Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 2091 din 7 mai 2012
Prin sentinţa civilă nr.1 din 09.01.2012, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, a fost admisă acţiunea civilă precizată formulată de H.P., împotriva pârâtei SC F.I.I. şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 6.146 lei drepturi salariale neachitate, reprezentând diurnă, sumă la care se va calcula dobânda legală aferentă începând cu data introducerii acţiunii – 01 august 2011 şi până la plata efectivă a sumei datorate.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul H.P. a fost salariatul pârâtei potrivit contractului individual de muncă nr.512745/06.07.2010 până la data de 22 decembrie 2010 pe postul de sudor. De la data angajării şi până la încetarea raporturilor de muncă reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în Franţa la un punct de lucru al pârâtei. Potrivit contractului de muncă reclamantul avea un salariu lunar brut de 720 lei , la care se adăuga spor de vechime de 5%. Din statele de plată întocmite de pârâtă reiese că salariul net total de care a beneficiat reclamantul pe perioada 06.07.2010
22.12.2010 a fost 3.100 lei, sumă ce a fost plătită de pârâtă şi a fost încasată de reclamant prin contul de card.
Pe lângă salariul convenit anterior arătat, tribunalul statuează că reclamantul era îndreptăţit să primească cu titlu de diurnă şi o sumă în valută/zi calendaristică, aşa cum prevede expres art.45 lit. b din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pentru anii 2007-2010 ce prevede că salariaţii trimişi în străinătate vor beneficia de o diurnă de deplasare de al cărui nivel minim este cel stabilit prin actele normative ce se aplică instituţiilor publice, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel naţional fiind aplicabile în cauză şi obligatorii pentru părţi conform art.236 Codul muncii.
Potrivit art. 5 alin.1 lit. a din HG nr. 518 din 10 iulie 1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, acesta fiind actul normativ aplicabil instituţiilor publice, reiese că personalului trimis în străinătate în condiţiile acestei hotărâri i se acordă, în străinătate, o indemnizaţie zilnică în valută, denumită în continuare diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum şi a costului transportului în interiorul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea, aceasta trebuind să fie achitată de angajator în avans conform art.12, iar cuantumul acesteia este 35 euro/zi calendaristică în cazul Franţei, conform anexei ce face parte integrantă din actul normativ.
Tribunalul a observat examinând răspunsul pârâtei la întrebarea nr.9 din interogatoriul scris că diurna externă acordată de pârâtă salariaţilor este de 35
euro/zi lucrătoare. Practic, acest mod de acordare a diurnei este cel ce a determinat litigiul, întrucât pârâta a calculat şi plătit suma cu titlu de diurnă raportat la numărul de zile lucrătoare şi cât a fost pontat reclamantul în statele de plată, iar nu pentru toate zilele cât acesta a fost în străinătate trimis de pârâtă chiar dacă în acele zile reclamantul nu a lucrat, fiind zile libere. Tribunalul, observând însă prevederile legale evocate, ce nu se referă expres că diurna s-ar acorda doar pentru zilele lucrătoare, ţinând cont de scopul sumelor ce trebuie achitate cu titlu de diurnă de angajator, respectiv acoperirea cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum şi a costului transportului în interiorul localităţii în care salariatul îşi desfăşoară activitatea, consideră că diurna trebuia acordată nu în funcţie de zilele lucrătoare, ci raportat la zilele calendaristice cât salariatul a fost trimis la lucru în străinătate de angajator, deci inclusiv pentru zilele nelucrate, libere, din cursul unei luni.
Aşa fiind, tribunalul a calculat diurna totală cuvenită reclamantului în perioada în care a fost angajatul pârâtei şi a activat în Franţa conform calculelor expuse de reclamant în cererea de reprecizare a acţiunii, împrejurări ce nu au fost combătute de pârâtă în nici un mod, deşi sarcina probei era în sarcina ei potrivit art. 272 Codul muncii republicat, statele de plată făcând dovada exclusiv a zilelor lucrate de reclamant, dar nu şi a celor în care s-a aflat reclamantul efectiv în străinătate la lucru trimis de pârâtă.
Astfel, tribunalul a calculat diurna cuvenită reclamantului în funcţie de 20 zile calendaristice pentru calcul diurnei în luna iulie 2010, rezultând suma de 700 euro, iar în funcţie de cursul oficial de schimb stabilit de BNR, suma cuvenită în lei era de 2964,9 lei. Pentru luna august 2010, tribunalul a avut în vedere la calcul diurnei cuvenite 31 zile calendaristice, înmulţite cu 35 euro/zi, rezultă 1085 euro, iar în funcţie de cursul de schimb stabilit de BNR, suma cuvenită în lei era de 4607,2 lei. Pentru luna septembrie 2010, tribunalul a avut în vedere la calcul diurnei cuvenite 30 zile calendaristice, înmulţite cu 35 euro/zi, rezultă 1050 euro, iar în funcţie de cursul de schimb stabilit de BNR, suma cuvenită în lei era de 4491,8 lei. Pentru luna octombrie 2010, tribunalul a avut în vedere la calcul diurnei cuvenite 14 zile calendaristice, înmulţite cu 35 euro/zi, rezultă 490 euro, iar în funcţie de cursul de schimb stabilit de NR, suma cuvenită în lei era de 2104,55 lei. Pentru luna noiembrie 2010, tribunalul a avut în vedere la calcul diurnei cuvenite 30 zile calendaristice, înmulţite cu 35 euro/zi, rezultă 1050 euro, iar în funcţie de cursul de schimb BNR, suma cuvenită în lei era de 4510,07 lei. Pentru luna decembrie 2010, tribunalul a avut în vedere la calcul diurnei cuvenite 21 zile calendaristice, înmulţite cu 35 euro/zi, rezultă 735 euro, iar în funcţie de cursul oficial de schimb stabilit de BNR, suma cuvenită în lei era de 3129,48 lei. Trebuie făcută precizarea că s-a avut în vedere de instanţă cursul oficial de schimb leu/euro stabilit de BNR din data de 18 a lunii următoare, iar adunând sumele anterior arătate, reiese suma totală cuvenită cu titlu de diurnă de 21.808 lei.
Această sumă fiind adunată cu suma totală reprezentând salariile nete acordate reclamantului de 3.100 lei, reiese că reclamantului trebuia să i se acorde de către pârâtă suma totală netă de 24.908 lei cu titlu de salarii şi diurnă. Examinând extrasul contului bancar al reclamantului ataşat la dosar f.9-17, tribunalul a constatat că pârâta i-a plătit acestuia în perioada în care a fost
angajat suma totală de 18.762 lei, rezultând o diferenţă de drepturi salariale neachitate de 6.146 lei.
Având în vedere aceste considerente de fapt şi drept, tribunalul constatând că pârâta nu a achitat în întregime drepturile ce i se cuveneau pentru perioada în care reclamantul a lucrat la aceasta, în temeiul art.40 alin.2 lit. c Codul muncii, a admis acţiunea civilă reprecizată formulată de reclamant şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 6146 lei drepturi salariale neachitate, reprezentând diurnă. Având în vedere că pârâta nu a achitat la timp drepturile băneşti reclamantului, în baza art.2 din OG nr.9/2000 şi art.2-3 din OG nr.13/2011, tribunalul a obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente sumei de 6.146 lei începând cu data introducerii acţiunii-01 august 2011 şi până la plata efectivă a sumei respective.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta, ce se află în culpă procesuală raportat la soluţia adoptată, să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat achitat conform chitanţelor justificative depuse la dosar f.124-125.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat recurs prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâta a susţinut că drepturile salariale cuvenite reclamantului sunt reflectate de contractul individual de muncă, iar înscrisul de care se prevalează salariatul este fals, menţionând că acestuia i se cuvine o diurnă de 1000 de Euro/lună, deşi angajatorul i-a asigurat reclamantului pe durata şederii în străinătate cazarea şi hrana.
Se critică calcularea diurnei în raport de numărul de zile calendaristice în loc de numărul de zile lucrătoare apreciindu-se şi că nu rezultă motivul pentru care diurna a fost stabilită conform contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional şi nu în baza înscrisului prezentat de reclamant.
Reclamatul H.P. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat în raport de împrejurarea prestării muncii în străinătate cu consecinţa naşterii dreptului la diurnă şi de necesitatea acoperirii cheltuielilor personale mărunte şi în zilele nelucrătoare.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:
În cuprinsul informării cu privire la clauzele contractului individual de muncă pentru funcţia de sudor de la S.C. F.I.I. SRL, întocmită în baza art.18 Codul muncii, este inserată clauza conform căreia în cadrul prestaţilor în bani şi/sau în natură aferente desfăşurării activităţii în străinătate, intră diurna, cazarea şi masa suportate de angajator.
Potrivit art.18 alin.2 Codul muncii „informaţiile prevăzute la alin.1 lit. c (n.r. „prestaţiile în bani şi/sau în natură aferente desfăşurării activităţii în străinătate”) trebuie să se regăsească şi în conţinutul contractului individual de muncă.
Prin urmare, pârâta nu se poate prevala de necuprinderea clauzei referitoare la diurnă în contractul individual de muncă în raport de existenţa unei atare clauze în informarea semnată de părţi şi considerată de lege ca făcând parte în mod automat din contractul de muncă.
Curtea constată astfel, fără a mai examina înscrisul de la fila 6 fond, considerat fals de către pârâtă, neindicând însă vreun indiciu sau probă în acest sens, ori temeiul factual al caracterului fals (de exemplu falsificarea semnăturii), că reclamantul a dovedit obligaţia angajatorului de a-i plăti diurna pe durata executării în străinătate a contractului său de muncă.
În acest context, Curtea va înlătura critica pârâtei privind nemotivarea opţiunii primei instanţe de a calcula diurna conform prevederilor legale şi nu conform înscrisului de la fila 6 fond, ce stabilesc o diurnă fixă de 1000 euro/lună, având în vedere că nici prima instanţă nu a dat eficienţă acestui înscris, contrar afirmaţiilor pârâtei.
De asemenea, modul de calcul stabilit de HG nr.518/1995, aplicabil în temeiul art.45 lit. b din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel naţional pe anii 2007 – 2010, se raportează la numărul de zile calendaristice, nu la numărul de zile lucrătoare, fiind firească o atare soluţie legislativă care asigură acoperirea cheltuielilor mărunte uzuale, presupuse a fi efectuate zilnic, pe durata întregii şederi în străinătate, aşadar şi în zilele lucrătoare şi cele nelucrătoare.
În cele din urmă, criteriul de calcul reţinut de prima instanţă este stabilit printr-o normă legală, iar pârâta nu a justificat în mod obiectiv înlocuirea acestui criteriu cu cel al zilelor lucrătoare. (Judecător Sergiu Diaconescu)
