Contracte
5. Obligaţia de a face. Predarea documentaţiei necesară transferului dreptului de proprietate asupra autoturismului.
Pârâta refuză să predea reclamantei autovehiculul deşi şi-a însuşit sumele solicitate reprezentând preţul integral al acestuia.
Pârâta refuză să predea reclamantei autovehiculul deşi şi-a însuşit sumele solicitate reprezentând preţul integral al acestuia.
(Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, sentinţa comercială nr. 545/18 mai 2010)
Prin acţiunea comercială înregistrată reclamanta SC F Com SRL a chemat în judecată pârâta Raiffeisen Leasing IFN SA solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâta la întocmirea documentaţiei necesare în vederea transferului dreptului de proprietate asupra autoturismului care face obiectul contractului nr. 16873/19.01.2006, în favoarea reclamantei, în calitate de utilizator, având în vedere faptul că autoturismul a fost achitat integral şi să oblige debitoarea la achitarea tuturor cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274/ Cod procedură civilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut că între reclamantă în calitate de utilizator şi pârâtă în calitate de finanţator s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 16873 din 19 ianuarie 2006 având ca obiect un autovehicul marca Toyota Land Cruiser cu nr. de înmatriculare B92360.
În art. 10 teza a doua din contract se stipulează că „Dreptul de proprietate asupra obiectului contractului se va transfera de la Finanţator la Utilizator numai în urma plăţii ultimei rate şi a valorii reziduale urmate de confirmarea scrisă a Finanţatorului cu privire la îndeplinirea de către utilizator a tuturor obligaţiilor contractuale.
Datorită faptului că reclamanta nu a achitat la termen un nr. de 5 facturi, pârâta prin notificarea nr. 48725 din 10 aprilie 2008 i-a comunicat intenţia de a rezilia contractul de leasing în situaţia în care reclamanta nu va achita contravaloarea facturilor specificate în notificare.
Reclamanta a achitat în întregime sumele solicitate de pârâtă prin notificare, astfel cum rezultă din copiile ordinelor de plată depuse la dosar, încasarea acestor sume nefiind contestată nici de pârâtă.
Cu toate acestea, pârâta a refuzat să dea curs solicitării reclamantei de a întocmi documentaţia necesară transferului dreptului de proprietate asupra autovehiculului şi mai mult i-a comunicat reclamantei că contractul de leasing este reziliat.
Pârâta îşi motivează conduita pe faptul că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a achita ratele de leasing dintr-un alt contract de leasing financiar, respectiv contractul nr. 16874 din 26 ianuarie 2006 ce are ca obiect transmiterea folosinţei în sistem de leasing asupra unui alt autovehicul şi anume asupra autoturismului Toyota Land Cruiser 120 3.0 D – 4D Comman Mail cu o altă serie de şasiu decât a autovehiculului în litigiu.
Or, în aceste circumstanţe, instanţa apreciază că pârâta este în culpă pentru nerespectarea obligaţiei pe care şi-a asumat-o în art. 10 din contract redat mai sus, pentru motivele ce vot fi arătate în continuare.
În contractul nr. 16873/19.01.2006 nu se face referire la îndeplinirea de către utilizator a obligaţiilor asumate de acesta în contractul nr. 16874/26.01.2006, executarea primului contract nefiind condiţionată de executarea celui de al doilea contract.
În consecinţă efectele neexecutării celui de-al doilea contract nu se pot extinde asupra primului contract.
Referitor la al doilea contract, ce nu formează obiectul prezentei cauze în lipsa formulării unei acţiuni reconvenţionale, pârâta are posibilitatea de a ridica autovehiculul şi de a depune declaraţia de creanţă în dosarul de pentru ratele neachitate şi pentru penalităţile de întârziere.
Procedând în maniera de a-şi primi şi preţul în întregime şi de a-şi însuşi şi autovehiculul din primul contract, sunt lezaţi ceilalţi eventuali creditori din dosarul de insolvenţă, ce nu se mai pot îndestula din vânzarea acestui autoturism.
Pentru considerentele menţionate, instanţa urmează să admită acţiunea potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
Sentinţa se întemeiază în drept pe disp. art. 969 şi 970 Cod civil.
În baza prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, instanţa va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 8,3 lei cu titlu de taxă de timbru şi timbru judiciar, în cauză nefiind dovedite şi alte cheltuieli efectuate de reclamantă.
