Secţia civilă şi de minori, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 777/R din 1 aprilie 2008
Prin sentinţa civilă nr.49 din 14 ianuarie 2008, pronunţată de Tribunalul Sălaj, s-a admis acţiunea precizată a reclamantului Sindicatul Liber al Bibliotecarilor din judeţul Sălaj, formulată împotriva pârâtei de rândul I Biblioteca Judeţeana Ionită
8
Scipione Bădescu, şi a pârâtului de rândul 2 Consiliul Judeţean Sălaj, pârâtele fiind obligate să plătească membrilor de sindicat ajutorul de Paşte şi Crăciun, contravaloarea unei mese calde pe zi, şi contravaloarea unei ţinute decente, cuvenite pentru perioada 05.03.2007 şi până la încetarea efectelor contractului colectiv de nr. 1 din 01.02.2007, sume reactualizate în funcţie de rata inflaţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut referitor la excepţia tardivităţii acţiunii invocată de către pârâtul Consiliul Judeţean Sălaj, că excepţia este nefondată, în cauză operând termenul de 3 ani prevăzut de art.283 alin.(1) lit.c din Codul muncii, deoarece reclamantul a solicitat drepturi de natură salarială bazate pe contractul colectiv de muncă şi neacordate de către pârâţi. La data de 1 februarie 2007 a fost încheiat Contractul Colectiv de Muncă nr.l între reclamant şi pârâta Biblioteca Judeţeană “Ioniţă Scipione Bădescu” Sălaj, contract care cuprinde alături de alte prevederi şi drepturile solicitate de către reclamant în reprezentarea membrilor săi de sindicat.
Potrivit art.236 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă este convenţia între angajator şi organizaţia patronală, de o parte şi salariaţii reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă. Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor. tul Colectiv de Muncă încheiat între părţi are drept scop îmbunătăţirea activităţii angajaţilor la locul de muncă, a promovării unor relaţii de muncă şi de serviciu echitabile, de natură să asigure protecţia socială a salariaţilor, în vederea eliminării conflictelor de muncă sau, preîntâmpinării grevelor.
Potrivit art.25 alin.(1) din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, contractul colectiv de muncă intră în vigoare şi se aplică de la data înregistrării la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială, Dialog şi Familie. Prin adresa nr. 77 din 5 martie 2007, reclamantul a încheiat în vederea înregistrării contractul colectiv de muncă nr. l din 1 februarie 2007, iar prin adresa nr.35 din 12 martie 2007 reclamantului i s-a răspuns că respectivul contract colectiv de muncă a fost înregistrat. Instanţa a reţinut că reclamantul a solicitat conducerii Bibliotecii Judeţene “Ionită Scipione Bădescu” Sălaj, prin adresa nr.3 din 25 octombrie 2007, punerea în aplicare a prevederilor contractului colectiv de muncă nr. l din 1 februarie 2007, însă, prin adresa nr.280 din 29 noiembrie 2007 pârâta i-a comunicat că nu sunt cuprinse prevederi bugetare pentru anul 2007 referitoare la punerea în aplicare a contractului colectiv de muncă şi angajatorul nu are posibilitatea să aplice clauzele prevăzute în contract.
Pârâţii sunt obligaţi de prevederile legale enunţate anterior să respecte clauzele contractului colectiv de muncă nr. l din 1 februarie 2007, urmând să plătească angajaţilor drepturile la care s-au obligat prin contract, reactualizate în funcţie de rata inflaţiei.
Faţă de cele ce preced, instanţa a respins ca nefondată excepţia tardivităţii acţiunii şi a admis acţiunea precizată a reclamantului Sindicatul Liber al Bibliotecarilor din judeţul Sălaj.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Biblioteca Judeţeană „Ioniţă Scipione Bădescu” Zalău şi Consiliul Judeţean Sălaj.
Pârâta Biblioteca Judeţeană Zalău, prin recurs solicită admiterea acestuia, rejudecând admiterea acţiunii şi casarea sentinţei tribunalului Sălaj ca netemeinică şi nelegală.
Pârâtul Consiliul Judeţean Sălaj, prin recursul său solicită casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza pe fond respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată.
9
Reclamantul Sindicatul Liber al Bibliotecarilor din Judeţul Sălaj, prin întâmpinare, solicită respingerea recursurilor ca neîntemeiate.
La termenul din data de 1 aprilie 2008 instanţa de recurs a pus din oficiu în discuţia părţilor obligativitatea citării în cauză a membrilor de sindicat în numele cărora organizaţia sindicală promovează acţiune, având în vedere că drepturile în discuţie din litigiu sunt drepturi personale şi nu colective.
Analizând recursul prin prisma aspectului pus în discuţie din oficiu de către instanţă, Curtea reţine următoarele:
În cazul din speţă, aşa cum rezultă din acţiunea introductivă la tribunal Sindicatul Liber al Bibliotecarilor din Judeţul Sălaj, în reprezentarea salariaţilor Bibliotecii Judeţene „Ioniţă Scipione Bădescu” angajaţi contractuali cu contract individual de muncă, a chemat în judecată pe pârâţii Biblioteca Judeţeană Sălaj şi Consiliul Judeţean Sălaj solicitând obligarea acestora la plata către membrii sindicatului a ajutorului de Paşti şi Crăciun, contravaloarea unei mese calde pe zi şi contravaloarea unei ţinute decente, drepturi stipulate în contractul colectiv de muncă nr.1 din 1.02.2007.
Aşa cum s-a menţionat la începutul considerentelor sentinţei, acţiunea a fost admisă aşa cum a fost formulată, conform tabelului din dispozitivul sentinţei pârâţii fiind obligaţi la plata drepturilor în sume stabilite individual pentru fiecare din cei nominalizaţi în tabel.
Aşadar, fără echivoc trebuie reţinut că drepturile revendicate prin acţiune sunt drepturi personale ale fiecărui membru de sindicat şi nu drepturi colective, fiind aşadar în prezenţa unui conflict de drepturi.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art.28 alin.1 din Legea 54/2003 cu privire la sindicate, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.
Aliniatul 2 al textului mai sus arătat mai prevede că în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin.1, organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată.
Aşadar, din dispoziţiile legale arătate rezultă foarte clar că organizaţiilor sindicale prin lege, li se conferă un mandat de a apăra drepturile membrilor lor şi în faţa instanţelor judecătoreşti, fără a fi necesar un mandat expres.
Ca atare, organizaţia sindicală are dreptul de a promova orice acţiune prevăzută de lege, însă acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată.
Ca atare, din tot ceea ce se poate desprinde din textele analizate rezultă foarte clar că legea mandatează organizaţia sindicală pentru a putea să apere şi mai bine interesele membrilor săi de sindicat ceea ce înseamnă că se impun a fi aplicabile regulile mandatului şi nicidecum ale celor referitoare la cesiunea de drepturi litigioase.
În atare situaţie aşa cum prevăd şi dispoziţiile art.85 C.proc.civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, printre acestea numărându-se şi reclamanţii care ca orice parte pot fi şi reprezentaţi prin mandatar.
10
În cazul din speţă calitatea de reclamant o au membrii de sindicat, a căror drepturi personale au fost reclamate, astfel că în mod obligatoriu se impunea a fi citaţi în cauză, numai aşa putându-se verifica şi dacă aceştia au fost de acord cu acţiunea, se opun sau renunţă la aceasta şi numai aşa putându-se atinge în cele din urmă scopul urmărit prin acţiune, acela ca membrii de sindicat să poată să-şi apropie drepturile câştigate prin executare.
De altfel, în cazul din speţă este de observat că doar la data soluţionării în fond a cauzei, 14 ianuarie 2008, la dosar, a fost depus un tabel al membrilor de sindicat din cadrul instituţiei pârâte, dar din care nu se poate deduce dacă aceştia au fost sau nu de acord cu acţiunea, până la acea dată neştiindu-se în concret în numele cui a promovat sindicatul acţiunea.
Rezultă aşadar că este obligatorie pentru judecarea unei astfel de cauze, citarea tuturor persoanelor, în interesul cărora sindicatul promovează o acţiune în instanţă, numai aşa putându-se da satisfacţie tuturor dispoziţiilor legale mai sus citate, respectiv atât cele ale codului de procedură civilă cât şi ale legii sindicatelor nr.54/2003.
Cum în cazul din speţă nu s-au respectat dispoziţiile cu privire la citarea şi înfăţişarea părţilor în proces, faţă şi de dispoziţiile art.299 şi 312 pct.5 C.proc.civ., Curtea va admite recursurile pârâţilor, va casa sentinţa şi va trimite cauza pentru rejudecare aceluiaşi tribunal.
