Regulator de competenţă. Competenţă teritorială alternativă.


Cererile în materia obligaţiilor comerciale pot fi introduse fie la instanţa locului unde obligaţia a luat naştere, fie la instanţa locului plăţii, respectiv la locul executării contractului.

Secţia Comercială, decizia nr. 1243 din 24 martie 1998 (dosar nr. 4145/1997)

Reclamanta Societatea Comercială “MEDICAL TEHNOLOGIE TRANSFER” S.R.L Suceava a chemat în judecată Societatea Comercială “M.C.D. 2918 NAŢIONAL CO” S.R.L. Bucureşti, solicitând obligarea pârâtei la plata preţului şi penalităţi de întârziere în decontare.

Tribunalul Suceava a declinat competenţa soluţionării cererii în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti, reţinând că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 11 pct. 2 din Legea nr. 76/1992, care statuează o competenţă teritorială absolută, respectiv instanţa de la sediul pârâtei.

Tribunalul Municipiului Bucureşti a declinat competenţa soluţionării cererii în favoarea Tribunalului Judeţean Suceava şi constatând că nu este competent, a trimis dosarul la Curtea Supremă de Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Cu privire ia conflictul negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, se reţine că, în materie comercială sunt aplicabile prevederile art. 10 pct. 1 şi 4 Cod procedură civilă prin care se instituie o competenţă alternativă în sensul că, în cazul obligaţiilor comerciale, cererea poate fi introdusă fie la instanţa locului unde obligaţia a luat naştere, fie la instanţa locului plăţii, respectiv la locul executării contractului. în speţă, părţile au stabilit că soluţionarea eventualelor litigii se va face de către instanţele din Suceava, fiind aplicabile prevederile art. 19 din Codul de procedură civilă. Conform art. 12 din acelaşi cod, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Cum, în materia obligaţiilor comerciale, competenţa este alternativă iar reclamanta, atât în baza dreptului conferit de textul de lege arătat cât şi în baza contractului a sesizat Tribunalul Suceava, se constată că în soluţionarea prezentului litigiu competenţa aparţine acestui tribunal, căruia i s-a trimis dosarul.