Prin acţiunea formulată, reclamanta SC A.O. SA, societate în faliment, prin lichidator judiciar, a chemat în judecată pe pârâta SC P.L.L. SRL, pentru a fi obligată la plata sumei de 75.686.905 lei, cu titlu de preţ, şi la plata cheltuielilor de judecată.
în motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract şi, în baza relaţiilor contractuale a livrat grâu boabe pentru panificaţie, pentru care s-a emis factura din 30 septembrie 1999, în valoare totală de 492.976.530 lei. Pârâta a achitat parţial preţul, rămânând un rest de 75.686.905 lei, pe care refuză să-1 achite.
Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 969 şi 1073 C. civ.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat admiterea în parte a acţiunii, întrucât au intervenit plăţi şi compensări, creanţa reclamantei fiind doar de 41.330.107 lei.
Tribunalul Suceava, învestit cu soluţionarea cauzei prin ordonanţa nr. 633 din 17.05.2002, a respins ca nefondată acţiunea, reţinând că procedura somaţiei de plată se poate realiza doar atunci când creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, însă în cazul de faţă nu sunt îndeplinite aceste cerinţe, între părţi existând neînţelegeri cu privire la cuantumul creanţei.
împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că, în mod greşit, instanţa de fond a soluţionat litigiul potrivit procedurii prevăzute de O.G. nr. 5/2001, câtă vreme a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni pe calea dreptului comun, având ca temei dispoziţiile art. 969 şi 1073 C. civ.
Instanţa de recurs a constatat că motivul de recurs invocat, întemeiat în esenţă pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., este fondat.
într-adevăr, reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile art. 969 şi 1073 C. civ., şi a realizat procedura de conciliere directă, a timbrat acţiunea la valoarea pretenţiilor ce formează obiectul litigiului, însă, nejustificat, instanţa de fond a soluţionat acţiunea pe dispoziţiile O.G. nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată.
Pentru cele ce preced, cum ordonanţa este nelegală, în temeiul art. 312 alin. 5 C. proc. civ., curtea a admis recursul şi a casat sentinţa, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă, ca instanţă de drept comun.
C.A. Suceava – Secţia comercială şi de administrativ,
decizia nr. 688 din 14.11.2002
Notă: Şi alte instanţe au reţinut că în cadrul procedurii prevăzute de O.G. nr 5/2001 nu îşi găsesc aplicarea dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. privind obligativitatea efectuării concilierii directe.
Referitor la excepţia lipsei concilierii directe, instanţa a reţinut că această procedură prealabilă, anterioară sesizării instanţei, este prevăzută în cazul litigiilor comerciale patrimoniale, în art. 7201 C. proc. civ. Procedura somaţiei de plată este prevăzută de O.G. nr. 5/2001, act nomativ cu caracter special şi derogator de la regulile generale cuprinse în legile generale, respectiv Codul de procedură civilă. în acest act normativ special nu este reglementată o asemenea procedură iar hotărârea pronunţată nu are autoritate de lucru judecat, conform art. 111 alin. 2 din Legea nr. 295/2002 de aprobare a O.G. nr. 5/2001.
Rezultă astfel că acest act normativ prevede o procedură specială de realizare a creanţelor certe, lichide şi exigibile de bună voie sau prin silită şi un regim aparte de soluţionare a cererilor, art. 11 ce prevedea completarea dispoziţiilor ordonanţei cu cele ale Codului de procedură civilă fiind abrogat prin Legea nr. 295/2002.
în cazul unor asemenea cereri nu este necesară realizarea concilierii directe prealabile (Sentinţa comercială nr. 2080/COM/22.10.2002 a Tribunalului Bihor).
Curtea de Apel Timişoara a constatat că motivul de recurs privind nerespectarea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. este neîntemeiat, faţă de obiectul cauzei, care se înscrie în procedura specială instituită de O.G. nr. 5/2001 (Decizia civilă nr. 557/R/ 22.05.2002 a Curţii de Apel Timişoara).
Procedura somaţiei de plată constituie o procedură specială, reglementată de O.G. nr. 5/2001, care nu condiţionează declanşarea sa de existenţa concilierii directe, ceea ce ar fi contrar scopului urmărit de legiuitor. Aceasta constituie o procedură simplificată şi rapidă de recuperare a creanţelor certe, lichide şi exigibile (Decizia civilă nr. 319 din 29.03.2002 a Curţii de Apel Galaţi).
Recurenta a invocat în mod eronat prevederile art. 7201 C. proc. civ. referitoare la concilierea directă, care nu au aplicabilitate în speţă.
Textul respectiv se referă numai la litigiile comerciale care se soluţionează conform dreptului comun.
Or, în speţă, instanţa nu a fost sesizată cu o pretenţie evaluabilă în bani pentru soluţionarea sa pe calea dreptului comun, ci cu o somaţie de plată.
Procedura somaţiei de plată constituie o procedură specială, actul normativ care o reglementează necondiţionând declanşarea procedurii respective de existenţa unei concilieri directe (Decizia civilă nr. 320 din 29.03.2002 a Curţii de Apel Galaţi).
Somaţia de plată este o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun de soluţionare a cererilor în pretenţii, în general, şi cu atât mai evident de la normele speciale cu privire la soluţionarea litigiilor în materie comercială cuprinse în art. 720 C. proc. civ. (Decizia civilă nr. 906/COM/10.10.2002 a Curţii de Apel Constanţa).
în acelaşi sens au fost pronunţate: sentinţa comercială nr. 2576/COM/l2.12.2002 a Tribunalului Bihor, sentinţa nr. 1816/C/19.09.2002 a Tribunalului Argeş, sentinţa civilă nr. 1158/27.06.2002 a Tribunalului Tulcea, sentinţa civilă nr. 1346 din 5.11.2002 a Tribunalului Covasna.
în alte situaţii, în cadrul procedurii somaţiei de plată a fost efectuată procedura prealabilă a concilierii directe. în recurs, intimata a depus procesul-verbal încheiat între părţi, învederând că debitul a fost achitat în întregime, şi procesul-verbal de conciliere (Sentinţa comercială nr. 867/COM/21.03.2002 a Tribunalului Bihor).
în acelaşi sens pot fi menţionate: sentinţa comercială nr. 1733/COM/12.09.2002 a Tribunalului Bihor, sentinţa civilă nr. 3466/COM/24.05.2002 a Tribunalului Constanţa, sentinţa civilă nr. 1152/2.10.2002 a Tribunalului Covasna, decizia civilă nr. 1076/R/ 8.11.2002 a Curţii de Apel Galaţi.
Este adevărat că reprezentarea la conciliere nu poate valora o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei, însă, în măsura în care se depun înscrisuri care dovedesc pretenţiile acesteia, apelarea la o astfel de prezumţie nu este greşită (Decizia nr. 995/RJ C/28.10.2002 a Curţii de Apel Piteşti).
Creditoarea a făcut dovada că, anterior introducerii cererii de emitere a somaţiei de plată, debitoarea a fost convocată la concilierea directă a litigiului. Aceasta a confirmat primirea convocării cuprinzând pretenţiile reclamantei.
Pentru aceste considerente, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele art. 274 şi 275 C. proc. civ. şi că în mod corect a fost obligat debitorul la plata cheltuielilor de judecată, reţinându-se culpa procesuală a acestuia, deoarece, prin convocarea sa la concilierea directă a litigiului, potrivit art. 720 C. proc. civ., a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată (Sentinţa comercială nr. 1715/COM/l 0.09.2002 a Tribunalului Bihor).
Excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, faţă de neîndeplinirea procedurii prealabile de conciliere directă prevăzută de art. 720 C. proc. civ., este neîntemeiată.
Reclamanta a formulat iniţial o cerere de somaţie de plată în baza O.G. nr. 5/2001, care prevede o procedură specială, urgentă, în cadrul căreia nu este necesară concilierea directă prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 64 din 30.01.2002, Tribunalul Covasna a admis acţiunea în anulare formulată de debitoare, a anulat ordonanţa conţinând somaţia de plată şi, la cererea creditorului a dispus judecarea în fond a cauzei în condiţiile dreptului comun.
Această ultimă dispoziţie are ca temei art. 8 alin. 4 din O.G. nr. 5/2001, care prevede dreptul creditorului de a solicita, în caz de admitere a acţiunii în anulare, judecarea în fond a cauzei, în condiţiile dreptului comun, fară a condiţiona admiterea cererii de efectuarea procedurii prealabile a concilierii directe (Decizia nr. 728/RJ 4.10.2002 a Curţii de Apel Braşov).
în motivarea acţiunii în anulare, debitoarea a arătat că, în fapt, litigiul dintre părţi este un litigiu comercial, că trebuie soluţionat pe calea dreptului comun, cu procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. şi cu plata taxei de timbru.
Instanţa a reţinut că în nici un caz creditoarea nu poate fi obligată să urmeze una din procedurile de recuperare a sumei datorate, respectiv cea prevăzută de O.G. nr. 5/2001 sau acţiunea de drept comun.
S-a reţinut că nu există motive de anulare a ordonanţei conţinând somaţia de plată şi a fost respinsă ca nefondată acţiunea în anulare (Sentinţa nr. 53 din 4.02.2002 a Tribunalului Botoşani).
