În motivare, arată debitoarea că semnatarii prezentei cereri sunt moştenitorii lui S.D., de pe urma căruia au moştenit 99,14% din acţiunile ce constituie capitalul societăţii. Redresarea societăţii nu este posibilă, întrucât actualmente nu mai are organe de conducere, vechiul administrator refuză să convoace AGA şi să răspundă în faţa asociaţilor, evidenţele contabile nu sunt de găsit, activitatea este stopată şi în conturile societăţii nu există sumele necesare achitării debitelor restante. Semnatarii cererii formulate au precizat, în plus faţă de relatările iniţiale, că au solicitat administratorului NF în baza art. 119 din să procedeze la convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor societăţii, pentru clarificarea mandatului administratorilor. Acesta a refuzat, invocând şi expirarea mandatului său de administrator. S-a încercat revocarea şi înlocuirea administratorului, însă s-au ivit bariere legale şi de fapt: administratorul societăţii a refuzat convocarea AGA, încercarea directă de convocare de către acţionarii majoritari a fost respinsă de Oficiul Juridic din cadrul R.A.Monitorul Oficial, cererea de autorizare a convocării în baza art. 119 din Legea 31/1990 a fost respinsă de Tribunalul Iaşi, iar apelul declarat împotriva sentinţei de respingere urmează a fi soluţionat cel mai devreme în 8.11.2010, la termenul acordat, putând fi exercitat şi recurs, ceea ce ar prelungi situaţia ivită până în 2011. În timp, administratorul are vreme să îşi acopere manoperele dolosive şi datoriile se acumulează.
Analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată, în baza art. 137 al.1 Cod pr.civ, instanţa reţine următoarele:
Cererea de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. I S.A. este semnată, în numele debitoarei, de SI, SA şi SM. Aceştia sunt moştenitorii lui SD, decedat la 20.02.2009, potrivit menţiunilor din certificatul de moştenitor nr… din 10.03.2009.
Potrivit ultimelor menţiuni efectuate la Oficiul Registrului Comerţului referitor la societatea debitoare, informaţii emise la 1.10.2010, figurează drept asociaţi ai debitoarei, societate pe acţiuni: SD, cu 99,14% din acţiuni şi 15 asociaţi depuşi cu listă, deţinând restul de 0,86% din acţiuni. Ca şi administratori, sunt notaţi SD, NF şi PA, toţi cu mandat expirat la data pronunţării prezentei.
Conform art. 27 al. 3 din Legea 85/2006, cererile persoanelor juridice pentru deschiderea procedurii insolvenţei la solicitarea debitorului trebuie semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutului, au calitatea de a le reprezenta.
Calitatea de reprezentant este stabilită, potrivit Legii 31/1990, prin actul constitutiv sau hotărârea adunării generale de numire şi trebuie exprimată expres. Tot potrivit aceleiaşi legi, pentru a se asigura cunoaşterea persoanei care angajează societatea, se cere îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute de Legea 26/1990.
Or, semnatarii cererii formulate nu au calitatea de reprezentant al societăţii, aspect pe care de altfel îl recunosc prin atitudinea procesuală avută. În plus, calitatea lor de reprezentant nu rezultă nici din înscrisurile depuse la dosar, nici din evidenţele Registrului Comerţului. Susţinerile lor că sunt moştenitorii acţionarului majoritar şi că societatea nu are la acest moment organe de conducere şi administrare nu prezintă relevanţă şi nu sunt de natură a le justifica vreo calitate în reprezentarea societăţii, pentru a putea respecta cerinţele art. 27 al.3 din Legea 85/2006.
Pentru aceste considerente, instanţa va face aplicabilitatea art. 161 al.2 Cod pr.civ şi va anula cererea formulată de debitoare prin SA, SI şi SM.