Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 1787 din 10 aprilie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, reclamanta I.M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. M. AIUD, prin lichidatorii: CASA DE ISOLVENŢĂ T. şi MANAGER CM IPURL C.L. luarea în considerare a perioadelor 08.08.1983
01.11.1986 şi 01.11.1986-17.07.1989, ca fiind lucrate în grupa I-a de muncă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că şi-a desfăşurat activitatea în cadrul pârâtei, în calitate de inginer Turnătorie Oţel I şi inginer în Atelierul proiectări produse si prototipuri, cu un program de lucru 100% într-un mediu toxic, la temperaturi de peste 400 C, motiv pentru care se cuvine a fi încadrată în grupa a II-a de muncă, conform O.G. nr. 50/1990.
Prin sentinţa civilă nr.1162/23.05.2012, Tribunalul Alba a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 31.05.2012.
Pârâţii,deşi legal citaţi, nu au formulat întâmpinare, însă, la solicitarea instanţei, au depus o adresă din care rezultă că în arhiva lor nu sunt documente din care să rezulte clar încadrarea reclamantei în grupa a II-a de muncă.
Prin sentinţa civilă nr.1122 din 24 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 30 79/107/2012, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta I.M.M. în contradictoriu cu pârâţii S.C. M. AIUD, prin lichidatorii judiciari : CASA DE INSOLVENŢĂ T. şi MANAGER CM IPURL C.L..
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele :
După cum a reieşit din menţiunile înscrise în carnetul de muncă, depus în copie la dosar, reclamanta a fost salariata fostei Întreprinderi M. AIUD, prestând activitate în calitate de inginer Turnătorie oţel I şi inginer în Atelierul proiectări produse si prototipuri.
Potrivit Decretului Lege nr. 68/1990 şi H.G. nr. 1223/1990, locurile de muncă în care activitatea se încadrează în grupa I-a şi a II-a de muncă urmau a fi precizate de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţională pentru
Protecţia Muncii, rezultatul acestei activităţi fiind concretizat în Ordinul M.M.P.S. nr.50/1990.
Punctul 6 din acest ordin prevedea că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I-a şi a II-a de muncă se va face de către conducerea unităţilor, cu consultarea organizaţilor sindicale ţinându-se seama de condiţiile concrete din fiecare unitate.
Dovada activităţii în muncă a unui salariat se face cu carnetul de muncă în care se fac înscrierile cu privire la activitatea prestată, condiţiile de muncă, funcţia şi salarizarea, precum şi cu alte acte emise de unitate.
Pe de altă parte, prima instanţă a reţinut că pârâţii, în calitate de lichidatori judiciari, au arătat că în arhiva pe care o gestionează nu au existat documente (note interne sau hotărâri ale Consiliului de Administraţie) din care să rezulte că reclamanta a fost încadrată în grupa a II-a de muncă.
În consecinţă, din documentele existente la dosarul cauzei, s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada desfăşurării activităţii în locuri de muncă în care condiţiile îi permiteau încadrarea în grupa a II-a de muncă.
S-a constatat că în acest sens a hotărât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr.258/20.09.2004, stabilind că Ordinului nr. 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activităţile şi funcţiile prevăzute în forma iniţială a actului, în lipsa unei dispoziţii exprese a însuşi organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior. O astfel de interpretare se impune cu atât mai mult cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările şi modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvenţele şi inechităţile existente. Din acest motiv, a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului şi a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situaţia pe care aceştia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egala şi nediferenţiată a tuturor celor care au activat în condiţii similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.
De asemenea, s-a mai reţinut că, prin Decizia nr.87 din 1 iunie 1999 – referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechităţi în salarizarea personalului, instanţa a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat ca dispoziţiile art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr.68/1990 pentru înlăturarea unor inechităţi în salarizarea personalului sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică numai persoanelor de la locurile de muncă şi activităţile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 şi după aceea, erau prevăzute sa fie încadrate în grupele I şi II de munca, nu şi celor care au fost încadrate în asemenea locuri de sau activităţi anterior datei intrării în vigoare a actului normativ respectiv.
Având în vedere aceste aspecte, s-a constatat că activitatea desfăşurată de reclamantă în cadrul fostei societăţi S.C. „M” S.A. AIUD nu se încadrează în grupa a II-a de muncă şi ca atare, în temeiul art.208 şi următoarele din Legea nr.62/2011, a fost respinsă acţiunea acesteia ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta I.M.M., considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Recurenta arată astfel că în mod greşit instanţa a respins acţiunea prin care a solicitat constatarea încadrării activităţii prestate în perioadele: 08.08.1983- 01.11.1986 si
01.11.1986-17.07.1989, la S.C.”M.” AIUD, în grupa I-a de munca, conform Ordinului 50/1990.
Se mai arată că, în aceste perioade, a fost angajata SC M. AIUD, în calitate de inginer Turnatorie otel I si inginer în Atelierul proiectări produse si prototipuri, cu un program de lucru 100% intr-un mediu toxic, la temperaturi de peste 40 grade C.
În aprecierea recurentei această hotărâre trebuia să se bazeze pe Contractul colectiv de munca aplicabil la nivelul societăţii, pe anexele 1 si 2 la CCM si pe alte înscrisuri care ar putea face dovada aplicării corecte a Ordinului 50/1990 la nivelul unităţii.
Se mai susţine că şi în ipoteza în care CCM la nivelul unităţii pentru acei ani nu se mai afla în arhivele societăţii, acesta a fost înregistrat la I.T.M., existând posibilitatea obţinerii unei copii.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 299-316 Cod.proc.civ., ale Ordinului nr. 50/1990 şi ale Legii dialogului social.
Analizând recursul formulat de reclamanta I.M.M., în temeiul disp.art.3041 Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, se reţine că acesta este în parte fondat, pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din adeverinţa nr.342/29.06.2011 eliberată de către intimate, rezultă că, în perioada 08.08.1983 – 01.11.1986, reclamanta a lucrat în calitate de inginer în cadrul Turnatoriei Otel I.
După cum rezultă din anexa la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anul 1992, 1993 privind „Sectoarele care beneficiază de grupa de munca, conform Ord.50/90, 100/90, 206/90, 272/90, 271/90, 968/90 si H G. nr.481/90, 931/90”, locurile de muncă din cadrul Turnatoriei de Otel 1 apar ca fiind încadrate în grupa I-a de muncă.
Aceeaşi anexă mai menţionează că: „Personalul muncitor, tehnic sau de
specialitate şi din alte sectoare ale societăţii care efectuează lucrări sau asigură asistenţă tehnică în sectoarele menţionate mai sus, beneficiază de drepturi similare cu personalul de la locurile de muncă respective, conform Ord. nr.50/90.”
Conform art.6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se
încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu
sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă etc.).
Se reţine că, în speţă, cu toate că a reţinut în considerentele sentinţei recurate în mod corect cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia
nr.258/20.09.2004, şi cele statuate de Curtea Constituţională, prin decizia nr.87 din 1 iunie 1999, în mod greşit nu a luat în considerare locurile de muncă încadrate în grupa I-a de muncă, stabilite de către partenerii sociali, conform art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Prin urmare, Curtea constată ca fiind fondată cererea reclamantei de recunoaştere a încadrării în grupa I-a de muncă a perioadei 08.08.1983 – 01.11.1986, în care aceasta a lucrat la Turnătoria Oţel 1.
În ceea ce priveşte perioada 01.11.1986-17.07.1989, în care aceasta a lucrat în calitate de inginer în Atelierul proiectări produse si prototipuri, se reţine că acest loc de muncă nu apare menţionat în anexele la Contractele colective de muncă depuse la dosar,
ca fiind încadrat în grupa I-a de muncă, reclamanta nereuşind cu probele administrate în cauză să dovedească că ar fi îndreptăţită la o astfel de încadrare în grupă superioară de muncă.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc. civilă, se va admite în parte recursul declarat de reclamanta I.M.M. şi se va modifica în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că se va admite în parte acţiunea formulată de reclamanta I.M.M. în contradictoriu cu pârâţii SC ”M. AIUD”, prin lichidatorii judiciari: Casa de Transilvania Cluj-Napoca şi Manager CM IPURL Alba Iulia, pârâţii fiind obligaţi să recunoască perioada 08.08.1983 – 01.11.1986, ca fiind lucrată de către reclamantă în grupa I-a de muncă, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.
