Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 5578 din 26 noiembrie 2010
Prin sentinţa civilă nr.928 din 15.03.2010, pronunţată de Tribunalul Cluj a fost respinsă acţiunea reclamantului C.A.S. împotriva pârâtei S.C. B. S.A, iar reclamantul a fost obligat la plata sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost angajat al intimatei în funcţia de Director executiv din cadrul Diviziei Control, Retail, Marketing şi Canale Alternative de Distribuţie, având încheiat un contract individual de muncă înregistrat la ITM Bucureşti sub nr. 1229/27.06.2007.
Prin decizia nr. 198/22.06.2009 reclamantului i s-a desfăcut contractul de muncă în temeiul art. 65 din Codul muncii.
Cu privire la măsura luată de intimată instanţa reţine potrivit prevederilor prevederile art.65 alin. 1 din Codul muncii, modificat prin OUG nr. 55 din 30.08.2006, contractul de muncă individual al unui salariat poate înceta ca urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat de către salariat datorită dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau ale reorganizării activităţii.
Acest motiv de încetare nu ţine de persoana salariatului şi el vizează în concret postul sau posturile salariatului ori salariaţilor ce urmează a fi concediaţi.
Desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când nu se mai regăseşte în organigrama acesteia ori în statul de funcţii.
Acesta este reală când este impusă fie de dificultăţile economice, fie de transformări tehnologice ori de reorganizarea activităţii şi se bazează pe studii şi prognoze întocmite în funcţie de progresele economice şi tehnologice în domeniu, studiul pieţelor de desfacere şi posibilitatea accesării resurselor financiare.
Instanţa a reţinut că la data de 29.05.2009 reclamantului i s-a comunicat adresa nr. 508/4212/29.05.2009 prin care a fost informat de spre desfiinţarea postului său ca urmare a modificării structurii Diviziei de Retail prin Hotărârea nr. 4/14.04.2009 a Consiliului de Administraţie.
Reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a opta pentru ocuparea mai multor posturi vacante din societate şi la solicitarea acestuia i s-au comunicat fişele posturilor respective.
Din analiza Hotărârii nr. 4/14.04.2009 a Consiliului de Administraţie şi a M. nr. 50.1B/20/13.04.2009 care a stat la baza respectivei hotărâri rezultă necesitatea reorganizării societăţii prin reproiectarea structurilor din subordinea Vicepreşedintelui Executiv şi adoptarea unei noi organigrame şi structuri de personal. Hotărârea nr. 4/14.04.2009 a Consiliului de Administraţie a fost urmată de Hotărârea nr. 5/28.04.2009 a Consiliului de Administraţie al societăţii care a hotărât desfiinţarea Diviziei Reţea Unităţi Teritoriale din subordinea Vicepreşedintelui Executiv şi a postului de Director Executiv al diviziei, desfiinţarea Direcţia Canale Alternative de Distribuţie şi actualizarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a B. S.A Prin Hotărârea nr. 7/18.06.2009 a Consiliului de Administraţie s-a aprobat închiderea a şapte agenţii şi desfiinţarea posturilor de agent de compensare din cadrul sucursalelor judeţene ale societăţii.
Instanţa a reţinut că pârâta a făcut demersurile către AFOFM Cluj pentru adoptarea unor măsuri active de combaterea şomajului, în vederea redistribuirii reclamantului potrivit pregătirii profesionale şi a informat şi sindicatul B. .
Din organigrama existentă la dosarul cauzei, din statul de funcţiuni existent la data de 31.03.2009 (anterior măsurii de reorganizare) şi cel de la data de 31.07.2009 (după luarea măsurii) şi din celelalte documente privind măsurile luate pentru executarea hotărârii Consiliului de Administraţie rezultă că reorganizarea a fost efectivă şi reală.
Cu privire la decizia de concediere contestată, comunicată reclamantului la data de
23.06.2009, instanţa constată că acesta respectă în totalitate prevederile an. 74 alin. 1 din Codul muncii, astfel că instanţa a respins cererea reclamantului prin care solicită ca instanţa să constate nulitatea absolută a deciziei nr. 198/22.06.2009 prin care reclamantului i s-a desfăcut contractul de muncă în temeiul an. 65 din Codul muncii.
Instanţa a respins şi petitul reclamantului referitor al adresa nr. 508/4212/29.05.2009 prin care a fost informat de spre desfiinţarea postului său ca urmare a modificării structurii Diviziei de Retail prin Hotărârea nr. 4/14.04.2009 a Consiliului de Administraţie al pârâtei şi de posibilitate a acestuia de a opta pentru ocuparea mai multor posturi vacante din societate.
Având în vedere prevederile an. 283 şi următoarele din Codul muncii coroborate cu prevederile an.65 alin. 1 din Codul muncii şi aspectele reţinute, instanţa a respins acţiunea formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâta.
Aflându-se în culpă procesuală, potrivit an. 274 C proc. civ., reclamantul a fost obligat la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul C.A.S. a declarat recurs prin care a solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în
subsidiar modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
Motivul de casare referitor la menţionarea în practicaua hotărârii a unei alte date a pronunţării decât în dispozitivul sentinţei nu este întemeiat, deoarece indicarea greşită a datei pronunţării reprezintă o simplă eroare materială, fără consecinţe juridice asupra legalităţii hotărârii.
Examinând prioritar motivul de ordine publică invocat din oficiu, respectiv nemotivarea deciziei de concediere contrar cerinţelor art.74 alin.1 lit.a Codul muncii, care aparţine controlului legalitate Curtea de Apel constată următoarele:
Prin decizia nr.198 din 22.06.2009 pârâta a decis concedierea reclamantului în baza art.65 Codul muncii, reţinând că motivul care determină concediere este reorganizarea activităţii, precum şi că măsura concedierii are o cauză reală şi serioasă, fiind generată de cerinţa eficientizării activităţii.
Referitor la decizia de concediere menţionată Curtea observă că aceasta este lovită de nulitate absolută ca urmare a încălcării prevederilor art. 74 al. 1 lit. a din Codul Muncii.
Astfel, Curtea reţine că potrivit art. 74 lit. a din Codul Muncii, legiuitorul a instituit obligativitatea motivării în fapt şi în drept a deciziei de concediere, lipsa acestor menţiuni obligatorii fiind sancţionată cu nulitatea absolută, potrivit art. 76 din Codul Muncii, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 350/2005 şi 506/2005.
În concret, dispoziţiile art. 74 lit. a din Codul Muncii stabilesc obligaţia angajatorului de a menţiona în cuprinsul deciziei de concediere suficiente motive şi informaţii pe baza cărora salariatul să poată aprecia legalitatea şi temeinicia măsurii de concediere şi să poată decide asupra contestării sale în justiţie, ca expresie şi a principiului consensualităţii şi a bunei credinţe edictat de art. 8 din Codul Muncii, conform căruia „pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi se vor consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncă.”
În cauza dedusă judecăţii, nu se poate reţine că decizia de concediere atacată cuprinde o dezvoltare a motivelor de fapt care l-au determinat pe angajator să dispună concedierea recurentului reclamant, întrucât menţiunile făcute în acest sens în decizie au un caracter general – reorganizarea activităţii şi cerinţa eficientizării activităţii.
Or, în lipsa evidenţierii motivelor concrete şi efective care au determinat angajatorul să ia o astfel de măsură, nu este posibilă stabilirea gravităţii situaţiei de natură să justifice desfiinţarea postului reclamantului şi nu se poate exercita controlul judecătoresc doar la motivele de fapt şi de drept precizate în decizia de concediere, conform regulii impuse de art. 77 Codul muncii, care pledează în acest fel pentru necesitatea precizării motivelor de fapt şi de drept.
Fără a interpreta de o manieră excesiv de formalistă dispoziţiile art. 74 lit. a din Codul muncii, Curtea admite că decizia de concediere este în conformitate cu aceste norme, chiar şi în măsura în care detalierea motivele de fapt ce au stat la baza concedierii se face printr-un înscris anexat deciziei, esenţial fiind ca scriptul anexă să facă, corp comun cu decizia, respectiv cele două scripte să fi fost emise şi comunicate la aceeaşi dată, ceea ce însă nu este cazul în speţă.
Este real că în cuprinsul decizie se face referire la Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 4/14.04.2009, privind reorganizarea activităţii, însă aceasta nu este de natură a înlocui motivarea în fapt a deciziei de concediere, în condiţiile în care conţinutul acestei decizii nu a fost adus la cunoştinţa reclamantului recurent în mod complet, ci doar în extras, fără a fi posibilă identificarea motivelor concedierii, deşi acesta i-a solicitat angajatorului expres comunicarea acestui act.
Prin urmare înlătura apărarea pârâtei conform căreia motivarea decizie de concediere este asigurată de indicarea hotărârii Consiliului de Administraţie, cu atât mai mult cu cât cerinţa legală a motivării deciziei e concediere este respectată prin prezentarea motivelor de fapt concrete ce determină concedierea (cu titlu de exemplu: situaţia economică nefavorabilă, deficienţele constatate la veche structură organizatorică, perspectivele redresării economice prin desfiinţarea postului, prognoza unei mai bune funcţionări în baza unei noi organigrame), nu prin menţionarea actului intern pe care s-a întemeiat concedierea.
Constatând nelegalitatea deciziei de concediere atacată prin prisma considerentelor expuse şi apreciind că în acest context cercetarea motivelor de temeinicie este superfluă, în baza art. 312 alin. 3, raportat la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă Curtea va admite în parte recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va admite în parte acţiunea reclamantului recurent, respectiv va anula decizia nr. 198 din 22.06.2009 emisă de pârâtă.
În temeiul art. 78 alin. 2 din Codul Muncii, va dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii, respectiv cea de Director executiv la SC Bankpost SA-Divizia Control Retail, Marketing şi Canale Alternative de Distribuţie.
De asemenea, în temeiul art. 78 alin. 1 Codul Muncii, va obliga pârâta să îi plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data concedierii şi până la reintegrarea sa efectivă.
Curtea va menţine însă soluţia primei instanţe de respingere a cererii de anulare a adresei nr. 508/29.05.2009 (fila 7 fond), prin care reclamantului i s-a adus la cunoştinţă desfiinţarea postului său şi i s-a oferit un nou post, deoarece concedierea sa nu s-a dispus în temeiul acestui act, care are doar un caracter informativ cu privire la Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 4/14.04.2009 şi reprezintă, de asemenea, o ofertă a angajatorului de modificare a felului muncii, lipsită de semnificaţie juridică în cazul neacceptării sale de către salariat, cum este cazul în speţă.
