea casei trebuie împărţită la trei pentru ca şi fiica lor a contribuit este o absurditate. Nu s-a susţinut şi nu au fost administrate probe în acest sens. Nu există nici un bon pe numele B. până la introducerea acţiunii, în iulie 2007. B. nu a locuit niciodată la etaj şi nu ar fi avut nici un interes să investească bani în ceva ce nu le aparţinea şi de care nu se folosea în nici un fel.
– Cu privire la calculator, orice discuţie este inutilă pentru că factura este pe numele intimatului P. V., a fost recunoscut prin întâmpinare, a fost oferit să fie restituit prin judecătoresc, pentru ca în final să pretindă că nu a fost avută în vedere o probă extrajudiciară o declaraţie mincinoasă dată în faţa notarului de o persoană necunoscută.
– Tot pentru netemeinicie este criticată sentinţa pentru că instanţa nu menţionează de unde a avut intimaţii banii pe care i-au investit. Instanţa trebuie să verifice şi reclamanţii să dovedească dreptul pretins. În acest sens au fost administrate înscrisuri, facturi, bonuri şi numele acestora din care rezultă materialele cumpărate, valoarea acestora şi faptul că au fost folosite la acel apartament. Actele au fost completate prin depoziţia martorilor ca şi prin expertiza efectuată, probe ce conduc la aceeaşi concluzie, că intimaţii au construit apartamentul ce face obiectul dreptului de creanţă.
Pârâţii au avut două proprietăţi de valoare redusă în localităţi mici (Tg. Frumos) care au fost insuficiente pentru ridicarea unei case tip vilă cu multe camere, cu confort sporit. P. A. este pensionată medical de foarte mulţi ani, pensia este mică, la fel şi salariul lui P. M.. Apelanta era pensionată înainte de începerea construcţiilor. Cu aceste venituri nu au putut nici să plătească utilităţile la apartament fiind acţionaţi în justiţie de Asociaţia de Dancu şi obligaţi la plata cheltuielilor pe 3 ani în urmă.
Şi în prezent au încheiat contract de întreţinere cu fiica lor Bălăceanu Monalisa, pentru că nu pot face faţă cheltuielilor de întreţinere. Acestea fiind spuse, rezultă cu certitudine că fără contribuţia intimaţilor nu ar fi terminat niciodată.
– Sentinţa atacată este criticată pentru nelegalitate. Apelanţii recunosc dreptul de creanţă însă nu dimensiunea lui afirmând că după depunerea sumei de 20.000 lei la CEC intimaţii şi-au majorat valoarea acestuia. Este inexact şi mincinoasă sustinerea pentru ca in redactarea acţiunii au indicat valoarea creanţei la suma ce va fi stabilită prin expertiză. Faptul că nu figura pe autorizaţia de construcţie este normal, pentru că autorizaţiile eliberate proprietarilor de teren şi nu oricui. Nici un contract pentru furnizarea de utilităţi nu se încheie decât cu proprietarul. Nu puteau pretinde la acel moment ca pârâţii să le cedeze terenul. Relaţiile de familie erau normale, între părinţi şi copii, între cei care muncesc şi cei care profită de copiilor. Şi în prezent apelanţii profită de munca fiicei lor B. M..
– Mai este criticată sentinţa pentru nelegalitate, considerând că a fost schimbat obiectul, din stabilirea unui drept de creanţă într-o acţiune în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză.
Motivul invocat nu este întemeiat. Prin acţiune se solicită plata sumei de care reprezintă dreptul de creanţă al reclamanţilor. În motivarea acţiunii se arată în ce constă dreptul de creanţă şi care este întinderea lui materială specificându-se toate lucrările efectuate la proprietatea pârâţilor. Dimensiunea valorică a rezultat din administrarea probelor respectiv efectuarea expertizei. În tot cursul procesului au fost administrate probe ce au dovedit dreptul de creanţă al reclamanţilor, inclusiv recunoaşterile parţiale ale pârâţilor. Obiectul acţiunii nu a fost constatarea dreptului de creanţă ci plata valorii care reprezintă dreptul de creanţă.
Interpretarea apelanţilor cu privire la îmbogăţirea fără justă cauză nu are nici o legătură cu speţa. Instanţa a motivat sentinţa pe îmbogăţire fără justă cauză a pârâţilor dispunând în acest sens obligarea lor la sporul de valoare către reclamanţi. Nici reclamanţii nu şi-au întemeiat acţiunea pe aceste dispoziţii legale. Întregul comentariu pe această temă atâta timp cât nu se regăseşte în motivarea sentinţei este inutil. Pentru toate aceste motive consideră apelul nefondat şi solicită respingerea lui cu cheltuieli de judecată.
Cu ocazia judecării apelului s-a administrat proba cu înscrisuri care au fost depuse la dosar.
Analizând cererea de apel prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele :
In ceea ce priveste primul motiv de apel si anume cel referitor la faptul ca sentinta este nelegala pentru că toate actele şi probele din dosar au fost administrate în faţa unui judecător iar la ultimul termen de judecată concluziile orale s-au pus în faţa unui alt complet de judecată tribunalul retine ca nu este intemeiat. Astfel doctrina si practica juridica in materie este unanima in a retine ca principiul continuitatii completului de judecat este respectat daca judecatorul, care a pronuntat hotararea, a participat la dezbaterile pe fondul cauzei chiar daca nu a participat la administrarea probelor. Aceasta concluzie se desprinde si din interpretarea dispozitiilor art. 260 alin.2 c. pr. civ. care preved obligativitatea repunerii pe rol a cauzei in cazul in care un judecator nu mai poate participa la pronuntarea hotărârii, doar pentru a se pune concluzii in fata completului legal constituit si nu pentru readministrarea probatoriului. Deci in situatia in care judecatorul in fata caruia au fost administrate probele se gaseste in imposibilitatea de a participa la termenul de judecata la care se da cuvantul partilor la dezbateri pe fondul cauzei, judecatorul in fata caruia se pun concluzile este cel care are obligatia de a solutiona cauza si de pronunta hotararea.
Sustinerea apelantilor potrivit careia prima instanta a confundat inscrisurile depuse de parti nu este intemeiata. Intr-adevar in mod gresit prima instanta a retinut ca paratii au depus la dosar inscrisuri la filele 234-277 cand de fapt aceste inscrisuri au fost depuse de reclamanti dar aceasta mentine este doar o simpla eroare materiala care nu este de natura sa aiba consecinte asupra solutiei pronuntate. Din verificarea sentintei atacate rezulta faptul ca prima instanta a realizat o verificare amanuntita a inscrisurilor care au fost administrate ca mijloace de proba si ca au fost avute in vedere inscrisurile depuse de ambele parti cu interese contradictorii.
Prin cererea de chemare in judecata reclamantii P. S. V. si P. I. au solicitat obligarea paratilor P. M. şi P. A., la plata sumei de 200.000.000 ROL, reprezentând dreptul lor de creanţă corespunzator lucrarilor de constructie efectuate la imobilul proprietatea paratilor. Desi la inceputul cererii de chemare in judecata reclamantii au solicitat obligarea paratilor la plata sumei de 200.000.000 ROL in motivarea actiunii s-a mentionat faptul ca aceasta suma a fost indicata estimativ doar pentru calcularea taxei de timbru si si-au rezervat dreptul de a-si modifica cuantumul pretentiilor solicitate dupa evaluarea lucrarilor de catre expert.
In aceste condiţii faptul ca paratii au consemnat la CEC suma de 200.000.000 lei ROL nu reprezinta o recunoastere din partea acestora a pretentiilor solicitate deoarece pretentiile solicitate prin cererea introductiva de reclamanti aveau un caracter estimativ pana la stabilirea contravalorii lucrarilor de construire de catre un expert iar atat timp cât nu a fost administrat ansamblul probator solicitat de reclamanti pentru determinarea întinderii exacte a pretentiilor nu se poate retine ca paratii au recunoscut pretentiile. Din acest motiv paratii nu pot beneficia de prevederile art. 275 c. pr. civ. si deci sustinerea lor ca in mod gresit au fost obligati la plata cheltuielilor de judecata nu este intemeiata.
Asa cum in mod corect a retinut si prima instanta din probele administrate in cauza si anume inscrisuri coroborate cu declaratii de martori si cu recunoasterile de la interogatoriu a rezultat cu certitudine că reclamanţii au contribuit la ridicarea apartamentului situat la etajul imobilului pârâţilor si la finisarea acestuia dar şi la efectuarea altor lucrări si anume ridicarea gardului, trotuare, porti, scara exterioara, racordarea la utilitati. Aceasta concluzie este intarita si de faptul ca din probe a rezultat ca intelegerea dintre parti a fost ca reclamantii sa locuiasca in apartamentul de la etaj ceea ce justifica pe deplin suportarea de catre reclamanti a lucrarilor pentru construirea etajului.
In mod corect a interpretat prima instanta declaratiile martorilor audiati si a retinut ca reclamantii au contribuit la lucrarile mentionate anterior cu atat mai mult cu cat declaratiile se coroboreaza cu inscrisurile depuse la dosar.
Astfel din facturile depuse la dosar la filele 237-240 rezulta faptul ca reclamantul P. V. a achizitionat cantitati mari de otel beton si sarma care cu siguranta a fost folosit la ridicarea etajului si nu la finisaje interioare. Paratii au sustinut ca ei au fost cei care i-au dat reclamantului banii pentru achizitionarea acestor materiale dar prin probele administrate nu au dovedit acest aspect iar faptul ca facturile care dovedesc achizitionarea acestor materiale sunt pe numele lui P. V. duce la prezumtia ca au fost cumparate cu banii reclamantului. Nu poate fi retinuta nici sustinerea paratilor ca au contractat la 16.06.2005 un imprumut si i-au dat banii reclamantului P. V. pentru a finaliza amenajarile la apartamentul de la etaj pentru ca in primul rand nu s-a facut prin alte probe dovada celor sustinute iar in al doilea rand imprumutul a fost contractat in anul 2005 cand casa era finalizata asa cum rezulta din declaratia martorului L. C.. Din facturile emise pe nume reclamantilor si depuse la dosar rezulta ca acestia au achizitionat materiale necesare pentru finisajele interioare (var, glet, tevi, gresie, faianta, parchet, tamplarie) dar si faptul ca au achitat manopera pentru efectuarea instalatiei sanitare si montarea centralei termice( contractul de la fila 262 dosar fond). Desi paratii au contestat contractul incheiat de catre reclamantul P. V. pentru efectuarea instalatiilor sanitare sustinand ca a fost intocmit procauza ei nu s-au inscris in fals impotriva acestuia si nici nu au administrat probe din care sa rezulte o alta situatie de fapt astfel ca instanta va retine ca cele mentionate in contract corespund adevarului.
In ceea ce priveste constructia garajului din declaratiile martorilor audiati nu a rezultat faptul ca reclamantii au contribuit la construirea acestuia astfel ca in mod gresit prima instanta a retinut la stabilirea cuantumului creantei pe care o au paratii fata de reclamanti contravaloarea a jumatate din valoarea garajului in cuantum de 5281 lei. In conditiile in care cuantumul total al contravalorii materialelor si a manoperei cu care reclamantii au contribuit la construirea imobilului paratilor a fost stabilit la suma de 172569,895 lei dar prima instanta a acordat doar suma de 100000 lei ca urmare a faptului ca reclamantii si-au limitat pretentiile solicitate la aceasta suma , scaderea contravalorii a jumatate din garaj nu este de natura sa duca la modificarea sumei acordate de catre prima instante care este oricum mai mica decat suma la care erau indreptatiti reclamantii.
Sustinerea apelantilor potrivit careia sentinta atacata este netemeinica deoarece instanta nu a retinut pe baza nici unei probe de unde au avut reclamantii bani pentru edificarea apartamentului nu este intemeiata. Astfel prima instanta a fost investita cu solutionarea unei actiuni avand ca obiect pretentii. Reclamantii fiind cei care au solicitat obligarea paratilor la plata contravalorii lucrarilor efectuate de ei la imobilul proprietatea paratilor trebuiau sa dovedeasca doar faptul ca au contribuit financiar la efectuarea lucrarilor si nu trebuiau sa faca dovada resurselor lor financiare. Sursa si cuantumul veniturilor realizate de catre reclamanti nu fac obiectul cercetarii in cadrul procesual stabilit ca urmare a pretentiilor formulate de acestia.
Nu poate fi retinuta nici sustinerea apelantilor referitoare la faptul ca sumele stabilite de expert ca reprezentand contravaloarea gardului, trotuarului, portilor trebuie impartita la trei deoarece la efectuarea acestor lucrari a participat si fiica lor B. M. deoarece aceste sustineri nu sunt probate in cauza. Reclamantii au recunoscut ca la construirea parterului paratii au fost ajutati si de fiica lor B. M. dar nu au recunoscut si ca la lucrarile mentionate anterior a participat si sora lui iar martorii audiati nu au confirmat cele sustinute de parati.
Apelantii au criticat hotararea atacata si prin prisma faptului ca in mod gresit s-a incuviintat efectuarea unei expertize in constructii cand in mod corect trebuia efectuat o expertiza contabila prin care sa fie actualizate sumele dovedite ca au fost achitate de reclamanti pentru efectuarea lucrarilor de constructie la imobilul proprietatea lor. Aceasta critica nu este intemeiata deoarece in primul rand ca urmare a incorporarii materialelor si a muncii achitate de reclamanti in constructia care este proprietatea paratilor era nevoie de un expert in constructii pentru identificarea materialelor si stabilirea valorii acestora si a manoperei necesara efectuarii constructiei iar in al doilea rand materialele si munca depusa ca urmare a incorporarii acestea si-au pierdut individualitatea si au dobandit un spor de valoare de care trebuie sa beneficieze si reclamantii si care nu putea fi stabilit decat prin raportare la valoarea constructiei finalizate, care trebuia stabilita de expert.
In mod corect prima instanta a retinut ca temeiul pretentiilor reclamantilor este imbogatirea fara justa cauza. Reclamantii au solicitat recunoasterea unui drept de creanta reprezentat de contravaloarea materialelor si a muncii incorporate in imobilul proprietatea paratilor. Dreptul de creanta este dreptul creditorului de a pretinde o anumita conduita din partea debitorului in cazul nostru de a da o suma de bani. Obligatia de a da o suma de bani care incumba debitorului trebuie sa aiba un izvor. In cauza de fata in lipsa dovedirii unui contract valabil incheiat intre parti sau a unei fapte ilicite a paratilor din care sa izvorasca obligatia lor de a da reclamantilor suma de bani pretinsa, singurul izvor al obligatiei il poate reprezenta faptul juridic licit reprezentat de imbogatirea fara justa cauza a paratilor ca urmarea a contributiei reclamantilor la construirea imobilului proprietatea lor.
Contrar sustinerilor apelantilor in cauza in mod corect prima instanta a retinut ca sunt indeplinite conditiile materiale si juridice a existentei imbogatirii fara justa cauza care da nastere la dreptul de a solicita contravaloarea lucrarilor efectuate de reclamanti la imobilul paratilor. Astfel ca urmare a lucrarilor de constructie suportate de reclamanti a crescut valoarea imobilul proprietate paratilor ceea ce a dus la marirea patrimoniului paratilor cu aceasta valoare si micsorarea patrimoniului reclamantilor in mod corespunzator cu aceeasi valoare fara a exista un temei juridic pentru aceasta. Sustinerile apelantilor ca reclamantii nu au facut dovada ca au avut in patrimoniul lor materialele pretins incorporate si sumele necesare pentru plata meseriasilor nu sunt intemeiate deoarece din probele administrate a rezultat contrariul. Nici sustinerile apelantilor potrivit carora nu s-a dovedit cresterea patrimoniului paratilor prin contributia reclamantilor la construirea casei nu sunt intemeiate. Faptul ca paratii ar fi avut resursele financiare sa suporte construirea in intregime a casei fara contributia reclamantilor nu inseamna ca daca acestia din urma si-au adus contributia, paratii care sunt proprietarii casei nu beneficiaza de pe urma acestui fapt. Cu atat mai mult cu cat desi conventia partilor a fost ca reclamantii sa contribuie la construirea casei pentru a locui acolo, acestia au fost nevoiti sa se mute din casa astfel ca paratii au dobandit folosirea in intregime a casei si au avut astfel posibilitatea de a instraina apartamentul de la etaj.
Nu sunt intemeiate nici sustinerile apelantilor potrivit carora calificarea juridica a actiunii trebuia facuta prin raportare la dispozitiile art. 494 c. civ.privind accesiunea artificiala imobiliara. Astfel reclamantii nu si-au intemeiat actiunea in baza art. 494 c. civ. si nici nu ar fi avut aceasta posibilitate atata timp cat aceasta dispozitie este pusa la dispozitia proprietarului bunului imobil care invoca dobandirea dreptului de proprietate prin accesiune cu privire la materialele si munca unei alte persoane care au fost incorporate in bunul principal al carui proprietar este. Mai mult dispozitiile art. 494 c. civ sunt inaplicabile in cazul existentei unei conventii intre proprietarul bunului principal si cel care a construit cu materialele sale. Or, in cauza de fata a rezultat faptul ca intre parti, care sunt de altfel si rude apropiate, a existat o intelegere potrivit careia reclamantii sa participe la construirea casei ca ulterior la locuiasaca impreuna cu paratii in imobil.
In ceea ce priveste criticile aduse sentintei atacate referitoare la dispozitia de restituire a computerului si acestea sunt neintemeiate. Astfel asa cum rezulta din factura depusa la dosar computerul a fost achizitionat pe numele reclamantului P. V. si a fost achitat de acesta. Faptul ca factura in original se afla in posesia paratilor nu dovedeste faptul ca acestia au fost cei care au achitat computerul atata timp cat factura a fost semnata de catre reclamant ceea ce dovedeste ca acesta a cumparat si achitat computerul.
Pentru aceste motive tribunalul va respinge apelul si va pastra sentinta atacata ca legala si temeinica.
In baza art. 274 c. pr. civ. constatand culpa procesuala a apelantilor in promovarea acestui apel ii va obliga să plătească intimaţilor suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentand onorariul de avocat achitat conform chitantelor depuse la dosar.
