Obiectul pricinii asupra căruia instanţa trebuie să se pronunţe conform art. 130 alin. ultim Cod de procedură civilă, este stabilit prin cererea de chemare în judecată nu prin probele administrate în cauză.
Secţia Comercială, decizia nr. 3058 din 14 iulie 1998.
Reclamanta S.C. MORĂRIT Şl PANFICAŢIE DOLJ SA a chemat în judecată pe pârâta S.C. GAVRIIĂ IOANA SRL Craiova pentru a fi obligată la plata sumelor de 7.716.382 lei preţ marfă şi 3.154.175 lei penalităţi de întârziere.
Tribunalul a respins acţiunea cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada existenţei între părţi a unui raport contractual de vânzare cumpărare marfă, deoarece actele depuse de aceasta privesc folosinţa unui spaţiu comercial.
Curtea de Apel a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă pe considerentul că tribunalul a judecat în limitele investirii, pronunţându-se asupra obiectului pricinii aşa cum apare în cererea de chemare în judecată.
Reclamanta a declarat recurs susţinând că în mod greşit instanţele au respins acţiunea deoarece din notificare şi probe rezulta clar obiectul cererii deduse judecăţii.
Recurenta a mai susţinut că a completat cererea de chemare în judecată în formular tipizat dar instanţa, în baza rolului activ, era obligată să interpreteze obiectul pricinii prin prisma probelor administrate.
Recursul nu este fondat.
Este de principiu în materie de drept procesual civil că partea are dreptul să hotărască ea singură cu privire la exercitarea acţiunii, a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare în judecată. în acest scop ea este obligată să determine obiectul acţiunii, urmând ca litigiul să fie soluţionat numai în acest cadru şi fără ca instanţa să poată depăşi limitele fixate.
Obligaţia instanţei de a se pronunţa numai cu privire la obiectul acţiunii constituie o garanţie pentru aplicarea corectă a principiului disponibilităţii, recunoscut părţii prin art. 130 alin. ultim. Cod procedură civilă.
în speţă, instanţele au judecat în limitele investirii pronunţându-se asupra obiectului cererii aşa cum a fost formulată de către reclamantă în cererea de chemare în judecată, ce fixează cadru procesual, şi nu prin dovezile administrate.
împrejurarea că acţiunea a fost completată pe un formular tipizat este imputabilă reclamantei care avea obligaţia, potrivit art. 112 Cod procedură civilă să arate în cererea sa, printre altele, obiectul cererii, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile urmând ca pe baza acestora, instanţa să realizeze calificarea acţiunii.
în consecinţă, faţă de considerentele expuse, Curtea constată că decizia pronunţată de instanţa de apel este legală şi temeinică, astfel că recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
