Prin sentinţa civilă nr. 3889 din 15 noiembrie 2006, a Tribunalului Harghita s-a respins acţiunea în contencios administrativ introdusă de S.C. I. R. SRL Gheorgheni, pentru anularea Dispoziţiei nr. 86/2006 a Primarului municipiului Gheorgheni, dispoziţie prin care s-a dispus restituirea în natură către persoana îndreptăţită G. J. a spaţiului comercial nr. 6, situat administrativ în P-ţa Libertăţii nr. 4-5 din Gheorgheni, judeţul Harghita.
Soluţia de respingere a acţiunii s-a motivat cu aceea că prin hotărâri irevocabile reclamanta a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, procedându-se în mod legal la restituirea în natură potrivit Legii nr. 10/2001, prin dispoziţia primarului.
Sentinţa a fost recurată pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie de către reclamantă care enunţă în mod expres cazurile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea celor două motive se susţine că simpla anulare a contractului de vânzare-cumpărare nu echivalează cu lipsa interesului pentru justificarea acţiunii în contencios administrativ, iar acordarea despăgubirilor de 66.165.617 lei către Gaspar Jozsef face legală restituirea în natură cât timp Legea nr. 112/1995 viza doar spaţiile locative şi nu cele comerciale, sens în care hotărârile judecătoreşti invocate de prima instanţă nu au nici o relevanţă.
Recursul a fost considerat nefondat, pentru următoarele considerente:
Nu se contestă că obiectul acţiunii în contencios administrativ este anularea dispoziţiei primarului emisă în baza procedurii speciale, reglementată de Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Este necontestat şi faptul că acţiunea reclamantei s-a întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar la termenul de judecată din 10 mai 2006 s-a dispus suspendarea executării dispoziţiei nr. 86/2006 a Primarului municipiului Gheorgheni în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, este necontestat şi faptul că în şedinţa publică din 31 mai 2002 s-a pus în discuţie competenţa de soluţionare, instanţa de contencios declarându-se competentă pe motivul că terţele persoane (situaţia reclamantei) care nu au participat la procedura reglementată de art. 23 din Legea nr. 10/2001, au la îndemână doar calea contenciosului administrativ împotriva dispoziţiilor apreciate ca nelegale.
Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Faţă de această dispoziţie imperativă din legea contenciosului administrativ, se constată că legea specială nr. 10/2001 stabileşte o altă procedură pentru modificarea sau desfiinţarea deciziilor sau dispoziţiilor de restituire în natură, conform art. 23-25 din Legea nr. 10/2001, situaţie în care constatăm că actele în cauză sunt sustrase controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, excepţia prevăzută de art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, fiind una absolută.
De altfel, prin decizia nr. 5926 din 13 decembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în regulator de competenţă, s-a conchis că „legiuitorul a înţeles să caracterizeze ca fiind de natură civilă toate litigiile apărute în legătură cu aplicarea acestui act normativ”, respectiv art. 23,24 şi 31 din Legea nr. 10/2001. S-a mai conchis că legea specială derogă de la legea generală, regula fiind expres prevăzută chiar de Legea nr. 554/2004 la art. 10 alin. 1, teza finală.
Faţă de dispoziţiile art. 5 alin. 2 şi art. 10 alin. 1, teza finală din Legea nr. 554/2004, curtea apreciază că dispoziţiile şi deciziile emise de persoanele juridice prevăzute la art. 20 din Legea nr. 10/2001, nu pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ, chiar dacă într-o interpretare mai largă, respectivele acte ar putea fi calificate drept acte administrative.
În măsura în care reclamanta susţine că nu a participat la procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, nu există nici un impediment de a se adresa cu acţiunea în constatarea nulităţii la instanţa civilă de drept comun după regulile respectivei proceduri.
Aşa fiind, cu precizările de mai sus, soluţia de respingere adoptată pe fondul cauzei de către instanţa de contencios, se verifică a fi temeinică şi legală, recursul urmând a se respinge ca nefondat.
