În baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de părţile civile M.M., M.M. şi J.D. împotriva sentinţei penale nr. 340 din 25.05.2010, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ.
S-a desfiinţat sentinţa apelată şi, judecând cauza:
S-a înlăturat obligarea asigurătorului la plata sumei de 7.500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă M.M.
În baza art. 193 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul B.I. să plătească părţii civile M.M. suma de 7.500 lei, cheltuieli judiciare.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
S-a respins cererea inculpatului de prelungire a dreptului de circulaţie.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat fiecare parte civilă apelantă să plătească statului câte 10 lei, cheltuieli judiciare avansate.
Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul Neamţ a reţinut:
Prin sentinţa penală nr.340 din 25.05.2010, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, a fost condamnat inculpatul B.I., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 2 Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II- a şi lit. b Cod penal pe perioada prev. de art. 71 al. 2 Cod penal.
Potrivit art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o perioadă de 5 ani, conform art. 82 Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal şi art. 71 al. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.
În temeiul art. 14 Cod procedură penală, raportat la art. 55 alin. 1 din Legea 136/1995, modificată şi art. 26, 48, 49 din Anexa 1 la Ordinul 8/2008 al C.S.A., s-au admis în parte pretenţiile civile formulate de părţile civile şi a fost obligat asiguratorul SC U.A. SA Bucureşti să plătească părţilor civile:
– M.M. suma de 40.000 lei cu titlu de despăgubiri civile şi suma de 40.000 lei cu titlu de daune morale;
– M.M.C. suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale;
– J.D. suma de 30.000 lei daune morale.
– S.A.N. suma de 469,95 lei cu titlu de cheltuieli de transport.
– S.A.N. suma de 469,95 lei cu titlu de cheltuieli de transport.
S-au respins ca neîntemeiate celelalte daune morale.
S-au respins ca neîntemeiate celelalte daune morale.
Conform art. 193 Cod procedură penală, raportat la art. 50 din Legea 136/1995, modificată, a fost obligat asiguratorul SC U.A. SA Bucureşti să plătească părţii civile M.M. suma de 7.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ nr. 4021/P/4.08.2009, a fost trimis în judecată inculpatul B.I. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 al. 2 Cod penal.
Inculpatul, prezent în instanţă, s-a prevalat de dispoziţiile art. 70 Cod pr. Penală, nedorind să dea o nouă declaraţie, menţinându-şi declaraţiile date în cursul urmăririi penale – fila 67 ds. În declaraţiile date la urmărirea penală inculpatul a recunoscut şi regretat săvârşirea acestei fapte, arătând totodată că nu a putut evita accidentarea victimei deoarece aceasta a traversat în fugă, apărându-i în faţă în ultimul moment, astfel încât nu a mai putut frâna, accidentând-o mortal.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 01.09.2008, în jurul orei 1450, inculpatul B.I. conducea autoutilitara marca Peugeot Boxer, cu nr. de înmatriculare NT-05-AUB, pe DN 15, pe raza oraşului Roznov, pe direcţia Bacău – Piatra Neamţ, având ca ocupant al scaunului dreapta faţă pe martorul A.C.R. Pe strada N. Roznovanu, la Km. 327+900, în dreptul trecerii pentru pietoni din faţa imobilului BCR – Sucursala Roznov, inculpatul B.I., după intersectarea cu un autovehicul care circula din sens opus, a fost surprins de angajarea în traversarea drumului public, de la stânga la dreapta pe direcţia sa de mers, a victimei M.I., care circula pe marcajul trecere pentru pietoni.
Datorită distanţei reduse de la care a observat pietonul, inculpatul B.I. nu a dispus de timpul necesar efectuării manevrelor de evitare prin frânare sau schimbare a direcţiei de mers, M.I. continuându-şi deplasarea după marcajul longitudinal continuu de delimitare a sensurilor de mers, astfel încât impactul nu a putut fi evitat, victima fiind acroşată cu partea frontală zona de mijloc a autoutilitarei, transportată cca. 25 m, proiectată apoi în faţa autovehiculului şi târâtă sub autoutilitară până la oprirea acesteia, pe o distanţă de aproximativ 16 m. Datorită leziunilor produse în urma impactului cu autoturismul, precum şi antrenarea şi târârea până la oprirea acestuia, victima M.I. a decedat, rămânând sub autovehiculul oprit până la sosirea organelor de poliţie.
După impact, datorită şocului psihic, inculpatul B.I. nu a frânat imediat, rulând liber pe o distanţă de cca. 27 m şi frânând apoi până la oprirea autoutilitarei, după care, împreună cu ocupantul scaunului dreapta faţă, a coborât din autovehicul pentru a vedea starea victimei şi a acorda primul ajutor, rămânând la locul accidentului.
Inculpatului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prin buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1941/03.09.2008 stabilindu-se că prezenta o alcoolemie de 0,00 %o.
Prin raportul de constatare medico-legală privind necropsia efectuată asupra victimei M.I. s-a concluzionat că moartea acesteia a fost violentă, datorându-se insuficienţei cardio-respiratorii acute de origine centrală, consecutiv unui traumatism cranio-cerebral cu hemoragie difuză şi fractură de boltă craniană, iar leziunile traumatice constatate au putu fi produse prin lovire – proiectare, în condiţiile accidentului rutier, între leziuni şi deces existând legătură de cauzalitate. În sângele recoltat de la victimă a fost pusă în evidenţă o concentraţie de 0,4 g %o alcool etilic.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, iar prin raportul de expertiză s-a stabilit că autoturismul condus de inculpat circula, în momentul imediat premergător producerii accidentului, cu o viteză de aproximativ 47 Km/h. De asemenea, s-au stabilit drept cauze care au determinat producerea evenimentului rutier neacordarea de prioritate de către conducătorul auto B.I. faţă de pietonul M.I., angajată în traversarea drumului public de la stânga la dreapta în direcţia de mers Bacău – Piatra Neamţ, prin spatele unui autovehicul care circula în direcţia Piatra Neamţ – Bacău, intersectarea autovehiculul respectiv obturându-i câmpul de vizibilitate al inculpatului, precum şi continuarea deplasării după marcajul longitudinal de delimitare a sensurilor de mers de către pietonul M.I., în fugă, la apropierea autoutilitarei marca Peugeot, fără a aprecia, în funcţie de distanţa la care se afla autoutilitara şi viteza de deplasare a acesteia, dacă dispune de timpul necesar traversării sensului de mers Bacău – Piatra Neamţ. S-a concluzionat că evitarea accidentului s-ar fi putut face în condiţiile în care autovehiculul s-ar fi deplasat cu o viteză de cel mult 27,4 Km/h, în locul respectiv autoturismele din categoria celui în cauză putând circula cu 50 Km/h. S-a mai arătat că accidentul putea fi evitat de victimă dacă nu se deplasa în fugă şi se asigura când a pătruns pe sensul de mers Bacău – Piatra Neamţ.
Inculpatul B.I. avea obligaţia, conform art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului. De asemenea, victima M.I. avea obligaţia să respecte dispoziţiile art. 72 alin. 3 din OUG 195/2002, care stabilesc că traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.
Fiind audiat, inculpatul B.I. a declarat că nu a putut preveni producerea accidentului, deoarece victima a traversat strada în fugă, din spatele autoutilitarei care trecuse pe contrasens, neavând timp să o observe. Inculpatul a mai precizat că victima s-a angajat oblic, dinafara trecerii de pietoni, încadrându-se pe trecere abia când a intrat pe sensul său de mers.
Martorii audiaţi în cauză, respectiv numiţii B.M. şi A.C.R. au arătat că accidentul a avut loc în momentul în care victima traversa trecerea de pietoni în cauză. Mai mult, martorul A.C.R., care se afla în maşină cu inculpatul, a precizat că nu a observat-o pe aceasta să traverseze în fugă.
În drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 al. 2 Cod penal şi au fost dovedite cu :
– declaraţiile părţilor vătămate M.M.C. (f. 8 ds. U.P.), J.D. (f. 9, 43) ;
– declaraţiile martorilor B.M. (f. 10-11), A.C.R. (f. 12-13), P.G.C. (f. 14) ;
– proces verbal de cercetare la faţa locului, planşa fotografică şi schiţa locului accidentului (f. 15-27) ;
– raport de expertiză tehnică auto (f. 31-34) ;
– raport de constatare medico-legală nr. 283/02.09.2008 (f. 38-39) ;
– raport de inspecţie tehnică a autoturismului marca Peugeot cu nr. de înmatriculare NT-05-AUB (f. 41) ;
– buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1941/03.09.2008 (f. 45) ;
– declaraţiile inculpatului B.I. (f. 48-49, 52-54).
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal.
Astfel fiind, a condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii.
În temeiul art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II- a şi lit. b Cod penal pe perioada prev. de art. 71 al. 2 Cod penal.
Potrivit art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o perioadă stabilită conform art. 82 Cod penal, având în vedere poziţia sinceră de recunoaştere şi regret a faptelor săvârşite, vârsta inculpatului şi lipsa antecedentelor penale.
În baza art. 81 Cod penal şi art.71 al. 5 Cod penal, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
Pe latură civilă, au fost introduşi în cauză:
– SC U.A. SA Bucureşti, în calitate de asigurător, în baza Poliţei de de răspundere auto obligatorie, seria RO/12/S5/KX, nr. 000210018, încheiată la data de 7.01.2008 ;
– S.A.N. în calitate de parte civilă;
– soţul supravieţuitor M.M., în calitate de parte vătămată.
S-au constituit părţi civile:
– S.A.N. cu suma de 469,95 lei cu titlu de cheltuieli de transport;
– M.M., soţ supravieţuitor, cu 40.000 lei cu titlu de despăgubiri civile şi 1.000.000 lei cu titlu de daune morale ;
– M.M.C. cu suma de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale;
– J.D. cu suma de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale;
Analizând acţiunea civilă formulată de părţile civile cât şi probele administrate în instanţă, atât pe latură civilă cât şi sub aspectul traumelor psihice suferite de familia victimei, actele doveditoare ale cheltuielilor efectuate cu înmormântarea şi celelalte pomeniri religioase, instanţa, în temeiul art. 14 Cod pr. penală raportat la art. 55 al. 1 din Legea 136/1995 modificată, art. 26, 48 şi 49 din Anexa 1 la Ordinul 8/2008 al CSA, a admis în parte pretenţiile civile formulate de părţile vătămate şi a obligat societatea asigurătoare SC U.A. SA Bucureşti să plătească:
– părţii civile M.M. suma de 40.000 lei cu titlu de despăgubiri civile şi suma de 40.000 lei cu titlu de daune morale;
– părţii civile M.M.C. suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale;
– părţii civile J.D. suma de 30.000 lei daune morale;
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, asigurătorul S.C. U.A. S.A. şi părţile civile M.M., M.M.C. şi J.A..
În motivarea apelului, asigurătorul a arătat că în mod nelegal a fost obligat de prima instanţă la plata cheltuielilor judiciare făcute de părţi, aceste cheltuieli neintrând, potrivit art. 27 din Normele de aplicare a Legii nr. 136/1995, în sarcina sa.
Părţile civile apelante au arătat, în esenţă, că despăgubirile acordate de prima instanţă sunt foarte mici şi contravin Ordinelor CSA, prin care s-au stabilit limite minime de despăgubiri, care sunt actualizate în fiecare an.
Analizând actele şi lucrările dosarului, pe baza motivelor de apel şi din oficiu, în limitele apelurilor declarate, respectiv latura civilă, Tribunalul a constatat că apelul asigurătorului este fondat, iar apelul părţilor civile nefondat.
În mod nelegal a obligat prima instanţă asigurătorul la plata cheltuielilor judiciare făcute de părţi, în condiţiile în care aceste cheltuieli sunt excluse de la plată prin art. 27 din Normele de aplicare a Legii nr. 136/1995. Aceste cheltuieli sunt, potrivit dispoziţiilor art. 193 Cod procedură penală, în sarcina inculpatului.
În ceea ce priveşte apelurile părţilor civile, Tribunalul a constatat că prima instanţă i-a acordat 40000 lei daune materiale şi 40000 lei daune morale părţii civile M.M. şi câte 30000 lei daune morale părţilor civile M.M.C. şi J.D..
În privinţa daunelor materiale, se observă că suma acordată părţii civile este exact cea pe care a solicitat-o, astfel că nu se poate pune problema majorării ei.
În privinţa daunelor morale, Tribunalul a apreciat că sumele acordate moştenitorilor victimei sunt suficiente pentru repararea prejudiciilor morale pe care le-au suferit, ţinând seama de legătura lor de rudenie cu victima, de vârsta victimei, de condiţiile în care aceasta şi-a pierdut viaţa, dar şi de stresul inerent purtării acestui proces.
Contrar susţinerilor apărătorului părţilor civile, Tribunalul a reţinut că sumele stabilite prin Ordinele CSA sunt cele maxime ce pot fi acordate şi nu minime.
Aşa fiind, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Tribunalul a admis apelul declarat de asigurător, iar în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de părţile civile, urmând ca hotărârea primei instanţe să fie modificată în sensul celor arătate anterior.
În ceea ce priveşte cererea inculpatului de prelungire a dreptului la circulaţie, Tribunalul a constatat că este nefondată. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. 6 din O:U.G. nr. 195/2002, dreptul de circulaţie poate fi prelungit până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Or, apelurile fiind declarate doar pe latură civilă, soluţia dată de prima instanţă laturii penale a rămas definitivă.
Împotriva deciziei penale mai sus menţionată au declarat recurs, în termen legal, recurentul inculpat B.I., părţile civile M.M., M.M.C. şi J.D., respectiv, asiguratorul S.C. U.A. S.A.
În cererea de recurs formulată în scris, dar şi personal şi prin apărător ales, în faţa instanţei de recurs, inculpatul recurent B.I., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale pronunţate de Tribunalul Neamţ, reţinerea cauzei spre rejudecare şi în fond, exonerarea de plata cheltuielilor judiciare la care legal în baza legislaţiei în vigoare poate fi obligat doar asiguratorul.
În conţinutul motivelor de recurs redactate în scris, dar şi oral prin apărător ales, părţile civile M.M., M.M.C. şi J.D., au solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor civile pentru motivele detaliate în preambulul prezentei hotărâri.
În recursul formulat de asiguratorul S.C. U.A. S. A. s-a solicitat, admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi în fond, exonerarea de plata în mod direct către părţile civile a despăgubirilor civile acordate cu titlu de daune materiale şi morale şi respectiv, reducerea câtimii acestor despăgubiri prin reţinerea unei culpe comune a victimei în producerea accidentului.
A solicitat, în subsidiar, să se constate că în cauză cererea de constituire ca parte civilă s-a formulată tardiv şi, consecinţă a nerespectării dispoziţiilor procedurale, să se dispună respingerea ca tardive a cererilor de constituire de părţi civile.
Analizând recursurile penale formulate, atât sub aspectul motivelor invocate, dar şi din oficiu, sub aspectul cazurilor de casare prevăzute de art. 385/9 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul declarat de recurentul inculpat este întemeiat sub aspectul exonerării sale de plata cheltuielilor judiciare suportate de părţile civile în procesul penal, iar recursurile declarate de recurentele părţi civile şi asigurator sunt vădit nefondate pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.
Potrivit art.15 alin.2, constituirea de parte civilă se poate face în tot cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare, deoarece încă de la începutul judecăţii, inculpatul trebuie să cunoască şi pretenţiile celui vătămat prin infracţiune, pentru a-şi organiza apărarea, atât pe latura penală cât şi pe latura civilă a cauzei, iar pe de altă parte, instanţa de judecată trebuie să cunoască acest aspect în vederea administrării probelor şi pe latura civilă a cauzei.
În ceea ce priveşte cuantumul pretenţiilor civile, acesta poate fi modificat şi ulterior acestui moment, însă numai până la închiderea dezbaterilor.
Pentru garantarea valorificării în termen a dreptului de a se constitui parte civilă în procesul penal, legea prin art. 76 alin. 2 fixează obligaţia organului de urmărire penală şi a instanţei de a pune în vedere persoanei vătămate că poate participa în proces ca parte civilă dacă a suferit o pagubă materială sau o daună morală.
Momentul citirii actului de sesizare, ca moment limită până la care se poate constitui parte civilă, poate fi depăşit dacă inculpatul nu se opune, fiind prezent în instanţă şi asistând cum partea civilă s-a constituit după citirea actului de sesizare.
La termenul de judecată din data de 19.10.2009, s-a prezentat în faţa instanţei de fond doar partea civilă J.D. care a solicitat amânarea judecăţii cauzei pentru a-şi pregăti apărarea prin angajarea unui apărător, iar la termenul de judecată din data de 07.12.2009 părţile civile prin apărător ales au solicitat introducerea în cauză în calitate de parte civilă a soţului victimei, parte vătămată M.M., au învederat instanţei că înţeleg să se constituie părţi civile, cuantumul sumei pentru fiecare parte vătămată constituită parte civilă fiind indicat ulterior printr-o notă de concluzii scrise aflată la fila 120 ds. fond.
La termenele de judecată mai sus menţionate nici inculpatul şi nici asiguratorul nu au invocat tardivitatea formulării cererii de constituire de parte civilă, astfel încât pentru motivele mai sus detaliate fiind unul dintre cazurile de nulitate relativă prevăzute de art. 197 alin.1 corob. cu art. 4 Cod procedură penală, dispoziţii care prevăd că ,, încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act şi numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului, instanţa de recurs nu poate respinge ca fiind tardiv formulate pretenţiile civile formulate în cauză.
În aceleaşi motive de recurs formulate de asiguratorul S.C. U.A. S.A. se solicită nefondat înlăturarea dispoziţiilor privind obligarea asiguratorului la plata despăgubirilor civile, în mod direct, către părţile civile.
Fără a se proceda la o motivare în drept care să justifice această exonerare directă de răspundere civilă, instanţa de recurs reţine că în aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin.4 şi ale art. 55 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările ulterioare, societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurator de răspundere civilă, iar nu ca parte responsabilă civilmente sau garant al plăţii despăgubirilor civile, întrucât raporturile juridice dintre societăţile de asigurare şi asigurat au la bază o solidaritate tacită, stabilită prin convenţie, (răspundere contractuală) care dă dreptul persoanelor păgubite prin producerea accidentelor să pretindă, în baza art. 55 alin.1 şi 3 din Legea nr. 136/1995, despăgubiri atât celor răspunzători de producerea acestora cât şi direct asiguratorului de răspundere civilă – art.44 din Legea nr. 136/1995.
Cu privire la motivul de recurs invocat de inculpatul B.I. este de reţinut că potrivit art. 49 din legea nr. 136/29.12.1995, aşa cum a fost modificată inclusiv prin Legea nr. 304/2007, privind asigurările şi reasigurările în România, asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite pentru accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.
Ordinul nr. 5 din 17 mai 2010, pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aplicabil în cauză, prin art. 27 prevede în ce condiţii asiguratorul nu acordă despăgubiri or, din cazurile enumerate de la 1 la 15 ale acestui art. 27, nu rezultă exonerarea asiguratorului de plata cheltuielilor judiciare suportate de partea civilă în procesul penal.
În aceste condiţii este de reţinut că instanţa de apel nelegal a impus în sarcina inculpatului plata sumei de 7500 lei cheltuieli judiciare, cu titlu de onorariu avocat, suportate de partea civilă M.M., cheltuieli care potrivit dispoziţiilor art. 49 din legea cadru sunt suportate doar de asigurator.
Potrivit art. 50 din Legea asigurărilor şi reasigurările în România, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de desdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, iar potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. 1 şi 2 şi 3 din Ordinul nr. 8 din 16 iunie 2008, pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii prin accidente de vehicule, limitele minime de despăgubire sunt stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru pagubele materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte pentru anul 2008 la un nivel de cel puţin 150000 de euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de B.N.R. iar pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte pentru anul 2008 la un nivel de cel puţin 750.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de B.N.R.
Prin cererea de recurs, în concluziile orale şi depuse în scris, părţile civile, prin apărător, invocă cuantumul redus, (de 30 de ori mai mic decât limita asigurată), al despăgubirilor civile acordate cu titlu de daune morale, referindu-se la ordinele C.S.A. nr. 21/2009 şi 5/2010, (neaplicabile în cauză, fapta având loc în cursul anului 2008), doar în considerarea tendinţei Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în majorarea limitelor de despăgubire acordate de societăţile de asigurare, dar şi decizii de speţă din jurisprudenţa comunitară.
Se invocă de asemenea împrejurarea că instanţele de judecată nu au indicat criteriile avute în vedere în stabilirea cuantumului sumelor acordate pentru prejudiciu nepatrimonial suferit, dar şi omisiunea de a analiza o eventuală culpă a victimei, cu consecinţe în acordarea despăgubirilor civile.
Curtea constată că nu poate fi reţinută în calea de atac a recursului promovat de părţile civile a unei eventuale culpe a victimei în producerea accidentului în lipsa recursului promovat de procuror şi în condiţiile în care inculpatul nu a înţeles să invoce această apărare prin cererea de recurs, întrucât s-ar aduce atingere principiului ,,non reformaţio in peius”.
Potrivit art. 14 alin.1-3 din Codul de procedură penală, ,, acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente, ea poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, iar recuperarea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile”.
Prin art. 998 din Codul civil, care constituie temeiul răspunderii civile delictuale, se prevede că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara şi potrivit art. 6 paragraful 1 din CEDO, orice persoană are dreptul la judecarea, în mod echitabil şi intr-un termen rezonabil, de către o instanţă care să hotărască nu numai cu privire la temeinicia acuzaţiei penale, ci şi asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil.
Din definiţiile date, atât în literatura juridică română cât şi în cea străină, rezultă că trăsăturile esenţiale ale prejudiciilor morale sunt: prejudiciile morale sunt rezultatul încălcării ilicite a unor drepturi extrapatrimoniale, nu se exprimă prin pierderi pecuniare, materiale, se manifestă însă prin suferinţe fizice sau psihice pe care le resimte partea vătămată şi nu pot fi evaluate în bani.
Repararea prejudiciului moral este tot atât de legitimă ca şi repararea prejudiciului patrimonial, iar despăgubirile acordate părţii vătămate trebuie să constituie întotdeauna o justă şi integrală reparaţie a daunelor morale suferite şi pot fi stabilite după principiile dreptului civil, într-o sumă globală corectă şi fără exagerări.
Prejudiciul moral cauzat este apreciat de judecător nu în bani, ci după criterii proprii naturii acestuia, cum ar fi importanţa prejudiciului, durata menţinerii consecinţelor vătămării, intensitatea durerilor fizice şi psihice. Dacă gravitatea prejudiciului moral este mare, conform aprecierii instanţei, atunci indemnizaţia trebuie să fie şi ea considerabilă, pentru a fi efectiv reparatorie, compensatorie.
Niciodată nu se impune stabilirea unei indemnizaţii de reparare exacte, pentru a repara un prejudiciu moral, ci se impune stabilirea unei indemnizaţii care poate oferi, prin utilizarea sa, o satisfacţie compensatorie suficientă persoanei vătămate.
Majoritatea măsurilor nepatrimoniale au fost considerate pe bună dreptate, deficitare, insuficiente şi neîndestulătoare, întrucât lezarea sentimentelor de afecţiune faţă de persoanele apropiate nu pot fi reparate prin măsuri nepatrimoniale. Aceste prejudicii morale, constând în suferinţe pur psihice, care se regăsesc şi în cauza de faţă au un caracter subiectiv, iar intensitatea suferinţelor psihice diferă de la individ la individ, în funcţie de echilibrul şi sensibilitatea sa psihică, nivelul intelectual, vârstă, sex, etc.
Mai mult, instanţa de judecată în cazul reparării prejudiciilor morale suferite de persoanele apropiate victimei decedate, trebuie să verifice şi să constate, pentru acordarea indemnizaţiei, condiţia legăturii afective suficient de puternice între persoana apropiată şi victima decedată, condiţie care trebuie îndeplinită în momentul decesului victimei, întrucât nu se identifică întotdeauna o asemenea legătură, iar în cauza de faţă această legătură doar s-a prezumat.
Limitele minime de despăgubire stabilite de către Comisia de supraveghere a Asigurărilor constituie sumă minimă de asigurare dar nu obligă, în lipsa unor probe şi a unor convingeri bazate pe probe şi argumente întemeiate, instanţa de judecată să le şi acorde în acest cuantum pentru despăgubiri civile al căror cuantum stabilit cade doar in atributul instanţei de judecată, care prin hotărârea pronunţată în cauză au fost corect stabilite şi de natură a acoperii integral prejudiciu efectiv cauzat şi suferit de către părţile civile.
Pentru toate aceste considerente, Curtea de Apel Bacău, va admite recursul declarat de recurentul inculpat B.I., va casa în parte, în conf. cu dispoziţiile art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, decizia penală atacată, hotărârea instanţei de fond fiind legală sub aspectul sarcinii ce revine asiguratorului în suportarea cheltuielilor judiciare de către părţile civile, şi va respinge ca nefondate celelalte recursuri.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin.2 şi 3 Cod procedură penală.
1. În temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul inculpat B.I., împotriva deciziei penale nr. 291/AP/28.10.2010 a Tribunalului Neamţ.
Dispune casarea în parte a deciziei penale recurate, doar în ceea ce priveşte asiguratorul U.A. S.A., menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate şi în totalitate ale sentinţei penale nr. 340/25.05.2010 a Judecătoriei Piatra Neamţ.
Constată că recurentul inculpat a fost asistat de apărător ales.
În temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
2. În temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii părţi civile, M.M., M.M.C. şi J.D. şi respectiv, recurentul asigurator U.A. S.A., împotriva aceleaşi decizii penale.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurenţii să plătească statului, fiecare câte 50 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, avansate de stat în recurs.
