Plângere contravenţională Contravenţii. Închisoare contravenţională


1.Obiectul acţiunii

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr …..la data de ……. , petentul Bălan Ioan a solicitat anularea procesului verbal de contravenţie seria ……, exonerarea de la plata amenzii contravenţionale şi revocarea măsurii suspendării dreptului de a conduce autovehicule , iar în subsidiar anularea în parte a procesului verbal în ceea ce priveşte reţinerea permisului de conducere şi presupusa măsură a suspendării dreptului de a conduce autovehicule .

În motivarea plângerii ,petentul a arătat că nu a săvârşit fapta contravenţională întrucât se afla în frânare deoarece urma să intre în localitate ; agentul constatator nu a indicat textul de lege care prevede luarea măsurii tehnico administrative a reţinerii permisului de conducere , respectiv art 111 din ; sunt încălcate dispoziţiile art 16 alin 1 din OG 2/2001 , art 180alin 1 din HG 1391/2006 , art 96 alin 1 din OUG 195/2002 ; este o cutumă nelegală a agenţilor constatatori aşa cum se făcea până la modificare adusă prin OG 69/2007 ; cât timp nu au fost aplicate sancţiunea complementară este nelegală reţinerea permisului de conducere ; nu este precizată şi nici aplicată sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce , încălcându-se prevederile art 180 alin 1 din HG 1391/2006 ; că în urma modificării prin OUG 69/2007 reiese că în cazurile prevăzute de art 100 alin 3 , 101 alin 3 şi art 102 alin 3 ,sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce nu se mai ia de către şeful poliţiei rutiere , ci de către agentul constatator prin procesul verbal de contravenţie ; este inadmisibil în dreptul contravenţional modern aplicarea unei sancţiuni complementare fără a se reţine cuantumul acesteia , fără a se indica perioada exactă a suspendării exercitării dreptului de a conduce ; luarea măsurii tehnico administrative a reţinerii permisului de conducere apare ca inutilă în condiţiile în care dreptul de a conduce nu a fost suspendat .

În drept , plângerea contravenţională a fost motivată pe dispoziţiile art 118 şi urm din OUG 195/2002 .

În dovedire petentul a ataşat copie după procesul verbal .

2.Apărările formulate

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată întrucât procesul verbal de sancţionare a fost întocmit cu respectarea cerinţelor legale, ; că la data de ….petentul a condus autovehiculul marca …. cu nr de înmatriculare ….. pe DN 15 localitatea L. , la km 367 cu viteza 114km/h , viteza stabilită cu aparatul radar şi înregistrată video , depăşind astfel viteza legală admisă în localitate cu 64 km/h , faptă prevăzută de art 49 alin 1 din OUG 195/2002 şi sancţionată de art 102 alin 3 lit e din OUG 195/2002 , luându-se împotriva petentului măsura principală de sancţionare cu 9 puncte amendă în cuantum de 540 lei şi măsura tehnico administrativă de reţinere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehiculele; aparatul radar omologat şi calibrat la zi deţinea la bord buletinul de verificare metrologică emis de Biroul Român de Metrologie Legală cu valabilitate un an.

În drept au fost invocate dispoziţiile art 115-118 c.pr.civ. , ale OUG 195/2002 şi OG 2 /2001.

La întâmpinare a fost anexat raportul agentului constatator , planşele foto , atestatul pentru agentul constatator , buletinul de verificare metrologică .

3.Probatoriul administrat

În şedinţa publică din data de …… , instanţa a încuviinţat pentru petent proba testimonială la a cărei administrare a renunţat în şedinţa de la acest termen .

4. Situaţia de fapt

Prin procesul verbal seria ….. ,s-a reţinut că la data de …. petentul a condus autovehiculul marca ….. cu nr de înmatriculare ….. pe DN 15 localitatea L., la km 367 cu viteza 114km/h , viteza stabilită cu aparatul radar şi înregistrată video , depăşind astfel viteza legală admisă în localitate cu 64 km/h , faptă prevăzută de art 49 alin 1 din OUG 195/2002 şi sancţionată de art 102 alin 3 lit e din OUG 195/2002 , luându-se împotriva petentului măsura principală de sancţionare cu 9 puncte amendă în cuantum de 540 lei şi măsura tehnico administrativă de reţinere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehiculele

5.Reglementări incidente

A. Reglementări interne

Art. 48 din OUG nr 195/2002 prevede că conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.

Art. 49 alin 1 din acelaşi act normativ arată că limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h.

Art 102 alin 3 lit e din OUG nr 195/2002 prevede că este contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai contravenţie depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

ART. 96*) alin 1 din acelaşi act normativ stabileşte că sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege şi se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului.

ART. 109 alin 1 prevede că constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră.

ART. 111 alin 1 lit c stabileşte că permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 102 alin. (3) .

Art. 180 alin 1 din Hotărârea nr. 1391 / 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevede că în cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu: data, ora şi locul unde este încheiat; gradul profesional, numele şi prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa contravenientului, numărul şi seria actului de identitate ori, în cazul cetăţenilor străini, al persoanelor fără sau al cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul emitent; descrierea faptei contravenţionale, cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; numărul punctelor-amendă aplicate şi valoarea acestora, posibilitatea achitării de către persoana fizică, în termen de cel mult două zile lucrătoare, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, sancţiunea contravenţională complementară aplicată şi/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a căii de atac, semnătura agentului constatator şi unitatea de poliţie la care se depune plângerea.

B .Practica CEDO

În cauza Lutz c. Germaniei ,Curtea Europeană a Drepturilor Omului , reiterând argumentele din cauza Ozturk c. Germaniei privind faptul că generalitatea normei şi caracterul punitiv şi represiv al sancţiunii sunt suficiente pentru a considera fapta ca „acuzaţie în materie penală” a analizat inclusiv respectarea prezumţiei de nevinovăţie în procedurile supuse analizei, statuând astfel expres faptul că această prezumţie este aplicabilă în acest tip de cauze privind încălcarea regimului circulaţiei rutiere.

În cauza Anghel împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că , deşi instanţa competentă să statueze asupra unei plângeri împotriva unui proces verbal contravenţional este obligată să verifice depunerea plângerii în termen legal şi să-l asculte pe autorul acesteia, autoritatea care a aplicat sancţiunea şi martorii indicaţi în procesul verbal şi în plângere, legislaţia contravenţională nu conţine expres garanţii de procedură aplicabile în materie penală, precum respectarea prezumţiei de nevinovăţie.(…)Curtea este de părere că, dacă depenalizarea contravenţiei nu pune probleme în sine, nerespectarea garanţiilor fundamentale – între care prezumţia de nevinovăţie – care protejează individul în faţa posibilelor abuzuri ale autorităţilor pune o problemă faţă de art.6 din Convenţie.

De asemenea, Curtea a apreciat că retragerea permisului de conducere ţine de dreptul de a conduce un vehicul care este de o mare utilitate pentru viaţa curentă a oricărei persoane sau pentru exerciţiul unei activităţi profesionale de aceea, iar măsura retragerii de puncte care să ducă la reţinerea permisului de conducere are un caracter preventiv , dar şi un caracter punitiv şi disuasiv ( Malige c. France, 23.09.1998.)

C. Norme aplicabile

Instanţa constată că ,potrivit art 20 alin 2 din României , dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului , la care România este parte şi legile interne , au prioritate reglementările internaţionale , cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile .

6.Soluţia adoptată

Analizând condiţiile de fond ale procesului verbal ,pornind de la prezumţia de nevinovăţie reglementată de art 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi analizând pretinsa netemeinicie a situaţiei de fapt reţinută în procesul verbal în discuţie, instanţa constată că aceasta este înlăturată prin faptul că din planşele foto depuse la dosar de către intimat reiese că petentul circula în interiorul localităţii cu 114km/h .Întrucât planşele foto sunt realizate în mod etapizat , rezultă că la data de ….orele 14 49’ 46’’ ,petentul rula pe acelaşi sens cu autoturismul intimatei cu o viteză de 114 km/h , ulterior încetinind la 110 km/h .

De altfel, ca urmare a introducerii plângerii contravenţionale de către petent , intimatul a comunicat instanţei , planşele foto ,buletinul de verificare metrologică nr ….. din care rezultă că cinemometru de control rutier tip Python montat pe Dacia….. nr …… măsoară în regim staţionar şi în regim de deplasare. La data încheierii procesului verbal , buletinul de verificare Metrologică a aparatului era valabil ( expira la data de …… ) , Biroului Naţional de Metrologie incumbându-i obligaţia să verifice aparatele radar . Potrivit atestatului seria ….. , agentul ……. este atestat să desfăşoare activităţi în calitate de operator radar pentru aparatura montată pe autovehiculele din dotarea unităţii, instanţa reţinând că aparatul radar cu care s-a efectuat înregistrarea este un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic.

Prezumţia de nevinovăţie a petentului a fost răsturnată , fapta contravenţională existând în maniera reţinută de către organele constatatoare.

Cu privire la sancţiunea complementară , instanţa apreciază că ar fi vorba despre un formalism excesiv dacă s-ar anula procesul verbal datorită neprecizării expresă a luării măsurii suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile în condiţiile în care în conţinutul procesului verbal contestat este indicat în mod expres textul de lege în baza căruia s-a reţinut săvârşirea contravenţiei (art 102 alin 2 lit e din OUG 195/2002 ), text care prevede aplicare împreună cu sancţiunea amenzii a sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Agentul constatator nu are posibilitatea de a aprecia asupra cuantumului duratei de suspendare a dreptului de a conduce a autovehiculelor , de a alege între o perioadă mai scurtă sau mai îndelungată de a aplicare a acestei sancţiuni complementare .

Instanţa reţine că prevederile art 111 alin 1 lit c din OUG 195/2002 stipulează expres că în cazul săvârşirii contravenţiei prevăzute de art 102 alin 3 permisul de conducere se reţine , astfel încât măsura tehnico administrativă a reţinerii permisului de conducere a petentului nu s-a luat în lipsa unei sancţiuni complementare .

Mai mult textul de lege invocat de către petent şi anume art 180 alin 1 din HG 1381/2002 stabileşte că procesul verbal încheiat de agentul constatator cuprinde în mod obligatoriu sancţiunea contravenţională complementară aplicată şi /sau măsura tehnică administrativă aplicată , fiind deci suficientă precizarea uneia dintre ele , textul de lege prevăzându-le atât cumulative , cât şi alternativ .

Cum procesul verbal contestat cuprinde menţiunea că permisul de conducere al petentului a fost reţinut , cum instanţa a apreciat pentru considerentele anterioare existenţa faptei contravenţionale în maniera reţinută de agentul constatator , urmează a respinge ca nefondată plângerea contravenţională , menţinându-se dispoziţiile acestuia .

6.Alte aspecte

Întrucât s-a reţinut că faptele au fost săvârşite cu vinovăţie de către petent, instanţa nu poate înlătura sancţiunea complementară de reţinere a permisului de conducere , aceasta menţinându-se .