Prin încheierea din 10 aprilie 2002 a Tribunalului Braşov s-a dispus înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile ale debitoarei societate pe acţiuni, până la concurenţa sumei de 508.605 dolari SUA.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că este justificată cererea creditoarei societate comercială, încadrându-se în prevederile art. 591 şi urm. C. proc. civ. şi ale art. 908 C. com.
împotriva încheierii a declarat recurs debitoarea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în dezvoltarea recursului s-a arătat că tribunalul şi-a întemeiat soluţia pe un text abrogat, respectiv art. 908 C. com., că sechestrul s-a înfiinţat cu încălcarea prevederilor art. 591 C. proc. civ., respectiv nu s-a făcut dovada existenţei unei acţiuni şi dovada existenţei creanţei, iar cererea de sechestru a fost semnată de avocat fără mandat din partea creditoarei.
De asemenea, a fost criticată încheierea pentru că a avut în vedere o cauţiune plătită în cuantum nelegal.
Toate aceste considerente au fost invocate de recurentă în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând încheierea în raport de motivul de recurs, instanţa a reţinut următoarele.
în ce priveşte primul considerent, legat de invocarea unui text de lege abrogat, critica este nefondată.
O.U.G. nr. 59/2001 care a modificat şi completat O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, la pct. III care modifică liniuţa a 4-a de la art. VIII, stabileşte că se abrogă numai art. 889-906 şi art. 908 C. com.; prin urmare, s-au menţinut prevederile art. 908 C. com.
Referitor la al doilea considerent, legat de inexistenţa unei acţiuni, ca o condiţie obligatorie cerută de art. 591 alin. 1 C. proc. civ., critica este, de asemenea, nefondată.
Textul invocat nu distinge, iar introducerea unei cereri pronunţate în baza O.G.nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată satisface condiţia „acţiunii” cerută de text.
In ce priveşte creanţa, critica este, de asemenea, nefondată.
Sentinţa nr. 1216/C/4.04.2002 a Tribunalului Braşov, emisă în procedura somaţiei de plată, face dovada existenţei creanţei, a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 379 C. proc. civ. şi, prin urmare, poate constitui temei pentru înfiinţarea sechestrului asigurător (art. 591 alin. 1 C. proc. civ.).
Referitor la semnarea cererii de sechestru de către avocat, în cauză s-a dovedit că acesta a avut un contract de asistenţă juridică încheiat cu debitoarea şi delegaţie emisă în baza contractului.
Singurul considerent justificat, care face admisibil recursul, este cel legat de stabilirea cauţiunii, ca o condiţie pentru înfiinţarea sechestrului.
Art. 592 alin. 2 C. proc. civ. stabileşte că: „Instanţa va decide de urgenţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prin încheiere executorie, fixând totodată, dacă este cazul, cuantumul cauţiunii şi termenul înăuntrul căruia urmează să fie depusă aceasta”. Examinând dosarul tribunalului, se constată că instanţa nu a respectat aceste dispoziţii. Astfel, cererea a fost înregistrată la data de 5 aprilie 2002. Ea a fost repartizată judecătorului la data de 8 aprilie 2002 (după înregistrare) şi a fost fixat termen de judecată la 10 aprilie 2002, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.
La termenul din 10 aprilie 2002, în lipsa părţilor, s-a constatat că s-a depus prin serviciul registratură copia recipisei de consemnare la CEC a cauţiunii de 3.000.000 lei, cu menţiunea (în practicaua încheierii) că aceasta „a fost plătită conform celor puse în vedere de instanţă”.
Or, până la acea dată nu s-a îndeplinit nici un alt act de procedură din care să rezulte când, cum şi în ce cuantum a dispus instanţa cu privire la cauţiune.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit textului de lege citat, instanţa trebuia să fixeze cauţiunea nu înainte, ci prin încheierea prin care a încuviinţat sechestrul, cu stabilirea unui termen de plată a cărui nerespectare ar fi atras sancţiunea prevăzută de art. 592 alin. 4 din C. proc. civ.
Evident că respectarea legii privind încuviinţarea sechestrului ar fi condus şi la fixarea cauţiunii într-un cuantum care să-i justifice menirea.
Pe de altă parte, la dosarul tribunalului s-au depus două xerocopii a două recipise CEC, dar nici una nu face dovada în ce dosar s-a plătit, cu atât mai mult cu cât între părţi au existat mai multe litigii, aşa cum rezultă din hotărârile depuse în recurs.
Recurenta a invocat şi împrejurarea că, în ipoteza prevăzută de art. 591 alin. 2 C. proc. civ., cauţiunea trebuia să reprezinte 1/2 din valoarea reclamată.
Tribunalul nu a motivat de ce a reţinut aplicarea ipotezei din art. 591 alin. 1 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât nici chiar creditoarea reclamantă nu a făcut-o.
în concluzie, cum instanţa nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, în condiţiile art. 312 alin. 5 C. proc. civ., recursul a fost admis şi s-a casat încheierea, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
C.A. Braşov, decizia nr. 334/R/l5.05.2002
