Obligaţia de fidelitate, înţeleasă ca obligaţie de a face, poate fi scindată în obligaţia de neconcurenţă, constând în obligaţia salariatului de a nu-l concura pe angajatorul său pe parcursul executării contractului de muncă, şi în obligaţia de confidenţialitate (rezervă, reţinere), reprezentând obligaţia salariatului de a nu dezvălui datele secrete ale angajatorului.
Obligaţia de fidelitate nu îl împiedică pe salariat să lucreze în cumul de funcţii/posturi dacă printr-un astfel de cumul nu îl concurează pe angajatorul său.
învestită cu un conflict de muncă între angajator şi angajat având ca obiect încălcarea sau nu a clauzei de fidelitate printr-un anumit cumul, instanţa de judecată va trebui să aplice, prin analogie, unele criterii avute în vedere de legiuitor pentru concretizarea clauzei de neconcurenţă, în mod special cele referitoare la natura activităţii prestate, tipul de activitate desfăşurat de angajator, cunoaşterea sau nu de către acesta a activităţii desfăşurate de salariat.
Libertatea părţilor sub aspectul negocierii contractului individual de muncă nu este absolută, ci circumscrisă legii, ordinii publice şi bunelor moravuri.
Este lovită de nulitate clauza de confidenţialitate prin care angajatul se obligă să nu lucreze în favoarea unui alt angajator în timpul liber sau să nu fie acţionar/asociat la o altă societate comercială, fiind încălcată libertatea legală a muncii, precum dreptul legal la cumulul de funcţii.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 5825/R din 30 octombrie 2012, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 9725/07.11.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins cererea formulată de reclamanta SC S.S. România SRL în contradictoriu cu pârâtul C.C.R., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamantul este angajat la SC S.S. Romania SRL, conform CIM înregistrat la I.T.M. Bucureşti cu nr. 4005/9.10.2006, fiind încadrat în muncă la data de 01.10.2006 pe funcţia de şef birou tehnologia informaţiei. între părţi a fost încheiată şi anexa nr. 1 la CIM prin care sunt prevăzute clauza de confidenţialitate şi neconcurenţă, semnată şi ştampilată de reclamantă şi semnată de către pârât. Deşi pârâtul neagă că a semnat anexa la contract, nu a făcut dovada contrară cu probe în acest sens, astfel că instanţa a
considerat că semnătura regăsită în anexa îi aparţine, mai ales că în CIM se face referire la anexă.
Instanţa a reţinut că pe parcursul derulării CIM pârâtul şi-a realizat întocmai atribuţiile şi sarcinile de serviciu, aşa cum prevede contractul de muncă, încasând în acest sens salariul conform sarcinilor îndeplinite faţă de societatea reclamantă, care nu a avut de făcut obiecţiuni la activitatea desfăşurată.
Instanţa a reţinut că pe parcursul derulării contractului, în anul
2007, pârâtul C.C.R., împreună cu numitul R.V., au înfiinţat SC I.T. & S.S. SRL, având acelaşi obiect de activitate cu cel al reclamantei. Instanţa a reţinut, din întregul material probator administrat, respectiv declaraţia martorului R.T. şi interogatoriul administrat ambelor părţi, că reclamanta cunoştea existenţa acestei unde asociat era şi pârâtul şi că reclamanta a încheiat contracte de colaborare cu societatea înfiinţată de pârât, care îşi onora în mod corect contractele şi apoi primea sume de bani în baza facturilor emise pentru activitatea depusă. Instanţa consideră în această situaţie că reclamanta a acceptat să colaboreze cu societatea înfiinţată de pârât şi ca atare nu se poate vorbi despre o încălcare a clauzelor contractuale de către acesta, mai ales că facturile au fost emise pe numele SC I.T. & S.S. SRL.
în ce priveşte obligarea pârâtului la restituirea sumelor de bani cu titlu de salarii pentru perioada decembrie 2007 – august 2009, cu dobândă legală, instanţa a considerat că această solicitare este neîntemeiată, deoarece pârâtul şi-a îndeplinit în mod corect atribuţiile de serviciu conform CIM şi potrivit art. 154 alin. (2) C. muncii salariatul are dreptul la salariu pentru prestată în favoarea angajatorului. Cum pârâtul a efectuat munca în favoarea societăţii reclamante conform atribuţiilor prevăzute în CIM, acesta are dreptul la salariu conform prestaţiei efectuate, mai ales că pârâtul nu a încetat în niciun moment relaţiile de serviciu cu reclamanta.
în ce priveşte cele două clauze menţionate în anexa nr. 1 la CIM, respectiv confidenţialitatea şi neconcurenţă, instanţa a considerat că pârâtul nu a încălcat prevederile art. 26 C. muncii, privitor la clauza de confidenţialitate, raportat la anexa nr. 1 la CIM, deoarece nu a transmis date sau informaţii de care avea cunoştinţă conform activităţii depuse către terţe persoane, aşa cum prevede CIM, CCM sau regulamentul intern. Pârâtul nu a făcut decât să înfiinţeze, cu acordul reclamantei, o societate care să aibă acelaşi obiect de activitate cu al reclamantei şi să colaboreze în acest sens prin încheierea de contracte de colaborare, semnate de reclamantă şi purtând ştampila societăţii. Deci, până la sesizarea din anul 2009 când s-a schimbat conducerea societăţii reclamante, aceasta a colaborat în mod strâns cu societatea înfiinţată de pârât, astfel cum este dovedit prin contractele şi facturile aflate la dosar, din
care rezultă că societatea-reclamanta era mulţumită de activitatea acelei societăţi, achitând de fiecare dată facturile emise de aceasta. Or, din probe nu a rezultat că pârâtul ar fi divulgat informaţiile obţinute ca urmare a activităţii depuse către terţe persoane, pentru a putea vorbi de încălcarea clauzei de confidenţialitate, aşa cum prevede art. 26 C. muncii şi anexa nr. 1 la CIM.
Cât priveşte clauza de neconcurenţă prevăzută în anexa nr. 1 la CIM şi invocată de societatea reclamantă ca fiind încălcată de către pârât, instanţa a reţinut apărarea pârâtului potrivit căreia această clauză încălcă prevederile art. 21 C. muncii, deoarece nu s-a prevăzut în mod expres ce activităţi nu trebuie exercitate de pârât pe perioada activităţii şi după încetarea acesteia, pentru ce perioadă de timp după încetarea CIM nu trebuie ca pârâtul să desfaşoare activităţi similare cu cele ale reclamantei, care este cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă şi cât reprezintă aceasta în procent. Or, prin lipsa acestor elemente obligatorii prevăzute de art. 21 C. muncii, instanţa a apreciat că această clauză de neconcurenţă prevăzută de anexa nr. 1 din CIM este încheiată nelegal şi nu poate da naştere în beneficiul societăţii reclamante la dreptul de a pretinde despăgubiri. Mai mult, instanţa a observat, din probele aflate la dosar, că pârâtul nu a creat niciun prejudiciu material reclamantei prin faptul că acesta era asociat la o altă societate, cât timp pârâtul îşi îndeplinea în mod corect atribuţiile de serviciu, iar contractele de colaborare încheiate de reclamantă cu societatea înfiinţată de pârât erau onorate în mod legal, reclamanta achitând în mod benevol valoarea serviciilor prestate, ca urmare a facturilor emise de către aceasta.
Faptul că în anul 2009 reclamanta a schimbat conducerea societăţii, cât şi denumirea acesteia, iar odată cu numirea noii conduceri au intervenit neînţelegeri în relaţia cu societatea înfiinţată de către pârât nu poate forma convingerea că acesta din urmă se face culpabil de răspundere patrimonială. De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada producerii vreunui prejudiciu material de către pârât, cât timp aceasta a continuat colaborarea până la data efectuării acestui control de către Departamentul Resurse Umane, când a început şi neînţelegerea dintre părţi.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta SC S.S. SRL.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor de recurs, precum şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
în legătură cu fondul motivelor de recurs promovat de societatea recurentă, ce pot fi subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va porni, în expunerea soluţiei adoptate, de la analiza clauzelor conţinute în anexa nr. 1 la CIM al intimatului-pârât C.C.R. Sub un prim aspect prealabil, Curtea va reţine legală existenţa în circuitul civil a anexei menţionate, aceasta în condiţiile în care semnătura de la rubrica „salariat” a fost
contestată de intimatul C.C.R. ca nefiind a sa. în faţa primei instanţe, intimatul-pârât a arătat că înţelege să uzeze de instituţia juridică a înscrierii în fals, edictată în cadrul art. 180 şi urm. C. proc. civ. Cu toate acestea, procedura înscrierii în fals nu a fost urmată în cauză, deşi la termenul din 11.04.2011 instanţa a procedat la consemnarea semnăturii intimatului-pârât, punându-i în vedere şi depunerea la dosar a unor înscrisuri originale purtând semnătura sa din perioada anilor 2006-2007, în care se presupune a fi fost redactată şi semnată de părţile cauzei anexa nr. 1 la CIM. Astfel de înscrisuri nu au fost depuse, însă, la dosarul cauzei de către intimat la termenele ulterioare ale litigiului desfaşurat în faţa instanţei de fond, nemaifiind, de altfel, nici solicitate de aceasta.
în orice caz, dincolo de a stabili o culpă în legătură cu finalizarea acestei proceduri în faţa instanţei de fond, Curtea reţine că în faţa sa nu a fost efectuată de către intimat o nouă solicitare de reluare a înscrierii în fals împotriva semnăturii de pe anexa nr. 1 a CIM, astfel încât această anexă va fi considerată legal încheiată între părţi, pentru considerentele expuse Curtea aflându-se în imposibilitatea de a o înlătura din circuitul civil.
Prin urmare, examinând anexa nr. 1, Curtea constată că în cadrul art. 1-7 această anexă concretizează voinţa părţilor în a impune anga-jatului-intimat necesitatea respectării unei clauze de confidenţialitate, în temeiul căreia, pe toata durata contractului şi după încheierea acestuia, salariatul se obligă „să păstreze în deplin secret toate informaţiile tehnice, comerciale şi de afaceri ale societăţii” (art. 1); „să transfere şi să utilizeze informaţiile de mai sus şi orice alte informaţii de care ia cunoştinţă în legătură cu angajatorul şi activitatea acestuia, numai în folosul societăţii şi cu acordul conducerii societăţii” [art. 1 alin. (2)]; „să respecte modul de folosire a materialelor strict confidenţiale sau cu acces limitat la care poate avea acces, în conformitate cu notele interne ale companiei sau alte adrese ale conducerii societăţii” (art. 2); fiindu-i interzis „să culeagă din interiorul unităţii şi să transmită către un terţ ori să folosească în interes personal sau pentru altul informaţii pe suport magnetic, hârtie fotografică sau orice alt suport material, în afara condiţiilor stabilite la alineatele precedente” (art. 3).
Curtea constată, de asemenea, că art. 8 al anexei analizate materializează o clauză de exclusivitate, în baza căreia „cât timp are calitatea de salariat al SC S.G. SRL., angajatul se obligă să nu lucreze în niciun alt loc, să nu îndeplinească nicio altă funcţie sau nu aibă calitatea de asociat/acţionar în cadrul altei societăţi comerciale şi să nu presteze nicio altă activitate remunerată, fară a primi aprobarea în scris a conducerii societăţii”, iar art. 9 al aceleiaşi anexe prevede o clauză de neconcurenţă în virtutea căreia „pe toată durata contractului de muncă şi ulterior, timp de doi ani de la momentul încetării contractului, salariatul se obligă să
nu presteze nicio activitate, direct sau prin interpus, în favoarea unui terţ care se află în relaţii de concurenţă sau de afaceri cu angajatorul sau să-şi organizeze propria activitate având un obiect ce ar putea crea concurenţă angajatorului”.
Trecând peste modul deficitar de motivare a recursului promovat, în legătură cu pretinsa încălcare de către intimat a clauzei de fidelitate, decurgând, în opinia societăţii recurente, din încălcarea de către salariat a clauzei de neconcurenţă stipulată la art. 9 din anexa nr. 1 a CIM pe perioada în care a fost angajatul societăţii, Curtea observă că două sunt, în opinia recurentei angajatoare, obligaţiile pretinse a fi încălcate de către intimatul C.C.R., respectiv obligaţia de fidelitate şi obligaţia de confidenţialitate, ambele decurgând din CIM al intimatului şi stipulaţiile inserate în anexa nr. 1 a acestui contract.
Raportul juridic de muncă se întemeiază pe încrederea reciprocă a celor două părţi, salariat şi angajator, precum şi pe principiul bunei-credinţe – art. 8 C. muncii. încrederii manifestate de angajator îi corespunde obligaţia de fidelitate a salariatului.
în mod tradiţional, în doctrina de specialitate obligaţia de fidelitate a fost definită ca fiind îndatorirea salariatului de a urmări, în executarea muncii sale, interesele legitime ale angajatorului şi de a se abţine de la orice acţiune având ca scop sau efect afectarea acestor interese.
Dispoziţiile art. 39 alin. (2) lit. d) C. muncii, potrivit cărora salariatului îi revine ca principală obligaţie fidelitatea faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu, nu îl îndreptăţesc pe angajator să procedeze la sancţionarea disciplinară a salariatului ce prestează o activitate concurentă pe perioada executării CIM, în lipsa unei interdicţii exprese în acest sens cuprinse în CCM, CIM ori în regulamentul intern.
în sens general, obligaţia de fidelitate, înţeleasă ca obligaţie de a face, poate fi scindată în obligaţia de neconcurenţă, constând în obligaţia salariatului de a nu-1 concura pe angajatorul său pe parcursul executării CIM, şi în obligaţia de confidenţialitate (rezervă, reţinere), constând în obligaţia salariatului de a nu dezvălui datele secrete ale angajatorului.
Componentă a disciplinei muncii, obligaţia de fidelitate este reglementată de prevederile art. 39 alin. (2) lit. d) C. muncii, în speţă şi de lit. m) pct. 2, lit. c) din CIM al intimatului C.C.R., iar în mod distinct şi corelat art. 39 alin. (2) lit. f) C. muncii reglementează şi obligaţia salariatului de a respecta secretul de serviciu. Cele două obligaţii de fidelitate şi de respectare a secretului de serviciu (confidenţialitate) se află una faţă de alta într-un raport de la întreg la parte. Altfel spus, în înţelesul său complet, obligaţia de fidelitate încorporează şi obligaţia de confidenţialitate (de a nu divulga secretul de serviciu).
Obligaţia de fidelitate nu îl împiedică pe salariat să lucreze în cumul de funcţii/posturi dacă printr-un astfel de cumul nu îl concurează pe
angajatorul său. învestită cu un conflict de muncă între angajator şi angajat având ca obiect încălcarea sau nu a clauzei de fidelitate printr-un anumit cumul, instanţa de judecată va trebui să aplice, prin analogie, unele criterii avute în vedere de legiuitor în cadrul art. 21 C. muncii pentru concretizarea clauzei de neconcurenţă, în mod special cele referitoare la natura activităţii prestate, tipul de activitate desfăşurat de angajator, cunoaşterea sau nu de către acesta din urmă a activităţii desfăşurate de salariatul său.
Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la speţa concretă dedusa judecăţii, Curtea reţine, din examinarea probelor aflate la dosar, că recurentul angajator SC S.S. România SRL a cunoscut sau ar fi putut lesne lua la cunoştinţă tipul de activităţi desfăşurate de intimatul salariat C.C.R. împreună cu R.V., de asemenea angajat al său.
Este cert stabilit în cauză că cei doi angajaţi ai societăţii recurente au înfiinţat în luna decembrie 2007 societatea I.T. & S.S. SRL, în cadrul căreia ambii aveau calitatea de asociaţi. Obiectul de activitate al societăţii I.T. & S.S. era, în partea principală a domeniului de activitate, similar cu cel al societăţii recurente S.S. Romania SRL, respectiv lucrări de instalaţii electrice.
Având ca temei această situaţie premisă, Curtea constată că la data de 22.01.2008, între cele două societăţi, recurentă şi cea înfiinţată de cei doi angajaţi ai recurentei, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 212/2008, în virtutea căruia SC I.T. 8c S.S., în calitate de prestator, se obliga faţă de recurenta SC S.S. SRL, în calitate de beneficiar, la realizarea unor lucrări cum ar fi: cablare, montaj echipamente electrice, service în garanţie, la anumite locaţii menţionate de beneficiar şi în favoarea unor terţe persoane denumite în contract utilizatori.
în cadrul dispoziţiilor art. 5.4 din contractul de prestări servicii nr. 212/2008, părţile semnatare au convenit ca plata prestaţiilor de către beneficiar să se realizeze pe baza devizului final de lucrări pus la dispoziţie de prestator.
Aşadar, societatea recurentă a încheiat un contract de prestări servicii cu o altă societate la care acţionar era şi angajatul său, intimatul în cauză C.C.R., prin intermediul căreia erau practic delegate către aceasta din urmă lucrări ce intrau şi în obiectul său de activitate (cablare şi montaj echipamente electrice, service în garanţie), lucrările urmând a fi efectuate la cererea societăţii recurente. Societatea angajatului intimat efectua în favoarea unor terţi lucrările comandate de recurentă, apoi factura contravaloarea acestora către societatea recurenta ce urma a le achita ulterior, pe baza devizului final pus la dispoziţie.
Astfel, sub un prim aspect, Curtea observă că toate lucrările efectuate de societatea înfiinţată de intimatul-pârât C.C.R. – I.T. 8c S.S. SRL – pe parcursul derulării raporturilor de muncă dintre părţile cauzei nu au intrat în concurenţă cu eventualele lucrări de acelaşi tip derulate sau
care s-ar fi putut derula de către recurentă. Aceste lucrări erau chiar solicitate de către societatea recurentă, întrucât prevederile art. 2.1.1 din contractul de prestări servicii nr. 212/29.01.2008 menţiona fară echivoc că aceste lucrări urmau a fi efectuate la cererea beneficiarului (SC S.S. România SRL).
Având în vedere că lucrările efectuate de societatea înfiinţată de intimat urmau a se desfăşură la iniţiativa recurentei, la locaţiile stabilite şi în favoarea terţilor indicaţi de aceasta, Curtea reţine că intimatul nu a încălcat obligaţia de neconcurenţă a angajatorului său, recurenta nu a depus la dosar alte probe din care să rezulte efectuarea de către SC I.T. 8c S.S. a altor activităţi de acelaşi tip (montaj, service instalaţii electrice) în favoarea unor terţi nenominalizaţi de aceasta, deşi sarcina probei îi revenea în conformitate cu dispoziţiile art. 272 C. muncii.
Sub un alt aspect, trecând peste controversa legată de cunoaşterea de către recurentă încă de la momentul iniţial al semnării contractului de prestări servicii cu SC I.T. 8c S.S. SRL a calităţii de asociat al acesteia a salariatului său C.C.R. (aspect în privinţa căruia probele de la dosar nu sunt concludente), Curtea reţine că pe parcursul derulării contractului semnat între părţi la 22.01.2008, recurenta a luat la cunoştinţă sau, în orice caz, ar fi putut uşor lua la cunoştinţă această calitate a salariatului său (ca, de altfel, aceeaşi calitate care îi revenea celuilalt salariat asociat al SC I.T. 8c S.S. SRL – R.V.).
Astfel, la dosar au fost depuse mai multe facturi fiscale emise în derularea raporturilor contractuale de către cele două societăţi semnatare ale contractului nr. 212/2008, facturi necontestate de părţile cauzei. Cea mai mare parte a acestor facturi sunt emise de furnizorul SC I.T. 8c S.S. SRL în favoarea beneficiarului cumpărător SC S.S. SRL, poartă semnătura reprezentanţilor ambelor părţi, la rubricile „delegat”, respectiv „semnătură de primire”, sunt ştampilate de furnizorul I.T. 8c S.S., iar la rubrica „date privind expediţia” este menţionat numele delegatului, după caz R.V. sau intimatul C.C.R., precum şi datele de identificare ale acestora, ori numărul de înmatriculare al mijlocului de transport cu care se efectua deplasarea la intervenţie.
Cu titlu de exemplu, Curtea aminteşte factura nr. 51/07.02.2008 în care apare ca delegat al I.T. 8c S.S. SRL, R.V., iar ca beneficiar SC S.S. SRL, factură semnată de primire de reprezentantul beneficiarului, ce consemnează o sumă totală de plată de 6.345 lei de către beneficiar ca urmare a unor lucrări de instalare echipamente efectuate de furnizorul-prestator I.T. 8c S.S. către McDonald Doljchim.
în mod similar, factura nr. ITS 1003/13.11.2008, în care delegat din partea furnizorului SC I.T. 8c S.S. SRL apare intimatul C.C.R., semnată de reprezentantul clientului SC S.S. Romania SRL şi care consemnează o sumă totală de 234.05 lei ca urmare a unor lucrări efectuate de furnizor
către Petrom SA, factura nr. ITS 1014/10.03.2009 ce consemnează suma totală de 761.19 lei de către client şi în care, de asemenea, apare ca delegat numele intimatului C.C.R., cu datele sale de identificare, sau fişa de mentenanţă şi service purtând antetul şi ştampila societăţii recurente în care se menţionează că la lucrările efectuate la sediul beneficiarului
B. România din Dr. Taberei reprezentanţii prestatorului au fost, printre alţii, şi intimatul C.C.R.
Este de subliniat, prin urmare, că identitatea reprezentanţilor SC I.T. & S.S. SRL nu a fost ascunsă beneficiarului recurent SC S.S. România SRL pe parcursul derulării contractului de prestări servicii nr. 212/22.01.2008. în mod constant apăreau în înscrisurile ce materializau raporturile juridice dintre părţi fie numele intimatului-pârât C.C.R., fie numele celuilalt angajat al recurentei, R.V.
Curtea nu are îndoieli în a reţine, în consecinţă, că activitatea desfăşurată de intimatul-pârât a fost cunoscută de societatea recurentă, fiind acceptată de reprezentanţii acestei societăţi. în acest context, afirmaţia acreditată de intimat, potrivit căreia activitatea prestată şi, implicit, raporturile juridice derulate cu societatea angajatoare au fost acceptate de conducerea recurentei – pe fondul dorinţei de externalizare a unor servicii – până la momentul schimbării acestei conduceri din cursul anului 2009 apare ca prezentând un grad ridicat de credibilitate.
Ca o concluzie a celor expuse, constatând, pe de o parte, că intimatul nu a desfăşurat activităţi ce ar fi putut afecta concurenţa loială dintre societatea înfiinţată de acesta şi societatea al cărei angajat era (după cum s-a arătat prestaţiile efectuate fiind solicitate chiar de societatea recurentă în baza contractului de prestări servicii încheiat cu societatea al cărei asociat era şi intimatul), iar, pe de alta parte, calitatea sa de asociat în cadrul SC I.T. & S.S. SRL nu a fost ascunsă recurentei S.S. Romania SRL, fiind exhibată în cadrul actelor încheiate cu ocazia derulării raporturilor juridice dintre părţi, Curtea reţine că intimatul C.C.R. nu a încălcat obligaţia legală de fidelitate stipulată la art. 39 alin. (2) lit. d) C. muncii.
în consecinţă, modul de derulare a raporturilor de muncă înregistrate cu recurenta fiind în conformitate cu prevederile CIM încheiat între părţi, Curtea reţine că pe întreaga perioadă de desfăşurare a acestor raporturi intimatului-pârât i se cuvine contraprestaţia muncii sale, respectiv salariul. în conformitate cu dispoziţiile art. 40 alin. (2) lit. c) C. muncii, angajatorii au obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din CCM sau CIM aplicabil, una din principalele obligaţii ale angajatorilor, ţinând seama de specificul raporturilor juridice de muncă, fiind plata salariului.
Potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (1) C. muncii „salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă”, alin. (2) al aceluiaşi articol dispunând că „pentru munca
prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani”.
în legătură cu aspectul pretins de societatea recurentă privind obligarea intimatului la restituirea salariilor încasate în intervalul de timp decembrie 2007 – august 2009 (data concedierii acestuia), ca urmare a pretinsei neprestări a muncii în favoarea sa, de fapt în favoarea firmei înfiinţate de acesta împreună cu celalalt salariat al său R.V., Curtea reţine răspunsul furnizat de recurenta S.S. Romania SRL la întrebarea adresată de intimat în cadrul probei cu interogatoriul administrat în cauză, în care această societate recunoaşte că angajatul C.C.R. a fost evaluat periodic, constatându-se că şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu pe toată perioada fiinţării raporturilor juridice de muncă.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. c) şi d) C. muncii, în conformitate cu care angajatorul are dreptul de a da dispoziţii cu caracter obligatoriu angajaţilor săi, sub rezerva legalităţii, precum şi de a exercita controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, este greu de acceptat teza acreditată de recurentă, potrivit căreia angajatul său nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu în întreg intervalul de timp decembrie 2007 – august 2009, motiv pentru care ar trebui obligat la restituirea salariului încasat în această perioadă.
O astfel de susţinere ar fi putut conduce şi la întrunirea condiţiilor răspunderii disciplinare în persoana intimatului, pe care angajatorul ar fi putut să o constate şi sancţioneze ca atare în acord cu prevederile art. 247 şi urm. C. muncii. în aceste condiţii, în conformitate cu unul dintre principiile fundamentale ale dreptului, angajatorul recurent nu se poate prevala de propria culpa în ceea ce priveşte nesancţionarea disciplinară a pretinsei abateri săvârşite de angajatorul său, constând în neîndeplinirea sarcinilor de serviciu în scopul justificării unui drept, respectiv acela de a pretinde de la angajat restituirea salariilor încasate în perioada de referinţă.
Cu privire la cea de-a doua clauză pretinsă a fi încălcată de către intimat, Curtea reţine că nu s-a dovedit în cauză încălcarea dispoziţiilor art. 26 C. muncii, privind clauza de confidenţialitate, în conformitate cu care „pe toată durata contractului individual de muncă şi după încetarea acestuia, părţile convin să nu transmită date sau informaţii de care au luat la cunoştinţă în timpul executării contractului, în condiţiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective sau individuale de muncă”. O pretinsă divulgare a secretelor de afaceri, tehnice sau comerciale aparţinând recurentei S.S. România SRL nu a fost dovedită în speţă dedusa judecăţii. De altfel, recurenta nici măcar nu a descris modalitatea în care, în opinia proprie, pretinde încălcarea de către intimat a clauzei asumate de acesta în conţinutul art. 1 al anexei nr. 1 la CIM şi nici care sunt terţii în favoarea cărora au fost divulgate informaţiile de ordin confidenţial.
în ipoteza în care, potrivit accepţiunii recurentei, pretinsa divulgare a informaţiilor confidenţiale s-a concretizat în lucrările efectuate de intimat în favoarea unor terţe persoane fizice sau juridice, după cum Curtea a arătat în precedent, aceste lucrări au fost prestate de intimat chiar la solicitarea societăţii recurente, în temeiul contractului de prestări servicii nr. 212/2008, la datele şi în favoarea terţilor nominalizaţi de aceasta.
Prin urmare, Curtea reţine că intimatul C.C.R. nu şi-a încălcat obligaţia de confidenţialitate asumată în conţinutul art. 1 al anexei nr. 1 la CIM, cu consecinţa respingerii solicitării recurentei S.S. de obligare a acestuia la plata sumei de 30.170 lei cu titlu de daune-interese.
Deşi neinvocată expres, Curtea reţine că societatea recurentă a antamat atât în cadrul acţiunii civile promovate pe rolul Tribunalului, cât şi în dezvoltarea motivelor de recurs, încălcarea de către intimat a clauzei de exclusivitate regăsite în conţinutul art. 8 din anexa nr. 1 la CIM al acestuia din urma.
Cu referire la aceasta clauză, Curtea reţine că libertatea părţilor sub aspectul negocierii CIM nu este absolută. Această libertate trebuie circumscrisă legii, ordinii publice şi bunelor moravuri. Din acest motiv, unele clauze sunt interzise în contractele ce materializează raporturi juridice de munca, ele neputând fi inserate în contractele de muncă, în caz contrar fiind nule de drept – art. 3 alin. (4) prin raportare la art. 38 C. muncii.
Intră în această categorie şi clauza de confidenţialitate prin care angajatul se obligă să nu lucreze în favoarea niciunui alt angajator în timpul liber sau să nu fie acţionar/asociat la nicio altă societate comercială. Se încalcă astfel libertatea constituţională [art. 41 alin. (3) din României] şi legală a muncii (art. 3 C. muncii), precum şi dreptul legal la cumulul de funcţii [art. 35 alin. (1) C. muncii].
Sesizând contradicţia existentă între clauza inserată la art. 8 din anexa nr. 1 a CIM al intimatului C.C.R. şi dispoziţiile legale sus-menţionate, Curtea a constatat nulitatea acestei clauze, cu consecinţa considerării acesteia ca nefiind incidenţă raporturilor juridice dintre părţile cauzei. Recursul a fost respins ca nefondat.
